MENU

de • 20 noiembrie 2014 • bucăți de mineComentarii (15)

breathe underwater (I’m coming up for air)

Nu există durere aşa de mare încît să mă ucidă. Nu pe mine. Eu sunt şopîrla, îţi aminteşti? Doar cu coada tăiată pot scrie. Ar trebui să îţi mulţumesc că mi-ai retezat-o. Speranţa e o curvă iar Dumnezeu a murit, a zis Nietzsche, supărat pe creştinism că deturnează atenţia de la acum înspre un viitor incert. Iar eu sunt tot mai atee. Acum-ul meu e inflamat, supurează. Doare. Dar e bine că doare. Aşa pot scrie. Eu nu înşirui vorbele, eu le dau la o parte. Din oceanul de cuvinte din mine, le înlătur pe cale care nu sunt ce sunt (eu), precum Michelangelo l-a sculptat pe David înlăturînd din marmura de Carrara ce nu era David. Eu sculptez vorbe. În carne vie.

Azi schimb coloana sonoră. Şi finalul. Ucid bătrînii care beau cafea la terasă.

M-ai întrebat cîndva, citindu-mă, ascultîndu-mă:

– Femeie, mai poţi respira?

Îţi răspund acum: nu mai pot.

 

 

15 răspunsuri la postarea breathe underwater (I’m coming up for air)

  1. Nick Beres spune:

    Uite un cantec care ti se potriveste acum:
    https://www.youtube.com/watch?v=i0djHJBAP3U#t=1258

  2. Rox spune:

    ești ok? ce-ai cu moșnegii, soro?

  3. Ella spune:

    Petro, esti bine..? Dau vina pe ploaia asta cu efect bacovian..

  4. Alex Bardu spune:

    o noua depresie?

  5. Dan Ciocirlan spune:

    Draga Petronela Rotar, esti probabil indragostita dar tot bine scrii…pana la urma e o stare de bine si ai nevoie si de asta…Apropo! Mai poti, femeie?!

  6. Inge spune:

    Acum te recunosc din nou. In ultimul timp ai scris foarte „normal”. Asa cum scrii azi te-am cunoscut si asa imi place de tine.

    • Petronela spune:

      adică tristă şi în căcat? oh, ce bine că aşa vă place…

    • d spune:

      mda, nu vreau sa fiu rea, dar lor pe bune ca asa le place. si au dreptate, din fericire, normalitate, rutina nu iese mai nimic. nimic interesant pentru ochii altora. io am ajuns la concluzia ca nu merita, s-a oprit cumva si manutsa din cap, cum zici tu, dar am senzatia ca nu ne va lasa viata in pace niciodata. sper sa ma insel. eu iti doresc sa fii bine si plictisitor de fericita! si sa dureeeze.

  7. Mirona spune:

    Stai un pic! Unde esti tu de vezi batrani ce beau cafea la terasa?! In Ro nu au astia bani de asa ceva, nici obicei. In plus ca e prea frig ca sa nu le inghete cafeaua inainte de a o bea…
    Asadar, revino cu picioarele pe pamant! 🙂

  8. Valentina spune:

    Ce frumos ti ar sta cu coada!
    Ce bine ar fi ca intreaga fiind, sa poti totusi sa incondeiezi idei si emotii …
    Ce bine ar fi -sa ti fie mai bine!
    … si tie … si mie.. si atator soparle fara coada!

  9. sav spune:

    Când îți mai vine să scrii de această manieră , încearcă rogu-te fie să te abții
    a scrie , fie să te abții a posta .
    Lumea e plină de necazuri grele și adevărate și chiar nu are nevoie de lamentări ale unor dudui imature.
    Mai bine pune mâna si reciteste-l pe Balzac . Sau pe Tolstoi.
    Revino-ți, drăguță, pentru că devii plictisitoare și agasanta.

    • Petronela spune:

      cînd îţi vine să deschizi blogul meu, încearcă rogu-te să te abţii. iar dacă nu reuşeşti, pune mîna şi (re)citeşte-l pe Balzac. sau pe Tolstoi. călătorie sprîncenată!

  10. Mihaela spune:

    Unii bărbați…pur și simplu nu poartă perechea potrivită de cohones pentru femeia de lângă ei!

  11. Andra Stana spune:

    *I wanna see another dawn*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *