MENU
13102614_641480419361229_7862269735951688631_n

de • 28 septembrie 2016 • adevărurile meleComentarii (4)

the perfect isaura

Clemence, mi-a scris o prietenă venită din Franța, ai timp să ne vedem și noi săptămîna asta la cafea? Sîmbătă plec. Sîmbătă, sîmbătă, m-am gîndit. Păi, mîine am campania de donare de sînge, programare la ecografie mamară, ședință cu părinții, de terminat de editat filmulețele alea, e tata în spital și nu am dormit de o lună, mă ustură ochii de oboseală, poimîine am aranjate filmări de dimineață, două ședințe lungi după-masă, programare la gastro-enterolog, tata încă în spital, vineri plec la București că am fost nominalizați cu proiectul antifumat la webstock, sîmbătă campanie pentru mersul pe jos. Și tot sîmbătă, ne-am fi dus la Faust, la Sibiu, dar ar însemna să mă sinucid, deci nu mergem nicăieri. Iar între timp, scrisori de mulțumire și alte chestii post-festival. Dar nu e nimic, că mai am o săptămînă jumate și plec în concediu…

Perfect, a zis ea, și îți închizi telefonul. Îmi închid telefonul? Nu. Eu nu îmi închid niciodată telefonul. Wow, m-a izbit. De 19 ani, de cînd am copii, nu mi-am închis telefonul niciodată. Sunt mereu la dispoziția lor și nu numai al lor, a oricui. Sunt robotul perfect, sclava ideală, oricine dorește să mă folosească, aici sunt. Dacă îmi închid telefonul și exact atunci are nevoie cineva de mine și nu mă poate găsi? Cum să dezamăgesc pe cei dragi, colegii, clienții? Cum să mă caute cineva și eu să fiu indisponibilă? Dacă nu se descurcă și taman atunci au nevoie de ajutorul meu? Sau, mai grav, descoperă că se descurcă singuri și că, realmente, nu au nevoie de mine, care mai e rostul meu? Cum să debilizez cu propria mînă sentimentul că sunt în control, că, vorba englezului, I’ve got it all figured out?

Oh, cum îmi hrănesc iluzia că sunt absolut necesară, că în lipsa mea se oprește pămîntul din învîrtit, astrele nu mai strălucesc, soarele nu mai răsare. Funcționez după dead-line-uri. Îndeplinesc task-uri. Nu las nimic nefăcut. Nu întîrzii. Nu las niciun apel nepreluat, nicio comandă neonorată. Sunt responsabilă și competentă, rezolv orice, mă mișc incredibil, îmi iese totul aproape perfect.   Sunt indispensabilă.

De 19 ani, nu mi-am închis niciodată telefonul. Mă ucide gîndul că fetele mele ar putea suna, ar putea avea nevoie de mine și să nu dea de mine. Nu mă duc în locuri unde mi-ar putea lipsi semnalul. Dacă ajung, Doamne apără, într-un astfel de loc, stau ca pe ghimpi și mă lupt cu stolurile negre ale vinovăției, care mă înnebunesc și dau să mă alunge repejor la loc cu verdeață  semnal.  Mă lupt cu spaimele și pericolele iminente ale drobului de sare interior, care tot timpul stă să cadă. Iar eu nu sunt acolo să-l opresc, sunt într-un loc uitat de Dumnezeu și companiile de telefonie mobilă.  Nici somnul nu îmi e profund, ca să aud oricînd, orice chemare. Să nu care cumva să dorm ca o nesimțită și cineva, mai ales copiii, să aibă nevoie exact atunci de mine.

Sunt servitorul perfect. Am capul plin de griji și de soluții. De termene și date limită. De aia și aia și ailaltă. Aș putea ști că nimic nu e cu adevărat important, că lumea se poate învîrti și fără mine, dar  nu m-a învățat nimeni cum să fac să mă opresc. Să-mi închid telefonul.

Și capul.

Burnt out.

 

4 răspunsuri la postarea the perfect isaura

  1. Mona spune:

    Mda, exact asa si eu… 24×7… Macar inainte aveam o oaza de liniste si creier gol in avion, acum au pus wi-fi si acolo :)))

  2. Claudia spune:

    Doamne!Cât de bine mă regăsesc în scrierile tale.Parcă scrii despre gândurile și frământările mele.Aș putea să te acuz de ”plagiat” 😀 la povestirea asta.Te iubesc!!!

  3. Alina spune:

    Ca sa ramanem in sfera avioanelor pomenita de cineva mai devreme, stii ca acolo ne zice sa ne punem propria masca intai ca abia apoi sa putem fi sigure ca suntem capabile sa ajutam pe altcineva. Altfel murim amandoi/a si nu e tocmai constructiv. 😀
    Cred cu tarie ca ar trebui sa aplicam acelasi sfat si principiu si in viata de zi cu zi, mai ales noi mamele. Venim dintr-o cultura in care am vazut numai femei/mame- sclave si am crescut cu sentim de vinovatie si cu perceptia complet gresita cum ca a face ceva pt tine insati e un act de egoism. NU E!
    PS: eu am asimilat teoria, acum ma straduiesc si cu practica; am inregistrat cateva victorii marunte dar nepretuite. Fa si tu o schimbare, mica initial cat sa nu te sperie si sour usor vei vedea rezultate. Te asigur ca merita! 🙂

  4. Alina spune:

    In speranta ca poate vor fi de folos si altora, voi numi aici cateva carti care m-au ajutat pe mine sa inteleg sursa acestei vocatii de isaurå, dar si cum sa lucram cu noi pentru a depsi traumele din spatele acestei atitudini si a ne face viata mai buna si mai fericita atat noua insene cat si celor dragi din jurul nostru:
    – Femei care iubesc prea mult Robin Norwood
    – Psihologia relatiei de cuplu si a familiei, Inchisorile invizibile, Infinitul mare iubindu-l pe cel mic Adrian Nuta (recomand calduros in general toate cartile lui)
    -Cele 5 rani care ne impiedica sa fim noi insine Lise Bourbeau
    – Viata ca o teapa, Iubirea ca o teapa Alan Cohen
    – Cum sa nu mai suferi niciodata din iubire Andreea Papp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *