MENU
12596401_583727181776139_1989371898_n

de • 20 ianuarie 2016 • bucăți de mine, jurnalComentarii (14)

19 ianuarie 2016

Am citit undeva că ziua asta ar fi cea mai depresivă din an. Nu știu cum au făcut cercetătorii englezi calculele de a reieșit una ca asta – blue monday i-au spus, parcă. Și blue tuesday a și fost. Fără să-mi fi propus,  fiecare cea mai depresivă zi din ultimii ani am petrecut-o pe pîrtie, sub ceruri perfect albastre, cu zăpezi albastre și umbre viorii. Și apoi, am scris. În 2014, în 2015, azi. Tot cu placa în picioare, tot alunecînd la vale pe zăpada înghețată, tot cu inima bătînd tic-tac în ritmul și bucuria coborîrii. Dar totuși atît de diferit. Mă simt într-un loc complet altfel al vieții mele, însă într-un fel atît de subtil și de intim că nici măcar nu pot vorbi despre asta. Sau scrie.

12571175_583727191776138_1089717027_n12571046_583727111776146_1679265540_n12562556_583734925108698_195307115_o

A fost soare și ger și pîrtii perfecte. Iar eu, înconjurată de oameni pe care îi iubesc. A., schioare începătoare, cînd a ajuns sus, a făcut ochii mari și a zis: așa de frumos e la noi? Wow! Și era cu adevărat frumos, ca într-un pastel, cu brazi glazurați și zăpadă sclipind și oameni îmbujorați și tot tacîmul, frumos de te poți și sminti, la o adică, dacă ești genul sensibil la frumuseți ce pot răni inima. Iar țipetele de bucurie ale femeii începătoare care se lăsa să alunece și îmblînzea pîrtia îmi aminteau de mine, în iarna lui 2003, cînd am pus placa în picioare prima dată, de încleștarea cu zăpada, de fericirea violentă care mă încerca atunci cînd îmi ieșea un sfert de viraj, un sfert de coborîre, de propriile mele țipete, ah, e mai mișto decît sexul! Dar și eu eram mult mai tînără atunci. Crescută în Brașov, habar nu avusesem pînă atunci de vreun sport de iarnă, urcasem o singură dată pe schiuri și eram mai precisă decît marmota că treaba asta nu e pentru mine, că eu pur și simplu nu sunt în stare să mă sui vreodată în vîrful vreunei pîrtii și să ajung în siguranță jos. Și apoi, nici nu îmi plăceau iernile, frigul mă speria, iar zăpada doar la prima ninsoare mă îmbuna un pic. Habar nu aveam că numai două ierni mai tîrziu, un bărbat pe care l-am iubit mult avea să îmi spună că iarna e anotimpul meu tocmai datorită fascinației pentru snowboard sau că îmi va plăcea atît de tare să mă dau încît o să îmi pun viața în pericol și o să fiu complet îngropată de o avalanșă în Munții Făgăraș alte cîteva ierni mai tîrziu. Sau că toate astea vor duce – efect fluture, firește, la povești scrise, la un tatuaj pe încheietura dreaptă ce va deveni copertă de carte și multe altele de negîndit la vremea aceea cînd eu decisesem că, fie ce-o fi, o să învăț și eu să mă dau sau o să mor încercînd. Fix atunci, în prima iarnă pe pîrtie, urcam cu dinții strînși și lacrimi de ciudă și încăpățînare pe obraji, cu placa sub braț, determinată să învăț sau dacă nu, să o vînd și să mă apuc de goblen pentru tot restul vieții. Aveam curul praf de la atîtea căzături, cădeam, mă ridicam, iar cădeam, iar mă ridicam, înjuram, plîngeam, o luam de la capăt, singură, sus, în Postăvarul. La finalul sezonului, învățasem virajele și puteam coborî fără să îmi rup pantalonii de la căzături.  Apoi, am învățat să mă dau tot mai bine, tot mai tare, să nu îmi amintesc cînd am căzut ultima dată, să port cască – o dată m-a trîntit cineva care a intrat în mine cu capul de gheață așa de tare că am crezut că nu mă mai ridic de acolo, dar m-a salvat casca. Găsesc o voluptate specială în mirarea celor care mă văd pe pîrtie prima oară și spun: dar tu te dai bine, mă, mai ales că eu ghicesc o continuare nerostită – pentru o femeie. Da, mă, mă dau bine pentru o femeie, răspund mereu, rîzînd, tot așa cum conduc bine pentru o femeie etc., ‘tu-vă muma în cur de misogini.

Între timp, cei mai mulți oameni care schiau înainte – și schiau bine, au lăsat schiurile și s-au apucat să învețe cu placa.  M-am întrebat mereu cum am putut trăi înainte fără să fi simțit bucuria aia, care nu seamănă cu niciuna alta. Alunecatul e o stare, am mai spus-o. Tot așa cum e și zborul – care e altă stare.

Iar ziua asta a fost una perfectă. Cu tensiune în mușchii nepuși la treabă de ceva vreme, cu aer rece și curat sorbit cu nesaț, cu urcări și coborîri pline de rîsete și bucurie, cu nelipsita oprire la cabană pentru o ciorbă fierbinte și un selfie cu obrajii pișcați de ger – cel mai mișto fard din lume.

12575748_583727158442808_1995236734_n

 

14 răspunsuri la postarea 19 ianuarie 2016

  1. Andra Istrate spune:

    Am pus placa în picioare pentru întâia oară acum 6 ani și nici acum nu am reușit să îmi inving toate temerile și să mă dau BINE, dar articolul ăsta al tău, zău că mi-a dat aripi și voință să nu mă dau bătută. 😀 Îți mulțumesc! :*

  2. Cristi Padure spune:

    Si inca mai consideri ca e mai tare ca sexul? 🙂
    P.S.: Ai putea incerca si motorul(poti practica in perioada in care nu te dai cu placa)

  3. Omnia spune:

    Ieri a fost zi din-aia care-ţi rămâne în fişierul „best of” 🙂 – puţin cam aglomerat pe sus, dar e de-nţeles: mulţi fanatici şi târzie zăpada <3

  4. Raj spune:

    Cum dracu sa fie datu cu placa mai tare ca sexu ? Unii cica datu cu avionu, datu cu planoru ori datu cu parasuta iti creaza o stare mai ceva ca babardeala Amica mea unguroaica Elisabeta, face ioi, ioi, ioi si cand mananca vio 4 portii de gulas din ala bunu si cand o babardeste Stefan al ei si cand o pocneste cu buzduganu, ca o mai prinde cand si cand cu sefu de post, ca in acesta nu da, ca cica cum sa dea in haina statului ? D`aia zic, ca zilele trecute Elisabeta iar a zis ioi, ioi, cand se dadea cu sania, iar io stiam ca unguroaicele fac ioi, ioi numa cand se babardesc…

  5. Mona spune:

    Dar stralucesti de fericire! 🙂
    Mie mi-e frica sa mai incerc…are legatura cu un umar rupt …pe partie..:)

  6. Raj spune:

    Sunteti unguroaica, dna Petronella ? Retractez totu, ucraniencile fac ioi, ioi, nu unguroaicele. Scuze !

  7. Raj spune:

    Sa nu ne luati Ardealu, dna Petronella, ca va zic lu dnu Dan Puric….

  8. Blanca spune:

    Excelent! Mulțumesc. Și când te gândești ca sezonul acesta mă vroiam super ambițioasă și sa învăț sa schiez, dar cică într-un top al sporturilor periculoase – skiatul e number ONE!!?
    Apropos, la cabana numa’ ciorba fierbinte? Uu ștrudel, un salam de biscuiți sau un ceai de struguri, nu? Ca e așa de ” dulce” și amabila tanti Nuti!! ?

  9. George spune:

    …din scrisurile voastre, citite cu mare drag, asa de frumos suna totul. Cred ca este frumos sa schiezi, sa te dai cu placa. Cred ca este frumos orice sport ce implica acest exces de adrenalina. Mi-as dori sa pot schia, macar odata…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *