MENU

de • 28 aprilie 2016 • bucăți de mineComentarii (11)

paștele

Lipsită de strălucirea kitsch a Crăciunului care te obligă să conștientizezi că se apropie, oricît l-ai detesta, celalată sărbătoare obligatorie, Paștele, nu pare să vină pentru mine niciodată. O privesc cu detașare suspectă. Reobserv asta la mine în fiecare an, nu lipsită de oareșce uimire. În vreme ce lumea rezervă, cumpără, se agită, se pregătește, zilele mele curg egal.

Cînd m-ai întrebat, pe drum de la mare, noi ce facem de Paște?, eu nici nu am înțeles întrebarea. Sarmale, sigur nu. Și nici curățenie generală, pe aia am făcut-o împreună mai demult, cînd se impunea. Poate niște ouă roșii, asta da, am făcut mereu, e o operațiune care durează jumătate de oră cu tot cu aranjamentul de după. Să notez să iau vopsea roșie, să vopsim diseară niște ouă. Și cu asta, vom fi gata cu pregătirile de Paște. Nu ucidem miei, cozonaci face mama bestiali și ne dă și nouă. Și liliac, din curte.

Și ne vom odihni. Ne vor enerva, cel puțin pe mine, valurile de turiști veniți la munte. Știți, muntele e chestia aia înaltă pe care urci greu, cu efort, aici e un spațiu citadin, se cheamă Brașov, e unul dintre cele mai frumoase orașe din țară. Poate avem noroc și nu se schimbă prognoza și plouă, să stăm în pat nesfîrșit. Să ne cuibărim în burta încăpătoare a canapelei și să ne uităm la filme, cu un pahar de vin roșu, așa cum obișnuiam cînd afară era zloată.

Am mai spus-o: Paștele e singura sărbătoare care nu îmi e indigestă. O să luăm lumină de la biserica din deal și apoi o să ciocnim ouă, recunoscători și fericiți pentru primul Paște împreună, cu toții.  În prima zi o să mergem la mama cîteva ore, ca în fiecare an. Ea nu e hipioată ca mine, muncește trei zile înainte ca să aibă ce mînca alea trei zile. Voi veți mînca fripturi de miel, eu voi tăia crengi de liliac. Vom discuta despre sarcina soră-mii și chestii de bebelușeală, pe care tu nu o să le înțelegi. Dacă nu plouă, o să te duc pe coclauri, să îți arăt unde am crescut eu. Livada din Șoșpătak, pădurea dinspre lac unde fugeam de acasă cu bicicleta, cimitirul unguresc cu crucile lui vechi năpădite de mușchi și licheni. Mormîntul lui tata-mare, cu crucea de piatră de pe care zîmbește în fotografia lui sepia, cu nas mare, de om bun, zidar și cantor la biserică. Îl chema ca pe tine. I-ar fi plăcut de tine. De mine cu tine. Chiar dacă pentru el, toți băieții erau derbedei.

Tu băiată, mi-ar fi zis, să ai de grijă.

 

 

11 răspunsuri la postarea paștele

  1. Tudor spune:

    Iar te-ai îndrăgostit…

  2. Iulia spune:

    Sa-ti fie de bine. Sa ai parte de lumina si liniste, ca le cam meriti 🙂

  3. Septimmia spune:

    Piiiiii, ce dragut. Pe al meu, al’ de-ti spuneam de el, l-am dus si eu de Paste la lumina, apoi la bunica. Mie mi-a parut semn de „toata viata”. Daca la mine nu a fost, sper sa fie la tine.

  4. Andrei spune:

    Doamnă dragă, eu mă bucur mereu în periada asta sau de crăciun că am ocazia să fac fetilor o gluma ce pentru mine e deja tradiție de la care nu mă abat: „Când se îtâlnesc paștele și crăciuniul?” Soluție: când iei cârnatul în gură și ooooole în mână!

  5. flori de tei spune:

    Sărbători cu Lumină și iubire !

  6. Atena spune:

    Mie imi place finalul. Si mie mi-ar fi spus la fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *