MENU

de • 21 mai 2014 • bucăți de mineComentarii (57)

37

Timpul e o percepţie personală, am mai spus-o. Că mă simt la ambele capete ale vieţii, de asemenea am mai spus, iar dacă nu am zis, o repet. Demult, credeam că viaţa se sfîrşeşte la 35 de ani. Azi îmi pare că abia începe la 37. Mă simt foarte tînără, adolescentă mă simt. Mă şi port ca una, nimic de zis. Mă şi îmbrac şi tund precum una, spre disperarea mamei care a vrut mereu să mă vadă fată serioasă, la costumaş şi toc cui. Cînd colo, eu schimb hainele cu fetele mele de parcă am fi colege de cameră. În sensul că ele mi le iau pe ale mele şi eu ba mă enervez, ba cedez. Mai ales la replica, haide dragă, ce nevoie mai ai tu, eşti deja bătrînă!

Nu sunt şi nu mă simt bătrînă. Mereu am avut forţa să o iau de la capăt, orice ar fi. Acum mă simt iar la un capăt, dar drumul care mi se aşterne în faţă e mult mai luminos decît toate căile pe care am umblat pînă acum. La 37 de ani sunt mai întreagă decît am fost la orice altă vîrstă. Sunt acolo unde mi-am dorit să fiu. 37 va fi vîrsta de care îmi voi aminti întotdeauna ca locul de unde a pornit destinul meu de scriitor publicat.

Nu mi-e teamă de numărul anilor, am avut mereu o relaţie ciudată cu vîrstele mele. Nu am înţeles niciodată depresiile legate de schimbatul prefixului. La 30 de ani am rămas, sincer, cu toată inima, vreme de 3 ani. Cînd am împlinit 29 mi s-a părut că aia e o vîrstă ingrată, o vîrstă capcană, ai 30 dar te minţi că ai rămas la 20, aşa că mi-am asumat treizeciul mai devreme. Şi am rămas acolo încă 3 ani. Într-o noapte specială din viaţa mea, am îmbătrînit brusc 2 ani. Eram convinsă că urmează să fac 31 şi o colegă mi-a spulberat senzaţia asta aducîndu-mi aminte că fac 32. Eu, care aveam tot 30 în capul meu, am simţit că brusc îmi fuge timpul de sub picioare. Cînd eram mult mai tînără şi eram luată peste picior dacă am făcut copiii în adolescenţă, pentru că arătam mult sub vîrsta mea, mi-era ciudă pe anii mei fragezi. Mă uimea răutatea cu care mi se dădea peste bot că sunt prea tînără să fiu mamă, aveam 25-26 de ani şi doi copii mici şi uneori eram privită de parcă aş fi avut 15 şi aş fi fost o delincventă juvenilă care a făcut copii şi i-a abandonat la orfelinat ca să poată bea şi se droga. Încă oamenii se crucesc cînd le văd pe călanele mele şi încă mă suspectează că le-am făcut pe cînd eram minoră. Acum am aproape 40. O spun simplu, fără să mă îngrozească. Aproape 40. Mă uit în oglindă, aşa arată o femeie de aproape 40? Ce e timpul ăsta, ce e bătrîneţea, cît de laxă, dacă eu mă tot apropii şi ea se tot îndepărtează?

Trăiesc o vîrstă frumoasă. Mă simt în stare să mut munţii, deşi am obosit de moarte de cîteva ori în existenţa asta. Nu mi-e teamă de bătrîneţe, de riduri.  Nu am să îmi operez niciodată vreo bucată de mine, ca să par mai tînără. Am părut toată viaţa, trebuie să vină şi o vreme cînd să îmi arăt vîrsta. Mă şi văd o babă haioasă, colorată, dacă o să apuc asemenea vremuri. Mă uit sub ochi, parcă au apărut nişte linii fine. Apară! Pe frunte am o cută de la 18 ani, de la cît m-am încruntat, bigudiul mic îmi tot spune, nu mai sta aşa, nu vezi ce urîtă eşti? Sper să mai apară cîteva de expresie, dar de la zîmbete, de astă dată.

Nu e o zi fericită, ziua asta. Dar nici nefericită. Am vrut a o suspenda, dar m-au răzgîndit sutele de oameni care mi-au trimis energia lor bună. Vorba lui Păunescu, acum sunt cel mai rău şi cel mai bine. Binele meu a avut întotdeauna umbra asta, iar răul, pe partea celalaltă a încăput mereu speranţă. Aşa sunt eu.

Şi simt să vă mulţumesc iar, pentru mare parte din binele ăsta.

Aseară stăteam cu cea mare pe terasa noastră. Plînsesem şi ea mă mîngîia şi îmi vorbea aşa cum îi vorbeşte un om mare copilului său. Eu cred că inteligenţa e spaţiul ăla dintre ce ştiu, ce am şi ce pot avea. Şi mă gîndesc că dacă ar mai fi să mă nasc o dată, aş vrea să mă nasc direct mare, mi-e groază că ar trebui să fiu din nou adolescentă… şi să trec iar prin perioada aia nasoală. Noroc cu tine, că m-ai învăţat ce e bine, ce e rău şi ce e bun pentru mine, că sunt trei chestii diferite. Iar tu eşti un om bun, asta e trăsătura ta cea mai importantă, că eşti un om bun… orice altceva păleşte pe lîngă asta. Şi sunt mîndră, foarte mîndră de tine. Dacă nu erai un om bun, dacă nu aveai atîta bun simţ, acum erai bogată, că eşti şi deşteaptă şi frumoasă. Dar tu eşti un om bun. „

 

 

(foto: Adriana Becichi)

 

 

 

 

57 răspunsuri la postarea 37

  1. dush spune:

    la multi ani! Sa fie frumosi, linistiti si productivi!

  2. Lacramioara spune:

    La multi ani! Foarte frumos articolul, multumesc!

  3. szqwer spune:

    La multi ani sanatosi !Esti minunata si te admir din suflet !

    • Petronela spune:

      nu sunt minunată, azi mai mult decît oricînd am dubii despre cine şi cum sunt, ştiu că mă străduiesc să fiu aşa cum mă văd fetele mele. îţi mulţumesc.

  4. andreea lavinia spune:

    La multi ani, frumoasă lebădă mov 🙂

  5. TheTrooper spune:

    Pfuuu! Mi-a fost putin frica de titlul asta, la prima vedere! Da dupa ce am citit tot, m-am linistit! Pana si Facebook-ul de pe telefon imi spune ca e ziua ta, da’ eu inca tac, imi tin partea de promisiune! 🙂

    • Petronela spune:

      mama nu a făcut prăjituri. 🙂 nu am tort, prăjituri sau cadou, am oameni însă, mi se umple oamenarul. şi e de-ajuns.
      se şi dezumple, dar e şi ăsta un firesc…

    • TheTrooper spune:

      pai asta e cel mai frumos cadou, sa vezi ca lumea se gandeste la tine. daca tot n-a facut prajituri mama ta, partizanul din mine se preda! la multi ani sanatosi, sa fii la fel de frumoasa cum te vedem noi si mai ales ai tai!

  6. Alina spune:

    La multi ani!!! Iti doresc tot binele si linistea din lumea asta nebuna!!!

  7. Monica spune:

    La multi ani! Si mai presus de toate, chapeau bas! 🙂

  8. Andreea spune:

    La multi ani! Iti doresc tot binele din lume si sa fii mereu asa impacata cu tine!

  9. Ella spune:

    La multi ani frumosi, voiosi, cu tot ce iti doresti bun in ei! Sa fii iubita, mult!!

  10. roxana spune:

    La multi ani frumosi! Ziua ta tine trei zile si trei nopti? Azi esti clar Elena, deci sa ne trăiesti cu numele! dar lumea te-a felicitat si ieri , deci ai o zi de cand te-ai nascut? Lamureste-ma rogu-te ca m-am pierdut…

    • Petronela spune:

      azi e ziua mea, amîndouă zilele mele, am zis deja că sunt doi în unu ca şamponu. oamenii mă felicită de trei zile, dacă aşa simt ei. ziua mea, de nume şi de naştere, e azi.

  11. Simona Sandu spune:

    La multi si luminosi ani, draga mea! Esti un om bogat, foarte bogat chiar, dupa ale mele criterii: esti frumoasa, esti desteapta, esti scriitoare si ai si doua bigudiuri langa tine, care iti spun si cand tac ca asa e! Eu te imbratisez cu tot sufletul!

  12. 3.14... spune:

    37! Ai ajuns la temperatura ideala. Sa vezi de-acum viata si creatie!
    La multi ani!

  13. mihai brad spune:

    🙂

  14. momovimar spune:

    faine trairi…
    sa fii fericita :*
    PS: si eu sunt mandra de tine chiar daca te stiu doar din textele tale si pozele de pe-aici > 😀 <

  15. 3.14... spune:

    Ai trecut si prin cea de fierbere si prin inghetul cumplit din acea vara.
    Arzi tare dar nu te stingi repede, sunt doar 37 de grade… scriitura ta dogoreste placut.

  16. antonia spune:

    Iti doresc sa fii sanatoasa, e de departe cel mai important lucru, copii la fel. Sa nu ai niciodata foarte multi bani, doar cit trebuie sa traiesti decent. Banii multi te strica la cap. Iti doresc sa-ti accepti soarta, fara regret, fara frustrare. Acceptind-o vei putea fi cu ea si nu impotriva ei. Iti doresc sa fii senina, in pace cu tine, vei fi si cu trecutul, si cu parintii, si cu Ei, si restul lumii. Iti doresc sa profiti maxim de prezent, uite ce bun e cu tine, te indrageste, te tine de mina. Iti doresc sa primesti si critici, ele sunt bune, te fac sa maturezi si sa avansezi. Iti doresc sa formulezi critici si iti doresc sa poti accepta si… acceptarea. Iti doresc sa gasesti complementarul, nu opusul, nici identicul, nici indragostitul. Si, iti doresc sa poti iubi profund si sa primesti iubire profunda in aceasta complementaritate. Iti doresc lucruri mici si simple caci acestea deschid bobocii uimirii, ai cautarii, alimenteaza creatia. Dar nu te speria de suferinte, cu ele ne cladim, ne ruinam, ne descurcam si o scoatem la capat…oameni mari. De cite ori, tocmai aceasta suferinta a noastra ne-a rusinat caci linga noi, cita suferinta! Iti doresc curaj, cu tine si ceilalti. Si, iti doresc tihna, ca la Inceputuri. Aniversare fericita!

  17. Irina spune:

    La Multi Ani frumosi ! de ziua ta eu am primit cadou de la tine: articolul de mai sus. m-a bine-dispus, m a facut sa privesc mai increzatoare spre viitor si sa ma astept ca in continuare sa infloresc, sa fac loc mai multor lucruri frumoase, unor drumuri insorite..ce mai, you made my day, de ziua ta ! imi vine sa dansez 🙂 multumesc si sa ai o viata luminoasa !

  18. fericirepesegmente spune:

    Nu stiu altii cum sunt, da’ io cand ma gandeam la tine, imi venea in minte: tipa aia cu freza scurta si misto de la stiri. Si te-am cautat pe FB ashea, din curiozitate. Si am zis ca nu o sa mi te bagi pe sub piele si lasa ca nu stau io sa ii verific ei profilu’ prea des. Yeah, sure. :))
    N-are rost sa te ridic in slavi acum, oricum ai auzit de toate si oricum nu ne crezi pe noi astia de te vedem perfecta. Eu zic ca nu realizezi ce impact ai asupra oamenilor. Uite, vezi, ma inhibi. Stau de juma’ de ora sa incerc sa leg un mesaj normal cat de cat.
    Mi-ai cam facut „sant pe cortex” cu vorbele tale asezate unde si cum trebuie.
    Si te cam iubesc, ha.
    Si hepi-hepi barsdei cum vrei tu, cum ti se aseaza la corasonu’ ala frumos.
    Cu fericire pura si sanatate forever. Ca daca nu ne mai dai cuvinte, noi cui ramanem?
    Petrica, multumesc pentru bucatile rupte din tine care acopera gauri si alunga pete negre din mine.
    P.S.: stop making me cry, woman :))

    • Petronela spune:

      mulţumesc din inima asta cusută toată. poate că nu realizez ce impact am, dar mă bucur cînd descopăr că vorbele mele ajung în oameni aşa de frumoşi! mulţumesc.

  19. fericirepesegmente spune:

    Sorry for the double message, nu stiu cum pana mea am reusit :))

  20. Amada spune:

    N-o sa iti urez La multi ani. O sa iti urez doar sa fii fericita si sanatoasa. Eu abia am facut 38 si de ceva timp urasc sa mi se ureze La multi ani de ziua mea. Pentru ca mi-e ciuda. Nu ma simt deloc de 38 ci al naibii de tanara. Sunt un suflet de copil intr-un trup de adult…Asa ca te inteleg perfect si te iubesc pentru tot ceea ce scrii ❤❤❤

  21. Ovana spune:

    La multi ani !!!!!sanatate,impliniri bucurii iar fetele tale sa-ti fie darul tau in fiecare zi !!!
    Ai mare dreptate in tot ce scrii draga mea,pentru mine a fost un soc 27 de ani……. Mi se parea GROAZNIC ( auzi 27 de aniiiii), aveam si eu copil de 5 ani la varsta aia, si la fel toata lumea facea calcule mental ce varsta aveam cand l-am facut,daca nu cumva eram gravida cand m-am maritat etc( era imediat dupa 90, si asta inca era o crima ) si aveam impresia …… ca asta a fost viata mea,gata.
    Acum am 44,ma simt ca la 17, clar ma enerveaza groaznic cand merg in vreun magazin si vanzatoarea incearca sa-mi vanda costumase ” serioase”, cred ca „aproape” imi arat varsta:)))),dar cea din suflet e de 17 la naiba,sa ma lase cu costumasele lor. Eu am o vorba :
    CHIAR DACA CAROSERIA NE MAI LASA,IMPORTANT E CE VARTA AVEM IN SUFLET :))))

  22. roxana spune:

    Atunci daca e dupa cum simtim o sa-ti mai zicem la multi ani si o sa-ti uram lucruri frumoase inca trei zile de aici inainte!
    Ma bucur ca nu am ratat nimic si iti spun si azi: La multi ani cu lansări de carti, romane, poezie, proză, ce vrei tu, noi le vom savura pe toate!
    Si eu m-am simtit mai bine
    avand cartea ta in mana, e o alta asezare in pagina, te mai lasa sa respiri printre atatea cate ne trezesti tu în suflet. Nu ca m-as plânge, e mare lucru sa trăiesti alături de autor. Multumesc.Pupici!

  23. Adriana spune:

    La multi ani linistiti! Mi-as dori sa-ti pot spune cum si pe mine m-ai ajutat in mai multe feluri. Ar suna poate desuet. E minunat ca esti.
    Dar iti voi spune doar ca ma bucur pentru mama care esti.
    Iar tie, in afara de linistea de care cred ca avem cu totii nevoie, n-as stii ce sa-ti spun.
    Varsta, ca si viata nu se simte obligata sa ne ofere prea multe. Deci, ca-n viata, ar trebui sa nu risipim nici strop de bine indiferent de forma acestuia. Dar tu stii asta.
    Daca as putea, as aduna faramele de tine si le-as darui ficelor tale.
    Daca as putea, as aduna faramele de tine si le-as oferi mare calda si implinire si dor impartasit.
    La multi ani, frumoasa Doamna!

  24. paparuz spune:

    aniversare

    aştepţi cuvintele
    din staţia lu’37
    se vede puţin
    trecutul tău curge
    prea paralel
    prin cronica iubirii
    târzii anunţate atât de devreme
    plouă senin
    umbrela nu te-a salvat
    de lacrimile liane
    niciodată nu ai putut să fugi
    cu inima oprită
    aştepţi cuvintele
    două sunt chiar înlăuntrul tău
    şi îmbrăţişările
    vin atât de greu
    azi toate minunile
    stau la semaforul
    singurei străzi pe care poţi merge
    desculţă pînă la capăt
    ştii
    vor veni
    dar cuvintele
    nu pot schimba un destin

    priveşte
    se aude ceva

  25. Alina spune:

    La multi ani, cu intarziere, suflet frumos si drag! Sa-ti fie soare in suflet, mereu :).

  26. vlad spune:

    Cineva a zis ca ,,batrinetea incepe cind se termina curajul,, si tu ai prea mult curaj. Daca inca te mai uimeste rautatea oamenilor inseamna ca esti tinara. La multi ani!

  27. Marga spune:

    Te-am descoperit tarziu,pe undeva in blogul printesei urbane :),de atunci te citesc de cate ori postezi, si periodic,cand am timp,citesc postarile tale mai vechi.Inca nu am citit tot,azi am ajuns aici si imi amintesc ca in ziua de 21 mai am fost operata la picior:(.
    Esti un om frumos,placut,cald,nu scriu acum ce nu s-a mai scris,esti ,probabil,suprasaturata de complimente si e normal:),dar e placut sa te citesc,sa traiesc ceea ce citesc,sa simt si sa empatizez cu ce este scris,indiferent ca este bucata din sufletul tau sau numai imaginatie uneori….SA NE TRAIESTI SI SA FII SANATOASA! PUP 🙂

  28. Marius spune:

    Scrii bine, dar asta e cea mai frumoasă postare a ta…

  29. […] încă 37 cînd am primit, prin curier, un tricou pe care scrie: Petro, eşti bestială. Semnat: un străin. […]

  30. Mira spune:

    La multi ani cu sanatate ! Iti admir autenticitatea – citindu-te invat sa ma accept si sa nu ma las uitata de mine insami. Abia astept sa pun mana si sa imi clatesc gandurile cu cartile tale, sunt prea departe pentru a le avea pe hartie….. Sa ramai TU iti doresc,
    Cu drag!

  31. […] încă 37 cînd am primit, prin curier, un tricou pe care scrie: Petro, eşti bestială. Semnat: un străin. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *