-
Io sunt şi mă declar o fiinţă sensibilă şi nevricoasă. Am suflet de nufăr, cred. Sau aveam nufăr la ovar, că le tot încurc. Mi-e frică de întuneric, de bau-bau, de spirite ludice care se iau la joacă noaptea prin unghere strîmte şi neluminate, astea. Eram la Bucureşti, făceam un tratament. Încă din prima noapte am fost convinsă că mansarda unde stăteam pentru scurtă vreme e bîntuită. Ziua ne înţelegeam destul de bine, eu şi spiritul. El stătea ascuns, eu mă făceam că nu ştiu că e acolo. Cum dădea crepusculul, începeau sunetele de twilight zone şi îşi făcea apariţia. Îmi controla diagonala şi orizontala, îmi controla şi dunga din mijloc, îmi înfiora nufărul, îmi zburlea părul de pe mâini, dacă aş fi avut, aşa nu îmi zburlea nimic. Io, tare pe poziţii, îl ignoram. Io îl ignoram, el nu se lăsa ignorat. Io aprindeam luminile, lumânările, îi puneam muzică de alungat spiritele, el nimic, se aciua în colţul cel mai întunecat şi aştepta să obosesc, să mă posede. Şi ne luptam aşa până spre dimineaţă, când el, cuminte, ca orice spirit bântuicios trebuia să se retragă că venea lumina şi îl ucidea. Răpusă de lupta seculară, adormeam şi eu, fericită că l-am mai învins o noapte. Nu mă odihneam nimic.
Până într-o noapte, când, brusc, pe la aşezatul serii, aşa, planetele s-au aliniat invers, adică în favoarea lui şi zbang, s-a luat curentul. De tot. Toată noaptea. Am rămas fără arme. Lumânările erau pe terminate, bateria laptopului se zbătea să îşi dea obştescul sfârşit. Spiritul, radios, îşi freca mâinile, căci pasămite, îi venise şi lui apă la moară. Sinapsele mele se derulau rapid. Atacul de panică pândea la colţul creierului. Decid că nu e combinaţie şi că mă duc la hotel. Sun în miezul fierbinte al nopţii, chem taxiu’ şi îi zic adresa hotelului. Pe drum, o sun pe R. şi îi povestesc că nu se mai putea aşa, mă ucidea practic, spiritul. Mă lamentez. Îi narez cum nu am pus geană pe geană ca să nu îmi slăbească vigilenţa, de atâtea noptişori. Cum am rămas singurică, pradă duhului, fără curent, în mijlocul metropolei. Ajungem la hotel. Mă dau jos, taximetristul, grav impresionat de povestea mea, clătina uşurel din cap, a condescendenţă. Îmi urează odihnă plăcută, semn că conmizera cu mine şi îmi înţelesese tragedia. Ce om!!! Mă duc la recepţie, cu părul vâlvoi, rimelul curs, alergată de stafii. Cer o cameră, ăia nu înţeleg prea bine din ce film am descins. Primesc o cameră. Cu lumină. Aprind toate becurile, televizorul, veiozele, lumina pe hol şi cea din baie. Mă văd în oglindă ce dezabuzată par, dar nu îmi pasă. Am învins spiritul! Mă culc liniştită şi dorm pentru prima dată, ca un bebeluş în lichidul amniotic la mă-sa în placentă.
Postarea precedentă:
o epistolă netrimisă Postarea următoare:
dinorfine (despre depresie la om)
o epistolă netrimisă Postarea următoare:
dinorfine (despre depresie la om)
Oricum, daca adormeai, spiritul cel nasol nu-ti facea nimic 😉 neabuzato. 🙂 )))
vezi, dacă ăla e problema!
So I’m not the only one…Good to know!
😀
Ala nu era duh, era spectru 😉
Bine ca ai fugit, ca cine stie ce abuzuri se mai intimplau 🙂
era spirit, parol, de aia sunt o fiinţă aşaaaa de spirituală. 😀
„simt enorm si vad monstruos”…..
i’m right there with you 🙂
abia azi inteleg
uneori sunt mai prostut decat accepta cei din jur
damn.
Chiar se intampla uneori sa sesizezi ca intr-un loc anume sunt duhuri rele !!! Am avut si eu odata nesansa sa fac cunostinta cu ele ! Eram la fiica mea care tocmai isi cumparase o casa in Virginia si inca din prima zi aud de la ea ca ceva e necurat in casa , ca-i opreste masina de spalat, ca-i face galagie prin camara, ca a pornit masina copilului de la care scosesera bateriile, ca atras-o de spate cand era pe scari cu copilul in brate si ca un caine lup pe care il avea se speria uneori de sarea pe ei in pat, etc, etc. Cum n-o vazusem de atata vreme ma bagase la banuieli fata mea … saraca o duce-o greu , s-o fi socat de ceva, sau dupa nastere o fi patit ceva… Toata ziua m-am uita la ea foarte atent , dar n-am descoperit nimic care sa-mi intareasca banuielile asa ca sear inaita de culcare m-am rugat de duhul rau sa vina si la mine sa facem cunostinta …si am adormit dusa , rupta de oboseal calatoriei peste ocean. Pe la 2 in miez de noapte simt pe cineva , teapan si umed ca pamantul dupa o ploaie rece, si ma trezesc speriata dar nu apuc sa iau vreo decizie ca incep sa simt ca patul se misca foarte ciudat ca si cum un vierme mare s-ar fi zvarcolit sub el cu mine cu tot de ma luase cu ameteli . Stiu ca am incercat s-o strig pe Bobita , fata mea dar nu iesea nici un sunet din gura mea care facea eforturi ca daca se putea auzi strigam ca din gura de sarpe…si-mi aduc aminte sa fac semnul crucii cu limba ca restul era nemiscat …Si apoi s-a facut liniste. A doua zi am chemat preotul si la scurta vreme dupa asta au vandut casa unor indieni care poate vor avea ac pentru cojocul spiritului rau din casa aceea dar despre care nimeni nu a povestit nimic. Asa ca eu te cred !!!
Atunci cand sunt singura acasa, dorm mereu cu o veioza aprinsa… De cand ma stiu, mi-e teama de intuneric, nimic nu-mi produce o neliniste si o frica mai mare decat a ma afla in intuneric. Intr-o noapte…ghinion…pana de curent. Cine suna la 1 noaptea la deranjamente Enel (nenea dormea sigur, dupa vocea pe care o avea la telefon 🙂 ) ??? Subsemnata! Ghinion si mai mare, era o avarie serioasa in zona si lumina nu a revenit in camera decat atunci cand a rasarit soarele. Norocul meu ca aveam lanterna si baterie la telefon. Asa ca te inteleg, probabil as fi facut la fel ca tine sau cel putin as fi ramas inspaimantata sub patura, transpirata, parandu-mi-se ca o secunda dureaza o ora…pana la ivirea zorilor.