MENU

de • 6 octombrie 2016 • adevărurile meleComentarii (101)

pacient în Brașov, România, 2016

Nu scrie despre asta, m-a avertizat toată lumea! O să ai nevoie de ei și nu o să se uite nimeni la tine, mi-au zis. Nu te poți pune cu sistemul, medicii sunt semizei.

Ba pot scrie despre asta. Vreau să o fac. Să mă lase să mor, dacă le dă mîna. Cît a fost despre mine, am tăcut, desi am draftul ăsta de text de mai jos de cîteva luni, nepublicat. Dar acum e fie-mea la mijloc. Și m-am săturat de Maternitatea Brașov. De umilințele, de batjocura de acolo. Copilului meu de 19 ani i s-a refuzat dreptul la tratament pentru că “e antisocială”, adică și-a permis să întrebe un cadru medical care îi facea fișa înainte de o intervenție absolut necesară de ce se poartă urît cu ea, folosind cuvîntul scîrbos în loc de urît. Da, e o adolescentă sinceră, neobișnuită să fie tratată în felul ăsta. Cu cîteva luni în urmă, am scris aici, o madam doctoriță a urlat la mine și mi-a zis că sunt obraznică, pe aceeași secție, pentru că, după ce mă măsurase disprețuitor și mă întrebase scîrbită: și tu de ce te-ai internat?, eu i-am răspuns politicos că nu m-am internat, ci am fost internată de urgență. Drept care a început să urle că sunt o obraznică și să mă consulte medicul meu, ea nu discută cu mine. Nu aveam niciun plic pregătit și nu îi sărutasem mîinile pentru că există și a avut minunata inspirație să devină medic, deci supraom.  Nici la școală, cînd eram elevă nu am avut parte de un astfel de tratament. Revenind la fie-mea, neobișnuită cu astfel de tratamente, a întrebat candid de ce e doamna care îi completa fișa atît de “scîrboasă”. Nu a făcut scandal, nu a înjurat, nu s-a purtat urît, a pus o întrebare directă, frustă, din uimire. Doamna s-a simțit jignită în naturelul simțitor, a alergat la medic, care m-a sunat să-mi spună că fie-mea e o antisocială și are probleme la cap, să vin să o iau că el nu o operează. Știind că poate fi dezlănțuită, mi-am imaginat că făcuse pe bune ceva, mi-am cerut scuze, m-am dus la spital, unde am găsit un copil speriat. Am stat de vorbă cu cei implicați, între timp i se anulase internarea, eu mi-am mai cerut o dată scuze, deși era evident că ce se întîmplă nu e absolut deloc ok, am zis să țin cont de sentimentele oamenilor, cu aît mai mult cu cît medicul m-a asigurat că nu o lasă așa. A trecut o săptămînă jumate, durerile se agravau, medicul tot amîna discuția despre operație iar marți ne-a anunțat că el nu vrea să intervină, să mergem în altă parte – măcar să fi spus de la început că el nu o mai operează. În care altă parte nu a specificat. Așa că am pus mîna pe telefoane, am renunțat la dreptul ei de a fi tratată în sistemul public, deși e elevă, ne-am dus la Regina Maria, unde a fost preluată imediat, i s-au făcut teste, RMN, s-a descoperit că trebuie intervenit de urgență, a fost operată laparoscopic, tratată cu deferență și grijă, în condiții mai mult decît decente (soră-sa, cînd a vizitat-o, a zis: uau, te rog, rupe-mi o mînă să o ard și eu pe aici cîteva zile, e ca la hotel). Iar eu am mulțumit lui Dumnezeu că mi-am permis financiar să am posibilitatea asta, căci nu știu ce s-ar fi întîmplat în caz contrar. Probabil am fi ajuns de urgență la Maternitate, după ce chisturile alea care deja erau în torsiune și gata să explodeze, explodau, și pierdea cîte ceva din organul reproducător, o trompă, un ovar, că doar are două, are de unde. Așa cum a pățit tata, ani în urmă, cînd a fost lăsat cu AVC de medicul de gardă fără să i se facă nimic, iar a doua zi mama l-a găsit legumă.

Sunt revoltată, tristă, dezamăgită, îmi vine să mă duc și să fac reclamații peste tot – și știu că orice aș face, e în van. Că pînă și textul ăsta mă poate face persona non grata în Maternitatea Brașov.

 

Draft din mai, 2016, după o intervenție la Maternitatea Brașov.

Îl aud pe doctor țipînd la rezidenți și asistente. Îmbătrînește tot mai nasol, e ultimul gînd înainte să mi se închidă ochii. Sunt lăsată acasă fără să mi se spună nimic. În foaie, scrie doar cîtă vreme nu am voie să fac… sport. Deh, dacă par sportivă! Proaspăt măritată nu par, din moment ce nu îmi zice nimeni cînd îmi pot consuma căsnicia. Sau ce tratament să iau. În schimb, sunt invitată de asistente să-l sun pe medic să mă programez la clinica privată, acolo voi primi toate recomandările, contra sumei modice de 150 de lei, probabil. Acolo unde am fost de cîteva ori luna asta și contra aceleiași sume am fost întrebată, disprețuitor, nu e așa că nu am bani să fac intervenția în privat? De către doctorul meu pe care îl știu de 16-17 ani, cu care am născut-o pe cea mică și care a fost extrem de amabil toată vremea cît am lucrat în televiziune, mai ales că era conducător de unitate la vremea aia. Acum, lucrurile s-au schimbat. Îmi vorbește urît, nu mai răspunde la telefon, atunci cînd am o urgență – și am tot avut, mă pot programa la clinică în 3-4 săptămîni cel mai devreme, la spitalul de stat nu mă mai primește. Am încercat, firește, să mă duc la altul, însă atunci cînd sfîrșesc la urgențe, tot în mîinile lui ajung, în mod fatidic, că doar toți știu că sunt pacienta lui, de atîția ani.

Așadar, cu ieșirea din spital proaspătă în mînă, sun să mă programez și să aflu ce trebuia să scrie în scrisoarea medicală la externare. Recepționista îmi spune același lucru pe care îl aud de un an și ceva: domnul doctor are un program foarte strîns, vă poate primi peste 10 zile. Da, dar eu am ieșit azi din spital, nu am primit recomandări, tratament, nu am fost evaluată, știu de la dînsul că urmează să îmi prescrie medicație… Vă sunăm înapoi. Niciodată, cumarveni. Așa că mai sun eu la el, cu inima strînsă, cum au zis asistentele din maternitate. Răspunde nervos, într-un tîrziu și țipă la mine, mă umilește că am îndrăznit să-l deranjez cu telefoanele mele. Și acum și înainte de internare, cînd mi-a zis în cabinet să-l sun neapărat, iar eu am întrebat, sunteți sigur că nu deranjez, sigur, a zis, sunt pe drum de la Cluj, sună-mă, dar nu a răspuns. Iar acum îmi spune că l-am deranjat sunîndu-l. Mă umflă plînsul.

Există o dictatură a medicilor în sistemul public, dar mai ales a ginecologilor. Te programează ei la cezariană, ca să nu-i deranjezi în afara orelor de lucru. Doamne ferește să naști noaptea sau în weekend și să nu existe promisiunea unei șpăgi grase, naști cu moașa de serviciu. Nu îi poți suna cînd ai o urgență, la cabinete nu au niciodată loc atunci cînd ai nevoie, dar nu poți deschide gura că ajungi tot pe mîna lor și e vai de tine. Cînd ajungi să fii sastisit de munca pe care o faci, pacientele te enervează, de ce nu te retragi și lași pe alții, mai tineri și plini de entuziasm, oare?

Mi-aș dori ca, pe banii mei, să pot alege unde să mă tratez. Mi-aș dori un sistem sănătos de sănătate. Fără șpăgi, fără scîrbă față de pacient, unde să fiu tratată ca ceea ce sunt: un client bun-platnic. Știu, ar trebui să mă mut din România.

101 răspunsuri la postarea pacient în Brașov, România, 2016

  1. Andreea Russ spune:

    Wow, imi pare rau ca ati trecut prin asta! Recuperare cat mai rapida, sunt sigura ca interventia asta e ultimul lucru de care are nevoie o tanara de 19 ani. Recent am avut si noi un caz in familie, aceeasi varsta, a ajuns la urgente si au plimbat-o pe la 2 spitale pana si-au dat seama care e problema (banuiau o apendicita).

  2. Norbert spune:

    Într-adevăr, medicii din sistemul public au salariu mic. De aia mulţi au plecat deja în străinătate. Nu cred că stau la coadă pentru un loc de muncă în spital public. Iar banii contribuabililor la asigurarea de sănătate se fură or nu se plătesc de către angajatori. Aici trebuie intervenit.

    • Andreea spune:

      Pot intelege ca sunt platiti prost. Dar asta nu iti da niciodata dreptul sa fii mai putin om si sa te joci de-a Dumnezeu cu pacientii.

    • Gabriela spune:

      Serios? Si asta e un motiv sa fii nemernic?

    • Bianca spune:

      Noi toti trebuie sa intervenim. Prea mult am lasat politicienii sa faca ce vor, adica numai in interes propriu.

    • Andreea spune:

      Omul sfinteste locul. Eu am ales sa nasc la Sfantu Gheorghe (spitalul Judetean ) tocmai ca stiam ce lepre sunt la Brasov. Nu cred ca acolo au salarii mai mari ca la Brasov si nici spitalul venituri mai mari. Pur si simplu sunt oameni nu creaturi. Am auzit atatea povesti de groaza cu Maternitatea Brasov ca mi-era frica sa nasc. Si nu sunt singura care a facut alegerea asta. Nu credeam ca dupa sute de ani de stramosi nascuti la Brasov, copilul meu o sa se nasca la Sfantu…dar asta e. Maternitatea Brasov a devenit o cloaca si asta numai din cauza fiintelor de acolo. LA Sfantu Gheorghe e o diferenta ca de la cer la pamant si nu ma refer la aspectul material. Oameni deosebiti, de la cea mai tanara infirmiera, la moase, la doctori si la seful de sectie. Oameni intre oameni. La Brasov avem tot felul de venetici needucati cu pretentii si fitze.

  3. poppy spune:

    Nu toti sunt asa. Eu am avut parte de tratament ok cu dr. Martinescu. De spaga nici nu a vrut sa auda desi eram recunoscatori ca ne salvase copilul. Are si cabinet privat, dar cine nu are? Eu il recomand si ca om si ca medic. E drept ca e mai ursuz de felul lui, dar cred ca e si el scarbit de sistem. Sa vedem la operatia de anul viitor cum o sa fie, sper ca la fel.

    • Petronela spune:

      Minunatul” domn” Martinescu s-a purtat execrabil cu mine…probabil pt ca nu eram pacienta lui, nu „cotizasem” la el…Am ajuns la el in maternitate trimisa fiind de un alt medic de acolo, pt o analiza morfofeala (in sarcina). A vorbit f urat cu mine desi nu-l provocasem in nici un fel. L-am intrebat doar daca totul e bine cu bebe… Asa ca eu cred ca fiecare medic are si bune si rele. Depinde cum nimeresti. N-ar trrbui sa fie asa…

    • andreea spune:

      Buna. Si eu am fost operata de dr martinescu. Fara spaga, fara absolut nimic. Asistente ok, fara sa le dau nimic. Multumita d maternitate

  4. Ade spune:

    Mda, greu si deprimant. Zilele trecute mama mea a trebuit sa il interneze pe unchiul meu batran care incepuse sa refuze mancare si apa, si asta impreuna cu toate afectiunile lui l-au adus cu un picior si trei sferturi in groapa. A chemat ambulanta la 10 dimineata, l-au dus la spital, si pana la ora 22 , deci dupa 12 ore de stat pe holuri, in frig, fara ca vreun doctor sau asistenta sa sufle macar o vorbulita, mama a intrat intr-o camera de-a lor si a intrebat daca poate pleca acasa. Doctorita i-a raspuns scurt: vi-l dam acasa, E PERFECT SANATOS! Maica-mea, o tipa exagerat de amabila si politicoasa de felul ei, probabil de disperare stiind ca unchiul ei va muri daca e lasat acasa, nu stiu de unde a scos gheare si curaj si i-a raspuns: DOAMNA, E EXCLUS! Acasa nu il pot lua ca moare in noaptea asta. Dupa multe insistente, replici, venin si tot ce vreti din partea doctoritei, mama i-a spus: Maine dimineata la prima ora va reclam la colegiul medicilor. Faceti ce vreti, dati-mi-l acasa. Si a iesit din camera.
    Rezultat: tipa a lasat consultatiile deoparte si s-a pus pe telefoane, nu stiu cu cine a vorbit, si mai ales ce, dar in 10 minute unchiul meu cel perfect sanatos a fost internat, inca e internat, intre timp am gasit o structura privata care sa il poata ingriji si care ne asteapta, dar, surpriza, luni, cand mama a fost sa il scoata din spital au zis ca il mai tin o saptamana, ca parca ceva nu le e clar lor si sa fie siguri ca e totul ok, abia dupa il externeaza.
    Sunt ei zei, dar scandalul public, valva in presa, reclamatii la care oricum trebuie sa raspunda, nu le plac defel. Sunt asa niste momente nasoale, dar parerea mea e ca ai facut bine ca ai scris, daca toti am scrie cred ca s-ar rezolva ceva. Ei ne iau de prosti, dar suntem multi!

    • Andrei spune:

      Perfect de acord cu tine

    • Georgya spune:

      asta trebuie sa faca toti, sa ii reclame la colegiul medicilor!!! cat mai multe reclamatii si la presa, desi cred ca si presa … e cum e! Nu mai stium, am plecat de 10 ani din tara unde am fost asistenta medicala si am vazut tot gunoiul ….mi-a ajuns! aici toti sunt foarte sensibili la cuvantul „licenta” si „colegiul medicilor” or „asistentilor”. Caci iese cu suspendare si ridicarea dreptului de practica cel purin pe perioada investigatiei! (vorbesc de Canada unde nici nu se pune vorba de spaga sau purtat urat cu pacientii).

  5. Claudia spune:

    Consider ca sistemul medical public primeste ceea ce merita – referitor la salarii. Dumnezeu e sus si vede! Nu este posibil cadru medical sa ai un comportament de birjar fata de cei care iti platesc painea. Vrei sa te razvraresti, razvrateste’te la cine trebuie!
    Noi pacientii ajungem la mana lor de nevoie, nu de placere, contribuim luna de luna si nu beneficiem de servicii decente nici macar o data la cativa ani poate!
    Am avut de curand o experienta care aproape m’a marcat. La aproape 30 de ani am dureri ingrozitoate de picioate probabil si din prisma jobului care presupune mai bine de 10 ore in picioare. Cand aduc la cunostinta medicului care m’a preluat cu i tarziere de o ora, care intra in cabinet cu o sticla de suc si o punga de chips’uri la subrat, raspunsul in scarba a fost „toata lumea sta in picioare”.
    Am plecat suparata, indignata, mahnita, furioasa, frustrata si m’am reprogramat la o clinica privata..unde mi s’a recomandat pe langa tratament o radiografie la coloana. Se pare ca nu e vorba doar de „toata lumea sta in picioare”.

  6. IAD spune:

    Bravo, Petronela. Da, aşa este, de mai bine de 20 de ani, redactorii jurnalelor le sfătuiesc pe doamne/domnişoare să nu scrie de rău despre maternitate, că într-o zi vor ajunge şi ele acolo, şi o să fie vai şi amar. Sunt convinsă că există situaţii care le pun pe medicii de-acolo nervii la încercare, dar mulţi dintre ei uită că nu toate pacientele sunt la fel, uită că unele paciente sunt la prima naştere, nu se mai gândesc că nu este nicio plăcerea expunerea totală a femeii când ajunge pe mâna lor. Este comportamentul care la vemea respectivă a provocat decizia mea de a nu mai vrea să nasc a doua oară. Mi-am promis înainte de 89 că nu voi mai pune piciorul în clădirea respectivă, mă doare să aud că după aproape 30 de ani se întîmplă aceleaşi lucruri. Şi că o tânără care trebuie încurajată să meargă la medic ajunge trăiască asemenea traume. O să ajungă maternitatea aia loc exclusiv de aducere pe lume a viitorilor locuitori din orfelinate, că cine şi-ar permite „plicul”, de mult nu-l mai lasă acolo (dacă nu-i caz de incubator!)

  7. Daniela spune:

    Ba toti sunt asa..atata timp cat le dai spaga ,existi,altfel spus fara ban ,no fun.Voiam doar sa-ti las si eu cateva randuri legate de necazul meu de acu 7 ani in urma,cand m-au plimbat de la un spital la altul cu burta la gura si mi-au facut o injectie cu Mydocalm (ca de asta aveam eu nevoie la 9 luni implinite la termen ) si m-au trimis acasa unde mi-a murit fetita.Necazul facea ca eu chiar platisem pe toata lumea foarte bine si tot degeaba.Unii se cred Dumnezeu si atat.Offf mama lor ..vreau sa ma mut din Romania pitoreasca.

    • ADRIANA spune:

      Inainte de a arunca cu noroi („ba toti sunt asa…”) e necesar sa dati informatii corecte. Mydocalmul nu are forma de prezentare injectabila deci este EXCLUS sa va fi fost administrata o injectie cu Mydocalm din cauza careia sa va moara copilul. Restul e….can-can.

    • Nicoleta spune:

      Cum mama ma-sii sa spui ca moartea unui copil pe cale sa se nasca e can-can? Esti normala?

    • ADRIANA spune:

      Nu moartea copilului e can-can. Este o tragedie! Can-can e povestea nereala. Dar asa ne place sa punem noi etichete si sa jignim gratuit….

  8. Razvan spune:

    „De către doctorul meu pe care îl știu de 16-17 ani, cu care am născut-o pe cea mică și care a fost extrem de amabil toată vremea cît am lucrat în televiziune, mai ales că era conducător de unitate la vremea aia. Acum, lucrurile s-au schimbat. Îmi vorbește urît, nu mai răspunde la telefon, atunci cînd am o urgență ”

    Acelea erau oarecum „beneficiile indirecte” datorita faptului ca erai in media…
    Imi pare rau ca fiica ta a avut parte de un astfel de tratament.
    In loc sa tii capul jos in Maternitate trebuia sa faci scandal acolo – aici pe blog e sincer – tardiv.
    Trebuia sa actionezi la momentul respectiv sau ai putea sa te reintorci in media si poate acele „beneficii indirecte” vor aparea din nou…(vezi ca in RO e totul pe interes)

    Este bine ca tu, ca si persoana ai avut resursele financiare astfel incat fiica ta sa beneficieze de serviciile medicale din celalalt spital privat.
    Multi nu isi permit asa ceva si nu au intrat in viata lor intr-un spital privat nici la receptie.

    Legat de consultatiile la cabinet privat – stiu ca este o practica impamantenita.
    Eu cand am avut o astfel de problema (pentru mama mea) m-am luat de doctor in spital de fata cu toata lumea, nu am tacut si nu am inghitit nici o jignire si s-a rezolvat imediat. (* Era oricum totul inregistrat pe camera )

    E vorba de aceiasi fiica care trecea pe zebra cu castile in urechi si citind?
    🙂

    Oricum ma bucur ca fiica ta este bine – pana la urma urmei ai facut tot ce ai putut ca fiica ta sa fie bine – ai fost o MAMA.

    Razvan

  9. o femeie spune:

    nu toti sunt asa: sunt multi oameni buni si isi fac munca cu drag. Desi iau acelasi salariu ca cei nesimtiti. Cat timp nu exista o procedura de respectat, un protocol, cat nu exista un departament unde sa facem reclamatii, sau sa isi piarda dreptul la practica pentru ca si-a batut joc de meserie (asa cum se intampla cu orice contabil sau inginer sau vanzator) – atunci va continua.

    Pt ca astea tin de suflet, de educatie de acasa (ce le lipseste de acasa), de idee a lucrului bine facut.

    • Tweety spune:

      Ba sunt exact asa. 90% sunt scarbosi, exact cum a spus fata ce a mare, te trateaza de sus, de parca (vorba unui user de mai sus) te duci acolo de placere, sa socializezi sau sa afli notati din lumea medicala. Toate experientele mele(platite sau nu) au fost cu doctori&asistente scarboase. Nu sunt umani, sunt niste fiinte care au buzunarul largit pentru spaga si chiar daca o primesc, tot nu isi fac treaba cum trebuie si sentimentul frustrant cu care pleci din orice unitate medicala este umilinta.
      Sunt de parere ca, oricat ar primi salariu, scarba o sa continue sa le curga prin vene.

    • o femeie spune:

      Scarba din vene vine de acasa, nu de la salariu.

      Atunci am fost eu norocoasa si am gasit SI doctori pe genul meu, care sa aiba rabdare sa imi raspunda la intrebari, care sa lase reteta deoparte si sa imi dea lectii de nutritie 15 minute, care sa ma scoata din dependenta de medicamente in care colega m-a bagat, care sa imi zica ca se poate trai fara chimicale si fara trecut la farmacie. E drept ca am si inceput sa decid ca e un medic ok cel care are pacienti ce nu trec pe la farmacie …. sau care da reteta cu un singur medicament etc.

  10. Alex spune:

    Cum poate un medic într-un spital public să îți interzică dreptul la sănătate?!
    Ai un caz, ai martori, mergi și reclamă-l. Dacă îl lași în pace după acest abuz de funcție, va face la fel și cu alte persoane.

    Medici de genul acesta trebuie scoși în șuturi, la propriu, din instituțiile medicale. Sunt parte din cancerul sistemului de sănătate românesc.

  11. toc inalt spune:

    stati sa vedeti cand generatia Facebook va intra sa opereze….selfiuri cu matze, poze haioase cu inima oprita etc etc…

  12. Iulia spune:

    Imi pare rau pentru cele intamplate.. auzisem tot felul de povesti despre maternitate, cand am fost internata de urgenta in saptamana 28 de sarcina am simtit ca imi cade lumea in cap… doamna de la internari a fost cam acra ce e drept, iar infirmierele cereau spaga din priviri ca si cum cine stie ce ar fi facut extraordinar… asistentele in schimb au fost foarte dragute iar dr doctor Gologan e un OM. Slava cerului ca am ales totusi sa nasc la o clinica privata (si fizic si din punct de vedere material). Gardienii primesc la matrrnitate spaga doar pt faptul ca ii lasa pe apartinatori sa vina 5 minute in afara programului… infirmierele se asteapta sa primeasca dac te ajuta cu bagajul la externare. Nu am dat nicio spaga nimanui si le am spus asistentelor ca am fost foarte multumite de ele, ca aveam o impresie mai proasta despre sistemul sanitar de stat. S au prefacut mirate… bine ai facut ca nu ai tacut sunt multe cazuri.. acestea depind totusi de doctori, de capabilitatea lor de a ramane Oameni… mai cred si ca exista o karma.. cu cat esti mai dragut cu oamenii cu atat parca atragi oameni mai neseriosi in jur ca si cum ar vrea sa te puna la incercare.. cata rabdare poti avea?

  13. Stefi spune:

    Eu as face reclamatie – e inadmisibil si foarte grav ca un medic sa refuze sa trateze un pacient pentru ca nu-i place cum i s-a adresat, sau care (sau nu) probleme sociale sau alte probleme. Lucrurile astea trebuie sa se stie ca sa se poata face curatenie. Probabil nu toti medicii sunt asa, dar cei care incalca atat de flagrant deontologia profesionala trebuie raportati. Daca se iau masuri disciplinare, poate data viitoare (cu un caz care poate nu va putea merge la privat) acest medic se va gandi de doua ori daca sa refuze tratamentul…

  14. MiL spune:

    Sistemul medical romanesc ne nu ne da decat ceea ce platim… adica extrem de putin! Nu este vba nici de coruptie, nici de spagi, nici de atitudine. Este vorba despre faptul ca totul pleaca de la remuneratia pe care o primesc medicii (pe care intr-un fel sau altul eu chiar ii consider semizei)! Si-au sacrificat toata tineretea pentru studiu si si-au sacrificat bunastarea financiara ca sa salveze! Chiar cred cu tarie faptul ca toti au plecat la drum cu entuziasm si cu fara prea mari asteptari financiare.
    Cu toate astea, nu sunt de acord cu atitudinea „scarboasa” a unor medici care ar fi trebuit sa se pensiuneze acum mult timp si tin cu dintii de posturi f bune pe care le-ar putea ocupa tineri entuziasti.
    Doar ca ceea ce vreau eu sa exprim este ca nu platim suficient de mult pt sanatate, astfel incat sa avem pretentii de servicii decente…Iar medicii batrani nu mai au rabdare sa te si gadile la orgoliu si sa asculte toti ipohondrii care vin deja la ei cu diagnosticul pus de pe internet, au doar nevoie de reteta. Si da, printre ei or fi si oameni bolnavi, dar cred ca stim cu totii pilda cu „lupul”. Mereu comparam serviciile noastre cu cele din strainatate, dar am observat deja ca e un trend, sa comparam doar nivelul serviciilor oferite nu si nivelul contributiilor noastre.
    Si eu am avut parte de tratament impropriu. Am fost externata la o zi dupa operatie, timp in care puteam face o infectie sau orice alta complicaciune…Si da..am si contribuit financiar si asa mai departe. Tuturor ni s-a intamplat sa stam la interminabilele cozi, iar intre timp sa intre in fata cate unul cate altul, probabil cunostintele medicului.
    Nu sunt medic, nu am avut curajul sa imi sacrific toata tineretea si sa fiu remunerata ca doamna care face curatenie la noi la birou, iar asta este un motiv in plus de apreciere pentru cei care au ales drumul asta. Ei au avut curaj sa fie angajatii unui sistem de doi lei! Ca atat valoreaza. Asa ca, as sugera sa nu ii bagam pe toti in aceeasi oala si poate daca i-am aprecia mai mult, am avea mai multi tineri care ar alege calea asta!

  15. Sorin spune:

    Dativa la la ei. Doar asa rezolvati.

  16. Iza spune:

    Acestia sunt medicii care fac „greva” pentru salarii mici. Ati vazut vreodata unde locuiesc acesti „sarmani”” medici ? Ce vile, ce masini etc. au ? Cat priveste comportamentul lipsit de bun simt, cineva imi spunea ca un om (medic) se poarta in acest fel cu ceilalti oameni (pacienti) ca sa nu te poti apropia de el sa vezi ce prost este ! Si cred ca este adevarat. Ar trebui toate cele care au avut parte de acest tratament sa faca sesizari, sa ia atitudine impotriva lor !

  17. Tweety spune:

    Poate si de acasa, poate si salariu. Mie mi-a ramas in minte conversatia cu o doctorita de pe salvare, chemata la o problema de a mea. Femeia aceea a stat o ora! la taclale cu mine si mama (cand sigur alti pacienti avea mare nevoie de ea) in jurul problemei salariului. Era frustrata (de inteles, pe de o parte) ca dupa 15 ani de munca avea salariul mai mic decat al meu (care lucram doar de vreo 5 ani). Cand am fost internata cu baietelul meu in spital, la intrarea in salon, am observat ca pe pat nu era nici cearceaf, nici fata de perna, nimic. Ies pe hol, dau de infirmiera care se ratoieste ca ce caut afara din salon de parca eram o infractoare. Ii spun problema, imi arunca: am treaba, mai incolo. 5 lei au adus un cearceaf si o fata de perna a.i. sa poate sa zaca si copilul meu cu branula in mana in conditii cat de cat. La fel si asistente&doctorita.
    Eu de doctori in sistemul de stat care sa aiba rabdare , sa iti explice ce s-a intamplat cand am ajuns cu mama sau copilul la urgente , nu am dat.

  18. Nico spune:

    Totusi, cum zic si alte doamne pe aici, mai sunt si medici buni, care te cheama ei la maternitate ca sa nu mai dai bani la privat, care aproape in fiecare zi vin jos sa vada daca ii asteapta cineva la urgenta, care te trateaza ca pe un om si te incurajeaza (vb. de exemplu de dr Vulcan care, desi nu e f tanar, are si experienta si se intereseaza si de ultimele noutati – verificat si prin controale pe la Bucuresti) si, in plus, pune interesul pacientului pe primul loc (merg la el de vreo 10 ani si am mereu diverse probleme, operatii etc. deci stiu ce spun). Nu ramane decat sa schimbati medicul, zic eu.

  19. Anam spune:

    Ce te faci cand personalul medical câștiga suficient pentru o viața decenta, isi dorește sa si facă meseria ca la carte, ii place cea ce face DAR nu e lăsat !! Dimpotrivă sistemul (ceilalți medici, șefi etc) ii pune bete in roate, doamne ferește sa ti spui părerea ca ești trecut pe lista neagră!! Si atunci?! Taci si singurul lucru pe care il poți face e sa fii politicos cu pacientul sperând sa plece sănătos din spital

  20. Stanca spune:

    Ceea ce este și mai trist este faptul că aceiași medici, care la maternitate te tratează cu o lipsă de respect ”scârboasă”, te ”pupincuresc” la o clinică privată…

  21. Dan B spune:

    Dar de ce nu ai curajul sa zici numele doctorului ?? Dacă e sa criticam sa o facem corect . Ți -e frica ca o sa ajungi tot pe mâna lui sau ca are si el un punct de vedere ??

    • Petronela spune:

      din bun-simț. ca să nu facă înconjurul netului numele lor. nu mi-e frică de nimic, le-am zis și în față.

    • SUNNY spune:

      Si daca ajunge intr-adevar dinnou pe mainile lui ? Tie nu ti-ar fii frica?
      Sigur are si el un punct de vedere, dar nu cred ca vrea sa si-l faca public. Mai degraba ar trebui sa-i multumeasca Petronelei ca nu i-a facut numele public.

  22. Carmen spune:

    Curaj maxim Petronela! Suntem cu tine! Soluții exista întodeauna si chiar daca momentan sunt in sistemul privat , numai cu astfel de inițiative, ca ale tale, vom schimba ceva ! Trebuie sa cerem respect prin toate metodele. Cu bune sau cu rele….

  23. Lore spune:

    Acum 6 luni am suferit o intervenție laparoscopica la clinica de obstetrica-ginecologie Odobești din Timisoara. Inițial am fost la un consult la spitalul din Reșița unde medicul ginecolog mi-a spus cu nonșalantă „ai fibrom uterin si ai 33 de ani, nu mai faci copii la vârsta asta deci scoatem si uter si Col uterin”. M-am speriat foarte tare si am decis sa merg la un cabinet privat sa cer o a doua părere. Medicul de acolo m-a invitat la SPITAL de stat pentru intervenție laparoscopica. Nu mi s-a cerut nici un ban si nici macar nu mi s-a bătut vreun apropo. Tot personalul de la Odobescu începând cu medicul si terminam cu infiermierele au fost foarte drăguți si atenți. Mi s-a explicat in ce consta intervenția si la externare mi s-a dat tratament si mi s-a explicat cum si cât timp sa am grija de mine după intervenție. Nu mi-a venit sa cred ca așa ceva se intampla intr-un spital de stat din România. Dar exista acei medici dedicați care inca nu au uitat de ce au ales aceasta meserie. Ah… si mi s-a spus ca dacă îmi doresc pot sa mai fac un copil pentru ca din punct de vedere medical sunt apta.

  24. Elena spune:

    Aveți noroc ca sunteți in Brașov, va recomand cu toată încrederea echipa din Clinica Eva si in special dl. Dr. Baiulescu, cu care am născut natural de doua ori, iar a treia intervenție suferită a fost pentru o sarcina extrauterina nedepistată de către medicii din București, ajunsa la 8 saptamâni in condițiile unor controale regulate; cand a fost depistata intr-un final pe baza unor teste de sânge, Dna dr care ma avea in observatie (si a carei culpa medicală nu o pot exclude având in vedere împrejurările) a refuzat sa ma opereze pt ca ii stricam programul (trebuia sa plece din București) si m-a recomandat unui alt coleg „de încredere”, așa ca am preferat sa risc si sa plec la Brașov ca sa fiu tratată de OAMENI adevărați si nu pe banda rulantă si la întâmplare.
    Despre sistemul de stat sunt de părere ca nu ar trebui sa ducem mai departe „plicul” si „șpaga” si sa le lăsam „moștenirea” asta copiilor noștri, din păcate generația de azi a preluat obiceiurile părinților. Eu una am refuzat sa fac asta cand mi-am internat fata de 4 ani in urgentă si am operat-o la mana intr-un spital de stat, si nu am simțit nicio diferența din partea doctorilor, al căror comportament a fost exemplar; asistenta șefa in schimb a refuzat sa ne interneze ulterior in vederea scoaterii tijelor pentru ca nu aveam „bilețel scris de la Dna doctor” iar apoi cand Dna doctor a venit si i-a cerut sa facă formalitățile era toată numai zâmbet așteptând „rasplata” care evident nu a venit. Deci se poate, va garantez din proprie experiența!

  25. daniela manaila spune:

    Sa incepem prin a nu le mai umple buzunarele atat in spitalele publice cat si cele private!!!Sa incepem sa le spunem cu voce tare ca sunt niste „scarbosi” atunci cand merita.Sa-i invatam si pe copii nostri sa faca la fel.Eu am facut scandal peste tot pe unde am fost,asta e tot ce pot sa fac…sa le stric ziua tuturor functionatilor scarbosi cu care am de-a face!Iti propun sa facem o pagina facebook…ceva de genul”Vrem sa fim tratate cu demnitate in maternitatea Brasov” sau spitale si acolo sa povestim tot ce ni se intampla ,cu NUME/PRENUME.

  26. andra spune:

    In maternitatea din Buzau: ea vine sa nasca. A doua sarcina. Avea dureri puternice si ciudate. Au sunat medicul , acesta a zis ca nu poate veni ca e la cabinetul privat. Ceilalti medici nu se uitau la ea. S-a declansat hemoragie. Medicii nu se hotarau ce sa ii faca. Asistenta a pus-o sa spele sangele de pe jos, cum si-a permis sa faca mizerie. A venit un medic batran si a tipat la ceilalti sa o opereze ca altfel mor amandoua(si mama si fetita). Fetita a murit. Desi mama ei strigase muuult ca e ceva in neregula…
    Parintii nu au mai avut putere sa faca reclamatii….

  27. Unu spune:

    Nu poti alege unde sa te tratezi pt. ca Dl. Arafat vrea sa fie doar SMURD si spitale de stat. Daca ar da voie sa fie concurenta pe aceste servicii, am avea ambulante ca taxiurile si fiecare om tratat isi va redirectiona veniturile catre acel pacient. N-ai venituri, n-ai tratare…este simplu. Este imposibil sa n-ai ca ai muri de foame, poti avea dar nedeclarate si asa esti obligat sa le declari. Macar o parte..

  28. Bianca spune:

    Sunt medici si medici, ca in orice domeniu, dar cei care au uitat sa fie medici si oameni, sau stiu sa fie medici numai in cabinetul privat, chiar ar trebui reclamati la colegiul medicilor si peste tot.

  29. raisa spune:

    Poate ar trebui să faceți public numele acestui doctor si al personalului acestei maternității, poate ca ar mai fi o șansă de schimbare in această tara. Concluzia este ca asa cum sunt tratați ei ca medici de statul român, asa se poartă si cu pacientii… Cum ați mentionat… sistemul este fff bolnav in România. Avem foarte multe lucruri de învățat de la ceilalți din afara, dar atâta timp cât nu se face nici cel mai mic efort pentru a ajunge măcar la nivelul de trai de 1% de la cei din vest… degeaba vb si ne dam cu parerea… cred ca sunt foarte putini oameni care se revolta, dar sunt și mai puțini care fac ceva să se schimbe ceva in tara asta

  30. Unstudent. spune:

    „Sunt revoltată, tristă, dezamăgită, îmi vine să mă duc și să fac reclamații peste tot – și știu că orice aș face, e în van. Că pînă și textul ăsta mă poate face persona non grata în Maternitatea Brașov.”
    ” Știu, ar trebui să mă mut din România. ”

    Aceste doua paragrafe au adus Romania unde este acum.

  31. Mihai spune:

    De ce nu iesim in strada sa protestam pentru ca acest sistem de sănătate sa fie finanțat cum trebuie? Stam si ne lamentam in online si ne aducem aminte de medici si spitale doar cand avem nevoie. Poate se purta scârbos ca avea in spate ore multe de garda, probleme personale, datorii etc. Ii vrem mereu zâmbind dar uitam ca sunt plătiți nemeritat la câta scoala au facut si ce responsabilitate au. Si nu vreau sa aud ca știau dinainte sa se facă medici, sunt oameni care au nevoie sa aibe mintea limpede, sa nu se gândească la ziua de maine. Ne uram in fiecare zi sanatate si așteptam sa vina din cer.

    • Andr spune:

      Corect!

    • Petronela spune:

      Eu am ieșit în stradă și am țipat pînă am rămas fără voce, de fiecare dată, zi după zi. Nu pe mine mă întreba asta. Tu ai fost?

    • Mihai spune:

      Nu-mi aduc aminte sa fi existat vreun protest in ultima perioada in Brasov legat de spitale/sănătate sau vreo campanie. Se mai agita unii cu Noul Spital al Brașovului si atat. În schimb in ultima perioada exista o campanie de denigrare a medicilor si găsirea lor ca țap ispășitor pentru tot ce se întâmpla rău in tot sistemul. Sunt curios ce se va întâmpla in viitor si cine ne va trata, daca lucrurile vor continua in felul acesta.

  32. SUNNY spune:

    Foarte multe comentarii care din pacate spun mult adevar.
    Sunt medic, dar lucrez in Germania. Ne vin pacienti aici la ora 3 dimineata cu te miri ce durere de cap minora , fara sa fi luat un Ibuprofen, o Aspirina sau Paracetamol inainte, iar noi dupa 12-18 de ore de lucru trebuie sa ne trezim in toiul noptii sa le zambim, sa-i consultam, sa-i internam si sa-i tratam, adica le dam un algocalmin. Toata treaba asta insa dureaza inca o ora, asa ca pe la 4-5 ne intoarcem in patul nostru cam inconfortabil si incercam sa mai dormim o ora doua pana la urmatorul destept care dupa o saptamana , intr-o zi de dDuminica spre Luni si-a adus aminte ca il doare ceva .
    Binenteles ca sunt nervoasa cand suna telefonul si mai ales cand aud cu ce tampenie imi vine omul la spital, dar niciodata nu am tipat la pacient si nici prin cap nu mi-a trecut sa le reprosez ca au venit la spital . Ce imi trece prin cap in acel moment cand ma ustura ochii de oboseala si simt ca ma lasa genunchii, din cauza tensiunii arteriale care e la pamant, e cu totul altceva. Totusi ceea ce simt eu nu e important in acel moment. Sunt platita ca sa lucrez si sunt acolo ca sa lucrez. Asta e conceptul ce se accepta in tarile civilizate.
    Am cazuri foarte putine in care mi s-a spus multumesc, desi mi-am dat sufletul ca sa organizez ingrijirea bolnavului dupa AVC si nu numai in spital ci si acasa ( treaba de secretara nu de doctor, dar nah, ce nu face doctorul in tarile civilizate). De multe ori imi aud reprosuri si nu pentru ca nu imi fac treaba bine ci pentru ca aici pacientul e clientul ( nu suntem spital privat) si daca lui nu i-a placut culoarea pijamalei atunci, tu care i-ai salvat viatza tratandu-i pneumonia pe care alti 3 doctori au diagnosticat-o ca o usoara bronsita, trebuie sa-ti auzi cine stie ce minuni de acuzatii de ajungi sa te intrebi cat de mic poate fi IQ-ul unui om.
    Si cu toate astea ramai politicos. Niciodata, dar niciodata nu jignesti pacientul sau apartinatorul. Daca esti jignit ai dreptul cel mult sa-i propui sa fie tratat de un coleg.
    Poate ca aici suntem la extrema celalata, in care medicul nu-si primeste respectul cuvenit, dar nu ma plang. Ceea ce vreau insa sa subliniez e ca Pacientul e clientul ( cu bani sau fara-suntem doctori nu oameni de afaceri), iar reactia asistentei cand a fost intrebata de ce o trateaza pe copila aceea asa in scarba mi se pare aberanta si imatura. Cum sa te superi tu ca o copila ti-a pus o intrebare asa inocenta ?
    Am si eu experiente in spitalele din romania de pe vremea cand inca eram studenta la medicina si profesorul meu de ortopedie m-a tinut trei zile in spital fara sa ma opereze si fara sa-mi zica motivul pentru care nu o face, pana m-am decis eu copil naiv si nevinovat ca mi prea rusine sa-i dau plicul cu bani si mi-am luat bagajele (erau niste plase de plastic , ca nu aveam asa multi bani de genti de la Gucci :)) ) si m-am carat de acolo. Dupa ani de zile m-am operat in Germania. S-a meritat si asigurarea a platit totul.

    E urat ce se intampla cu medicina in ROMANIA , iar eu sincer nu am curaj sa lucrez in acel sistem.

  33. Andr spune:

    Pai cine i-a invatat pe medici cu spagi ? Nu stiu cum o fi la Brasov dar sunt convinsa ca peste tot sunt probleme dar mai cred ca tine si de om ,eu sincer nu am asteptari,nu ofer nimic si spre uimirea mea pe unde am fost chiar nu ma pot plange,am fost tratata omeneste.

  34. Nico spune:

    Draga Petro,stim cu totii cum este.Dar eu m-am gandit foarte bine si am inceput sa actionez asa:mi-am cumparat un reportofon si pe unde ma duc (ghisee,spitale,birouri)il pornesc.Nu ca ma astept sa fiu tratata fara respect si profesionalism, dar in cazul in care se întâmplă sa pot avea o dovadă.Si fac reclamatie…Deci e deranjant, dar sper ca măcar în viitor sa inteleaga ca o pot pati..si ca proasta educatie si dezinteresul se pot taxa.

  35. Virdol Doinita spune:

    Sa nu ajungeti niciodata prin spitalul judetean constanta mai ecact sectia urologie . Acolo te mananca infirmierele si asistentele de viu ( chiar si gandacii care umbla pe pacientii care nu se pot misca ) . Experienta pe care am traito cu mama mea operata in ianuarie nu o doresc nici macar la dusmani. Si in terapie intensiva unde esti tinut dupa operatie cel puti 24 ore este mai rau , nimeni nu se uita la tine …toti asteapta spaga vaiiiiiiii vaiiiii e mult de povestit ….dar ideea e ca nu se va schimba nimic , eu bumerang si un joc politic !

  36. Mara spune:

    In urma cu cativa ani ,am calatorit des la Bucuresti si inapoi,in provincie.La cuseta.Acolo ,pana adorm,oamenii mai povestesc una,alta.O doamna asistenta pleca pentru a doua oara in Australia,sa lucreze in specialitate.Ne-a povestit ca,atunci cand personalul medical[asistente,medici]cat si ceilalti angajati[infirmiere,etc]intra pe usa spitalului,au terminat cu problemele personale.Sunt numai un zambet,foarte amabili cu pacientii asculta .intrebarile acestora si raspund mai mult decat civilizat,asa cum, de fapt, a spus si Dna doctor de mai sus,care a ales sa lucreze in Germania.Daca nu se poarta in felul acesta,sunt trimisi la plimbare.

    • Adi spune:

      Pe ce salarii? Comparam mere cu pere. Sa nu uitam sa sănătatea e mai presus de toate si cu toate astea in viata reala sănătatea e la urma din punct de vedere al fondurilor alocate. Scria cineva mai sus, in loc sa ne revoltam, sa le fim alături, sa iesim sa protestam, stam si ii blamam, de parca nu suntem de aceeași parte a baricadei. Fara pacienți medicii nu ar exista si invers.

  37. Lexy spune:

    Gresesti la ceva anume, ca toti ceilalti romani, te dai batuta si exprimi neputinta „Sunt revoltată, tristă, dezamăgită, îmi vine să mă duc și să fac reclamații peste tot – și știu că orice aș face, e în van”. Nimic nu este in van. Important e sa faci! In sanatate si peste tot! Inregistreaza conversatiile telefonice, cum iti vorbesc cei de acolo, fa ceva! Se poate! Nu se va schimba deodata nimic, dar daca toti facem cate ceva, ne ramane speranta.

  38. Carmen spune:

    Ai dreptate. In urma cu cativa ani am fost tratata si eu disprețuitor de un medic ( Dimasi), ca nu era o pitzi …. Si l-am sunat sa il întreb ce tratament sa iau si a inceput sa tipe sa urle….. si tot asa. Apoi am gasit alt medic care trateaza pacienți cu respect si cu care am nascut de 2 ori natural. A stat și mi-a explicat. Sunt medici si medici, iar asistenta medicala te tratează la fel cum medicul tau o tratează pe ea.

  39. Angela spune:

    Nu stiu daca in toate maternitatile este asa, dar la Brasov inca de acum 30 de ani (cand am nascut primul copil) functioneaza o lege nescrisa a medicilor, ca trebuie sa nasti cu medicul care te-a consultat (ai cotizat la el) lunar. Daca doamne fereste ai o problema care apare in afara intalnirilor prestabilite si medicul este plecat din oras , poti sa mori. Nu se baga nimeni. Doctorii ” nu-si fura pacientii”. Am impresia ca este valabil si la alte probleme. Daca ai fost odata internata la un doctor, mori cu el de gat . Nu il poti lasa pentru altul pentru ca acel altul, nu te accepta ca pacienta.Nu vrea sa se certe cu colegul… Puteti sa-i reprosati ce vreti Petronelei dar nu este simplu. Pana se schimba lucrurile mai dureaza, daca o sa se schimbe. Pana atunci daca are probleme ea sau fetele nu prea stiu cine le trateaza. Nu zic sa tacem si sa nu facem nimic, zic doar ca pana una alta suntem la mana lor si aroganta lor a ajuns pana acolo ca au refuzat sa trateze aceasta fata care avea probleme grave de sanatate pe un motiv de 2 bani. Daca era o femeie cu tulburari adevarate de comportament, venita de la spitalul de psihiatrie care ar fi trebuit tratata, operata, oare avea vreo sansa sa treaca de prima usa de la internare? Sau poate o lasau sa moara si nici macar nu se oboseau sa o aduca pana aici. Am citit tot ce s-a comentat. Sistemul, salariile, contributia noastra, oboseala…. sunt multe motive. Poate ca au si ei probleme acasa, frustrari, nemultumiri…Totusi nimic nu justifica sa fii medic si sa refuzi sa tratezi un om pe motiv ca ti-a vorbit nu stiu cum. Mai poti sa te uiti in oglinda si sa te numesti om?

  40. Marakesh spune:

    Lupta! Don’t give up!

  41. Dan spune:

    În afară ţi se vorbeşte clar mai frumos, dar pentru o investigaţie de rutină aştepţi mult mai mult. În plus în unele ţări – cum e în SUA – asigurarea ţine de o firmă privată. Firma are dreptul să o retragă dacă nu-ţi îngrijeşti sănătatea. La noi poţi fuma liniştit, că medicaţia e tot pe banii statului. Cât despre telefoane acasă la medic mi se pare totuşi ciudat. Am un amic al cărei soţie este medic şi telefonul sună ca la gară. Pare ciudat, dar şi medicii au copii mici, care dorm în timpul zilei sau chiar noaptea şi pe care soneria telefonului s-ar putea să-i deranjeze. Pe de altă parte şi aceşti oameni sunt un butoi de pulbere datorită sistemului.

    • dani spune:

      De acord! dar atunci nu-ti mai oferi cartea de vizita cu nr de telefon dandu-ti acceptul sa fii apelat oricand. Oare de unde au pacientii nr de telefon? Pe de alta parte,mai stiu un lucru..Daca nu sunt multumita de actualul loc de munca incerc sa-mi caut altul. Nimic nu-mi da dreptul sa ma port urat cu cei din jurul meu.Ei nu pleaca din sistemul de stat fiindca asa isi racoleaza pacientii.Pe cine pacalim? Un medic tanar fara portofoliu de pacienti ,la o clinica privata (unde nici acolo nu esti angajat ca esti simpatic) nu stiu cat de bine o duce financiar…Si daca ei sunt asa din cauza sistemului,sa caute sa schimbe ceva! dar acest haos ii avantajeaza!

  42. Ela spune:

    Am fost si eu operata in acest spital. Toate asistentele s-au purtat frumos cu mine, desi nu le-am indulcit cu nimic. La fel si doctorita de garda. Au actionat cu mai multa grija cand am inceput sa lesin. Aveau sa-mi taie la o varsta poate prea frageda o bucata din colul uterin.
    In schimb, cu gravidele nu aveau rabdare. Tipete si alte discutii cum nu credeam ca aveam sa aud. Mi-am jurat atunci ca nu voi face copii curand, desi imi este indicat.

    Problema mea a fost atitudinea doctorului. Un zid de piatra in fata mea si atitudine de superioritate fata de colegii lui. Am apreciat, totusi, ca a invatat ceva din problemele cu politia pe care le-a avut si nu a cerut bani. Consultatiile avute dupa operatie au fost cele mai teribile evenimente si am renuntat sa mai merg la dansul.

  43. stoica ioana spune:

    Imi pare rau pt cei care au dat peste doctori care in primul rand ar trebui Sa fie oameni. Dar sunt doctori intre doctori, ca si oameni intre oameni. Am avut un incident acum o Luna de zile m a intepat o viespe in cap si am inceput Sa ma umflu intai buzele,, ochii apoi nu am Mai putut Sa inghit nici apa. Fiind singura acasa am chemat salvarea care in 12 min a fist la mine. Dna doctor o blonda cu un chip bland s a purtat si mi a vorbit atat de frumos ca la un copil numai comportamentul ei si ar fi fost de ajuns Sa ma fav bine. Dupa tratament nici nu a fost cazul de bani sau altceva. Deci Mai exista si dr care au omenie. Echipajul este de la salvarea din ploiesti si vreau Sa I felicit si aici si Sa le multumesc.

  44. dani spune:

    Un sistem de tot rahatul…si in sanatate si in administratie…si peste tot, unde sunt platiti cu bani din bugetul statului…Au impresia ca sunt Dumnezei pe pamant…Delasatori,infumurati,infatuati…asa e majoritatea.In Romania trebuie sa economisesti drastic pt a te putea trata in sistemul privat daca doamne-fereste ai o problema.Ma intreb,oare de ce oare se mai contribuie la sistemul de stat de sanatate? ca au reusit sa anexeze contributia tuturor veniturilor obtinute..Pentru? Pentru umilirea noastra ca pacienti si contribuabili…fiindca trebuie sa „rasplatim” amabilitatea cadrelor sanitare,sa cumparam tot ce avem nevoie in spital si sa ne amagim ca totul e gratis…Am invatat in viata ca atunci cand crezi ca ai ceva „moca”,platesti de fapt,inzecit.
    Din pacate,totul e atat de putred,caci nu prea vad cum mai putem schimba ceva..
    Petronela,ma uimesti ca scrii toate astea fiind practic in gura lupului,in timp ce noi ne varsam amarul sub protectia anonimatului.

  45. Adi spune:

    Medicina costa. Uitați-va la prețurile practicate in afara. Prețul practicat in privat reflecta adevăratul cost. In sistemul de stat se menține intenționat o subfinanțare.

  46. O mamica spune:

    Am fost si eu la vestitul Gliga cu probleme de fertilitate si m-a plimbat pe la Bioclinica pt analize care le puteam face in alta parte cu cardul care il aveam de la serviciu(gratuit).A trebuit sa le platesc la Bioclinica,altfel nu mi le accepta.Nu mai zic de comportamentul lui,e isteric.Am facut HSG si am plecat plangand de acolo,fara diagnostic,am stat sa il astept ore in sir in fata biroului(era si director atunci).
    In timpul sarcinii l-am ales pe Anastasiu si bine am facut,diferenta este colosala,in primul rand ca om este extraordinar de bland si ca profesionist deja se stie in Brasov.

  47. O mamica spune:

    Am recunoscut din descriere ca despre el ar fi vorba.Eu m-am simtit de-a dreptul umilita de comportamentul lui,stateam si 4 ore la cabinetul lui si ma primea in fuga,dupa care imi vorbea pe un ton superior.Am inteles ulterior ce inseamna sa ai dr bun si omenos,schimbandu-mi medicul.

    • Ioio spune:

      Eu sunt insarcinata in 19 saptamani, pacienta lui Gliga. Sincer, sunt f dezamagita ! Nu e in stare sa vorbeasca nimic doar atunci cand e intrebat . Trebuia sa pun o multime de intrebari, dar se pare ca acestea il cam iritau. As vrea sa schimb doctorul dar unde am sunat mi s-a spus ca nu primesc sarcini avansate.. Nu stiu ce sa fac.

  48. Bianca Badea spune:

    Sa stii ca nu ar trebui sa te muti din Romania. Doctorii tineri, rezidentii, noua generate de doctori in general nu mai sunt asa. Am adus-o pe bunica mea la spitalul Colentina din Bucuresti nu doar o data. Astfel de doctori au tratat-o atat de bine si de uman, fara spaga, incat am simtit eu nevoia sa le cumpar o cutie de bomboane si un buchet de flori, asta dupa ce au externat-o si ne-au trimis pe toti cu ea fericiti acasa.
    Acum totul e lamentabil pentru ca inca mai exista putreziciunile care nu vor in ruptul capului sa se retraga, dar eu zic ca exista speranta…

  49. maria spune:

    Eu am nascut acum 23 ani cu medicul Moldovan. I-am dat un salariu de inginer la vremea aceeia si dupa cezariana a plecat la un congres uitand de pacienta si nou nascut la intoarcere. Copilul era bine ,eu nu. Binenteles ca a fost tras la raspundere de mama mea si nu prea a avut raspunsul la el. Asta se numeste nesimtire plus ca nu este normal sa li se mai dea spaga. Nu ii place sistemul din tara este liber sa plece unde vrea. Daca chiar credeti ca afara sunt primiti cu flori nu este chiar asa. Sunt cateva varfuri dar ca cei de calitatea celor din Brasov nu isi gasesc atat de usor. Sa isi permita si afara sa se comporte asa…..Fiecare ce meserie si-au ales , nu i-a obligat nimeni sa se faca medici daca nu au chemare. La medicul meu de familie trebuie sa imi fac programare cu cel putin 2 luni in avans daca nu am o urgenta ptr ca este tare ocupata. Cand spun ocupata asta inseamna ca are 15-20 minute ptr pacient. Si este cat se poate de profesionala. La specialist daca nu imi place unul cer altul dar in aceslasi timp isi pierde cllientii. Si nu te sfideaza pe tine ca pacient . Asta este in usa dar un medic venit din Romania are de dat examene la greu si daca intra in residentiat este un fericit. Nu il primeste nimeni cu diploma din Romania. Asa ca sa lasam stilul ca vor pleca afara , ca nu pleaca puturosii invatati la bani si munca putina. Brasovul a fost is cred ca este un oras cu medici slab pregatiti in spitalele de stat. Nu ma pronunt la cele private dar si acolo daca medicul are timp sa stea pe fb in timpul programului sa intre in polemica cu cine nu agreeaza lauda spitalului lor , asta spune multe de asemenea.

  50. wlfp spune:

    Imi pare tare rau sa citesc aceste suferinte, e groaznic cu medicii in Romania, mai ales daca esti insarcinata si te temi pentru viata ta si a copilului tau.
    Dar, cel mai groaznic e ca multe femeii privesc spaga la medic ca pe ceva normal, iar daca dai un google despre medicii astia „minunati” despre care ai scris, gasesti pareri de la mamici care ii lauda, ca doua randuri mai jos sa scrie ca „au acceptat cu greu banii, la insistentele mele”! Femeilor, mamelor, oamenilor voi sunteti de vina, voi dati spaga in jocul „atentiei” unde medicul se preface ca nu vrea sa o ia, dar voi insistati. Vai ce grozav medic! Mai sunt alti pacienti sau viitori pacienti care le plang de mila doctorilor pentru salariile mizere, dar nu isi plang de mila singuri ca trebuie sa dea spaga. Ca sa se schimbe ceva in primul rand incetati sa dati spaga (un buchet de flori sau o cutie de ciocolata dupa ce ai iesit din spital, dupa ce ai treminta tratamentul sau o felicitare, e cu totul altceva). Apoi medicii vor incepe cu grevele si isi vor negocia alte salarii, iar spitalele isi vor selecta doctorii. Poate ca un medic e bun profesional, dar prin felul in care isi trateaza clientii/pacientii nu merita un salariu mai mare, poate ca nu merita nici macar sa fie angajat la un spital. Asa trebuie pusa problema si atunci vor exista locuri si pentru medicii tineri!

  51. paula spune:

    In privat pacientul e client pe banii lui, deci spitalul are aer de hotel si infirmierele au trecut cursul de zimbit frumos. Nu e sigur ca la pachet vine si competenta, chiar nu e sigur. Pe de alta parte, asta si vrea sistemul, sa mergem in privat, de fapt, el vrea o sanatate privata 100% peste tot in lumea larga.
    Vorbitul scirbos e caracteristic oricarei formule de autoritate romineasca, medicala sau mai stiu eu care alta, asa se vorbeste, se fac mutre, grimase, se intorc ochii pe dos, un fel de miorita. Afara nu se poate asa ceva pentru ca nimeni in service à la clientèle nu face asa ceva, asta cu vorbitul si zimbitul e curs important si trebuie luat altfel pica jobul. Asta nu inseamna ca nu stai in urgenta 10 ore la coada, ca dai peste o infirmiera care e in post de 18 ore si nu mai vede nimic si pe nimeni, asa incit vei lua medicatie gresita si vei face bloc respirator, asta nu inseamna ca toti specialistii sunt competenti sau ca cei care zimbesc sunt mai competenti decit cei dezagreabili, personal, am un ginecolog de 70 de ani, rau dar… bun. E dur, taios, autoritar dar e eficient, da maxium de analize si teste intr-un context in care toti fac economii si e un mamos inimos, empatic cu mina sigura in interventii urite. Asa e el. Spaga aici nu se da, acum ce sa zic, comunitatea romina din Canada nu e asa mare, poate cind o mai creste or sa invete si de spaga. Spaga de fapt e oficiala si imbraca o forma legala dar despre asta ar fi prea mult de scris. Aici nu stai de vorba cu personalul medical, el sta de vorba cu tine. Actul de comunicare e controlat, asa, cu zimbetul pe buze. Orice abatere de la o conduita reglementata se pedepseste cu aducera politiei, si, dosar de sanatate mintala. Asa ca e foarte important sa stii cum sa pui cuvintele impreuna ca sa zici nesimtit, bou, dobitoc sau ce mai vrei tu sa zici, fara ca ei sa se simta lezati. De multe ori atitudinea schimba totul. Aici, infirmiera ar fi fost intrebata daca a avut o garda dificila, chestiune de a stabili un contact, de a i se arata empatie care obliga la empatie. Si, de cela mai multe ori strategia merge, inamicul e dezarmat. E pragmatic, iti rezolvi problema, te scuteste de nervi si complicatii, la Mtl. se numeste a nu cauta problema, un echivalent, cred, cu a nu-l cauta cu orice pret pe cel cu coarne. Bataia e buna dar intr-o lume total intoarsa pe dos poate fi o arma ce se intoarce impotriva. Diplomatia, strategia de a aduce lucruri, actiuni, oameni in sensul dorit de tine…arme mult mai bune. Nu e o judecata, am fost cladita pe bataie prin educatie. Cu timpul mi-am dat seama ca celalta componenta e foarte importanta. Am lasat locul pumnului, interesului personal pragmatic, si, recunosc, nu este intotdeauna simplu. Sunt sigura ca daca data viitoare fiica ta va aborda diplomatic subiectul nu va mai exista acest tip de confruntare. Iat tu ca mama vei fi mult mai linistita. Multa bafta!

  52. Mihaela spune:

    Si bine ca ai scris despre asta. Sunt si medici care sunt de partea ta.:-) . Ca eu ma simt rusinata de unii dintre colegii mei.

  53. Raj spune:

    Ptiu ! Cum sa va mutati din Romania, dna Petronela ? Unde m-ai gasiti situatii dan astea ? Dv. nu sdtiti, dar la noi in Cernavoda s-a aciuat unul David, londonez getbeget. A venit in 90 cu o misiune umanitara si nu s-a m-ai lasat dus. Se cruceste la tot pasul de sistemul nostru , dar cred ca-i si cam place. Ramane constant stupefiat de de problemele pe care le-ntalneste, stie sa faca haz de necaz din orice, iar deunazi imi povestea mandru ca, Bebe nebunul iar a intrat prin efractie in casa lui si i-a mancat toate conservele pentru pisici si caini maidanezi. De Bebe a avut grija inca din 90. David are darul de a tampi de cap toti maidanezii, atat cainii, cat si felinele. Pisicile care odata se multumeau cu ce gaseau in tomberoane, acum au devenit printese, nu m-ai papa decat boabe si conserve de firma. Deunazi a venit un inginer canadian la CNE si cand a vazut ca dupa portbagajul cu saci de mancare pentru caini al Sandero-ului lui David ,alearga vio 15 maidanezi, l-a intrebat pe un inginer roman, ce dracu` se-ntampla. Pisicher, inginerul nostru i-a spus ca ceeace vede e doar varful icebergului. Si a avut dreptate, caci in ziua urmatoare, canadianul a vazut in fata brutariei pe magarul Churchill, botezat asa de David ,in memoria marelui om de stat britanic, magar care apartine de fapt si de drept, lui Papagati, tiganul nostru cu 12 puradei, care ragea me mama focului in usa brutariei, sa i se dea cele opt paini matinale, platite bineinteles de David, brutarului, la inceputul fiecarei luni. Churchill nici nu m-ai voia sa auda de ziare, scaeti, scanduri, in cel mai bun caz, paie, cu care era obisnuit sa fie alimentat de Papagati, stapanul lui. Saptamana trecuta m-am intalnit cu David la un priveghi, la Tucu, prietenul nostru comun, stins din viata fulgerator, dupa o crunta suferinta de peste cinci ani. M-a intrebat de ce vaduva, calma, senina, impacata, chiar zambitoare, cand intra cate un amic de al lui Tucu, in capela, plange si se jeluieste. I-am zis ca asa se procedeaza, pentru impresie, sa marcheze momentul cumva. M-a intrebat de ce toti dela priveghi, beau cam ca la nunta. Pentru ca si lui i-a placut, i-am zis. M-a intrebat de ce Marcel groparu` l-a strans de nas pe mort. Pentru ca asa face Marcel cu amicii lui decedati, ii apuca de nas si-i strange usurel cu dragoste. Dupa un timp, l-am intrebat de ce manaca cu sila gogosile calde, ca vinul otetit nu l-a baut in sila. Mi-a zis ca, in prealabil, vaduva si-a mangaiat mortu pe fata si apoi i-a varat in gura, gogoasa, ca tocmai ramase cu gura cascata nustiu din ce cauza, iar. David mananca orice mancare traditionala romaneasca, mai putin paine, ca a mancat trei saptamani, dimineata, la pranz si seara, cand a ramas inzapezit intr-un catun, ca-i plac drumetiile…

  54. Raj spune:

    erata. mamaliga, nu painw

  55. Raj spune:

    Aaaa, am uitat sa zic sarumana. Sarumana ! EDna Petronela, sunteti frumoasa ca o cadra. Si io is frumusel ca un cadru ca-s baiat, iar dv. , fata

  56. Raj spune:

    Eratala erata: paine, nu painw. A sters nevastamea tastatura si creca a ravasit literele. Acuma trebuie sa ma spal pe cap, ca maine ii Sf. Cuvioasa Parascheva si nu -i bine sa ne spalam pe cap pe dinafara. Ma mananca capu, creca am gandaci de bucatarie, ca pureci nam.

  57. D.T. spune:

    Ești bună la simțit? Simte! Ești bună la scris? Scrie! Fă ceea ce crezi că aduce un bine! Protestele și ieșitul în stradă nu sunt de ajuns și prea schimbă nimic fundamental. Tot la bază trebuie să sapi. Sapă! Tu poți să sapi cu cuvântul. E datoria ta. Iar plecatul din țară nu rezolvă nimic. Se înlocuiesc numai problemele cu altele. Și dă numele nesimțiților de medici (care sunt ei nesimțiți). Trebuie cunoscuți. Nu te opri la mijloc.

  58. Raj spune:

    De ce nu vreti pentru ca sa dialogati cu 1 ca mine, dna Petronela, sarumana si capu ? Stiati ca a nascut un bebe, Bianca Dragusanu ? Acuma nu o mai cheama blonda lu Bote, ci blonda lu Victor Slav, un tip care prezinta multa garantie in casnicie. De asemenea, prezinta si vremea la un post tv concurent. Nu ati putea sa interveniti pe langa domnu ala dela proteve (am un lapsus in cap), sa nu mai stea in dreptu Dobrogei cand vorbeste ? Ca nu vaz gradele, daca nige, fulgera sau ploua. In vara a mintit cand am fost la plaja, a zis ca va fi soare si na fost. Mie imi place sa stau in valuri ca pot pentru ca sa ma pis pe mine cand vreau. Cacutza, nu. Am fost si la bulgari la ol inclusiv si am mancat pe boratelea. Erau si cumani, pecenegi, agatarsi, rusi, chinezi si brazilieni, dar cei mai multi eram romani. Sa stiti ca nui adevarat ca bulgarii fura masini. In schimb le place sa schime masinile. Mie mia inlocuit kia cu un mercedes penultimu tip. Si nici nu au cefele late, ca leam masurat si cefele. Una dela receptie nu mia permis, a zis sa stau dracului linistit. Un bulgar ma intrebat daca il las sami rupa nasu. Iam zis ca da, daca-mi da biscuiti.

    • Petronela spune:

      am fost în vacanță, Raj. luna de miere, știi tu cum se zice, nu știu nimic de Biencuța, noroc că îmi mai spui tu, mă mai liniștesc și eu.

  59. Raj spune:

    Florin Busuioc se denumeste, miam amintit. Nu stiti ce salariu are Andreea Esca, ca dv. ati prestat la protv ?

  60. Raj spune:

    Nu mai gasesc nicio stire despre Bianca Dragusanu. Am cautat febril in click, cancan, libertatea. Sper ca e bine…

  61. Raj spune:

    Acuma va cheama si Cotoban, dna Petronela. Inseamna ca vati maritat, ca vati adunat de pe drumuri. Va rog sa-i transimteti omagiile mele si sper sa nu va bata din pricina mea. Mai spuneti-i ca nus cu capu…

    • Petronela spune:

      mă bate oricum, așa că ce mai contează una în plus-minus. e de părere că femeia tre să știe de frică bărbatului, de aia l-am și luat.

  62. Raj spune:

    Dna Petronela, stiati ca dnu Iohanis are nustiucate case ? Io lam votat, desi as fi vut sa candideze dnu Iliescu La mine in Cernavoda leam promis tuturor candidatilor ca-i voi vota, pentru ca toti mau pupat. Ba au luat in brate si tiganusi cu muci si iau pupat. A candidat 1 care nu a avut niciun vot. Nu sa votat nici pe el insusi, ca ori era beat manga, muci, cuc si alta pasare, mapetz, etc., ori era la furat. Lu asta chiar iam promis ca-l voi vota, ca mi-a facut cinste cu o mastica. Dupa alegeri mi-a reprosat ca nu l-am votat si i-am zis ca ba da si mi-a zis ca cum dracului lam votat, din moment ce na avut niciun vot in toate circumscriptiile ? Iam zis ca i sa furat votul. Imi place cum a evoluat tipul asta, de la furat capace de canal, la furt prin virament. Dna Petronela, stiati ca e 1 Soros care vrea sa ne vanda tara ?

  63. Raj spune:

    Sa va fie de bine, dna Petronela. Acuma luna de miere a trecut si trebuie sa-i faceti o tocanita sotului, iar daca e cazul, trebuie sa va puneti reciproc ventuze pe spinare, asta-i adevarata iubire. Poate nu ma credeti, dar io in luna de miere nu mi-am pocnit nevasta. Nu se face. Va multumesc tare ca mi-ati raspuns punctual la fiecare postare, dar la postarea de pe 13 nov. mu mi-ati raspuns. Ce vi se pare asa anormal ca pe magar sa-l cheme Churchill ? Daca asa l-a botezat Devid englezu…

    • Petronela spune:

      nu mi se pare deloc, Raj. și nici pe mine nu m-a bătut în luna de miere.

    • Camelia spune:

      Rad de una singura trecand prin povestioarele lui Raj si colega mea de apartament, o germana, ma tot intreaba ce tot rad, si cand ii zic de oamenii beti la priveghi si maidanezii preaiubiti impanzind orasele, ea nu rade si ma intreaba cam patrat de ce asta e amuzant. Ii zic ca e amuzant numai in Romania, ca si umorul din povestile lui Creanga… Stiati ca oamenii acestia vestici nu cred o iota din intelepciunea noastra populara? Le-am explicat oamenilor foarte clar cum daca te trage curentul vei raci, iar ei spun ca a oxigena camera nu te imbolnaveste, dimpotriva. Sa fie asta numai o superstitie? Eu una stiu ca am racit dupa oxigenarea camerei.

  64. Raj spune:

    DraCamelia, sarumana si capu (zona parietala dreapta, asta ma excita cel mai mult !), spuneti-i va rog colegei dv. de apartament germana ca, curentu exista si te poate face din om neom. Io ma pazesc de curent caci numi place sami sarut nevasta frantuzeste cu muci. Schimbu de muci intre parteneri contine microbi. Poate nu ma credeti, dar io cu consoarta ne pupam frantuzeste cu pungi pe cap. De fapt, sondajele IRSOP zice ca 100 % din populatia tarii se saruta cu pungi in cap, dar putini recunosc, dfor 50 %. Mie numi place rigoarea si curatenia nemteasca, ce poate fi mai amuzant decat un tomberon in panta din care se scurge la 38 de grade cel sius, o dara, o suvitza, un puhoi amuzant de resturi alimentare fermentate ? Poate doar rahateii de maidanezi striviti neacademic de unii trecatori neglijenti in faptu dupaamiezii, caci in faptu serii noi evitam aleile. Seara noi ne uitam la Capatos si la Daniela Crudu. In afara de asta, nemtii asculta Straus si Beitovan, niste cantareti nemti deloc amuzanti. Nau manele, nu-l au pe Gutza al lor, nau Vali Vijelie. Popor neamuzant. Sarumana si maturele ! (presupun ca aveti multe, caci nemtii is cu curatenia… )

  65. Raj spune:

    Dna Petronela, sarumana, caftanu , gamela, boneta, bocancii si armamentu din dotare, azi 25 oct. a.c. e Ziua Armatzai si va urez celor care ati facut premilitara, un Craciun fericit, urmat diun Revelion 2017 plin de sarmale ! Va scriu acu in ceas de dimineata ca mai e o cucoana la Antena 3 care seamana la gura leit cu dv. si care prezinta in obraji cand zambeste, aceleasi gropite ca ale dv. O cheama Laura Nureldin si e o fata mulatra mai mult decat profesionista. Sa va explic de ce: Acu vio saptamana a avut un invitat, un ambasador dintro tara sudamericana si a stiut sa- puna intrebari mai mult decat pertinente, la obiect si, culmea, inthocmai ca Eugenia Voda la facut pe invitat sasi puie sufletu pe masa, sa vorbeasca ceeace alta amfitrioana nu ar fi reusit. Pe distinsa prezentatoare o vaz zilnic la stiri si nu creca e bine pt. ca face ca telespectatorii de parte barbateasca sasi bata nevestele si, mai mult decat atat, animalele de companie, asa ca in cazu meu care-mi pocnesc siameza care thocmai o puie reacu sa se aseze in fata ecranului asa dadracu, de gelozie. Va scriu ca poate aveti vio relatie la dnu mogul pentru ca so dee afara dela A.3 pe numita stirista, caci nu pot pentru ca sa mai indur so pocnesc asa mult si des pe siameza. Va multumesc al dracului de mult pt. intelegere ! Traiasca Ostirea Romana unde am slujit peste 30 de ani !

  66. Raj spune:

    Iar nu vreti pentru ca sa vorbiti cu 1 ca mine…

  67. Raj spune:

    Gata, vatz superat pe mine. Dar ceam facut, ceam zis ?

  68. Raj spune:

    Soc, a divortat Andreea Marin. Treaba ei, viata ei, nu comentez. Acuma creca pot pentru ca so opresc si so pup, nu ma omoara turcu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *