MENU
ipocrizie

de • 19 februarie 2014 • adevărurile meleComentarii (23)

procleţii

Dintre lucrurile pe care nu le pot cuprinde cu mintea din capul meu, ipocrizia este pe podium. Nu pot înţelege, în ruptul capului, prefăcătoria, perfidia şi făţărnicia sub care unii oameni, cel mai adesea femei, ascund pornirile adevărate pe care le au. Adică pot  pricepe că, ştiindu-se răi, veninoşi, invidioşi vor să se disimuleze pe ei înşişi, dar nu e nevoie de atîta fariseism, totuşi. Şi aici nu mă refer la limbile date cu scopuri clare, care aduc cîştiguri de orice fel. Ci la ipocrizia aia devenită a doua natură. De ce aleg între o atitudine neutră, care e preferabilă în mod indiscutabil, una de mieroşenie care mie una îmi întoarce fizic stomacul pe dos. Ştiut fie şi  că am alergie chiar şi la diminutive, cînd aud pe cineva că nu poate vorbi fără a diminutiva îmi iau tălpăşiţa.  Însă de omul proclet fug cel mai abitir.

Dacă ar trebui să potrivesc o imagine ipocriziei, atunci imaginea ar fi asta, văzută mai demult: stau la birou şi mă uit vizavi, unde, după un geam transparent, o femeie vorbeşte la telefon. E ca un film mult, nu aud ce spune, însă limbajul semnelor e evident. Se scălîmbăie fericită, se vede pe chipul ei că spune lucruri frumoase. În mintea mea, o şi aud spunînd, aşa cum face continuu, iubita mea, dragul meu, minunat, mă bucur atît de mult. Onomatopee şi interjecţii de încîntare şi extaz.  O urmăresc ciripind fericită preţ de un minut. Convorbirea se încheie, iar odată cu ea, şi schimonoseala de bucurie se şterge instant. Ochii îi scapară silă, iar pe faţă i se instalează o grimasă îngreţoşată. Se uită la telefon şi îl aruncă cu scîrbă pe masă, de parcă i-ar fi ars palmele. Eu primesc rictusul şi gestul ăla direct în stomac.

ipocrizie

Cu tartuferii asemenea am avut de-a face mereu. Mama răposatului era construită pe tiparul acesta. Una dintre cele mai fariseice şi perfide fiinţe pe care le-am întîlnit, însă nu singura, din păcate. Mă ura cu clăbuci, emitea în lipsa mea, despre mine, cele mai grozave insulte şi judecăţi, iar cînd mă vedea, era numai lapte şi miere, mă trezeam lipicioasă şi bălită toată şi nu era sentiment mai mare de greaţă decît să o văd performînd. Îmi venea să strig, stop, stop, de ce duplicitatea asta, cînd amîndouă ştim că îţi sunt dragă ca sarea în ochi, ai greşit complementul circumstanţial, e ochi, nu bucate!  Dar aşa cum mi se întâmplă de fiecare dată cînd am de a face cu astfel de atitudine, mă blochez, nu ştiu să reacţionez şi tac.

Cel mai adesea mă gîndesc că oamenii aceştia trebuie compătimiţi. Că tot veninul acela disimulat în miere nu vine din exterior, ci din ei înşişi şi ei sunt cei care suferă cel mai mult, căci sunt infestaţi. Mă tem să nu-şi muşte limbile, ca în bancul cu şerpişorii, că dacă fac şoc anafilactic nu e ser antiviperin destul pe planetă. De altfel, nici cu veninul în forma lui genuină nu mă împac prea bine. Oriunde întorc capul, oamenii scuipă răutăţi şi otravă, sunt înverşunaţi şi toxici, pentru ei şi pentru ceilalţi. Îmi vine să urlu din băierile inimii, băi oameni buni, opriţi-vă! Opriţi-vă o secundă şi uitaţi-vă înăuntru. Cercetaţi-vă izvoarele puroiului pe care îl aruncaţi în afară. Vedeţi ce vă doare, ce vă înverşunează. Ce frustrări, ce suferinţe vă macină şi lucraţi să le vindecaţi. Dacă sunteţi nefericiţi pentru că aveţi un serviciu prost plătit şi stresant, căutaţi altul. Dacă sunteţi mizerabili în amor, înseamnă că e timpul să puneţi piciorul în prag. Există viaţă şi după o demisie sau un divorţ. De cele mai multe ori mai bună. Nu vă mai uitaţi în curtea vecinului, căci de cele mai multe ori capra lui e o proiecţie, în realitate e mai slabă ca a voastră. Şi mai ales, nu mai răspundeţi urii cu şi mai multă ură. Aşa cum spuneam şi aici, urii şi răutăţii dacă îi răspunzi cu blîndeţe şi bunătate, o descumpăneşti. Şi poţi obţine efectul Valjean. Ura şi duşmănia te pot destabiliza. Şi atunci cînd eşti sursă, generator, dar şi cînd eşti ţintă.

Sartre spunea că infernul sunt ceilalţi. Eu cred că infernul suntem chiar noi. Mintea noastră care fabrică pizme, duşmănii şi ură de ceilalţi, care de fapt e ură de noi înşine. La un moment dat, o prietenă care era psiholog îmi spunea că tot ce urîm în ceilalţi este de fapt o oglindă a ce suntem noi. Îmi zicea să mă gîndesc la defectele cele mai mari pe care le văd la oameni şi să îmi repet în faţa oglinzii. EU sunt aşa. Mă iert că sunt aşa. Avea dreptate.

 

 

 

 

23 răspunsuri la postarea procleţii

  1. din toate cat e un pic ? spune:

    Amin !

  2. Aurora spune:

    Da, ai dreptate, Petronela. Cunosc si eu astfel de persoane si cel mai dureros este faptul ca fac asta si in cazul in care le ajuti sau le-ai ajutat…

  3. ovidiu spune:

    foarte bun articolul. la fel si cel cu femeile sunt mai egale ca barbatii. foarte bine reusesti sa surprinzi lucrurile

  4. Dan spune:

    Zic asa, defectele pe care eu le vad la oameni sunt obligatoriu diferite de cele pe care le posed. De ce? Pentru ca asa sunt construit eu si omul in general. E un mecanism de autoaparare a organismului. Nu ma voi regasi defel in cele mai mari defecte vazute la oameni. Defectele mele nu sunt la fel de nocive, cica. Bineinteles ca aceasta privire in interior urmata de analiza e pur subiectiva si superficiala. Bine ar fi sa vreau si sa reusesc sa le scot pe cele existente in mine, sa le constientizez si sa le pun la zid. Cat despre’Tot ce urîm în ceilalţi este de fapt o oglindă a ce suntem noi’, nici vorba.

  5. Petronela spune:

    asta spunea o psiholoagă. eu m-am căutat pe interior şi am găsit acolo reziduuri sau seminţe ale defectelor pe care le detestam la alţii. despre mine vorbeam şi ce mi-a spus mie cineva, nu am generalizat. altfel, nici negările prea vehemente nu sunt semn bun, cică, tot psihologii spun. 🙂 plecăciune.

  6. Bogdan Fottescu spune:

    🙂 Cat de bine si de plastic poti asterne in cuvinte, stari si sentimente pe care le simtim profund, dar cu descrisul mai greu…tie-ti iese natural…iar noi, cititorii tai rasuflam usurati; da ma, asta simteam si eu, da’ nu-mi iesea in cuvinte…
    Multumesc 🙂

  7. Anca spune:

    Sunt o fire tare aiurea:ma superi si mi se citeste pe fata,sunt fericita, la fel(spre nefericirea celor ce nu ma vor fericita)dar cel mai aiurea e faptul ca ttebuie sa suport zilnic la munca o doamna(spaniola,desi nu cred ca asta conteaza ca nu-i bag in aceeasi oala)care e toata lapte si miere cu mine,,,cariño”, ,,amore”, ,,guapa” si alte dulcegarii de genul insa la cel mai mic protest sau cerinta se schimba placa…sau o vad zilnic facand chestii ca cel descris de tine,are vizite sau vorbeste la telefon…pufff pare ca ii iubeste pe toti nu alta iar cand inchide in urma lor pune fata de ,,bine ca am scapat de tine”.Din fericire imi place ce fac si de dragul serviciului o suport:)plus ca unde sa pleci?daca stai sa tot cauti oameni pe placul tau ai cauta jumatate din viata.Te pup pentru ,,transparenta” ta

  8. Dan Popescu spune:

    Din nou ai surpins cu sinceritate si dezinvoltura esenta viciilor umane,esenta minicunii,a prefacatorie,.Bravo,sintetizezi perfect si expui ca intr-o oglinda cititorului trairile si sentimentele .Esti superba fata si nu ma refer doar la fizic.BRAVO.
    P.s.apreciez cuvintele domnului Bogdan Fottescu.

  9. MPR spune:

    Adrian Nuta – Umbra
    Debbie Ford – Partea intunecata a cautatorilor de lumina
    ATENTIE: aceste carti strica somnul definitiv si irevocabil. Veti deveni insomniaci!

    cand te trezesti si ii vezi pe cei din jurul tau adormiti iti vine sa urli asa cum iti vine sa urli si tie acum doar ca o sa inveti ca nu-i poti trezi. ei sunt fermecati de somnul lor. daca ii zgaltai prea tare o sa te urasca ca le deranjezi somnul.

    era un show tv, midnight caller si se incheia mereu cu urarea: good night america, wherever you are.

    si mai e o zicala americana super: ignorance is bliss.

    somn usor adormitilor, oriunde v-ati afla. 🙂

    ps: te-a intrebat vreodata de ce imnul national incepe cu desteapta-te romane din somnul cel de moarte? 🙂

  10. Marilena spune:

    Tartuferii, da… Pretioasele ridicole! 🙂

  11. Lucian spune:

    Uite vezi, d-asta nu o să fii tu niciodată om politic.
    Eu nu l-am citit pe Sartre sau alt mare filozof dar l-am citit pe James Clavell și din câte îmi aduc aminte samuraii din Shogun erau educați să nu-și trădeze trăirile. Presupun că asta face parte obligatoriu din educația celor care vor, într-un fel sau altul, să dețină puterea.

  12. Mario spune:

    Uhm eu am o solutie foarte simpla : in momentul in care vad / intalnesc o asemenea persoana, o evit. Adica zero contacte, nimic, zip, nada. Daca sunt nevoit, dintr-un motiv sau altul, sa am convorbiri/contacte/etc cu asemenea persoane, ma rezum la strictul necesar si apoi imi iau talpasita. Si credeti-ma, functioneaza !

    Am cam 10% din prieteni ramasi aproape, pentru restul de 90% „prieteni/cunostinte” aplic regula de mai sus.

    • Petronela spune:

      da, dar cînd eşti ca mine, în spaţiul public, devii ţintă. şi oricît te-ai strădui să ignori, vine cineva şi îţi spune sau arată, cu sentimentul că îţi face un bine. dăăă.

  13. Adriana spune:

    Pentru oamenii de genul asta e mai usor sa vada barna din ochiul altuia si sa se vaite constant de ce nu au, in loc s-aprecieze ceea ce au.

    La fel ca Mario, si eu incerc sa fug cat ma tin picioarele de oameni de genul si prefer sa mi se spuna ‘salbatica’ sau mai stiu eu ce alte apelative, pentru ca interactiunea, pe plan personal, cu astfel de oameni imi face rau fizic si ma simt eu murdara si ipocrita, mai ales cand, la fel ca tine, Petronela, ma blochez si n-am curaj sa-i confrunt.

    Oricat de mult am vrea sa schimbam lumea-n care traim, am un puternic sentiment de neputinta fiindca oamenii ipocriti nu vor accepta in ruptul capului ca sunt asa, iar daca, fereasca Dumnezeu, incerci (pe cele mai blande / diplomatice / politicoase cai, spuneti-le cum vreti voi) sa le deschizi ochii si sa le spui ca mai exista si alte lucruri de facut in afara de-a se plange / barfi samd, te iau de dusman, de zici ca le-ai luat painea de la gura. 🙁

  14. constantin constantinescu spune:

    Doar pentru tine, stiu.

    La Rochefoucauld spunea:
    Ipocrizia e un omagiu adus viciului.

    E doar o fata a acestei trăsături de caracter umane. Cea despre care vorbeai la început e lingușeala, la fel de urâtă. Se pare ca ai ajuns la performanta sa îți urmărești si sa îți controlezi gândurile. Felicitări! Asta e calea cea noua. Asta e teoria si practica moderna in domeniul psihologiei. Bătrânii Freud si Jung sunt „depășiți” zic unii.

    Știai ca prin mintea fiecăruia dintre noi trec zilnic 60000-80000 de gânduri? Majoritatea negative. Gândurile dau naștere emoțiilor, sentimentelor iar acestea, la randul lor, chimiei interne care, in funcție de felul gândului, este benefica sau dăunătoare noua.

    Pe scurt, gândurile ne construiesc atitudinea, comportamentul, dar si, parțial, starea de sănătate.

    Concluzia ar fi, controlati- va mintea, gândurile, oameni buni! Veți fi frumoși, agreabili, sănătoși si ii veți bucura pe ceilalți.

    Un cititor care apreciază ce scrii, nu chiar tot. Sănătos deplin, dar complex si, uneori, inca, din nefericire, justițiar. Lucrez si la asta, in ciuda vârstei. O zi frumoasa!

  15. vali spune:

    Tine minte ” iadul si raiul ie pe pamant dar de noi depinde ce vrem si alegem”
    Aceste vorbe mi -le zicea cand plecam la scoala zi de zi .
    ps : ultimile ei vb :mie dor de dulce amarui !!!!

  16. Gina Bradea spune:

    Ca de obicei, stii sa pui punctul pe i. Exprimi cu naturalete ceea ce gandesc multi oameni cu bun simt. Eu am numit nevertebrate aceste specimene, pentru ca efectiv n-au coloana vertebrala. Sunt niste Uriah Heep moderni, care pe fata te pupa-n fund si pe la spate te scuipa cu dispret. Adevarul este ca te invidiaza. Vad la tine ceea ce-si doresc pentru ei, considera ca viata pe care o duci tu, li se cuvine lor. Si-atunci te ataca, dar pidosnic. Am spus mai multe aici: http://pofta-buna.com/despre-linguseala-si-lingusitori/ . Nu vreau sa-mi fac reclama, Petronela, nu ma intereseaza asa ceva. Poti sterge linkul. Efectiv, ai transpus in cuvinte, mult mai bine dacat mine, exact ceea ce gandesc si simt si eu. Repulsie fata de nevertebratele acestea. Respect, fata frumoasa si desteapta! Te pup pe frunte si te-mbratisez cu drag. Rasfoiesc putin scrierile tale, poate mi se mai insenineaza putin ziua.
    Zi fara nevertebrate sa aveti, prieteni!

  17. Antonia spune:

    Vă iubesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *