MENU
mosgerila

de • 15 noiembrie 2013 • bucăți de mineComentarii (11)

Moş Gerilă şi tanti Miţa

Lucrurile pe care nu mi le pot explica logic cu mintea din capul meu mă neliniştesc şi sperie. De asta, când eram mică, aşteptam Crăciunul cu mai multă teama decât bucurie. Moşul Gerilă care ne bătea cu toiagul în poartă, exact ca în poezia pe care i-o recitam, mă speria îngrozitor. Marturie stau pozele din vremea aia, făcute şi developate de tata şi de mine în baia obscură. In fotografiile pe care eram obligată să le fac în braţele moşului am o fata absolut terifiată şi stau în poalele lui de parcă aş avea jăratic sub fund. Cum mama nu a găsit-o pe aia, mă mulţumesc cu asta, în care moşul mă strânge la pieptul lui iar mie îmi vine să plâng, în vreme ce vară-mea pare destinsă şi liniştită de parcă nici nu o trage de mânecă un moş bărbos de la Polul Nord sau aşa ceva.

Alor mei li se părea haios, mie de-a dreptul dramatic. Cine era Moşul ăsta care apărea de niciunde fix în seara de Crăciun, planta un brad uriaş fără ştirea mea, în camera mea, fără să deschidă geamul, nevăzut, neauzit, după care bătea la poartă şi apărea cu sacul plin? Şi când ajungea el, cu vocea lui piţigăiată şi mersul de moş decrepit, la tooooţi copiii din lume într-o singură seară, când numai la noi adăsta o ora cel puţin, până asculta toate poeziile pe care trebuia să le învăţăm ca să scoată nemernicul cadoul din sac? Era lucru necurat acolo, vă spun sigur. Aşa că priveam toată povestea asta cu Moşul şi Craciunul circumspectă şi neîncrezătoare. Plus că îmi tremurau chiloţii de frică.  Sigur că ne spusese Istvan că moşul nu există, e părinţii, dar parcă nu îţi venea să îl crezi, mai ales că atunci când apărea hodorogul, ai mei erau de faţă, deci clar nu erau părinţii, Istvan era prost. Poate la el, că era rău, nu venea, şi de aia zicea aşa, nu încape vorbă. Prin clasa a 2-a a fost ultimul an în care am mai crezut în Mos Craciun. În holul mare al casei se adunase iar toată familia să îl aştepte pe boşorog. Eu tremuram ca Varga, (numele meu de fată, if I may say), tata dăduse rec butonului de la casetofonul JVC adus din Irak, iar moşul a intrat, gârbovit şi izmenit. Familia râdea în hohote, în timp ce Moşul o dădea cu mamă în sus, mamă în jos, mai ceva ca o muiere hodorogită: Ai fost cuminte, mamă? Ai învăţat vreo poezie, mamă? Uite cadoul, mamă. Eram prea speriată, fix atunci, ca să mă prind, dar câteva luni mai târziu, ascultând caseta cu urechea lipită de difuzor, m-am prins de ce se hlizeau ai mei şi am recunoscut tonalitatea Moşului. M-am dus la mama într-un suflet şi i-am zis: stiu cine e moşul! Tanti Miţa!! Tanti Miţa era baba de peste drum, cumnata bunică-mii, pe care o ştiam aşa de bine că m-am mirat că alor mei le-a dat prin minte să o ambaleze  şi să ne-o perinde pe sub nas drept Moş autentic.

Odată cu demascarea moşului ingrat, însă, Crăciunul a început să îmi placă, mai ales partea cu împodobitul bradului pe care acum aveam voie să îl execut singură. Mult mai târziu, când am avut banii şi copiii mei, din Craciun mi-a placut mai ales partea cu dăruitul. Incă îmi plac amândouă.

11 răspunsuri la postarea Moş Gerilă şi tanti Miţa

  1. Dragalasa poveste :)).

    In alta ordine de idei, acum tocmai mi s-a aprins un beculet.
    Unii copii sunt fascinati de magia sarbatorilor, altii ingroziti de mosu care pare mai mult un pedepsitor profesionist decat un daruitor si altii cum spui tu, speriati de aceasta entitate ciudata pe care nu stii de unde sa o apuci si unde sa o incadrezi intr-o lume in care orice alte imagini mistice nu isi mai au locul.
    Apare intrebarea. De unde vine aceasta reactie diferita si cum este mai nimerit sa le prezinti personajul? Sa-i lasi sa fie visatori? Sa ii inveti pragmatismul stiintific sau ce alta abordare sa ai legat de mosul.

    Apoi am realizat ca de fapt nu conteaza, daca ai un copil echilibrat va procesa informatie usor si se va adapta la schimbarea ei fara probleme sau traume. Un copil echilibrat nu suprapune frici peste necunoscut si nu creste monstrii sub pat. E ca un 4×4 navigheaza natural pe orice teren.

  2. petronela spune:

    păi da. eu nu am fost un copil echilibrat. 🙂

  3. Stiu, nici eu. Da ma mai uit peste gard la altii si ma intreb cum ar fi fost. Tentatia e sa zici ca a iesit si ceva bun din asta, dar cred ca e doar subiectivism si autoconservare.

  4. Paciu spune:

    Sa ma bag si eu ca musca-n lapte: dimpotriva, eram un copil foarte echilibrat. Dezechilibrele au aparut pe urma :D…

    Nu stiu daca ar trebui sa ma apuc de depanat amintiri, deoarece este vorba de un alt blog, nu al meu. Insa reflexul conditionat la citirea acestor amintiri strict personale mi-au adus brusc in minte, asemeni unor amintiri proustiene, crampeie de amintiri, mirosuri si senzatii din acea perioada…Blocurile comuniste de pe langa Gara prindeau viata, intr-o lume altfel trista si terna. Mosul omniprezent in casele vecinilor avea aceeasi barba de vata sintetica cu miros fad, o manta lunga, stralucitoare care ma speria si pe mine de moarte. Un personaj de care fusesem invatati ca este bun intr-un mod conditionat. Iti aduce daruri multe, daca si numai daca, la fel ca-n ipotezele geometriei de mai tarziu, respecti regulile ipotezei…sa fi fost baiat cuminte, sa nu injuri, etc…
    Molidul mirosea frumos: ceva in el aducea a natural printre atatea plasticuri sclipitoare, ambalaje colorate si globuletele scantaietoare in lumina reflectata de beteala lesinata, aruncata neglijent peste ramuri. Era un axis mundi sub care imi placea sa-mi petrec orele de dupa vizita, altfel anuntata cu surle si trambite de parinti. Uneori erau prezente si rudele, ori verisori mai mari care se stricau de ras, chicotind atotstiutori, doar pentru ca aflasera „secretul” din spatele mastii Mosului.
    Stiam deja ritualul in fiecare an: o poezie spus stalcit penru care nu aveam nici un fel de tragere de inima s-o invat. niste colinde cantate fals din gama Hrusca, uneori si plugusorul ingaimat inainte de vreme.Era un act conditionat, repet, pentru a primi cadourile :D.
    Abia dupa ce lumea pleca, si eram lasat sa ma bucur de cadouri, trageam pe nari cu nesat mirosul coniferului si incepeam sa-mi aranjez jucariile, dupa propria mea logica si ordine, intr-o lume imaginara, de obicei liliputana, in care acel sequoia imens facea legatura intre lumea pamanteana si cea a uriasilor din lumea cerurilor…
    Pe urma, cutuma Craciunului trecea pe nesimtite, parintii plecau din nou la servici cateva zile, pana de Revelion. O anumita normalitate isi facea locul vremelnic, iar ochii cuprindeau din nou blocurie cenusii, alimentarele goale si triste insirate pe Bulevardul Victoriei, la depourile CFR de la care se auzeau mereu noaptea zgomote metalice, derdelusul plin de colegi de joaca si sania enorm de grea pe atunci pentru puterile mele. Imi persista in nari mirosul de pacura de la uzinele IUS, bulgarii din zapada topita din care cladeam cazemate, vacarmul de pe patinoarul muncitoresc…Insa, intors seara obosit de la joaca, bradul ma astepta tacut si verde sa ma reconecteze la lumea mea imaginara…

    Cred ca ii datorez Mosului cateva beri pentru amintirle frumoase…

  5. […] pahar cu picior şi mă conversez cu tine că ştiu că eşti mişto şi mă asculţi. Cu frac-tu, Moş Gerilă, nu discut, ştie el perfect de ce, nesimţitul. Când vorbesc cu tine, însă, e ca şi cum aş […]

  6. […] despre moş Gerilă, un trist. Când eram mică, Moşul era o babă, am povestit aici. Apoi s-a fofilat scîrbavnicul şi m-a tot ocolit. Acum îmi rîde de pe o reclamă a unei […]

  7. Nicusor spune:

    Foarte frumos finalul! 🙂

  8. Lauyra Driha spune:

    La ai mei Crăciunul începea mereu pe 23, de ziua noastră, fetele lor gemene. Si împodobeam mereu bradul pe 22 seara, sa=l avem de ziua noastră! Nu-mi amintesc de moși îmbrăcați (niciodată suficient de grași sau de bărboși ii simt aproape de un bătrânel simpatic!) decât pe la serbările de scoală, al nostru lasa sub brad ce avea de lăsat si fugea grăbit.
    Pentru mine a fost mai mare ruptura pentru ca eu chiar credeam in existenta lui si vraja s-a risipit într-o seara când m-am încăpățânat sa rezist si l-am surprins pe tata punând cadourile sub brad. Ieșeam din camera mea si atunci am realizat ca ceilalți copii de la grădiniță aveau dreptate. Părintii sunt. Si-am plâns si m-am necăjit tare atunci dar mi s-a explicat ca e o soluție de compromis pentru ca nu poate ajunge fizic la toți copiii într-o seara si asa trimite cadourile prin părinti. Si undeva in mine l-am lăsat sa traiască oricum. Si de fiecare Crăciun dăruiesc si primesc cu aceeași bucurie ca atunci.
    AMR 30 de zile… Pun „Alive” si „O sa ma stii de undeva” sub brad pentru oamenii dragi mie, ți-am zis?

  9. Laura Driha spune:

    Ti-am zis pe Facebook ca am pus un album cu câteva din cadourile pe care am bucuria sa le dăruiesc anul asta! 🙂 De abia aștept! Te pup cu drag!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *