MENU
Zemanta Related Posts Thumbnail

de • 13 ianuarie 2015 • dinorfineComentarii (29)

the nightmare(s)

Mi s-au întors neliştile. Anxietatea. Le simt cel mai adesea în stomac. Alteori în tremuratul mîinilor. În somnul întrerupt. Îmi spun că e de la schimbările de climă, de oră, de temperatură, de la zborurile legate. Fac exerciţii de respiraţie. Terapie. Eram bine, nu mai sunt la fel. Trag de mine. În aeroport în Madrid am reuşit să înving un atac de panică îndelung, care a început încă din timpul primului zbor. Nu aveam nimic la mine să iau. Am stat prinsă în mine, nemişcată, ascultîndu-mi inima cum bubuie, stomacul cum zvîcneşte, frisonul cum îmi cuprinde muşchii. Am respirat. Adînc, din diafragmă, aşa cum am învăţat. Să hiperventilez creierul. A trecut după ore, în avionul spre Paris.

Azi-noapte am avut un coşmar din alea. Nu mai aveam nici coşmaruri de multă vreme. Se făcea că eram departe, poate pe insulă, nu mai ştiu. Şi copiii erau acasă. Şi lîngă mine cineva se juca cu un cîine. Şi un alt animal, nu mi-l amintesc. Şi deodată animalele au fugit, s-au ascuns, au început să urle. Şi a început un vuiet mare, îngrozitor, apocaliptic, şi pămîntul se cutremura iar eu ziceam fără să mă pot opri că ar fi trebuit să ne dăm seama după reacţia animalelor că se întîmplă ceva cumplit. Şi cerul se înnegrise, vîjîitul ăla creştea iar eu înnebunisem gîndindu-mă la copii şi încercam să sun şi nu reuşeam şi le scriam pe whatsapp şi vedeam că văd ce le scriu dar nu îmi răspundeau, în timp ce orice ar fi fost ce se întîmpla se apropia tot mai tare, creştea din sine, mă smintea de îngrijorare şi eu nu eram lîngă ei. Apoi m-am trezit brusc, tremurînd, iar senzaţia aia oribilă de neputinţă şi pericol nu mă lăsa nicicum. M-am dus în camera lor, dormeau liniştite amîndouă. Le-am mîngîiat şi am plîns. Am zis o rugăciune. M-am culcat la loc.

O să treacă. O să fac să treacă anxietatea asta. Just watch me.

***

29 răspunsuri la postarea the nightmare(s)

  1. Irina spune:

    Imi pare rau, Petronela… O sa invingi si de data asta!

    Irina (de la mare)

  2. Andreea spune:

    I m in the same situation,first step is to accept and you are halfway 🙂

  3. Mihai spune:

    de obicei oamenii de tem de ceea ce nu pot controla, de exemplu un atac de panica.
    cand eram copil aveam destul de des ,acum s-au mai rarit.
    am observat insa ca nu ma mai tem de ele.
    la mine e senzatia de alunecare pe tobogan.nu ma impotrivesc pt ca nici n-as avea cum. dar nici nu imi e frica. ce ar putea sa se intample? NU ARE CE SA MI SE INTAMPLE, indiferent ce mi s-ar intampla. 😀 – pe principiul „un lucru rau nu se strica niciodata”

  4. Raj spune:

    Beyonce a lu Gutza de Ro sia tras buci noi in Tucia… Cititi Cabncanu si terminati cu literatura de proasta calitate !

  5. Raj spune:

    Abea acu cetii textu. Io comentez siapoi cetesc. Un an bun, dna Petronella !

  6. manea nicoleata spune:

    urata e anxietatea si mai ales atacurile de panica…..si eu ma chinui sa scap de ele……uneori mi-e bine,alteori zic ca se prabuseste lumea…….draga petronela mi-ar placea sa luam legatura amandoua…..

  7. remainick spune:

    ai nevoie de o litanie, Petra. de niste cuvinte cheie care sa-ti abata atentia de la temeri. poate fi si o incantatie, daca nu te temi sa vorbesti de una singura. tu esti scriitoarea, gaseste cuvintele.

  8. Raj spune:

    Io nam niciodata atacuri de panica, nici la crutemuru al mare nam avut. Am totusi atacuri da panica ca ma gandesc ca nu carecumva sa dea nevastamea peste sticla cu rachie. Am 1 dulau tampit, Pulica il cheama, nu glumesc, care sistemativc depune la picioarele stapanei sale (in spetza nevastamea) sticla cu snaps. Intro zi mam pisat intro sticla de prigat, ca in aceasta incape mai lesne scarbavnicu si boudracu na pus pot pa stecla, sa prins.

  9. Amalia spune:

    Te-ai intors prea frumoasa din vacanta ! Sunt sigura ca nu vei lasa nelinistile sa-ti umbreasca nici gandurile, nici chipul .

  10. Dorin G. spune:

    Vă caracterizam cândva, într-un mesaj, „interesantă, atipică şi enigmatică tânără doamnă” şi nu mi-am schimbat impresia, ci dimpotrivă, am sentimentul că mi se conturează o percepţie nouă. Sunteţi la doar un pas de partea opusă anxietăţii, aceea luminoasă, clară, serenă. Fără tenebre, apăsări şi temeri, acea latură a firii deschisă, optimistă, echilibrată.
    Faceţi pasul, tânără doamnă, sunteţi puternică. Se simte această forţă, e redutabilă! Folosiţi-o, vă e la îndemână. Se manifestă în talent, în vocaţie, în scriitură, toate cu alura de femeie „altfel”! Cum, „altfel”?! Păi, aşa cum spuneam: „interesantă, atipică şi enigmatică”! Adăugaţi, „puternică”, şi veţi avea o nouă măsură a ceea ce sunteţi!

  11. Raj spune:

    Io is genial in fiece vorba pe care o scotz din adancu circumvolutiunii creerului mieu, draghe dra Amalia. Lasatio pe amfitrioana noastra pe mana mea ! Daca o mai avea nelinisti, sami ziceti mie cutu-cutu, respectiv marsh potae…

  12. Raj spune:

    Are dna Petronela 1 gurita buna de pupat… Nevastamea cica, ba de ceai mozolit monitoru, ai capiat ? Caci ma surprins in fapt. Dna , daca aveti copiii sio ceti peicesa, sa le ziceti cas cu capu, dar sa stiti ca nu is.

  13. adrian paparuz spune:

    Uneori, pentru a putea merge inainte,
    trebuie să faci câţiva paşi înapoi!” (AP)

    o simţi

    cum strânge
    încet
    slow motion
    eşti prins iremediabil
    ca în spatele unei oglinzi

    viaţa ţi se derulează
    numai pe înapoi
    „lăsaţi orice speranţă
    voi cei care aţi intrat aici”
    vocea sârmei ghimpate
    (din jurul inimii tale)

    răguşită
    cinică
    îţi strigă mereu
    înainte să te trezeşti
    să dormi
    să respiri
    încerci inutil să visezi
    albastru
    să visezi roz
    dar lacrimile-ţi sunt stalactite
    stalagmite
    un labirint fără ieşire
    fără sens

    o simţi cum te înfăşoară
    şi te stoarce din tine
    picătură cu picătură

    durerea eşti chiar tu
    şi-n fiecare dimineaţă
    te întrebi din nou
    şi din nou
    dacă nu ar trebui
    să îţi dai singur restart

  14. Ayn spune:

    E prima oara cand intru la tine, am aflat despre tine pe pagina celor din Tenerife.

    Anxietatea exista pentru ca in jurul tau e cineva care te saboteaza adanc. Anxietatea inseamna o problema legata de timpul prezent, aici si acum, inseamna ca cineva te traumatizeaza, te conditioneaza, te dezechilibreaza.

    Nu-ti stiu povestea vietii, dar cu siguranta cineva extrem de apropiat ti-a creat si ti-a intretinut aceasta anxietate. Daca te duci la psihiatru, acesta spune ca esti bolnava. Eu spun ca esti parazitata emotional de cineva de care nu te poti desprinde. Daca e un parinte, atunci problema e grea si lunga si se intinde pe parcursul intregii tale vieti. Daca e un partener, trebuie sa fi fost tare legata de el, nesigura pe tine si dependenta financiar, ca sa suporti o persoana dura, inflexibila, egoista care iti manipuleaza trairile si te face anxioasa.

    Dar inclin sa cred ca un parinte iti este cauza suferintei. Sau ambii.

    Te poti vindeca, dar numai afland in ce fel si cat de tare au fost abuzurile, astfel incat sa le si anulezi. Singura nu poti, pentru ca esti produsul cuiva care te-a dresat, te-a modificat profund in rau din moment ce ai anxietate si posibil depresie. Iti trebuie un specialist, unul bun. Ma indoiesc ca in Romania vei gasi vreunul, nu intru in amanunte. Daca un terapeut nu te-a ajutat sa-ti descifrezi cosmarurile, durerile, teama, suferintele in maximum maximorum 2 ani, atunci ai mers degeaba la el. Un terapeut adevarat iti zugraveste cam in 10-15 sedinte toate mecanismele esentiale prin care ai fost imbolnavita. Dupa aceea, incepe lupta cu tine, cu stergerea reziduurilor si cu implementarea noilor coordonate ale noii vieti. Adica o alta viziune. Vechea viziune este atat de viciata, incat numai eradicarea ei totala te poate scapa de demoni (suferinta).

    Tu esti parazitata emotional.

    Tu inca nu ai ajuns sa traiesti asa cum iti dicteaza sufletul. Tu ai nevoie de validari, pentru ca asa ai fost crescuta, CONDITIONAT, si ai nevoie de permisiuni externe ca sa existi. Iar permisiunile celui (celor) care iti conduc din umbra viata, au fost si vor fi intotdeauna impotriva ta. DE-ACEEA AI ANXIETATE.

    Tu esti, cel mai probabil, un fost copil abuzat. Emotional, fizic, psihic, sau poate chiar toate la un loc. Pana nu te cureti de trecut, nu poti avea o viata sanatoasa psihic langa un partener dupa inima ta. De obicei, parintii care-si paraziteaza copiii si-i distrug, ii fac si dependenti financiar de ei. Prin aceasta, devii legat de maini si de picioare o viata. Cineva te saboteaza mereu. Nu trebuie sa fie fizic langa tine, o poate face si prin telefon sau prin intermediari.

    Ca sa ajungi sa traiesti o iubire frumoasa si curata cu barbatul pe care ti-l doresti, trebuie mai intai sa scapi de trecut. Probabil ca te bantuie si nu-i poti da delete. De ce? Pentru ca tu traiesti in script. In tipar. In tiparul unor parinti disfunctionali. E plina tara de asa ceva. Ai fost spalata pe creier sa-ti respecti parintii si sa le fii aproape mereu, eventual sa-i ingrijesti la batranete, iar asta te-a legat, dar mai ales ti-a deturnat viata si toate alegerile.

    Tu vrei sa traiesti dupa tiparul tau, care e total diferit de cel in care ai fost prinsa in capcana. Romania este tara parintilor care se simt stapani peste copii. Un copil in Romania ii apartine parintelui, in loc sa-si apartina siesi. Aici e drama ta si a multor altora.

    Tu nu-ti apartii, Petronela.

    Tu trebuie MEREU sa multumesti pe altcineva.

    Tu trebuie mereu sa primesti confirmari de existenta, ca sa poti trai. Iar confirmarile vin intotdeauna CONDITIONAT. Si de aici incepe drama ta. Oricine este iubit conditionat (este un nonsens, pentru ca iubirea este numai neconditionata, si totusi in Romania sintagma exista si functioneaza), esueaza in viata. Ti-au fost frante aripile si de-aceea nu ai cu ce sa zbori. Mai mult, ti-a fost legata o ata invizibila cu care esti lasata sa zbori intr-un perimetru mic, stramt, si numai la miscarile papusarului.

    Eu cred ca unul dintre parintii tai, cel putin unul dintre ei, te manipuleaza cumplit. Te conditioneaza. Te santajeaza emotional.

    Probabil ca ai fost crescuta in spaima vesnica (inoculata intr-un mod santajist) de a-ti pierde parintii, desi parintii au ajuns la o varsta si inca nu au murit si desi acesta este un fenomen perfect normal, ca la un moment dat sa ti-i pierzi. Pentru ca in Romania, parintele proprietar de sclav (copil) asta face: isi deturneaza copilul de la un drum corect, ii manipuleaza trairile, existenta, il contamineaza cu gandirea disfunctionala, tocmai pentru ca viata sa e o mare mizerie, pentru ca e un neimplinit, pentru ca relatia cu partenerul e un dezastru De aici porneste totul, de la relatia dintre adulti care nu se intemeiaza pe iubire frumoasa si sincera, ci pe interese. De-aici incepe dezastrul copiilor.

    In mod normal, nu copilul abuzat trebuie sa mearga la terapeut, ci parintele abuzator, agresor, tiranic, nenorocit, care si-a distrus familia. Sau, in cazurile grave, ambii parinti. De fapt, un abuzator nu poate exista daca victima nu-i accepta abuzurile. Tindem sa tinem cu victimele, care de cele mai multe ori sunt mamele, cand de fapt sunt la fel de vinovate pentru ca-si distrug copiii. Raman in relatie din interes, comoditate, frica, spaima sau sub presiunea societatii. Dar vor avea si copii traumatizati pe viata.

    Daca vrei sa te vindeci, trebuie sa-ti vindeci relatia, cel mai probabil bolnava cu parintii tai.

    Anxietatea ta are un declansator, si acesta este cel putin unul dintre parintii tai. Celor straini le faci fata, le inchizi usa in nas, dar ei nu te pot duce la anxietate. La depresie, teroare in suflet, durere si anxietate nu te aduce decat parintele abuzator, care ti-a modificat totul, de la gandire, la felul de a privi viata si a relationa cu ceilalti. Dar care ti-a modificat mai ales felul in care te vezi pe tine.
    De fiecare data te simti un gunoi, pentru ca asta a facut parintele abuzator din tine, un om nesigur pe el care se crede un gunoi, desi tu esti un diamant manjit de traumele parintelui. A stiut sa tinteasca atat de bine in stima ta de sine, incat nu te mai poti simti valoros niciodata. Metodele sunt multe, infinite si PERVERSE. Nici nu-ti poti imagina cat de perversa poate fi o mama „iubitoare”, care „se sacrifica pentru copilul ei”. De fapt IL sacrifica. Tatal abuzator e mai putin meschin, pentru ca loviturile i le incasezi de cele mai multe ori deschis, pe fata, deci stii cu cine ai de-a face si-l poti detesta, te poti apara. Insa mama-victima loveste adanc, intr-un mod pe care copilul nu-l poate intui pentru ca nu are repere, nu are ratiune si nu are experienta vietii. Nu are decat o inima in care loveste intotdeauna mama-victima. De-aceea agresiunea ei este perversa, pentru ca nu o poti vedea in mod corect. In plus, intotdeauna mama-victima te atrage in jocul ei, in relatia ei distructiva cu sotul, te face aliatul ei, te face sa urasti, sa detesti, sa devii un razboinic intr-un razboi care nu este al tau.

    El, parintele abuzator este vinovat de anxietatea ta, el, care a lovit in stima ta de sine inca dinainte de a vorbi, care te-a maltratat si te-a descurajat, te-a abuzat in toate felurile si ti-a frant aripile independentei si ale personalitatii.
    Nu trebuie sa-l urasti, dar trebuie sa-l demasti in mintea ta ca sa poti scapa de traume. Accepta situatia ca acestia ti-au fost parintii, de atat ai avut parte, dar scutura-te si curata-te de tot ce ti-au inoculat gresit.

    Un om este prin natura lui sanatos. N-am fost creati sa fim defecti. Mai sunt rebuturi, ca la orice specie, dar de obieci sunt genetice. Dar ce ai tu, are legatura doar cu mediul in care ai crescut si cu reperele de viata infestate si incorecte care ti-au fost inoculate.

    Tu esti in continuare un om abuzat, anxietatea pe care o ai este raspunsul.

    Tu esti in continuare conditionata de un parinte, care are grija sa-ti reproseze mereu cate ceva, sa-ti loveasca demnitatea atunci cand i te opui, sa te coboare sub nivelul lui, tocmai pentru ca stie ca nivelul sau e unul groaznic si nu poate suporta sa fie acolo. Si-atunci, trebuie sa aduca permanent pe cineva sub el, sub bocancul lui, ca sa poata rezista.

    Tu esti parazitata emotional de cel putin un parinte manipulator si pervers. Perversiunea merge pana acolo incat iti arunca in spate niste vinovatii imaginare si niste poveri care nu sunt ale tale. Tu duci in carca poverile altora, traumele lor nerezolvate si pe care le aseaza meschin pe umerii altora.

    Tu esti un produs virusat, iar virusul tau se numeste MamaTrojan sau TataTrojan. Sau, in cel mai cumplit caz, ParintiiTrojan.

    Elibereaza-te de ei si nu le mai permite sa te contamineze cu viziunea lor stricata asupra vietii.

    Draga Petronela, iti dau eu, o straina, PERMISIUNEA DE A TRAI DUPA CUM ITI SPUNE SUFLETUL TAU!

    Iti dau eu permisiunea de a exista de acum incolo numai si numai dupa cum iti dicteaza mintea, sufletul si psihicul!

    Iti dau eu permisiunea de a te simti libera sa iei ce decizie doresti, sa traiesti asa cum iti doresti si sa iubesti asa cum vezi tu dragostea!

    Iti daruiesc permisiunea de a gresi, de a decide prost, de a te murdari cand doresti, de a lua hotarari de orice fel, oricat de proaste ar fi!

    Iti daruiesc permisiunea de a fi tu insati, de a nu mai cauta sa-ti multumesti ParintiiTrojan si a nu mai cauta validarea lor in actiunile tale!

    Te dezleg sa iesi de sub tutela lor, sa scoti de pe tine costumul de robot si sa incepi sa traiesti libera si neconstransa.

    Te dezleg sa nu-ti mai pese de ei, de hotararile lor, de conditionarile lor. Esti tanara, desteapta, frumoasa. Nu ai voie sa mai ai anxietate, pentru ca anxietatea este de fapt conditionarea lor. Trebuie sa scapi de aceasta cocoasa cu dejectii care nu-ti apartine si vei vedea ca visele tale vor deveni frumoase si linistite. Ce visezi tu noaptea sunt traumele vietii tale expuse in imagini codate, sunt deseuri ale unei relatii toxice cu parintii tai.

    Atunci cand ai anxietate, inseamna ca ai parinti toxici.

    Ai dreptul sa-ti traiesti viata numai si numai cum o simti si o vezi tu!
    E momentul sa nu o mai traiesti prin ochii parintilor. Gata. E de-ajuns. A fost si-asa prea mult. Fiecare e responsabil pentru viata sa, pentru relatia dezastruoasa cu partenerul, pentru angoasele sale, si nu trebuie ca un copil sa fie recipientul mizeriei relatiei parintilor.
    De-aceea exista adulti anxiosi, pentru ca exista intotdeauna in spatele lor niste parinti impostori.

    Nu trebuie sa le ceri sa inteleaga, nu se va intampla niciodata. Sunt atat de viciati, incat e ca si cum i-ai cere unei persoane cu handicap sever sa faca ecuatii complicate, pur si simplu nu poate. Asa e si cu ei. Tot ce trebuie sa faci este sa stii TU ca te-au manipulat si te-au pervertit la un mod de viata care nu-ti apartine si care ti-a adus poveri pe care le simti, adica anxietatea si depresia, dar care nu sunt ale tale.

    Tu duci pe picioare anxietatea si depresia lor, modul lor defectuos de viata, si daca nu ajungi sa te scuturi de ele, vei sfarsi in chinuri mari sufletesti, iar viata ta va esua.

    De ce sa nu traiesti asa cum iti doresti TU, si nu ei?

    E viata ta, Petronela, ai dreptul la autenticitate!
    Fii autentica, deocamdata esti doar copia ParintilorTrojan. Suferi si ai anxietate pentru ca nu esti originala, tu esti ambii tai parinti in corpul si sufletul tau.

    Daca nici un terapeut nu te-a adus pana in acest punct al intelegerii traumelor tale, l-ai avut degeaba. Renunta la el.

    Cand vei incepe sa simti si mai ales sa gandesti conform vointei si sufletului tau, atunci vei trai autentic. Atunci te vei fi vindecat.
    Lasa pastilele, daca iei, nu ele iti repara sufletul. Mai rau iti fac, pentru ca iti amortesc durerile pe care nu mai apuci sa le repari, devenind in schimb o leguma.
    Ai niste atuuri (tineretea, frumusetea si inteligenta), nu ti le irosi!

    Dezleaga-te emotional (si poate si material, numai tu stii asta) de ParintiiTrojan si vei simti pentru prima oara fericirea.

    Pentru ca numai atunci vei fi AUTENTICA.

    • Petronela spune:

      nu e obositor să ai atîtea certitudini despre un om pe care nu îl cunoşti? :)))

    • iolanda spune:

      uau Petro! te admir din toti rarunchi fiintei mele! si nu-mi ajung doar rarunchii mei, asa ca am mai luat rarunchi si de la cei din jur! Te admir, tu ai avut rabdare sa citesti tot ce a scris stimabilul? Eu am dat doar scroll si mi-am dat seama ca nu am rabdare :))

      In rest…….. Keep doing what you`are doing!!!

    • d spune:

      cu unele chestii ai dreptate. ma rog, ai facut un discurs gen martorii lui iehova sau chiar mlm-uri, la sfarsit ne ridicam si aplaudam :-D, dar lasand asta la o parte, repet, ai dreptate cu niste chestii.

      pe mine nu ma intereseaza prea tare ce-are chef petronela sa ia din ce ai scris, acum doar n-o sa isi tina sedintele de terapie online, dar fiind egoista, ma intereseaza pentru mine. tot dai vina pe terapeuti, stai linistita ca asta e patternul cel mai usor, blame your mother, te asigur ca ajungem toti acolo, munca e dupa aia. si partea de kkt, ca sa zic asa, e cand crezi ca ai rezolvat-o, ca esti bine, si iar te paleste. ceea ce ma face sa cred ca nu-i asa simplu. nici de scapat forever, nici cauza strict legata de familie/copilarie/traume vizibile sau invizibile parinti.

      1. cunosc cel putin o persoana pe care a traznit-o anxietatea la +45 de ani din cauza situatiei exterioare. chiar e in ceva cam nasol, nu extrem, dar nici nu-i sa te trezesti dimineata si sa zici wow ce tare. asa ca, pana trece, are gheare prin stomac/gat. mi se pare ca-i foarte ok cu parintii si ca e o anxietate la obiect. nu cred ca persoana are nevoie de terapie sa-si rezolve cu parintii, ci pur si simplu trebuie sa gaseasca o cale pragmatica de a-si schimba diverse la ce traieste acum. asa ca, poate si pe noi, astia care avem predispozitie, ne mai ia anxietatea/depresia din factori externi, pe fond de sensibilitate ti se pare ceva mai mare decat e samd. bine, acum ajungem la prb ca daca esti super bine cu tine nu te mai darama nimic si esti flori si soare non-stop. da, bine.

      2. sunt carti scrise si lumea se chinuie sa afle. daca te duci la duhovnic, zice ca n-ai relatia buna cu dumnezeu. daca te duci la terapie, da, incepi cu parintii si se pare ca n-o mai terminam. in ultima vreme mi se pare ca dupa sedinte intense de terapie toata lumea tre sa vina acasa, sa-si bage in ma-sa parintii ca le fac rau continuu si de la distanta (ba unii si dupa ce mor, ca te simti vinovat ca n-ai ajutat destul, deci iata spalatul pe creieri ca trebuia sa fii sclavul lor etc, de parca daca-ti moare pisica te iei si pleci in club, nu stai langa ea) si sa-si paraseasca partenerii, ca iar e evident ca au intrat in relatii din motive complet gresite. si asa avem numa indivizi independenti si porniti de la zero care-si urmeaza ei diverse scopuri de care cica nu stiau pana atunci. poate exagerez sau doar nu-mi convine ce-am rezolvat eu la terapie 😛
      revenind la 2., sunt carti, ultima aia mare hit a lui andrew solomon parca, si pentru „experti” nu-i asa de simplu ca pentru tine ca ti-au stricat parintii directia si de acolo e tot. sunt si alte cauze. ce le zici alora care pica in rahat doar pentru ca e iarna lunga si n-au lumina? na, si acolo cumva is parintii de vina, ca de ce i-au nascut in zona respectiva a pamantului 😀

      all in all, de fiecare data cand incheiem un tratament, o serie de sedinte, meditatii samd, speram ca-i ultima oara. si, cumva, iar ajungem. asta ma termina psihic, ca dupa primele dati chiar credeam ca au fost ultimele 😀 nu stiu daca petronela credea sau nu ca o sa mai aiba anxietati.

      eu acum is 50/50, ba mi se pare ca e boala si ca nu scap nici mancand jar, ba mi se pare ca daca as avea o revelatie interioara as scapa de tot in cinci secunde, fara nimic. ca-n mod evident suntem setati gresit si nu vad de ce n-am crapa zilnic de fericire, no matter what. e enervant sa-ti strci zile si nopti traind angoase si hauri ca ce? pierdere de vreme, dar cum sa facem sa nu mai. ca as zice exact daca as sti.

      nu-mi pare rau ca am scris lung (doar si mama vb mult, dooh)

      de ceva ani am auzit si eu ca-s la un pas sa trec dincolo, in lumina aia si nu stiu ce. ca tot minusul dintr-o data o sa se faca plus si inflorire vesnica. bai si nu mai vine pasul si-mi pierd rabdarea, de unde si anxietatea.

      mentionez ca am scris aici pentru ca ma intereseaza ideile si discutia pe ele, nu pe vietile private ale persoanelor. dar poate ca nu-i nimeni suficient de deschis si o vom face pe grozavii in continuare si asta e.

      an nou fericit, btw.

    • Mihaela spune:

      Se face psiho la FF? Doamna…cred ca nu aveti toate tiglele pe casa…Cred ca e greu sa fiti asa de desteapta:'(:'(:'(

  15. cornel spune:

    Draga Petronela! Nu lupta sa scapi de anxietatea asta…cu cat esti mai inversunata cu atat iti va raspunde mai puternic. Mai bine zic sa o accepti. Sa inveti sa convietuiesti cu ea, sa-i reduci intensitatea si sa nu te mai sperie aparitia ei…si incet incet..pe masura ce „va imprieteniti” o sa iti fie mai usor cu ea. Sa scapi de tot ea…greu de crezut :). E parte din tine.

    o zi frumoasa!

  16. titileanu spune:

    Stimata doamna, va citim in familie cu mare drag, din motive diferite. Sotia mea se identifica cu toate trairile pe care le descrieti, iar eu pentru comentariile lui Raj. Poate ni-l prezentati odata.

  17. Mia spune:

    Draga Petronela, nu voi intra in analize amatoriste de complex emotional, social, familial etc. Cum bine zici, nu ne priveste, nu se cuvine, nu e cazul. Citind despre atacul tau de panica si cunoscand starea pe propria piele, gandul meu a fost mult mai concret, pentru multi lezant de concret. M-am chinuit niste ani cu depresia si o anxietate paralizanta, ajunsesem sa convietuiesc cu ele, imi erau aproape prietene. M-am psihanalizat, m-am disecat in terapie, m-am catalogat in tot felul. Si, ca in subteranul lui Dostoievski, (Sînt un om bolnav… Sînt un om rău… Un om lipsit de farmec… Cred că sînt bolnav de ficat…) care te trimite brusc de la grandoarea vreunei complexitati psihologice la boala atat de vulgara „de ficat”, am aflat, intr-un tarziu, ca am o disfunctie tiroidiana. De gestionat toata viata, dar no more panic attacks. And believe me, they were as real as it gets. Am citit apoi despre „cauzele vulgare ale depresiei si anxietatii”, bolile tiroide. Si, marturisesc, ma bucur ca nu-s vreo complexa psihologic, ca depresia si anxietatea mea n-au fost vreun apanaj de intelectual, ci o boala „de ficat”. It’s easier.

  18. Ella spune:

    Ganduri bune iti transmit and get well soon, draga noastra >:D<

  19. […] Alteori, deseori, mă vizitează coșmarurile. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *