Cum nu aprind deloc televizorul, decît din interior, nu înţelegeam ce e cu agitaţia de pe facebook cu fata dispărută. În ultimele zile am citit sute de păreri, care de care mai pertinente. Părerea fetei nu am auzit-o deloc, deşi pe a vecinilor da. Mi-e familiar obiceiul ăsta de a merge la uşa celor care l-au văzut măcar o dată pe cel devenit subit subiect de interes naţional şi de a le smulge păreri, care sunt aruncate apoi în spaţiul public cu pretenţia de adevăruri absolute. Vecinii zic că fata era tristă şi nu ieşea neînsoţită.
Cît mi-ar plăcea să gîndim mai panoramat, mai 360 de grade, aşa, să lăsăm unghiurile obtuze matematicienilor pentru calcule.
Fugitul de acasă ca frondă nu e nou. Nu l-a inventat fătuţa asta. Eu ştiu mulţime de oameni care au fugit cel puţin o dată de acasă. Toată povestea asta mi-a amintit că şi eu am fost adolescentă neînţeleasă şi că am vrut să fug la mănăstire. Nu din fior mistic, ci gnoseologic. Ascetismul urma să îmi aducă înţelepciune. Aş fi devenit reîncarnarea modernă şi feminină a bătrînului Solomon. Sigur, nu am mai apucat să mă înţelepţesc, că m-am luat cu îndrăgostitul şi fugitul de acasă în lume din amor. Am înţeles mult mai bine cum e cu fuga în lume, 360 de grade, adică, atunci cînd am privit-o din mine, dar în calitate de mamă.
Am scris despre toate astea, subiectiv, aici, click!
Ce-am mai debitat:
în curs de apariţie Postarea următoare:
procleţii
Banuiesc ca cei mai multi adolescenti isi doresc macar o data sa fuga de acasa. Eu am avut fugile mele imaginare de pe la 8-9 ani si pana la 18 cand chiar am plecat la facultate pe post de fuga, adica suficient de departe cat sa fiu pe cont propriu.
La fiecare varsta fuga avea alta destinatie, alt motiv, alta logistica. Le planuiam atat de minutios incat nu aveam nevoie sa si fug concret, era suficient sa ma refugiez in scenariu, dar sa zicem ca ma simteam oricand pregatita 🙂
Fuga e parte a copiliariei, a adolescentei si cred ca e mai periculos ca acest imbold sa nu apara pentru ca intr-un fel e natural.
Cat priveste fata disparuta, ma bucur pentru ea ca n-a fost rapita si asta conteaza, mai departe sunt probleme ce poate, se vor rezolva (spun poate pentru ca adultii recunosc mai rar cand gresesc fata de cei mai tineri).
Dar cate boli ale societatii a scos la iveala „cazul” asta…