MENU
ikigai

de • 7 septembrie 2015 • oamenarComentarii (5)

ikigai

– Ești bine?

– Mă pregătesc să muncesc ceva.

– Io nu mă pregătesc pentru nimic… Trebuie să fac ceva ca să nu mai aud vocile alea, cum îi zicea Ed Harris lu’ Meryl Streep în The hours.

– Mrs. Dalloway, always throwing parties to cover the silence. Așa e.

– Știu.

– Eu “throw” altele, vorbe, rînduri, cum ar veni, în același scop. Iar tu, cu totul și cu totul altele. Practic, te arunci în ele.

– Nici măcar nu fac eu nimic, vin ele către mine.

– Simțind liniștea.

– Eu nu mai știu ce e liniștea. Oricum, nu mi-ar folosi la nimic…

– Cumva, nici eu. Lasă, că să vezi ce ne liniștim cînd crăpăm. O să fie o liniște de o să ne țiuie fostele urechi!

– Aș vrea ca moartea să fie o poartă închisă definitiv în spatele meu. Nici o camera fără uși nu poate fi mai rea decît locul ăsta fără afecțiune în care exist.

– Tu poți să vrei, că de fapt, nu știi. Dacă totul e o țeapă cosmică, de fapt? Că mie așa mi se pare tot mai des.

– Înclin să cred că e. E o metapoantă. Un vis avut de cineva care habar nu are ce poate să viseze. Ferește-te să citești cărți de fizică cuantică, că de acolo apare și acoperirea științifică a gîndului că totul e poantă. Fizică poantică, practic. Am citit odată despre coeficientul de stranietate, aveam lacrimi în ochi. Și nu de rîs.

– Too late for that.

– Aoleo, dacă ai citit din alea, dă repede undo!

– Pfoai, cît mi-aș dori să pot da undo, unhear, unseen, unread! La cîteva chestii simple, nimic complicat. Uneori face mintea asta în locul meu: șterge. Uită. Dar nu e nicio scofală, de fapt doar bagă sub dulap și mai ales sub pat ca apoi să iasă noaptea și să mă facă să tremur.

– Eu am uitat ce mă făcea fericit.

– Zilele astea, și eu. Mi-e teamă de momentul cînd îmi voi reaminti.

– Eu nu mă mai tem de nimic, din păcate. Ai scris despre frică, iar mie nu îmi mai e frică de nimic. Asta e foarte grav.

– Ba știu eu o poezie de-a ta despre frici.

– Lasă aia.  Dar tu, tu agață-te de fricile tale. Protejează-le, sunt ceva foarte prețios. Ele te fac să fii alive.

– Zici?

– Habar nu ai cum e să nu îți fie frică de nimic. E ca și cum nu ai mai respira. Ai merge pe stradă ca mine, către nicăieri.

– Așa e. Mie mi-a fost mereu frică. Dar frica asta, în loc să mă blocheze, mă întărîtă. Nu e o frică să mă paralizeze, e una care mă înverșunează.

– Exact ce ziceam. Vezi? Aia te ajută să evoluezi.

– Și mă obosește cumplit.

– Și eu sunt obosit de drumul ăsta fără capăt pe care trebuie să merg încă o vreme. Sper că nu mult. Am citit cînd eram tînăr la JP Sartre ceva ce nu am uitat niciodată. În Ființă și Timp, zicea că motivul suicidului la occidentali, că ăilalți sunt în altă paradigmă complet, e oboseala. I’m in a very dark place. Așa de întuneric că dacă aș aprinde o lumînare s-ar stinge instantaneu.

– Lipsa de ikigai, my friend, abia asta e o luptă la fiecare trezire. În căutarea ikigaiului pierdut. Dimineață second-hand, poate conține urme de ikigai. Sau nu.

 

* ikigai is a Japanese concept meaning „a reason for being”, the reason for waking up in the morning (Wikipedia)

5 răspunsuri la postarea ikigai

  1. CC spune:

    Ehe, buna dimineata second-hand…ikigaii-u? mamii lui 🙂 Ia, toata lumea, sa ne cautam neobositi de frici. Buzunarele, intoarceti-le pe dos.

  2. Ema Georgescu spune:

    totul se rezolva cu o inghetata buna in fata unei comedii 🙂

  3. Mona spune:

    Am pielea de gaina! nush cum de stiti voi sa vorbiti asa bine, dar mersi de ikigai! l-am cautat multi ani, si de cand l-am gasit nu-i dau drumul! dar stii…pe mine fricile ma blocheaza, ma ingheata, imi sterg zambetul! asa ca daca pot sa ma scap de ele, sunt la oferta, le dau gratis!…….:p

  4. dolores pradera spune:

    If it be your will
    That I speak no more
    And my voice be still
    As it was before …
    —————
    https://www.youtube.com/watch?v=9mqhuNrdwFw

    uite, cam asa te poti vindeca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *