MENU
pr

de • 17 februarie 2015 • adevărurile meleComentarii (67)

despre singurătate

– Auzi, da’ cu cine ai fost la film?
– Singură.
– Singură?!
– Aham.
– Petronela Rotar, cu 5000 de prieteni pe facebook și jdemii de falouări și toți tipii (și tipele!!!) ăia îndrăgostiți de tine, și ai fost seară de seară la film singură?
– Aham. Păi mie îmi place să merg la film singură!
– Doamneeee, ce ratată ești!

Și a rîs, cum rîde bigudiul ironic. Am rîs și eu cu ea. Eu sunt cea care le-am învățat să spună ceea ce cred, fără ocolișuri. Eram în mașină spre casă, o luasem de la prietena ei după ce ieșisem de la Ida, filmul polonez nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin și cea mai bună imagine (alb-negru), la cinematecă. Cinematecă unde, în ultima săptămînă am mai văzut alte 4 filme europene premiate. Singură. Și o să mai văd încă pe atît în următoarele zile. Tot singură. Sigur, la 14 ani, cînd socializarea, anturajul, prietenii, sunt coordonata cea mai importantă a vieții tale fragede, e greu să înțelegi de ce ar alege cineva să facă lucruri de unul singur. Uneori nici la 40 nu reușești.

Dar adevărul e că mie îmi place să petrec timp cu mine. Să fac lucruri la care țin foarte mult de una singură. Eu merg la schi, la alergat, la pedalat, la film, la teatru, la operă sau filarmonică singură. Uneori, deseori, și în vacanțe. Practic, nu există activitate pe care să îmi doresc să o fac și să mă oprească faptul că nu am cu cine. Fiindcă am, dacă asta îmi propun. Dar nu-mi propun. Nu cu tot dinadinsul. Prefer să fiu eu cu mine decît să am lîngă mine pe cineva care doar umple un spațiu sau scaun liber. E un (alt) compromis pe care nu îl fac.

Nu sunt de căinat. De compătimit. Dimpotrivă. A-ți fi suficient ție e semn de echilibru interior. Semn că centrul tău de echilibru se află în interiorul tău, nu în afara lui, la alții. Atunci cînd liniștea și fericirea ta depind de un altul – oricine ar fi acela – pericolul să îți fugă pămîntul de sub picioare e major. Nu spun că e rău să ai pe cineva lîngă tine. Și eu îmi doresc. Că nu sunt bordură, să nu am nevoie de afecțiune. Am. Dar nu de oricine, în orice condiții, oricum, numai să fie cineva acolo, să umple locul ăla gol. Nț. Și nu accept decît pe cineva care să fie și să poată ceea ce pot și eu. Iar eu am multe putințe.

Doar că, cu cît trece vremea, devin tot mai sceptică și mizantropă. Tot mai solitară. Umanitatea mă dezamăgește tot mai mult. Nu mai cred demult în finaluri fericite. Aș vrea să cred, pe cuvînt. Dar cu cît mă aplec mai mult asupra chestiunii, cu atît mă scîrbesc mai tare. Dragostea are termen de garanție. Nu suntem monogami, iar asta e tot mai evident în lumea postmodernă, unde ne căsătorim și divorțăm isteric, suntem părăsiți și părăsim, suntem cu toții nefericiți, deprimați, singuri. Iar singurătatea cea mai cumplită e aia în cuplu. Oamenii mimează căsnicii și relații, dar dacă ajungi să vorbești cu ei sincer, sunt cumplit de nefericiți și singuri. Neînțeleși și neiubiți de cei cu care împart perna. Alienați. Obosiți. Sătui. Odată ce trece îndrăgostirea, timpul acela vrăjit, totul se termină prost. Firește, cu mici excepții. Spun se termină, chiar dacă lucrurile continuă, chinuit, cu ei înstrăinați, nenorociți, mizerabili. Tot un final e și ăla, doar că uneori ține la nesfîrșit.

Mi-e tot mai limpede că totul se termină prost. Singura dragoste romantică e aia neîmplinită, iaca încă un truism! Dar și neîmplinirea asta tot un final de tot rahatul înseamnă. El sau ea pleacă, tu rămîi, suferi o vreme mai scurtă sau mai lungă, îi construiești un soclu, îl urci chinuit pe el și te închini restul vieții. Ce mizerie!

Chestia e că nimic nu e cu adevărat romantic, dacă stai să desfaci. Nevoia de a fi cu cineva e primară, instinctuală. Ne naștem cu ea, ne e înscrisă în gene. Dacă am fi programați să fim bine de capul nostru ar mai procrea naiba și s-ar duce de rîpă umanitatea, duce-s-ar! Monogamia e o glumă a istoriei și evoluției sociale: puiul de om e cel care are nevoie de cea mai multă îngrijire dintre toate animalele, 18 ani! Iar femeia a fost ținută la cratiță și scutec timp de milenii, în timp ce bărbatul era provider. Genitorii stăteau împreună timp îndelungat ca să poată crește puii care erau dependenți de ei. În zilele noastre, femeia e și provider. Se descurcă să își crească puii de una singură just fine. Bărbatul devine, în multe cazuri, cantitate neglijabilă. Donator de spermă. Sexul, eliberat de sub dominația religiei și a fricii unde a stat atîta amar de timp, și-a instaurat supremația.

Nici nu e de mirare că celula de bază a societății e tot mai bolnavă și șubredă și e pe cale să își dea obștescul sfîrșit. Iar noi, tot mai dezorientați și mai speriați, fără repere. Societatea lui Houellebecq, a neoumanilor, deposedată de orice fel de valori, e tot mai aproape. Cerul e tot mai gol de Dumnezeu.

Iar eu sunt doar un spectator. Singur în sală, cînd se sting luminile. Grăbit să iasă, atunci cînd se aprind.

Îmi prețuiesc singurătatea și timpul cu și pentru mine.

În urmă cu zece ani, cînd terapeuta m-a trimis în vacanță singură, am plecat plină de spaime. M-am întors încărcată, cu o lecție importantă la care învăț de atunci: să fiu bine cu mine. E o muncă a naibii de grea. Nu prea văd lume înhămată la jugul ăsta. Al cunoașterii și asumării de sine. Mai degrabă oameni prinși în caruselul uitării de sine cu orice mijloace. Și, oh, cîte mijloace ne pune la dispoziție epoca modernă. Avem tot ce ne trebuie ca să nu ne întoarcem către noi ci să ne îndepărtăm tot mai tare de sinele dureros. Alcool, sex, jocuri, droguri, rețele sociale, virtuale, televizor, showuri, can-can, totul la un click distanță de pe telefonul pe care îl avem cu noi tot timpul, ca nu cumva să rămînem singuri și să ne apuce disperarea. Sau diversele compulsii: sport excesiv, diete, moduri de viață extreme – doar alte forme social acceptate de fugă de sine. Îmi spunea prietena mea, un om foarte treaz și conștient de sine, că îi e tot mai greu, cu cît devine mai rotundă pe interior, să interacționeze cu ceilalți, să îi accepte în jur, să îi placă.

În situația asta, singurătatea asumată îmi pare singura opțiune.

Desigur, dacă va sări din vreun tufiș bărbatul care să mă poată pe mine, voi sta pe loc, nu voi fugi. Dar nici nu mă înghesuie nevoia de a-l vîna eu. Am lucruri mai bune de făcut cu timpul meu. De una singură.

Și, vorba lui Rox, nu sunt deloc o ratată. M-am dus la film cu cea mai mișto gagică pe care o cunosc.

PS: Nu am ales fotografia asta întîmplător. A fost făcută pe stradă, într-unul din multele mele momente de singurătate, de un cunoscut, vara trecută, fără ca eu să am habar. Așa arată o femeie singură. Nu e așa nasol, totuși, nu?

67 răspunsuri la postarea despre singurătate

  1. andree spune:

    bine ai venit ! 🙂

  2. Bogdan Fottescu spune:

    Big like! Din punctul meu de vedere, unul din cele mai bune si adevarate texte ale tale! Analiza perfecta, iar asumarea acestei atitudini, de aplaudat. Indelung!!!

  3. Andra spune:

    Biiiiig like si de la mine!

  4. zensunnit spune:

    scris un comentariu lung
    recitit… realizat ca e prea pentru tu
    o sa pun pe mail, dar dupa ce il mai gandesc
    (pare abrupt, la prima vedere)
    oricum, simtit si eu vana textului – punctat ca reper in evolutia scrisului tau

  5. Irina Radu spune:

    Intotdeauna am fost de acord ca decat sa fii singur in doi, mai bine sa fii singur si punct. Si asa imi sfatuiesc toate prietenele 🙂

  6. Alina spune:

    Genial 🙂

  7. Ella spune:

    Subscriu.

  8. dojo spune:

    In general nu am stat singura (asa s-a nimerit), dar am mai intreprins plimbari de una singura prin calatoriile noastre. Desi era si jumatatea cu mine, de multe ori preferam sa mergem separat. Nu eram certati, nu se punea problema ca nu ne simtim bine impreuna, pur si simplu doream uneori sa descoperim orasul respectiv fiecare in felul nostru. Asa ca plecam de dimineata pana seara si, la intoarecere, depanam povesti si ne uitam impreuna la pozele facute de fiecare.

    Acum nu se mai pune problema sa plec singura, ca am si eu bigudiul meu, dar mai plecam numa’ noi doua si iar nu e o problema.

    Imi place sa fiu si alaturi de cei cativa oameni dragi mie, dar nu ma plictisesc nici cu augusta-mi persoana 🙂

  9. Ana Barton spune:

    În singurătăţile astea trecătoare, Petra, ne odihnim şi noi, că tăt oameni suntem. Te iubesc.

  10. Marius spune:

    Nice 🙂 nu spui cum ți-a plăcut Ida? Nu știu cum se face dar eu unul n-am văzut până acum vreun film polonez care să nu-mi placă.
    Și apropos, am pus un link spre tine pe la sfârșitul textului de aici https://cartidereferinta.wordpress.com/2015/02/17/matei-visniec-negustorul-de-inceputuri-de-roman/ sper că e ok.

    • Petronela spune:

      Mi-a plăcut. Mult. Mi-au plăcut imaginile – cadrele lente, alb-negru, pe care am avut vreme să le analizez ca pe nişte fotografii foarte reuşite. Mi-au plăcut personajele, mătuşa în special. Şi felul subtil de a surprinde durerile şi singurătăţile felurite ale lor.

  11. Annamaria spune:

    Big like! Excelent scris!

  12. Anykha spune:

    Buna, Petronela! Este prima data cand te citesc (articolul tau a aparut intr-un post pe pagina mea de fb). M-am regasit deplin in cuvintele tale, idei si abordari care ma definesc totodata si pe mine. Da, am prieteni, am multi cunoscuti, frecventez diverse grupuri sociale care imi alimenteaza unele din pasiuni. Si da, imi place sa petrec timp cu mine insami, sa plec in concediu singura, sa merg la film singura (ultimul film la cinema vazut singura a fost chiar duminica trecuta, Winter Sleep), sa judec drept sau stramb, sa exist pentru mine insami constient si sa ies din ordinea comuna a societatii de azi (oriunde acel ‘azi’ s-ar situa temporal).
    Pentru ca ma regasesc in ceea ce ai scris, iti multumesc.

  13. DeSpus spune:

    E minunat ce ai scris. Dar acceptarea asta profunda a sinelui, cred eu, trebuie apoi sa se rasfranga si asupra celorlalti. Poti sa ramai in echilibrul tau, pe care ai invatat sa il pastrezi, sau sa iesi din zona de confort si stabilitate care nu depinde decat de tine si sa inveti sa-l accepti si pe celalalt. Dar asta numai daca mai ai energie pentru o noua transformare si o noua extindere a granitelor fiintei tale si iti asumi ca s-ar putea sa fii nevoita sa reiei totul de la capat. Dar te vei cunoaste cum pana acum n-ai avut ocazia 🙂 Sa zicem ca e un fel de doctorat in toleranta fata de fiinta :))

    • zensunnit spune:

      „ala-i” , zicea bunicul meu , dupa ce batea un cui asa cum isi dorea
      ala-i ! 🙂

      ps. echilibrul fiintei(ea cu sine) e temporar & / aparent. cat timp te cramponezi in el, esti un minge usor de rostogolit chiar si de catre curenti medii => spargerea ei
      echilibru , in modul = pasul corect = a mentine un anume pas in evolutia ta , in timp ce pastrezi balanta pe care o simti potrivita tie intr un echilibru relativ , fluid (ying si yang la un loc, daca e sa ne raportam la )

      wow , place cum suna echilibru relativ, fluid
      cine da o inghetata pt asta?

  14. Ana Maria Patras spune:

    Multumesc mult. Ai reusit sa explici cu asa o usurinta ceea ce eu incerc de mult timp sa inteleg.

  15. Eu nu cred ce zice fica-ta! In capul tau, Petro draga, sunt 1000 de Petro. Diferite! Cum sa fii singura? Te ai pe tine, in 1000 de variante. Si asta nu e lame!

    • Gabriela spune:

      Frumos ai zis Raluca. Nu suntem singuri, noi prin definitie suntem mii de persoane intr-una. Cum te-ai putea plictisi de tine?:)

  16. alice spune:

    Semeni cu o amazoana in poza asta. Frumoasa, impunatoare, mandra! Ca un cal de ras rara!

    • misievic vichi spune:

      Ea, d-na Rosca, si-a unit destinul cu un el doritul si mult cautatul dop pentru singuratate.Frenezie, speranta, priviri stralucitoare, nunta-n codru, noaptea nuntii, ma rog, toate acestea sub privirile invidioase ale celor care inca incercau sa-si umple singuratatea cu un el. Timp de doua luni, cea care nu mai era singura, iesea pe furis din casa, mai mult spre seara, cam trista, debusolata si mereu arunca priviri speriate ici-colo.
      Bine, se intrebau ele, dar unde-i iubitul sot, ca doar nu l-o fi inghitit pamantul si nici nu l-a mancat mireasa. Au aflat, dupa un timp, ca d-na Rosca l-ar fi trimis la gara dupa noaptea nuntii. De atunci, niciodata, nu a fost vazuta cu un alt barbat, are 80 de ani, este mereu surazatoare, pare implinita, priveste in ochii vecinilor, ajuta cat poate, face piata, este coafata frumos, nu cu sarmale in cap ci pe masa de sarbatori.
      O fi de rasu – plansu, de rasu-rasului sau de miru-mirului, aceasta minunata d-na Rosca ?

  17. Razvan spune:

    Sincer mie poza îmi exprimă tristeţe si melancolie, probabil daca s-ar fi văzut şi ochii ar fi arătat mai mult din interior, pentru că ochii exprimă cu adevarat ce e în sufletul unui om.
    Legat de autosuficienţa de a fi singur… e bine când poţi fi singur cu tine însuţi, înseamnă că nu fugi de ceea ce eşti, plus că introspecţia şi analiza interioară nu o poţi face decât în prezenţa ta, nu a multora.
    Pe de altă parte a găsi pe acel cineva care să ne accepte aşa cum suntem în singurătate, nu doar masca afişată faţă de cei din jur, este ca şi cum ai juca la loteria sufletelor pereche şi ar însemna că ai câştigat lozul iubirii ceea ce e cam greu fiind în proporţie de 1 la 1 milion… sau poate în aceste vremuri cu şi mai multe zerouri.

  18. iulia mihaela spune:

    Îmi place tare mult ce am citit. Eu cred ca atunci când nu te plictisești sa faci lucruri doar tu cu tine,începi cu adevărat sa trăiești mulțumit.

  19. Raj spune:

    Iote na, si io merg singurel la film, fara gagici ! In + ma costa mai putin, platesc doara beletu meu si mananc singur toata punga de pop corn, floricele de porumb cumsarzice, ca neam americanizat dracu de tot. Chestia nasoala e ca nam si io 1 sanisor sal mangai pe intunerec in timpu filmului. Alantaeri la 1 film, 1 tip de langa mine ma tot sfatuia cum sa desfac punga de bomboane ca sa nu mai fac zgomot. Iaam zis: ba, ia mai dute tu in aia a mea, ce, esti Iorga Neculai ca sami dai tu mie sfaturi pe intunerec ? Acuma na, ce sa fic, e bine totusi sa ai langa tine o gagica la film, ca de, mai mangai si tu o tzatza, da` ma descurc io, imi mangai propria tzatza, ca cum is io grasun, ii ca o tzatza de muere, dar cel mai mult imi place sami mangai genunchiu si-mi inchipui cai 1 san cu silicon, adeca 1 san asa mai ferm. Sarumana Dna Petronela si nu va mai puieti ochelari de soare , caci aveti ochisorii frumosi, de asiatica. Da` daca va veti pune fularu la gura, am terminato cu dv., caci io in fantasmele mele va pup pe gurita aia frumoasa…

  20. Mariana spune:

    Foarte bine punctat :). Face foarte bine sa vezi ca sunt din ce in ce mai multi semeni care isi doresc sa traiasca autentic si carora le si iese si pe deasupra 🙂 ! Tineti-o tot asa !

  21. Cristian C spune:

    Cred ca sunt doua lucruri subtil diferite sa fii singur sau sa suferi de singuratate. E adevarat ca acum iti poti pierde timpul in sute de feluri noi care acum cateva decenii nu le aveai, tot timp pierdut se cheama.
    Am mers in vacanta singur, este o experienta interesanta, te obliga sa iesi din cochilie sa cunosti oameni. Nu am cunoscut niciodata atat de multi oameni interesanti ca atunci cand mergeam singur in vacanta. Cand mergi „cu familia” nu mai ai timp pentru tine si nici pentru altii, pe de alta parte e acel sentiment placut, flausat de bine. Narcisismul e foarte tentant, e ca un lac adanc in care te poti scufunda, insa la sfarsit cand te gandesti intelegi ca ceea ce e valoros ai din interactiunile tale cu ideile altor oameni. Sa le citesti e o forma evoluata de contact, insa interactiunea umana are ceva tribal in ea si foarte stimulant.
    No man is an island.

  22. […] esetben ilyen ez a petronela rotar bejegyzés. olyan mértékben egyetértek a cikk minden mondatával, hogy olvasás közben folyamatosan ott […]

  23. luciano spune:

    Felicitari Petronela! Iti multumesc pt aceasta postare .. ma ajuti sa ma descopar eu pe mine astfel. Te urmaresc cu mare placere de o vreme incoace. Keep going!

  24. Lorincoryllus spune:

    „Doar că, cu cît trece vremea, devin tot mai sceptică și mizantropă.”
    Poate ca viermele nu a murit. Poate ca doar s-a transformat. Mai subtil.

    Tot mai tăcut si singur
    În lumea mea pustie —
    Si tot mai mult m-apasă
    O grea mizantropie.

    Poate ca nu independenta in sine este solutia.
    Un autor celebru, imi scapa numele, spunea ca daca te temi de singuratate sa nu te casatoresti.
    Atunci, singuratatea te pregateste pentru casatorie?
    😀

    • Petronela spune:

      În cazul meu, căsătoria iese din orice fel de discuţie. I had enough căsătorie în viaţa asta. Nu m-aş mai căsători nici cu un şeic arab dar creştin, absolvent de filosofie, tînăr, superb, talentat şi bătut tot în diamante. Nţ.

    • Lorincoryllus spune:

      Retractez comentariul anterior. De fapt voiam sa spun:
      „Bad, bad Mizantropie. Spank, spank. 😀

  25. Mire spune:

    Imi place mult de tot articolul si subscriu 100%. Cred ca intai trebuie sa fim bine cu noi, sa stim cine/cum suntem ca dupa sa ne asumam o familie, relatie, etc, nu sa pornim drumul ca pe o salvare, sa dam, nu sa cerem. Am vazut multe cazuri cand familia, copilul, casa, altele sunt vazute ca trepte pentru a obtine implinirea, adica: o sa facem un copil si o sa fie bine, ne luam casa si ce bine o sa fie, etc. Adevarul este ca trebuie sa fim noi bine, prin noi, iar dupa generosi cu altii. Implinirea sta in modul de a gandi mai mult decat in alte lucruri, vine din noi.
    Am calatorit mult singura si asta din placerea de a invata, a descoperi noi lucruri si pentru ca imi doream sa ajung intr-un anume moment intr-o destinatie in care prietenii mei nu aveau interes. Recomand oricui. Cat despre ce crede unul, fiecare judeca dupa el, adevarul este ca este un pic descumpanitor pentru altii sa vada ca poti fi bine avand alte repere, fiind altfel, nu chiar ”in randul lumii”.
    Una peste alta, cred ca pot spune cate ceva despre fiecare fraza din articol, dar ma opresc, multe multumiri pentru postare si spusul lucrurilor pe nume 🙂

  26. Corina Simionescu spune:

    Hmmm. . .In urma cu o saptamana, apropos de singuratate, la un hotel de top din Bv. , isi face aparitia nimeni altu’ dacat, domn ” Balbutza”( pentru necunoscatori sau mai tineri, un nene fost prezentator de stiri) – singurel,sau ma rog. . . insotit de al lui prieten, laptopul. Dorea sa para sigur pe sine, dar se vedea de la o posta cat de timorat era, si cum inerca sa disimuleze, pozand intr-un tip strong, caruia nu – i pasa de ce crede lumea din jur despre imaginea lui. Arata neingrijit si desi, nu am dat asa mare atentie ,nu am putut sa nu remarc, cum a ” molfait ” mancarea belindu- se doar in laptop. . .Sigur, imaginea era aiurea chiar si pentru un barbat..ca doar traim intr- o lume dominata de barbati, daramite pentru o femeie, sa mearga la film singura? Petronela, ce te rog , e sa te gandesti ca poate” prostiile” alea americanesti cu legea atractiei, o sa ti aduca si tie un iubit pe placul inimii si spiritului tau..pana atunci lucreaza cu acea energie, pune pe hartie tot ce vrei de la un el, si . . Rabdare, ai sa vezi ca nu o sa intarzie sa apara acel suflet al tau. Eu asa am procedat si inca mananc fructele dulci ale amarei rabdari. . .In poza din vara, aratai bine usor masculinizata si cumva incrancenata, sictirita,iti lipseste acea dulceata si lumina a fericirii in doi.. Cel putin asa te percep in acea poza!

    • ela spune:

      Masculinizata?! De ce, fiindca nu are cosite? Tare as vrea sa fie mai multe femei „masculinizate” precum Petra in tara asta… Holy shit, ai ascuns o jignire sub un pseudocompliment.

    • Corina Simionescu spune:

      „Holy shit”, desi nu trebuie, draga Ela, am sa-ti spun ca nu ma tin nici de complimente , daramite de pseudocomplimente, la adresa unei scriitoare careia ii mai citesc uneori blogul. Dar, asta e ….adesea avem de suferit din cauza unor pareri, si nu din cauza realitatii…. ” Avocata Petrei” e uimita, oh, ba nu holy shit !:)

    • Petronela spune:

      nu are nimeni de suferit nicăieri. nici eu nu cred că sunt masculinizată cum spui, dar nici nu îmi pasă dacă există oameni care mă judecă așa după o poză. deci chill, nu are nimeni avocați, nu suferă nimeni, totul e sub control.

    • Corina Simionescu spune:

      Dna.Rotar, sincer , va intuiam mai rafinata, nu doar masculinizata ( cand zic asta, ma refer nu la lipsa cositelor , ci la atitudine ) – insa, daca nu va pasa si mai ales, daca nu va deranja oarecum ce am scris, nu mai interveneati ca sa faceti un pic de ” ordine „, sa puneti acolo, iaca ase, inca un punct pe I. Holy shit, cam trebuia sa ramaneti ZEN, sau chill, in cazul de fatza. Tot respectul, eu cred ca aveti si simtul ridicolului si mai ales, al umorului.
      Toate bune !:)

    • alex spune:

      E gresit sa judeci oamenii doar privind pozele, sau mai ales, o singura fotografie, mai ales ca fotograful poate sa surprinda o stare doar pentru o secunda. Sa crezi ca petronela e masculinizata e ca si cum ai spune ca soarele nu rasare doar pentru ca sunt nori si nu-l vezi.

    • Corina Simionescu spune:

      Bai, eu care intram sporadec pe aici, am ajuns sa pontez zilnic pentru ca a devenit destul de pasionant sa observ ca o simpla parere sau perceptie asupra imaginii unui om surprins intr- o poza poate sa agite spiritele … care mai de care! Intentia mea nu a fost sa jignesc, insa Petronela e inconfundabila prin atitudine si freza , de ani buni…..e ca si brand personal sa umble toata ziua mai baietzoasa, mai cool….e feminina in felul ei mai androgin, in felul ei mai singuratic… Masculinizata in cazul ei, nu se traduce in par scurt, par pe picioare sau mai sexy, mustata! Petronela e bataioasa , barbatoasa, independenta si cumva capoasa., pretentioasa…asa am ghicit-o printre randurile si gandurile din poezii sau proza. So, Alex, chill, totul e sub control.Bye!

  27. Raluca spune:

    Am fericirea in doi insa pretuiesc la fel de mult fericirea in.. unu 🙂
    E mare lucru sa te simti complet atunci cand esti singur, ma bucur de sentimentul asta de fiecare data 🙂

    • Corina Simionescu spune:

      Singuratate sau solitudine ?:) Pai, sa te simti complet, sa nu-ti pierzi identitatea, si mai ales , sa existi fericit, sa traiesti intens la modul singular si egoist, aia e solitudine…..dar, sa ai parte de solitudine, intr-o relatie faina, completa…hhmmmm….atunci mai bine , singur!

  28. adriana spune:

    Am citit cu o pofta nebuna si nu ascund ca ma regasesc pe deplin in tot ceea ce ai scris. Insa, treaba asta iar ma face sa-mi arunc privirea asupra mea si sa-mi acord mai multa atentie…pacat, insa, ca-mi trece repede. Si asta nu pentru ca asa vreau eu, ci pentru ca asa trebuie.”Trebuie” asta are multe in el. Si, mai rau este ca cea mai grea singuratate (cum de altfel ai descris-o foarte corect) este parte din mine. Pacat, insa, ca nu am avut aceasta maturitate in gandire atunci cand ar fi fost nevoie. Scaunul sau spatiul umplut imi goleste sufletul si-mi incarca mintea, insa curajul lipseste…..si-atunci incerc sa-mi petrec acel timp pretios de care vorbeai. Sunt fericita ca te-am descoperit, poate nici nu stii sau poate ca stii cata putere au cuvintele tale. Iti multumesc pentru acest lucru!

  29. Tipsynel spune:

    Stiam eu ca nu-mi pierd timpul citind ceea ce scrii prin diverse locuri.
    Acum m-ai convins !
    Salutare mister Raj !
    Toate cele bune, doamna!
    Multumesc pentru ca-mi umpli singuratatea !

  30. paul spune:

    Intradevar o analiza perfecta a petronelei …. ea se asigura ca ii merge bine… si probabil ca da intr-un anume fel ii e bine.
    Articolul ar fi putut fi scris si de un barbat, logic, bine explicat, bine gandit, totul cu capul.. din partea unei femei ma asteptam la un altfel de abordare … asa fac si eu merg la disco singur, la film … , la teatru in concediu. ma simt ok, mai primesc ceva feedback pozitiv si la urma nimeni (fem.) nu e indeajuns de bun ptr mine.
    Nu am citit un cuvint despre sentimente, simtiuri, impulsuri. Cum ii merge cu adevarat ? mai e si trista petronela, suparata, mai e si nervoasa, e bucuroasa/ sau e fericita seara cind vine acasa, se mai simte si singuratica. e o diferenta cind esti fericit ca vezi singur un apus de soare frumos si altceva cind esti fericit ca il vezi cu cineva pe care il iubesti, e mai intes… te inspira, e altfel … nu trebuie sa vorbesti ajunge sa te privesti sa iti tii mana sa imparti cu cineva fericirea. Ar avea ea curajul sa se indragosteasca sa riste totul-sanatatea, distrugerea castelului ei construit cu atita truda .. ? sau si-a dezantrenat unele sentimente. Nu ajunge sa scoti castile din urechi sau sa pui telefonul la o parte, ca sa crezi te ocupi de tine, ca esti in contact cu tine. sa fi bine cu tine e elementar, dar nu e indeajuns …
    barbatii nu percep si nu pot exterioriza sentimentele asa de usor .. iar pe calea asta se afla si femeia moderna si dpunctul ádv se masculinizeaza. Eu am crezut ca romancele sint deosebite (intr-un sens foarte pozitiv), sint altfel.. si chiar mai cred … (nu, in mos craciun nu mai cred) iar nemtzoiacele sau sudezele sint mai reci mai masculinizate deja (nu cred ca sint doar clisee) .. dar probabil ca societatea moderna le va schimba pe toate. Ce n-a reusit socialismul, reuseste turbo capitalismul. un pic de parere de rau chiar putina frustrare patrunde / simt in articolul petronelei … si eu cred ca ar fi pacat daca ne aliniam …. findca si femeia si barbatul au punctele lor forte si pot sprijinii bine unul pe altul.

    • Petronela spune:

      am scris în atît de multe rînduri despre tot ce întrebi acolo… e aproape rizibil să întrebi. răspunsurile sunt aici, toate.

    • paul spune:

      Te-a suparat comentariul meu ? deci tot ce am scris iti este cunoscut ? este plictisitor, este chiar caraghios ce intreb … unele din intrebari sint mai mult retorice.. nu am citit decit putine, mai exact doua articole de ale tale. ai scris despre alinierea sexelor despre asa zisa masculinizare a femeilor si feminizarea barbatilor ? despre solidaritate, despre burn out (adica depresie), dragoste s.a in societatea de azi care se transforma rapid, dar poate ai scris deja despre tot. Oricum e provocant si bine scris articolul, e si parerea mea.

    • Petronela spune:

      nu mă supără comentariile nimănui. de ce m-ar supăra ce crede unul sau altul? ce legătură are asta cu mine, cu cine sunt eu?
      spuneam doar că am vorbit în repetate rînduri despre ceea ce întrebi. atît.

  31. paul spune:

    sau as putea spune completa unul pe altul.

  32. Bookish Style spune:

    Perfect de acord. Doar cine nu se cunoaste si nu se place indeajuns are mereu nevoia de compania celorlati.

  33. alunelu spune:

    Parca textul asta a fost un corolar a tot ce am mai citit scris de tine.Mi-a mers la inima. In plus in poza arati foarte bine, le ai pe toate la locul lor. Bravos

  34. Loredana M. spune:

    M-am identificat 100% cu postarea ta, Petronela… Nu e o concluzie foarte plăcută, dar e cea mai apropiată de realitate. Stau şi mă gândesc la cuplurile care au rezistat peste 20-30 de ani împreună, şi mă întreb ca idioata: cum?! Parcă aş vrea şi eu. Însă apoi îmi vin mici idei, care se insinuează ca nişte şerpişori perfizi: au stat împreună atât de mult timp nu fiindcă au comunicat, nu fiindcă sufletele lor sunt pereche, ci fie fiindcă au avut o busolă morală care nu s-a defectat niciodată, fie unul dintre ei (sau chiar amândoi, cu rândul) au făcut compromisuri după compromisuri. Unul mai dureros decât altul, poate. Iar o viaţă cu un alt om petrecută doar în virtutea inerţiei nu mi se pare o viaţă bună de trăit. Eu vreau totul sau nimic. Şi fiindcă viaţa este aşa cum este, deja ştiu că mă voi alege cu „nimic”. Dar e ok… Nu sufăr după ocuparea unui spaţiu gol (aşa cum ai spus tu), ci sufăr după un partener care să vadă în mine, nu prin mine. Sună clişeic şi irealist, dar ce pot face? The heart wants what it wants. 😀 Până atunci mă bucur de propria-mi companie, mă redescopăr cu fiecare zi ce trece şi duc o luptă continuă să mă accept fix aşa cum sunt, cu toate calităţile şi defectele mele. Căci am multe, din ambele categorii. Şi parcă nu le-aş da la schimb pentru nimic în lume.

  35. […] Copilul din mine… e o păpuşă rusească mititică, plină de julituri şi vînătăi. Şi neiubire. Mi-e frică… de ziua în care nu aş mai putea scrie. Am întâlnit dragostea… pentru trei luni, într-o iarnă. Încă plătesc pentru ele. Mi-e dor… de copiii mei cînd erau mici, de senzaţia de a-i alina în braţe. Într-o zi… nu voi mai munci, doar scrie. Dacă mâine ar fi apocalipsa… aş întîmpina-o zîmbind. Sunt o femeie… inconfortabilă. Dacă aș fi fost bărbat… mi-ar fi plăcut să fiu femeie. Sexul este… cel mai bun director de marketing. Admir foarte tare oamenii… lipsiţi de răutate, vanităţi goale şi invidii. Mi-ar plăcea să fiu… liniştită. Un sinonim de-al meu pentru fericită. Apropiații mă critică pentru… multe. Oamenii mă plac pentru… onestitate, presupun. Am citit recent… Bucla, TO Bobe, Durabila iubire, Ian McEwan. M-am săturat… de presiuni de tot felul. Admir foarte tare… talentul, inteligenţa, umorul, autoironia la o scriitură. Singurătatea e bună… doar uneori. […]

  36. sel spune:

    Doamna Petronela nu stiu cum de nu reusesc sa va vad in Brasov la fel ca in aceasta poza, asa cu nasul in vant. Tot timpul apareti cu un microfon si cu un baiat cu camera video. Apropos, nici bluza nu va ajuta si ea are o singura bretea 🙂

  37. Florian N. spune:

    Mishto scris. Pare o drama asa starea asta si parca totusi nu.
    … Bordura? Asta-i buna, chiar amuzanta. :))

  38. Singurătatea nu este nimic altceva decât starea naturală a conștiinței de sine. 😉

  39. Un articol bine scris despre un subiect ,,in actualitatea ultimilor ani”. Ciudat cum ne autocompatimim si ne autoconstatam, dar nu avem detenta de lua atitudine si a stopa aceasta maladie insuportabila a fiintei umane: singuratatea. Cel mai mare cancer cu care ne putem confrunta intr-o viata…

  40. Dana spune:

    Ma regasesc in articolul tau.
    Singuratatea si petrecerea timpului singura a ajuns sa fie pentru mine o decizie si o preferinta.
    Am fost considerata de multe ori o ratata din diferite motive. Unul simplu este ca nu ma deranjeaza sa calatoresc singura in orice colt al lumii, in timp ce cei ne-ratati prefera sa nu calatoreasca deloc sau intr-o companie care iti strica tot cheful de plimbare.
    Am vazut persoane ne-singure doar pentru ca aveau pe cineva cu un comportament abuziv alaturi, care le anula total ca persoana.
    Am vazut persoane ne-singure carora le era frica sa se duca acasa pentru ca nu se stie ce gasesc acolo, care nu pot sa se relaxeze acasa, uitand-se la un film sau dormind sau pur si simplu lenevind pentru ca trebuie sa faca absolut orice mergand pe ace, pentru ca si cel mai mic detaliu se poate transforma intr-o drama.
    Persoane care se uitau la mine ca la o ratata au ajuns singure la randul lor si au intrat intr-o stare de disperare, trag de toata lumea incercand sa forteze pe toti sa isi petreaca timpul liber cu ele, 24 din 24, fac crize de nervi daca cumva ii spui ca ai altceva de facut si nu poti sa te intalnesti cu ea, se tin scai dupa tine, te sufoca, te obosesc fizic, iti consuma toata energia, mint, manipuleaza si joaca rolul victimei in speranta ca poate o sa pacaleasca pe cineva sa isi dedice timpul si intreaga viata lor. Daca asta este comportamentul pe care il au in scopul de a nu singure….
    Din frica de a nu ajunge ca mine , o ratata, si sa nu o considere oamenii asa, sau din rusine, ajung sa aiba un comportament total abuziv fata de ceilalti oameni.

    Am ajuns sa fug de astfel de oameni si prefer sa imi petrec timpul liber in felul meu, ne-dramatic.

  41. flavian spune:

    Sinele este dulce, infinit mai dulce ca mierea. Durerea este insa a ego-ului iluzoriu si a mintii care trebuie sa taca pentru ca sinele sa poata fi revelat. Variante sunt multe, dar toate implica timp petrecut in singuratate si observare atenta. De ajutor poate fi si eliminarea stimulilor externi, pe cat posibil, de aceea clasicele retrageri in natura, pesteri, dark rooms etc. In brasov avem si varianta moderna numita Aquarmony. Multora insa, asa cum spuneai, le plac mai mult distractiile diverse decat munca interioara de „lustruire” a geamului prin care sinele sa poata straluci apoi, ca nu degeaba se mai cheama si iluminare. Pe care unii o capata cu voie sau fara voie, atunci cand viata ii impinge intr-acolo cu tot dinadinsul: http://www.thomhartmann.com/articles/2007/12/interview-michael-hutchison

  42. Adrian spune:

    …si totusi…colturile gurii…hmmm…Nu ca as fi mai breaz,insa…zic,nu dau cu…vorbe…Cu stima,
    …un distrus de o…femeie(cred)…

    • Petronela spune:

      și tu unde erai cînd femeia te distrugea? nu mai halesc deloc aruncatul pisicii moarte la celălalt.
      colțurile gurii? sunt așa de la 2 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *