MENU
jolie

de • 1 aprilie 2015 • adevărurile meleComentarii (112)

tanatofobii

Am fost dintotdeauna fascinată de frumusețea zgomotoasă a Angelinei. De excentricitățile ei: tinerețea ei tumultuoasă, fiola cu sînge de la gît cînd s-a măritat cu Billy Bob Thornton, copiii înfiați de pe toate continentele, relația cu Jon Voight. Cînd s-a combinat cu Brad Pitt, am răsuflat și eu ușurată că s-a făcut dreptate în lume. În ultima vreme, însă, Angelina mă sperie. Îmi stîrnește sentimente contradictorii de milă, groază, revoltă. Angelina suferă de tanatofobie: o frică patologică de moarte, care, în cazul ei, se traduce prin extirparea unor organe perfect sănătoase, în numele unor procente de risc de cancer. Mai întîi și-a dat jos sînii, acum și-a scos ovarele, intrînd în menopauză forțată la 39 de ani, adică aproape vîrsta mea. M-am întrebat ce trebuie să fie în sufletul unei femei să renunțe de bunăvoie la tot ceea ce înseamnă feminitatea ei, cît de tulburată și îngrozită de ideea că ar putea muri de cancer precum mama și mătușile ei. Bine, dar e treaba ei dacă se automutilează, veți spune, însă lucrurile nu stau tocmai așa. Angelina e icon. Angelina e urmărită de milioane de femei din toată lumea. Cînd și-a extirpat sînii perfect sănătoși, insist cu asta, complet sănătoși, da?, pentru că i s-au detectat în sînge markerii cancerului mamar – în traducere, avea un risc crescut de a face, cîndva, această formă de cancer – mii de femei și-au făcut analiza și au decis să se mutileze, imitînd-o pe Jolie. Probabil că acum va urma o epidemie de utere și ovare sănătoase expulzate. Ceea ce e teribil de greșit. Jolie ar avea nevoie de un alt tip de ajutor, de unde stau eu și mă uit. Și eu sunt mamă. Și eu vreau să îmi văd copiii mari. Nici eu nu aș vrea să fac cancer. Dar nu m-aș apuca să mă eviscerez de pe acum, ca să încep să elimin din riscuri. E împotriva naturii. Chiar, ce urmează pe lista Angelinei? Își scoate și colonul, să fie sigură că nu face cancer de colon și trăiește cu anus contra naturii de la 39 de ani? Dar dacă, de la atîtea spaime și operații,  începe să îi cedeze inima? O aruncă afară și pe aia? În mod absolut paradoxal, cele două forme de cancer care au determinat-o să se mutileze sunt forme care se vindecă complet dacă boala e depistată la timp. O femeie care știe că are risc crescut de a dezvolta una dintre aceste forme trebuie doar să se caute mai des, iar la primul semn de boală să înceapă tratamentul. Care nu presupune, în stadiile incipiente, extirparea organelor.

Spaima asta exacerbată de moarte pare să devină o boală a vremurilor noastre confuzante, cînd firescul a fost înghițit și scuipat nemestecat de nefiresc. Peste tot unde mă uit, văd o epidemie de ortorexie. Asta e obsesia patologică pentru mîncatul sănătos, sigur aveți pe cineva apropiat care a trecut pe semințe și grîu încolțit. Subliniez patologică. Și eu mănînc cît pot de sănătos. Susțin din toată inima o viață sănătoasă, cu sport și hrană naturală. În urmă cu cîțiva ani am renunțat la carne, am scris aici de ce.   Eu vorbesc însă despre extrema aceea, periculoasă în opinia mea, în care mîncarea devine obsesie, inamicul suprem, cale sigură către moarte, de parcă toți cei care promovează stilul ăsta extrem de viață știu ceva ce noi nu știm. Eu nu am auzit de nimeni care să nu fi murit, aștept dovezi în sensul ăsta. Pînă și Iisus ca să învie a fost nevoit mai întîi să moară. Orice extremă, chiar și asta, alimentară, este expresia unui dezechilibru grav, care naște boli noi în dicționarul medical și cuvinte care să le desemneze în dicționarul explicativ. Ortorexie este unul dintre ele.

Problema vremurilor noastre este că, în epoca comunicării în timp real, orice tîmpit face prozeliți. Oricît de absurde și ilogice ar fi cele pe care le susține, tot se vor găsi cîteva oi care să îi dea follow și să aplice pe propria piele și pe pielea copiilor lor rețetele lui. Pun pariu că dacă mîine mă apuc să predic despre beneficiile mîncatului de caca dis de dimineață, cu toată scîrba se vor găsi cîțiva care să mă urmeze și să creadă orbește în ceea ce spun, mai ales dacă le promit sănătate și viață veșnică și aduc în sprijinul teoriei mele trei argumente pseudoștiințifice, cum că mîncatul de caca e un fel de autovaccin. Chiar, dacă dau o căutare, probabil că deja a fost unul mai deștept și are prozeliții lui pe tema asta și o cîrcă de argumente despre cît de benefic e mîncatul de caca. La propriu, că la figurat toți suntem plini ochi.

Sigur, obsesia morții și, la capătul opus, a nemuririi, sunt la fel de vechi precum omenirea. În folclorul, în basmele tuturor popoarelor există promisiunea tinereții fără bătrînețe și a vieții fără de moarte. Însăși religia asta face: vinde iluzia vieții veșnice, de apoi. Budiștii promit vieți nenumărate. Și așa mai departe, pînă în zilele noastre cînd poveștile cu vampiri au fost romanticizate pînă la îngrețoșare – cei nemorți nu mai sunt niște creaturi ale întunericului, ci niște vampirași drăgălași, care s-au lăsat și de supt sînge și s-au pus pe făcut amor cu muritoare.

Acum, că tot veni vorba de vampiri, îmi adusei aminte de o altă tanatofobă, de o Angelina medievală: Elizabeth Bathory. Care se pare că s-a temut atît de tare de îmbătrînire și moarte încît a pus să fie ucise sute de fecioare, cu al căror sînge s-a hrănit și îmbăiat, convinsă că așa va atinge nemurirea. Elisabeta era doar bolnavă la cap și a murit închisă în turnul castelului său, nebună, iar numărul victimelor sale pare să fi trecut de 500. Poate că exagerez, dar nu văd mare diferență între cele două, poate doar cea dată de factura vremurilor. Dacă Angelina ar fi trăit juma de mileniu mai devreme, nu s-ar fi automutilat ci ar fi ucis și ea fecioare ca să nu îmbătrînească și să moară.

Din păcate, am mai spus-o, moartea a dispărut din firescul vieților noastre. Pînă nu demult, oamenii știau că a muri e o treabă care face parte din ciclul natural al lucrurilor. Aveau 12 copii, supraviețuiau jumătate, plîngeau, mergeau mai departe. Noi am eludat moartea din viețile noastre. Refuzăm să ne gîndim la ea, ne prefacem că nu există. Nu e de mirare că apar anomalii precum cazul Angelina, care se eviscerează în speranța că nu va face cancer și muri. Vestea proastă e că lucrurile nu funcționează așa. Sunt studii care arată că frica, anxietatea și toată gama de senzații rele care însoțesc tulburările astea fac mult mai mult rău decît niște cîrnați la cină. Ba chiar bat la curul gol markerii ăia. Degeaba mănînci orz verde și îți scoți ovarele dacă pe tine te roade pe interior frica de moarte precum o carie.

Și-apoi, mă întreb, la ce bun să trăiești prelungit, dacă viața ta se rezumă la a-ți fi frică de ceea ce bagi în gură, la o paranoia continuă că s-ar putea să faci cancer, la groaza perpetuă că crăpi, la operații în serie pînă scoți din tine tot ce e sănătos dar s-ar putea îmbolnăvi? Cînd poți trăi relaxat, cu bucurie și să le iei pe toate așa cum vin, fără ca asta să însemne să te neglijezi, să mănînci de pe jos și să nu îți faci controale periodice. Zic și eu.

112 răspunsuri la postarea tanatofobii

  1. Mihaela spune:

    Consider ca Angelina are constiinta mortii chiar prea bine definita….problema se pune de cand vei muri si mai ales, cum. De cancer se moare in dureri mari si agonie, asta ar speria pe oricine. Oricum, lipsita de vanitate aceasta femeie, eu preferam sa imi dau obstescul sfarsit cu sanii intregi…

    • Petronela spune:

      dacă era lipsită de vanitate nu și-i reconstruia. asta e o falsă premisă. de cancer în stadii incipient NU se mai moare în zilele noastre. nu dacă te controlezi la timp. și repet, șansele ca Jolie să facă cancer sunt aceleași, în continuare.

    • Adelina Iancu spune:

      Totuși ai și nu ai dreptate, ea a făcut-o pentru că era un risc foarte mare, mătușa și mama ei având același lucru, ea a făcut lucrul corect pentru ea, normal că și-a reconstruit sânii sau după tine trebuia să se uite în fiecare zi în oglindă să își amntească cât de hidoasă e fără sâni? Îmi pare rău pentru persoanele care s-au luat după dânsa, fără bază, acele femei au experimentat sentimentul de turmă. Și legat de faptul că e posibil să facă cancer, da, e adevărat dar mai bine te-ai interesa și ai vedea că ea și-a redus cu foarte multe procente riscurile, de la 85 % la o valoare infimă, deci nu afirma că șansele sunt aceleași. Și poate a vrut să elimine din start supliciile de la eliminarea cancerului în stadiu incipient, acele tratamente care te distrug ca om, chimioterapia, de unde ieși mai mult mort decât viu. Prin urmare, să ne abținem de la comentariii că e vanitoasă și altele, iar femeile ce s-au luat după ea fără baze reale, scuză-mă, dar dovedesc încă o dată prostimea maselor și instinctul de turmă. (scuză-mă că mă repet)

  2. Lorin Coryllus spune:

    Donc, elle n’est plus Jolie, c’est ca?

    • Petronela spune:

      vorba lui Dan Cîrlea, acum e ca un Logan dezmembrat.

    • LorinCoryllus spune:

      Dumnezeule! Suntem cu toţii înşurubaţi.

    • Monica spune:

      Articolul este de bun simt. Teoretic ai dreptate. Si eu cand am citit stirea am avut sentimentul ala de „ceva e in neregula”, e un gest extrem. Pe de alta parte, nu știi cum o fi sa trăiești in pielea cuiva cu asemenea cazuri in familie si cum e sa stii ca ai gena aia diabolica in tine cand mai ai si copii.
      Dar aceasta afirmatie a lui Dan Cirlea si faptul ca ai postat-o sunt înjositoare, sunt low, low, low.

    • Petronela spune:

      nu mi se pare low. e o ironie. în lumea în care trăiesc eu totul e motiv de glumă și ironie.cînd ne luăm prea în serios ajungem să extirpăm organe sănătoase.

    • Monica spune:

      Total de acord! De la a ne lua prea tare in serios si pana la a avea certitudini nu e nici macar un pas. E ok sa glumești, sa fi ironic, dar si astea’s de finețe sau grosolane…

  3. nekta spune:

    De câteva zile trebuie să te citesc tot cu dicționarul deschis și numa’ bine că azi, datorită ție , am văzut ce șmecher s-a făcut dexonline (de 1 apr.)
    Și ce ai scris îmi place de mor, așteptam să scrie cineva asta, chiar bine c-ai fost tu.
    <3

  4. Inge spune:

    ca bine zici. Eu am trait experienta cu cancerul la san si nu i-am lasat sa-mi extirpeze sanul afectat ci doar tumora. Referitor la Angelina am zis ca asi vrea sa traiesc sa vad de ce moare ea in final.

  5. Daniela spune:

    Si again, cum iti spuneam, ai dreptate. Cand am auzit ca si-a extirpat sanii, m-am gandit, asta e, se gandeste ca are 6 copii, vrea sa fie acolo pentru ei.Dar si ovarele?Deja mi se pare mult prea mult. Nu stiu cum poti functiona ca si femeie fara astea. Cum era daca Brad Pitt avea gena cu care face cancer la penis (habar nu am daca exista asa ceva), sa si-l taie jos, sa ramana in viata?Ea crede ca ramane sanatoasa, dar eu cred ca acum e mai bolnava.Si-a extirpat tot ce era feminin in ea.
    O tragedie, dupa mine, ma bucur ca nu e a mea. Dupa cum am vazut eu in documentare, cancerul e de foarte multe forme, unele sunt foarte agresive si se metastazeaza foarte repede, iar cu unele forme poti trai ani buni si sa nu ai simptome. Problema e ca medicii nu pot identifica de care forma e, asa ca recomanda tratament agresiv pentru orice forma, si atunci uneori chimioterapia e mai agresiva decat ar fi fost cancerul.
    Eu sa fiu in locul ei, faceam cum ai zis tu, mergeam regulat la controale si ma bucuram de viata mea, atat cat imi era scris. Pana la urma toti traim cat ne e scris, nici o clipa in plus.
    Dar sunt convinsa ca frica si anxietatea sunt mult mai rele decat mancare nesanatoasa cand si cand.
    Sa invatam si noi sa nu facem ca ea, mai ales ca nu era cazul.
    Sanatate la toata lumea!

  6. Gabi spune:

    Imi place cum gandesti, La fel am gandit si eu cand am auzit prima oara ce a facut Angelina. Si asa am ajuns la concluzia ca nimic nu mai e normal la ce se intampla in lume asta. Totul e pe dos sincer. Pe de o parte sunt femei care isi pun silicoane sa aiba sani, sa impresioneze, sa se simta bine, dorite, si le doare in cot de o posibila complicatie, si pe de alta parte sunt femeile care se automutileaza pentru a preveni o boala (fie ca au deja boala sau vor sa o previna). Pe de o parte sunt femei care sunt afectate de FGM (female genitalia mutilation) facuta fara voia lor, pe de alta parte sunt altele care isi fac operatii scumpisime de reintinerire al organului etc. Eu una sunt de parere ca majoritatea bolilor si nu numai, vin si pe cale psihica. Cu cat te gandesti mai mult la un lucru de genul asta, cu cat te framanti si traiesti in frica, cu atat inconstientul tau se lasa manipulat sa actioneze in acest sens. E pacat sincer ce se intampla. Si asa cum ai zis tu o sa se ajunga la o epidemie de automutilari. Si indraznesc sa spun ca toate astea au pornit si de la media din ziua de azi si promovarea lor constanta a perfectiunii, care nu exista. Totul pentru ce? Bani, Faima, Putere, Orgoliu? Pentru nimic.
    Cat despre Angelina, nu pot sa stiu ce e in sufletul ei, dar ii doresc sanatate multa. Pentru ca iubita si sustinuta e deja.

  7. Bookish spune:

    Initial, cand am vazut poza de la articol am crezut ca esti tu in tinerete 😀 Si mie mi se pare socant gestul Angelinei. Pe de o parte mi se pare o dovada de curaj ca s-a supus unei asemenea interventii, dar, pe de alta parte, mi se pare o dovada de lasitate sau tanatofobie asa cum zici tu.

  8. Ella spune:

    Lucrurile sunt mai complicate puțin. Pentru cancerul de ovare nu există screening eficient care să detecteze cancerul în stadii incipiente. Deci nu știu ce ar fi putut face Jolie ”să se caute mai des, iar la primul semn de boală să înceapă tratamentul”.

    • Petronela spune:

      deci e ok să ne scoatem ovarele sănătoase, pentru că am putea să facem cîndva cancer? cu colonul cum e? există screening, sau mîine-poimîine îi schimbă Pitt punguța cu rahat nevesti-sii, care o să își opereze și colonul? preventiv.

    • Ella spune:

      Eu n-am spus nici că e ok, nici că e greșit. Ea a apreciat procentele de risc pe care i le-au comunicat doctorii (87% șanse să facă cancer mamar, 50% șanse să facă cancer ovarian) și pentru ea riscul a fost prea mare. A spus că știe că are șanse să facă alte cancere, dar a vrut să le evite pe astea (având în vedere că mama ei a murit de unul dintre cancere, mătușa de altul, presupun că știe ce înseamnă fiecare). Eu nu o judec. Știu ce înseamnă să te testezi regulat de o chestie și cum e când aștepți rezultatele de la anatomo-patologie.

      Eu am comentat doar faptul că nu există screening eficient pentru cancer de ovare, deci acolo nu putea să se testeze periodic, pentru că nu există nici un test care să-ți zică cu probabilitate mare că ai dezvoltat un cancer de ovare și este în stadiul incipient, deci tratabil.

    • Petronela spune:

      eu nu judec, de asemenea, pe nimeni. am comentat pe marginea unui fenomen. și eu știu cum e să aștepți rezultate.

    • xtina spune:

      Mie nu mi se pare ca nu judeci. E o mare dezamagire pentru mine scrierea asta a ta, inca mai sper ca e numai o pacaleala de 1 aprilie si c-o sa vii maine si cu ”disclaimarul”. Pana atunci, nu pot decat sa-ti spun in acelasi ton folosit de tine mai sus: ai grija ce postezi pentru ca e plina lumea de tampiti care fac prozeliti. Din pacate, pentru mine, de astazi ai inceput sa faci parte dintre ei 🙁

  9. Mihai spune:

    toate bune si frumoase ,tocmai ma pregateam sa dau like cand :
    „Însăși religia asta face: vinde iluzia vieții veșnice, de apoi.”
    Eu cred ca religia vorbeste despre suflet ca fiind nemuritor.Ca e o iluzie sau nu , vom muri si vom vedea, dar tu asta crezi , ca viata de dincolo e o iluzie?

    • Petronela spune:

      :)) eu sunt liber-cugetătoare, Mihai. gîndesc cu mintea din capul meu. ideile mele despre viața de dincolo și asta de aici sunt prea largi pentru îngustimea ortodoxismului. dar da, cred că asta face religia: vinde. tot felul de chestii. manipulează. sperie etc. mainly. mai face și chestii bune, uneori.

    • Mihai spune:

      asta e un cliseu , (liber-cugetator= gandesc cu mintea mea) .ca si cum aia „credulii” au zis „hai sa tragem la sorti o religie si gata credem in ea, fara sa gandim”.Liber cugetator in capu meu inseamna liber de orice prejudecati.Eu nu am fata de aproape nimeni si nimic.Tu fata de ortodoxie ai vreo doua sacose.Si asta numai din cauza unor circumstante.Ca altminteri, logica ta e buna, biblioteca faina si inima …ce sa mai zic…Eu unu cred ca (desi probabil ti se pare o prostie ce zic acum)ai facut aproape tot drumul pana la Adevar; nu-ti mai ramane decat sa deschizi usa.
      PS daca e adevarat ca te-ai logodit, iti doresc sa fie ce/(cel pe care il) cauti. 😉

  10. Andreea spune:

    Nimic mai spupid decat sa consideri ca feminitatea unei femei sta in ovarele ei. Inteleg deci ca odata cu menopauza, incetam sa mai fim femei. Femeile care sun supuse acestei operatii de nevoie – nu mai sunt femei.
    Avema mai multe pretentii de la tine, Petronela. De la mine ai un unfollow.

    • Petronela spune:

      era o exagerare ca să îmi ilustrez opinia. toate organele, nu numai ovarele, au rolul lor, care nu poate fi minimizat. nu cred că cele supuse de nevoie acestei operații sunt mai puțin femei. dar cred cu tărie că să te golești de organe de frica unei boli ține de o tulburare psihică. cît despre pretențiile tale, sunt ale tale, nu au nicio legătură cu mine. numai bine.

    • Simona Vlad spune:

      Bravo, Andreea!
      Petronela, si cam ce ar fi acum Angelina, ca nu mai are ovare si sani, barbat? Asta crezi tu ca inseamna sa fi femeie? Sa ai un aparat reproducator complet? Femeie esti in primul rand prin felul de a fi si de a te comporta! Femeie esti si numai cu vagin (ca intromisiunea este intre penis si vagin, da, intre penis si vagin, nu intre penis si ovare sau uter…)! Celelalte componente (uter, ovare, trompe) sunt doar pentru procreere (daca este sa o luam strict tehnic…), ceea ce Angelina a facut de 2 ori/3 copii. Iar daca era contra naturii, Dumnezeu nu ar fi permis sa se poata face aceste operatii! Slava Domnului ca exista doctorii! In plus, cu ce sunt mai feminine siliconatele estetic fata de siliconate medicale? Urat din partea ta, Petronela! Nu ma asteptam sa fii atat de ingusta in gandire, la ce debitezi in general… Ma asteptam sa accepti emanciparea in toate domeniiile, deci si in medicina… Si ce te f… pe tine grija cu ce a facut Angelina, ai cumva pe cineva cunoscut care vrea sa ii urmeze exemplul sau ai aflat despre vreo statistica facuta in acest sens? Sau zici doar asa, in general? Din pacate in Romania, analiza de depistare este atat de scumpa incat nu va exista pericolul ca cineva sa ii urmeze exemplul Angelinei. Si de restul lumii, ce te f… grija? Si in locul tau nu as mai aduce in discutie tulburarile psihice ale altora, la cum scrii/vorbesti despre barbati… numai bine.

    • Petronela spune:

      e așa de mult venin în ce ai scris încît orice aș spune e în plus.

    • Simona Vlad spune:

      venin si adevar…. intr-un fel, parca am fi gemene… din pacate…

  11. SoriN spune:

    Nu cred că poate fi stabilită o axiomă pentru toată lumea, de tipul „e ok să ne scoatem ovarele sănătoase” sau, dimpotrivă, „nu e ok să ni le scoatem”. Riscurile se cântăresc individual, decizia este a fiecăreia. Și când scriu asta, nu mă refer strict la riscurile medicale, ci și la trăsăturile de personalitate. Într-un fel ia această decizie o persoană cu trăsături de personalitate borderline cu anxietate de sănătate, de altă părere poate fi o altă persoană cu TP borderline fără anxietate de sănătate… De exemplu, anxietatea de sănătate poate să aibă și înfățișarea „mă controlez foarte des, încerc să îndepărtez orice risc, inclusiv prin a-mi scoate ovarele”, dar și „nu îmi fac markerii ăia tumorali pentru că oricum mi-i fac degeaba, nu mi-aș scoate ovarele până nu am manifestări clinice”.
    O minte rațională de medic i-ar răspunde primeia „oricum nu poți îndepărta orice risc”, iar celei de-a doua „în momentul în care ai manifestări clinice în cancerul ovarian s-a declanșat deja cronometrul invers”.
    Dar acum, în medicină, dezideratul este să i se spună pacientei care sunt riscurile și să fie lăsată să decidă.
    Dacă există vreo suspiciune în privința discernământului, atunci se poate face chiar expertiză psihologică și psihiatrică.
    Nimeni din exterior nu poate înțelege exact cum e să fii în locul unei astfel de persoane, în cazul căreia lucrurile sunt combinate – și psihice și somatice.
    Eu cred că Angelina Jolie are acces și la acel ajutor specializat, mai exact la cel psihoterapeutic și psihiatric.

    • Petronela spune:

      eu vorbesc aici strict de urmările publice ale unor gesturi de genul ăsta, care s-au văzut imediat. ce face cineva la el acasă, e absolut ok, sunt alegeri personale, dar dacă e persoană publică și gesturilor ei urmează valuri de imitatori, e deja altceva. eu mă refer la acest fenomen. credeam că e clar. nu discut alegerile Angelinei decît din această perspectivă.

    • Ella spune:

      Dar ea a spus că trebuie ca fiecare să decidă pentru persoana proprie și să fie informat. Și că există și alte abordări, nu trebuie neapărat să-ți extirpi ovarele. Pentru ea asta a fost decizia, dar nu spune nicăieri că cele în aceeași situație trebuie să facă la fel:
      ”I did not do this solely because I carry the BRCA1 gene mutation, and I want other women to hear this. A positive BRCA test does not mean a leap to surgery. I have spoken to many doctors, surgeons and naturopaths. There are other options. Some women take birth control pills or rely on alternative medicines combined with frequent checks. There is more than one way to deal with any health issue. The most important thing is to learn about the options and choose what is right for you personally.”

    • andreea spune:

      Si doar pentru ca e persoana publica si actiunile ei pot avea urmari inseamna ca nu mai poate sa ia decizia pe care o vrea doar ca sa nu se creeze valuri de imitatori? Cred ca e constienta ca se intampla asta, dar totusi a ales sa faca ce a simtit ea ca e mai bine pentru ea si nu a sfatuit pe nimeni sa faca la fel ca ea, ci chiar le-a spus ca exista o multime de alte optiuni, la fel cum a raspuns si Ella.

    • Simona Vlad spune:

      si gesturile/vorbele tale pot avea urmari publice, ca deja esti un fel de vedeta autohtona… asa ca…

  12. anca6210 spune:

    a facut operatia sfatuita de medici, probabil la un semn incipient de cancer. Nici un medic nu face asa o operatie doar ca asa are chef pacientul..Daca ar exista in romania posibilitatea unei asemenea analize (pentru ca implica si calcularea procentuala a riscului sa faci cancer atunci cand ai in familie asemenea cazuri, nu numai evidentierea markerilor genetici) ar muri mult mai putine persoane din cauza cancerului…cat despre tratamentul dupa ce se declanseaza boala…e ingrozitor si de cele mai multe ori tot la extirpare se ajunge.

    • Petronela spune:

      pe cuvîntul meu de onoare că nu mi-aș scoate vreodată vreun organ oricîți markeri și orice risc ar fi, la naiba!

    • Ella spune:

      Dar faptul că tu nu ți-ai scoate vreun organ nu înseamnă că greșeșc cei care apreciază că riscurile sunt prea mari pentru ei. Fiecare decide pentru el, știind cum simte referitor la situația respectivă.

    • Petronela spune:

      atunci cînd deciziile lor sunt publice și le urmează un val de decizii ale oamenilor care se încred orbește în vedeta lor preferată… ce zici, e loc de o mică discuție aici?

    • Ella spune:

      Am răspuns mai sus, spațiul de răspuns se îngustează la prea multe reply-uri.

    • Ella spune:

      Ah, încă un lucru. Poate persoana X hotărăște să-și facă și mastectomie și ovarectomie că așa a decis și Jolie, dar operațiile i le face un medic, care n-ar opera fără ca beneficiul să fie mai mare decât riscul. Eu mi-am întrebat doctorul dacă în cazul meu e indicată o mastectomie cu reconstrucție și a zis că deocamdată datele clinice nu indică o soluție de genul acesta (mi-am întrebat medicul pentru că un alt medic mi-a zis că poate fi o opțiune, e drept al doilea era radiolog, nu ginecolog specializat în chirurgie ca medicul meu). Dacă situația se va complica în viitor, ne putem gândi și la asta. Notă: am trei operații mamare, într-una s-a extirpat o tumoră rară (benignă, dar care se poate și maligniza), iar în prezent monitorizez la 6 luni mai mult de 10 formațiuni despre care știu în momentul de față că sunt șanse mari să fie ok, dar trebuie monitorizate.

    • Petronela spune:

      multă sănătate îți doresc!

    • Ella spune:

      Mulțumesc!

    • Simona Vlad spune:

      dar morfina, in ultimul stadiu, ai accepta-o?

    • Elena spune:

      Morfina nu se prescrie doar in ultimul stadiu, informati-va, inainte de a vorbi/scrie!

    • remus spune:

      daca mamele lui Ceausescu, Ponta si Base…

  13. Crina spune:

    In cazul meu n-o sa urmeze un unfollow, dar o inteleg perfect pe Angelina. Din cate stiu, lucrurile stau in felul urmator:
    – Angelina are deja diabet, capatat in urma unei sarcini. Pe fondul asta, cu spectrul cancerului in fata, care se poate declansa in timpul menopauzei, nu vorbim de moarte, ci de o agonie chinuitoare pana la moarte!
    – feminitatea nu se pierde odata cu extirparea uterului si/ sau a ovarelor. E doar o preconceptie ce persista in mintea noastra. La fel cum, in urma cu peste 100 de ani, o femeie care se radea in cap era pusa la zid din aceleasi motive.
    – sa nu uitam ca e si mult marketing in toata povestea asta. Angelina e un formator de opinii, iar alegerea i-a fost influentata in mod sigur. Si-mi pare bine ca s-a intamplat asa, pt. ca industria farmaceutica si medicala castiga enorm din suferinta femeilor care fac tratament pt. cancer. Acum putem alege fara sa fim stigmatizate, avand un precedent.

    Iti respect opinia dar, dupa cum am spus, nu cred ca e frica de moarte. Mai degraba, e vorba de frica de a-ti lungi viata intr-un mod chinuitor, prin metode care te distrug atat fizic, cat si psihic.

  14. Marmota spune:

    Viata mea a fost data peste cap de cancerul mamei. De la 21 de ani (cand a trebuit sa renunt la bursa in strainatate sa o sustin pe mama) si pana la 37 de ani (cand a murit ea, la doar cateva zile dupa ce am nascut primul meu copil) eu am trait doar prin prisma suferintelor mamei: dureri fizice, spaima de moarte, obsesii, frustrari, spitale romanesti etc. Toate astea m-au distrus, m-au invins, m-au coplesit. Nu am stiut sa traiesc pentru mine, o iubeam, pur si simplu.
    Acum ca sunt mama la randul meu si cu o mare probabilitate sa fac si eu scarba asta de cancer am ajuns si eu la o decizie. I-am si zis sotului: sa tragi de mine cat se va putea, sa ii fiu alaturi fetei, insa cand chinurile mele vor deveni vizibile si cand nu ii voi mai fi utila, sa ma ajuti sa adun multe somnifere intr-un pahar si sa ma lasi sa plec, inainte sa ajung o cicatrice pe sufletul ei.

    O inteleg pe Angelina si o sustin, in alegerea ei personala. De altfel a si zis ca fiecare sa aleaga ce e mai bine pentru el; oriunde am citit despre asta nu am vazut sa zica „taiati-va, scoateti-va”. Ca turma e proasta si face la fel fara discernamant, e si asta un lucru foarte bun, selectie naturala se cheama.
    Eu una nu mi-as scoate sau taia preventiv organe sanatoase, is prea fricoasa de dureri inutile.

  15. lorelai spune:

    E foarte usor sa vorbim despre deciziile altora. Atunci cand esti pus sa iei o decizie de genul asta, pentru tine nu pentru altii, cunoscand antecedentele familiale si identidicad gena care iti confera un risc de 50 % (un risc imens..pe intelesul tuturor.. 1% e mare, chiar foarte mare), corelate cu faptul ca tumorile ovariene sunt greu de depistat în fazele incipiente ale bolii si au evolutie foarte agresiva…draga Petronela, gandesti altfel. Angelina s-a consultat sigur cu cei mai buni specialisti in domeniu si a ales…sa traiasca, da fara ovare. Ovarele sunt organe fara de care se poate trai, se poate trai mult si bine. Exista, din fericire, terapie hormonala de substituie. Inainte de a fii actrita celebra, e o persoane care are dreptul sa aleaga pentru viata ei, care are dreptul sa nu stea cu frica in san, care e mama si sotie…Doar cand e vorba de altii poti trata acest subiect cu atata usurinta, cand Sabia lui Damocles nu sta deasupra capului tau.. Cicero se intreba retoric „Oare nu a arătat Dionisos in aceasta parabola, suficient de limpede că o persoană asupra căreia teama plutește oricând, nu poate fi fericită?. Iti doresc o viata, fara spaima de moarte si intalepciune, multa..

  16. emilia spune:

    super articolul.
    mi-a placut ultima fraza cu bucuria. asta cred si eu, ca e bine sa traiesti frumos si sa te bucuri, sa stai cu mintea ancorata in ce traiesti aici si acum si sa razi mult, cat ar fi de greu tot prin ce treci.
    dar mai cred ceva: ca nu e ok sa judeci. nu zic ca tu faci asta, dar daca nu te poti pune in papucii cuiva sa-l intelegi, lasa-l in durerea lui… ca fix si despre tine s-ar putea spune, la capitolul anxietate-depresie-terapie et co. ca mai lasa-ne, duduie. or tocmai asta e ideea, fiecare face ce simte 🙂

    • Petronela spune:

      păi eu nu vin la tine acasă să îți bag pe gît depresiile mele, tu vii aici, la mine acasă. așa că și eu pot să-ți spun: lasă-mă, duduie.

    • Irina spune:

      Draga Petronela,

      Daca blogul pe care iti asterni zilnic „capitolul anxietate-depresie-terapie et co.” ar fi privat, atunci ar fi intr-adevar „casa” ta si numai a ta. Alegand sa te expui, oamenii te citesc. Oamenii citesc orice le apare in cale pe net in zilele noastre. Intr-un fel, in cercul cititorilor tai, poti fi formator de opinie si ai si tu o responsabilitate pentru ceea ce scrii. Nu faci obsesii din mancatul de orz si seminte, insa sunt convinsa ca si tu ai obsesiile tale, ca orice om, pe care cumva…le bagi pe gat cititorilor tai.

    • Petronela spune:

      normal că am o responsabilitate. știu și îmi asum. cît despre obsesii, am unele literare, așa ca toți scriitorii. de altele nu mă știu vinovată. dar dacă ești așa convinsă, fell free to point them out.
      cît despre aștern zilnic depresie-anxietate, mai citește o dată blogul ăsta, pare că nu ai înțeles.

  17. Catalina spune:

    Petronela, sunt si nu sunt de acord cu tine. Lumea nu mai vrea sa accepte faptul ca de ceva tot trebuie sa mori, asta e tot mai vizibil. Sunt absolut de acord cu tot ceea ce ai scris despre ortorexie si toate obsesiile astea cu traiul sanatos dus la extrem. In privinta Angelinei insa, am ceva dubii. Fac un exercitiu de imaginatie si ma intreb: daca am un pistol cu zece gloante, as juca ruleta ruseasca cu cinci gloante in incarcator? Bun, sa presupunem ca am suficient curaj ca sa joc si suficient noroc ca sa nu mor, as mai pune dupa aceea inca trei gloante, ca sa am opt, si as mai incerca o data? …Nu stiu. (Nu exista screening eficient pentru cancerul ovarian.)

  18. Mihaela spune:

    Din pacate avem si o vedeta autohtona, cu un blog extrem de vocal. Vedeta in cauza sustine ca medicina alopata e criminala…Sustine o alimentatie sanatoasa extrema, cu zero proteina animala…Nu vreau sa dau nume pe blogul tau, vroiam
    sa spun ca si asta e destul de
    radical zic eu. Si prozeliti are
    destui, din pacate. Si la vedeta in cauza tot

    frica de moarte e. La naiba! Si mie imi e frica! Si nici nu mananc grau sau orz, nu umblu non-stop la doctor (ca si eu sunt), incerc sa fac sport, sa dorm cand si cat trebuie, sa mananc normal si tot ce are corpul meu nevoie. Nu imi e frica sa mananc gluten, zahar sau grasimi …Ideea cred ca e „masura”. Trebuie sa fie un echilibru in tot.

  19. Mihaela spune:

    Uite ca am mintit…mai mananc din cand in cand orz si grau…;-);-);-).

  20. Mihaela spune:

    Iar cand mi-am dat seama ca frica mea de moarte devine ingrijoratoare si imi strica viata…m-am dus la psiholog. Si alegerea mea a fost una buna. M-a ajutat sa imi regasesc echilibrul.

  21. Alexandra spune:

    Din câte am citit despre asta, avea șanse să facă cancer de aproape 90%, plus depistase deja un început, ceea ce a determinat-o să facă asta. Deci nu avea o șansă cum toți avem, i-au murit mamă, bunică, mătușă etc. de cancer, e altceva. Până la urmă sănătatea e mai importantă, dacă ea se simte mai liniștită așa, eu cred că asta-i cel mai important.

    • Petronela spune:

      da, dar e vorba de responsabilitatea publică aici.

    • Deea spune:

      Pai, public, Angelina a indemnat femeile sa se informeze despre toate optiunile pe care le au si sa se duca regulat la medic si la controale, in special daca au in familie o istorie de cancer de san/ovare.
      Imi imaginez ca extirparea sanilor/ovarelor nu e o operatie electiva. Daca exista pe lume femei suficient de idioate incat sa decida sa-si scoata sanii pt ca asa a facut o actrita celebra, ei bine, din fericire exista medici, si aia ma indoiesc ca opereaza la intamplare.

  22. zmeliz spune:

    Din cate stiu, avea 85% sanse de cancer la san, care e o probabilitate uriasa. si 50% de cancer ovarian, ambele datorita unor combinatii de mutatii. Nu e ceva care se face pentru orice risc de cancer. Eu nu m-as juca cu sansele alea.

    Decizia ei, mai ales ca nu mai vrea copii si isi poate reconstrui sanii, mi se pare de inteles.

  23. Raj spune:

    Adracu sa hiu daca notz avea gura ca a drei Angelina, dna Petronela. La cum arata gura, nui mai trebue tate, chestii, socoteli…

  24. Eva spune:

    Iti spun o poveste adevarata, nu stiu cit de credibila ti se va parea, insa o sa las aici sa fie citita de cine vrea.
    Aveam o prietena, de fapt era o copila frumoasa, vesela si plina de viata, mult mai tinara decit mine, cu vreo 12 ani numa’. In noiembrie intra in spital cu „dureri” de ovare. In februarie au inmormintat-o. Avea 24 de ani si actiunea s-a petrecut intr-o tara din UE, intr-un spital universitar unde fac pariu ca medicii nu au asteptat spaga in euro ca sa o salveze.
    Parerea mea e ca te inseli atunci cind spui balivernele astea despre cancere. In momentul cind cineva drag tie se afla in situatia asta, ajungi sa preferi sa-si extirpe ovare, uter, colon sau orice e necesar, DOAR sa traiasca.
    Iar despre lipsa de feminitate care tu crezi ca ar fi o consecinta a operatiei asteia, ma faci sa rid! De ani de zile exista plasturi cu efect anticonceptiv, iti lipesti unul pe cur sau pe umar si are efect 28 de zile. Sau Evra. Sau inelele care elimina hormoni. Pentru ca medicina a evoluat si pentru ca exista solutii. Despre ce vorbesti cind te referi la lipsa de feminitate?
    Te apreciez tare mult, prin prisma a ceea ce scrii, insa acum nu pot sa o fac.
    Cu drag.

    • Dana spune:

      Buna,

      Si eu am avut o prietena in copilarie care a murit de cancer la 12 ani. Era cea mai vioaie dintre noi, si a murit in cateva luni de la diagnosticare. Stii ce se intamplase cu putin timp inainte? Murise tatal ei..
      Nu cred ca ii ajuta cu nimic sa se vindece pe cei ce se mutileaza, pe cei ce negativeaza, ci cred ca mai util ar fi sa gandim ca suntem bine, evident, asa cum se zice in articol, sa mancam si sanatos, sa ne face si analize, dar cu cap nu cu paranoia in noi..
      Oricum.. ce stim noi oare cu siguranta? Sanatate tuturor si sa invatam sa lasam frica de moarte… toti suntem datori cu una.. important e ce facem cat traim..

  25. Alina spune:

    E clar ca Jolie e „fenomenul” noului secol,s-au facut standarde de frumusete dupa ea,a devenit o”icoana” vie,un exemplu,un idol pentru foarte multe femei si „femeia perfecta” pentru foarte multi barbati.Daca maine iese si declara public ca si-a modelat sfarcul in forma de capsuna pentru a fi mai senzuala,pun pariu ca,capsuna devine trendul anului.Aici nu se discuta,judeca, decizia ei asupra propriului corp,ci faptul ca ,constienta fiind de impactul care-l are asupra mass-mediei,a facut publica fapta cu toate motivatiile de rigoare,iar urmarile …nu vreau sa ma gandesc care-ar fi…am citit undeva ca in planul alor de sus e injumatatirea populatiei,prin orice metoda…mah

  26. jh spune:

    mi se pare destul de trist ca feminitatea inseamna sani si ovare … pentru o femeie. daca erai barbat … intelegeam caci noi suntem idioti si asta intelegem prin femeie … dar, femeie fiind, ma asteptam la mai mult din partea ta.

    si na … poate ar fi o idee sa nu mai urmariti toate prostiile astea. pustoaica asta e departe de a fi un icon. e doar o actrita semi-decenta care in ultimii 5 ani a dat-o in bara din ce in mai rau in cariera si sincer a cam disparut din peisaj. are noroc ca s-a agatat de brad pitt care e un greu la hollywood caci astfel nu ar mai fi bagat-o nimeni in seama.

    asta se intampla cand iti construiesti cariera pe aspectul fizic, si nu pe talent.

  27. alina spune:

    1. daca ai ales poza cu Jolie in care parca semanati inseamna ca parca te identifici cu ea
    2. daca ea are risc ridicat de cancer si tu deloc sau un pic, parca nu intelegi, pentru ca intelegi doar experienta egala, nu cea echivalenta
    3. se poate sa fii pus in situatia care urmaza: vrei sa traiesti, mutilat, cu plastic si fier etc sau vrei sa o tai dincolo. raspusul apartine fiecaruia, se pare ca ea vrea sa traiasca si tu vrei sa o tai dincolo dar estetic, intreaga, ca asa e frumos
    4. nu ai cum sa intelegi precautia decit atins de o hiba, vezi boala. cit timp esti sanatos tun nu funcioneaza. e ca atunci cind spui: condoleante dar tie nu ti-a murit nimeni pina acum.
    5. Jolie e personaj public, ok. cei ce traiesc dupa chipul personajelor publice ar trebui sa mearga le medic sa la scoata prostia de acolo de unde este ea instalata. imagineaza-ti ca unii si altele ar trai dupa chipul tau public…vina celei, celui care confunda scena cu viata e a lui sau a ei si nu a scenei.
    6. orice act medical preventiv oricit de greu ar parea in conseinte este de luat in calcul in comparatie cu moartea. esti pe front si ai o mina zdrobita. poti sa mori cu ea, infectata si putreda sau sa renunti la ea si sa scapi.
    7. Joli e leu si orice poti spune despre ea dar nu ca i-ar fi frica. poti sa o faci timpita, urita, netalentata, ce vrei. dar nu ii este frica, iti garantez, ca un leu ce sunt si eu. nu frica ci lucida si pragmatica. restul combinatiilor cu colonul, anusul si sotul sunt rautati inutile

    • Petronela spune:

      sunt comparații, nu răutăți. eu nu funcționez pe bază de răutăți.
      punctele tale sunt însă pline de maliție și presupuneri chioare.

    • alina spune:

      tu nu sti despre ce vorbesti pentru ca nu ai treaba cu subiectul decit asa, sa-ti iasa ratingul. eu stiu pentru ca sunt in el, ma priveste ca bolnava de cancer hormonodependent, trecuta prin multe incercari si habar nu am cite vor mai veni.
      presupuneri, nu. nu am ce sa presupun in boala, iar cei nebolnavi ar trebui sa nu-si dea cu parerea ci sa profite de sanatate ca de un dar unic. sa-ti dai cu parerea sanatos fiind pe un asemenea subiect e o lipsa de empatie totala, care e o forma de rautate si nu o comparatie. asa dupa cum oamenii se impart in prosti si destepti, se impart si in sanatosi si bolnavi iar categoriile nu se pot confunda.

    • Petronela spune:

      păi eu nu îmi dau cu părerea despre nimeni bolnav. Angelina NU e bolnavă, are doar risc mare să se îmbolnăvească, cîndva. deci este o ființă sănătoasă, deocamdată, cam mutilată din proprie voință, deci sănătoasă. risc aș putea avea și eu, că nu mi-am făcut testele, nu am atîția bani. și dacă aș avea, nu mi le-aș face, nu îmi plac bulgării de sare.
      ah, vezi că știi se scrie cu doi de i.

    • alina spune:

      corect pentru nu stii. nu din nestiinta din repezeala si nerecitire.
      mea culpa. cu subiectul in sine nu ne putem concilia. boala are forma activa si forma functionala, unica sansa sa schimbi cumva mersul lucrurilor e in faza functionala, mai tirziu e prea tirziu. poti sa astepti si mai vezi sau sa actionezi inainte. in extremis, nu esti pus la adapost, ai dreptate. dar iti vei spune tie ca ai facut tot ce se putea face. daca chestia asta, mutilarea, oribila, recunosc, ii aduce 10 ani de viata in plus, e ok. daca ii aduce credinta ca ii aduce 10 ani in plus e ok. ia in calcul ca pe linie feminina, mama, matusa au murit tinere de cancer, e ruda de prima linie cu ele, atunci sansele de a face cancer este de peste 50%, calculul exact e mai complicat. aici intervine atitudinea fiecaruia: iti iei sansa sau nu. sora mea a murit de cancer ovarian la 35 de ani, 3 copii ramasi in urma, iar cancerul extraordinar de agresiv a fost descoperit la nasterea celui mic care practic nu a avut timp sa o cunoasca. bunicile amindoua au avut acelasi lucru, mama a scapat dar si-a ingropat fata. cancerul acesta e silentios, totul e bine, bine si dintr-o data gata, e parsiv. nu prea ai timp sa faci cum vrei pentru ca e cu un pas inaintea ta.
      in orice caz, daca sora mea ar fi avut zile si ar fi vrut sa extirpe tot ce ar fi crezut ea de cuviinta familia ar fi foast linga ea. cum a fost si linga mine pentru operatie. crioablatia nu merge pe orice fel de tumora.

    • Lucia spune:

      De ce o mai corectezi, nu vezi ca e dusa? Toate muierile astea sunt duse de sar asa contrariate din cauza unui blog. lasa le, nu te baga in nebunia lor. Ce scrii tu e al tau si daca nu le place sa se care.

    • Ioana spune:

      Angelina e nascuta in 4 Iunie. Daca de zodie vorbeai, e Gemeni.

  28. O fi renunţat şi la „beciul cu jucării pentru oameni mari” pe care şi-l amenajase la casa ei ? 🙂

    Once you go kinky, you can never go back.

  29. Ella spune:

    Cred că e o neînțelegere pe undeva. Jolie n-a zis niciunde că se va opera pentru alte riscuri de cancere, n-a zis că o să-și facă anus contra naturii dacă descoperă că are risc de cancer de colon și nici că își va extirpa ficatul dacă va avea risc de cancer de ficat. A zis chiar ”It is not possible to remove all risk, and the fact is I remain prone to cancer. ” A continuat cu ”I will look for natural ways to strengthen my immune system. I feel feminine, and grounded in the choices I am making for myself and my family. I know my children will never have to say, “Mom died of ovarian cancer.””

    Mie nu-mi place neapărat nici ca femeie, nici ca actriță. Dar asta nu are legătură cu faptul că apreciez că poate vorbi despre alegerile pe care le-a făcut și, mai ales, apreciez faptul că le-a spus femeilor că trebuie să ia decizii informate.

    Articolul din New York Times unde am citit povestea ei:
    http://www.nytimes.com/2015/03/24/opinion/angelina-jolie-pitt-diary-of-a-surgery.html

  30. cata spune:

    Eu astept un articol despre vaccinare vs. antivaccinare.in stilul caracteristic,of course.

    • Petronela spune:

      nu am nicio cădere să scriu despre așa ceva. singurul lucru pe care îl susțin ru este echilibrul. atît. nimic altceva. să păstrăm o linie, să nu cădem în extreme. noroc că nu sunt mamă de copii mici, asta mi-ar lipsi acum să dau sfaturi despre vaccinări. dar, dacă aș fi mamă de copii mici, mi-aș păstra secrete opțiunile în domeniile astea sensibile, tocmai ca să nu influențez pe nimeni. așa cred eu că e corect.

  31. Mira spune:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Rosalind_Franklin
    pe vremea aia nu se stia de mutatia asta, si a fost platit un pret. daca tot se poate si suntem informati – de ce nu? alegerea fiecaruia

  32. andreea spune:

    Hihihi, faza cu mancatul de pe jos e tare! 🙂 🙂 🙂 cred ca asta ajuta la imbunatatirea sanatatii mentale

  33. Marius spune:

    As vrea sa te intreb, pe ce se bazeaza afirmatia: „Angelina suferă de tanatofobie”?, deoarece ti-ai construit toata argumentatia pe aceasta premisa care s-ar putea sa fie falsa. Faptul de a extirpa niste organe sanatoase, nu este suficienta pentru a trage aceasta concluzie.

  34. Ioana spune:

    Petronela,
    Sper ca asta e satira de intai Aprilie. Imi placea sa cred ca asta e pagina vesela!
    Daca nu, cu tot restul iti spun ca vorbesti in totala necunostinta de cauza. Fara a elabora si a face pe desteapta in ale cancerului, pot spune ca afirmatia ta „in ziua de ani nu se mai moare de cancer” (incipient sau nu) e cam in aceeasi zona cu basmele si extraterestii. Nu stiu din ce unghi privesti tu cancerul asta, dar de unde il vad eu se cam moare. Angelina nu se teme de moarte si chiar ea a spus ca nu se asteapta sa ajunga la o varsta inaintata, tocmai pt ca mama, matusa si bunica ei au murit devreme. Spre deosebire de altele mai putin norocoase, ea a stiut la ce sa se astepte. A luat o decizie personala si pro-active pe care si-o asuma, nu cauta followers. Daca inca nu ai trecut prin testele anuale cind asteptarea rezultatelor iti da senzatia celor mai lungi zile din viata ta sau daca inca nu ai avut ghinionul sa fii martora unei persoane care trece prin chimoterapie, efectele secundare ale tratamentului sau ultima faza inaintea mortii, esti total necalificata sa tragi concluziile de mai sus.

  35. ionela spune:

    Doamne Ferește, 78 de comentarii la acest articol, 79 dacă îl punem și pe al meu.
    Nu e rău, dar de ce toate cele care au comentat aici nu au avut nimic de spus și la alte postări „mai vesele”?
    Scoatem capul din dulap și avem curaj doar când ne unim să facem rău cuiva.
    Eu nu o cunosc personal pe Petronela, în schimb am cunoscut-o, dacă pot să spun așa, atât cât mi-a permis ea prin acest blog, dar tocmai de asta nu mi-aș permite niciodată să îi critic impresiile, părerile, credința, gândurile expuse aici, tocmai pentru că îi aparțin în totalitate.
    Cred că nu a obligat pe nimeni să fie de acord cu ce a scris ea cum nu a obligat pe nimeni să îi citeasca blogul.
    Noi avem avantajul de a o citi pe ea, de a îi citi sufletul și gândurile și pentru asta credem că avem dreptul să aruncăm cu venin în ea atunci când nu ne convine ce scrie?
    Nu mă erijez în avocatul ei, cred că nu are nevoie, dar nici nu pot să văd atâta răutate și să nu reacționez.
    Sunt convinsă că fiecare are câte o poveste legată de acest subiect, dar nu poți sa dai într-un om doar pentru că are o părere despre o situație sau să-l acuzi că n-a fost bolnav de cancer și nu înțelege cum e.
    Îmi pare rău că pentru RĂUTATE nu s-a inventat încă leac 🙁

    • alina spune:

      cind nu esti bolnav de acea boala, nu, nu intelegi cum e. si, e foarte bine, nu dorim la nimeni boala. dar nici persiflarea.
      subiectul e delicat si ar fi trebuit abordat ca atare.

    • ionela spune:

      Sunt oare singura care a înteles că nu despre boala în sine a scris Petronela?
      Dar mă repet, nu îmi permit să îmi dau cu părerea despre ce gândește Petronela, dar cred că am înteles exact ce a vrut sa scoată în evidență cu acest articol.

    • Petronela spune:

      mulțumesc. chiar nu despre boala a fost vorba ci despre echilibru.

    • lip spune:

      Nu da lumen cu piatra pt ca nu estimated tu pacienta. E ridicol sa predici echilibrul cu in subject extrem. Cit despite decizia de a face publica situatia si decizia de „mutilare”, sint cazuri de femei care s-au hotarit said face testele in urma povestii si cred cu tarie ca au salvat vieti. Una din turma si tot conteaza.

    • alina spune:

      daca ai senzatia ca esti singura poate ca asa e. uite cum e treaba: un bolnav, fie el si potential, de depresie nu va fi ajutat daca tu o sa-i spui ca e depresiv, dupa cum un bolnav fie el si potential de diabet, cancer sau ce mai vrei tu, nu ar avea chef de abordari de genul: poate nu o sa faci cancer si o sa crapi calcat de masina. pentru ca el in accidentul de masina nu crede, boala ii este mai aproape decit orice alta nenorocire. abordarea in sine ne pozitioneaza in bolnavi si nebolnavi sau viitori bolnavi. greu de inteles boala in toate formele ei cind componenta asta nu exista. e diferenta dintre viata si moarte. si tin sa-ti spun ca am vazut destula moarte in familie ca sa imi dau seama la ce punct vrem de fapt sa traim, macar inca un pic. asa ca, te rog, inceteaza sa spui ca bolnavii sunt rai si tacaniti si cei sanatosi sunt buni si normali. tot esafodul gindirii se rastoarna cind treci in cealalta categorie si cu asta am terminat.

    • Petronela spune:

      așa e, cînd e de lovit, oamenii se adună. dar e ok. cazul Angelinei a fost doar un pretext pentru mine să propovăduiesc echilibrul. dar deh, toți sărim de cur în sus cînd cancer sau moarte sunt subiecte în propoziție. QED.

    • alina spune:

      bine, m-ai convins. ca si tine voi incerca sa fiu echilibrata in boala, moarte si eventual droguri daca o sa ma apuc. ca doar vorbim de-o moarte, de un cancer nu de alte chestii grave sau cu sens unic. acuma am inteles.

    • Eufrosina spune:

      Si nu cumva sa fii obsedat de a manca sanatos, mai accepta acolo o chimicala, doua, o otrava, doua, trei, o suta, niste mortaciuni ca – deh – trebuie sa fim „echilibrati”! Cum vine asta? Daca e sa gandim dpdv etic si moral, ar trebui sa fim si un pic rasisti, nazisti, si misogini, pentru „echilibru”! Getting the point?

  36. iulia spune:

    medicul ia o decizie in functie de istoricul personal si de familie.
    ceea ce are actrita e foarte rar, ca bagaj genetic dar si foarte periculos.
    orice celula in diviziune creaza celule noi bune si ne-bune, adica canceroase. in anumite conditii sistemul imunitar nu reuseste sa elimine celulele nemuritoare, cum mai sunt numite celulele canceroase.
    aici putem deschide o paranteza mare ca sa raspundem de ce se intimpla asa, nu e cazul. si mai complicat si complex este cind individul are o nesansa uriasa in gene, cind in familia lui apropiata, niste aberatii, niste anomalii s-au produs si perpetuat pina cind anomalia a devenit sa zicem normalitatea. e cazul actritei. daca ne lasam sfatuiti de medic, mai sunt si medici buni, clinici bune, cercetare etc. atunci actrita a facut bine. cu siguranta are acces la spuma medicilor americani si nu numai care au pus-o pe directia cea mai convenabila in situatia data. medicul propune, pacientul alege. inca o data propunerile sunt adaptate criteriul medical numarul unu, salvarea vietii persoanei in cauza.
    biologist de laborator

  37. Eufrosina spune:

    Eu ma straduiesc sa inteleg problema cu asa-zisa ortorexie. Dupa ce se discuta de cancere si boli, acum aceasta problema e vazuta ca una dintre ele. Una din cele mai eficiente modalitati chiar de tratare a maladiei, este clasificata astfel… pai bineinteles ca suntem obsedati de ceea ce bagam in noi, fiindca anii intregi in care nu ne-a pasat, iata, unde ne-au adus (vezi cazul descris mai sus, tragi-comic)! Cum atunci, sa nu ne preocupe ceea ce mancam si sa acceptam consumul unor preparate nesanatoase pentru atingerea unui asa-numit echilibru? Uitati-va la consecintele nefaste pe care le provocam planetei, despre ce fel de echilibru vorbim aici, oare mai exista asa ceva acum, in zilele noastre? Cum putem sa credem in himere ca asta? Simplu: crezand inca in minciuni caldute…

  38. Diana spune:

    Cea mai savuroasa zi de 1 aprilie!
    De cand citesc ceea ce scrii, sunt napadita de atatea ganduri, ca m-as apuca si eu de scris. Ca Dumbledore, le-as scoate cu bagheta magica.
    Nu stiam ca se tine scorul. Cine te sustine e musai sa puncteze?
    😉

  39. Borgia spune:

    Fistecare face ce doreste cu viata si organele sale. Petronela si o spus propria parere. Nu a emis o judecata. Nu i tine nimeni palma, pentru ca nu are nevoie de asa ceva. Vis a vis de ce o facut tanti Angelina,nici pe departe nu i dau dreptate. Pana mea..merg la control, de e sa am boala secolelor (20-21),asta e. Asa mi o fo’ scris, duc crucea mai departe. Da’ ca sa mi scotz ovaru’ ca stiu ca e posibil sa fac cancer, o sa mi tai si destu’ ca poate, peste ani,o sa fac cangrena. Io n o stiu p aia de m o fatat si m o lasat. Nu stiu de traieste, de o crapat de cancer au ba. Stiu doar ca inca s sanatoasa. Si intreaga. Concluzie: Articol bine argumentat.

  40. Cris spune:

    te-am citit, m-am enervat, am trecut peste nervi, am citit comentariile si raspunsurile tale si iar m-am enervat.
    Sunt exact in situatia Angelinei. Ovarele extirpate in copilarie, chimioterapie, perfect sanatoasa 10 ani dupa. Apoi si-a facut netrebnicul loc si la sani. O operatie, doua, perfect sanatoasa. Controale de 14 ani la fiecare 3-6 luni(nu stii ce poate insemna asta financiar si mai ales cat timp aloci)
    Apoi la un control dupa 2 ani, sanii iar tipau de suparare:aparuse iar! Asa ca am decis sa ii extirp pentru a putea trai linistita si pentru a nu mai avea atacuri de panica la fiecare 3 luni cand stai pe masa medicului si iti face o echografie si o mamografie. I-am inlocuit si gata.
    Acum, nu faptul ca ti-ai exprimat parerile ma deranjeaza, ci faptul ca toate femeile considera ca doar niste ovare si sani te definesc ca femeie. Dragelor…ovarele doar iti dau sansa sa ai copii.atat! Femeie esti daca vrei. Plus ca fara ele poti sa traiesti perfect, inlocuind hormonii eliberati de ei cu plasturi sau pastile. Nu e rocket science. Iar partea cu” Logan dezmembrat” este o rautate gratuita si deplasata complet. Ce te-ai face daca si tu te-ai vedea pusa in fata nevoii de a fi dezmembrata? Ai mai gandi si scrie la fel?

    • Petronela spune:

      am spus și mai sus, revin și termin cu asta: NU cred că feminitatea stă în ovare. dar cred că toate organele au rolul lor și că ce a făcut Angelina este un gest extrem.

  41. Mihaela spune:

    Eufrosina, comentariul tau e incorect. Din punct de vedere etic si moral nu poti sa fii nazist…aici nu e vorba de astfel de extreme. Spune tu ce rau major fac daca 95% din timp duc o viata echilibrata si corecta, dar o data la doua luni mananc la KFC sau imi prajesc un carnat? Asa ca „etic si moral” aici era vorba despre cu totul altceva, dar tu ai ratat intelesul. Despre ce vorbesti tu sunt si lucruri ilegale…Pana la urma, sa stii si tu ca omul e omnivor prin natura lui. Asa ca daca tu nu consumi „mortaciuni” este doar alegerea ta. Corpul tau este facut insa sa metabolizeze atat vegetale cat si „mortaciuni” si „chimicale” si sa nu murim din asta. Daca cineva mananca numai slanina se imbolnaveste. Daca cineva bea numai apa, se imbolnaveste. Daca cineva mananca numai mere tot se imbolnaveste. Si ia ghici? Aici apare echilibrul ala. Adica poti sa iei o gura de slanina de Craciun, bei si apa si mananci si mere. Uite, de ex in carnea de porc exista 3 aminoacizi esentiali. Nu trebuie sa mananci zilnic. Tu poti sa nu mananci de loc. Dar corpul nostru e ajutat de acei aminoacizi. Si tot asa. Asa ca nu trebuie sa fim obsedati sa mancam sanatos. Trebuie sa nu ne batem joc de noi, de sanatate…dar sa nu facem o criza de nervi ca nu mai au spirulina la plafar sau ca s-a terminat canepa…Putem sa rezistam si fara. By the way , obsesia e ceva rau.

  42. IoanaG spune:

    Incep prin a-ti spune ca mi se pare pueril din partea ta sa o consideri tanatofoba, anxioasa etc. Sunt atatea articole despre multiplele cazuri de cancer la san si ovare in familia ei,deci nu cred ca a facut-o pentru vreo imagine anume sau pentru a soca publicul. Nu ma „iau” si eu de tine…ca au facut-o altii inaintea mea.
    Sunt complet de acord cu exagerarea de orice fel,mai ales a propovaduitorilor care beau NUMAI sucuri din plante verzi, mananca NUMAI frunze si seminte si lista de „NUMAI”-uri continua la nesfarsit.
    DAR, am un „viitor subiect” de discutie…..Ce zici,mamico, de pseudo-vedetuta x si de tot de debiteaza, si de faptul ca (SI cu ajutorul ei) turma parintilor frustrati care nu isi mai vaccineaza copiii creste din an in an?Ei, eu cred ca asta este o problema mare ,mai ales ca nu se intampla in America Angelinei Jolie, ci chiar in Romania NOASTRA……

    • Petronela spune:

      pe femeia de care vorbești o cunosc de cînd eram tinere așa că nu voi spune nimic, niciodată, că mi se pare jegos să fac asta. am spus mai sus: fiecare alege pentru sine, iar problematica vaccinurilor nu mă interesează.

  43. sebi spune:

    Este strict problema Angelinei ce organe decide sa.si scoata. Insa cei care hotarasc sa-i urmeze exemplul doar din motivul „daca Angelina extirpa, extirpam si noi”, acele persoane ar trebui sa inceapa prin extirparea materiei gelatinoase si lipsita de circumvolutiuni pozitionata intre urechi..

  44. alex spune:

    o multime de comentarii, de-abia in seara asta am reusit sa le citesc. ati iscat o controversa din cu totul altceva decat tema articolului. petronela nu vorbeste de boala angelinei, sau de actiunile ei, ca despre ceva ce trebuie sau nu facut. nu, ea se refera la exemplul pe care il da, ca persoana publica.
    e o vorba, sa faci ce spune popa, nu ce face popa – in cazul asta or sa existe totusi o multime de femei care or sa considere ca daca angelina a facut asta sau ailalta, atunci or s-o faca si ele, din cauza prea putinelor cunostinte sau din cauza unui psihic prea slab. ca pana la urma sunt si femei cu 8-10 clase care au cancer si nu pricep tot ce le spune medicul, dar stau cu ochii in televizor si vad acolo un exemplu „demn” de urmat. la fel cum exista si femei extrem de inteligente carora le e frica de ce ar putea urma si considera pasul angelinei un imbold, desi poate nu e nevoie.
    iar la moarte toti ajungem, intr-un fel sau altul. de fapt, eu nu. pana la urma, iti poti extirpa organele de teama unui cancer si a doua zi sa ai un accident care sa te tina constient la pat, toata viata. e cred ca e mai mult o chestie care tine de psiholog, decat de chirurg.

  45. Ioana Duda spune:

    Simona Vlad, Andreea,
    Am citit doar primele voastre comentarii si alea pe sarite. Imi fac rau si greata rautatile. Dragele mele, v-as ruga sa lasati frustrarile deoparte si sa intelegeti ca uterul, tatele, p**da, te fac femeie, da. De aceea femeile isi reconstruiesc sanii dupa operatii de extirpare. Pentru ca li se amputeaza putin din feminitatea pe care o vor intreaga. Atitudine? Bineinteles. Dar si tate si uter. Va spun io.
    Va pupa Nelu

  46. […] vorbește despre faptul că tot ne sperie moartea și luăm decizii ciudate să o evităm. Pentru ea riscul respectiv nu este suficient pentru o […]

  47. Cine stie ce o fi in sufletul ei de om amarat. Cred ca o fi greu si pt ea, nu poate nici sa-si taie tatele fara sa isi dea jumate de glob cu parerea.
    Multe femei d-astea faimos de frumoase ajung sa dea un razboi impotriva proriei feminitati, constient sau inconstient. Poate ca nu e doar o coincindenta, poate ca gandul are si el o forta si atatea ganduri indreptate in dicrectia cuiva ajung sa doara, poate devin ca o povara.
    Are si anonimatul beneficiile sale…

    • Petronela spune:

      păi tomna asta e ideea, voievoade. că putea să facă astea în liniște, să nu o știe planeta.

    • Habar nu am dc putea au ba. Cred ca la ei paparatzul e mai hartuitor ca la noi, nu stiu d-astea.
      Pe mine ma framanta blestemul asta al frumusetii. Dintr-o perspectiva pur egoista iti dai seama, mi-e frica sa nu m-ajunga.
      In rest pt ea am doar compasiune, a dat si de mancare la copchiii aia…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *