MENU

de • 10 octombrie 2014 • bucăți de mineComentarii (26)

Mafalda 2.0.

Din categoria: ce-i lipseşte chelului/tichie de mărgăritar, spre final de octombrie (mai exact pe 23) mă duc să mă fac de rahat la Conferinţa anului viitor. Cînd am fost invitată şi am văzut cine sunt ceilalţi vorbitori, m-am simţit onorată şi am zis ok, încerc, dar acum am intrat în panică.

De curînd, Alex Zamfir, organizatorul conferinţei, scria undeva că sunt invitate 40 de personalităţi, iar pe mine m-a umflat rîsul, căci singurul caz în care m-aş putea numi personalitate ar fi cel de diagnostic psihiatric – personalitate de tip borderline, de exemplu, cum mi-a zis un… domn, odată, descoperind dintr-un articol  pe internet ce nu au reuşit psihiatrii mei.

Aşa. Care e treaba cu Conferinţa anului viitor unde participă 39 de personalităţi şi eu?  Vreme de două zile, patruj de oameni din diverse domenii, (vedeţi aici care, cu clicku’), vor vorbi cîte cinşpe minute şi vor face previziuni despre anul viitor, în domeniile în care activează sau altele, după cum vrea muşchii fiecăruia. Dintre scriitori vor fi Teleşpan şi Iulian Tănase. La final, publicul votează cele mai mişto trei discursuri, care apoi vor fi premiate. Anul trecut a cîştigat Codin Pop, tipul care face Robotzi, premiul întîi. Premiul doi a fost luat de Chris Simion care nu a făcut absolut nicio previziune, a vorbit doar despre ea şi proiectele ei. Eu nu pot face nici asta fără să mă iau la mişto. Mă mai gîndisem că aş fi avut vreo şansă la vreun premiu în cazul în care aş fi avut ţîţe mari. Dar nu am. Şi am şi trac de vorbit în public. Şi nu mai zic, că acuş dezertez.

Nu spun despre ce o să vorbesc, na! Că se ia Teleşpan după mine.

Care aveţi chef să veniţi să ne vedeţi, biletele se găsesc deja de vînzare. Da, e cu bilet de intrare, ştiu, nouă ne place să fie totul moca.

Sigur că aş avea nevoie de nişte susţinători.

 

26 răspunsuri la postarea Mafalda 2.0.

  1. Leea Alina spune:

    Cred ca va fi o feerie! Regret tare ca nu pot veni. Dar, totul va fi bine, sunt convinsa! Si, desi sper si cred ca va fi si-un premiu, atentia, sufletul si admiratia le vei castiga mereu! Pentru ca esti particica din noi. Din noi toti! Sau e invers?!
    Oricum, castigati suntem mereu noi, cei multi si iubitori de suflete frumoase.
    Ca al tau, Petro!

  2. Laura Driha spune:

    Pleci? Tocmai pe 23? Noi aniversam 4 ani de casatorie fix in ziua aia si dam o fuga la munte… Si ma gandeam ca te rapesc 10 minute macar la o cafea! Uff… uff! Ramane pentru cand ajungi la Constanta!
    Stiu deja ca vei castiga tu discursul cu cel-mai-misto „al tau despre tine”! Sa imi aduci o ciocolata ca am previzionat asta! 🙂
    Te imbratisez si succes! O sa fii minunata, ca mereu!

  3. Petronela spune:

    păi eu nu o să vorbesc despre mine. scriu acum de zor la discurs, ca de obicei iau treaba în serios şi vreau măcar să ies decent de pe scenă. fată dragă, păi numai o zi stai?

  4. Alex Zamfir spune:

    Frumos! Doar ca imi mentin afirmatia anterioara: am invitat 40 de personalitati romanesti. 😉

  5. georgia spune:

    vad ca e 1 la 39.
    1 e 1. gata, am previzionat.
    o sa publici previziunile tale ?
    ai zis ca nu spui nimic…na! dar chiar asa…nimic, nimic, no sneak peek? -:)

    • Petronela spune:

      ei înregistrează tot, o să se publice la final, aşa că voi pune şi eu link. pînă atunci, nu suflu o vorbuliţă 😀

    • georgia spune:

      ma referam la tu si cei 39 de domni. ca vad ca restul vorbitorilor sunt din rasa cealalta. asta ti-ar lasa un pic de loc pentru o vorbulita. la un raport atat de echilibrat, ai avantaj din start. e ca si cand ai fi invitata de onoare. n-ar indrazni nimeni sa-ti ia coronita.

      dar fie…concursul e concurs -:)

    • Petronela spune:

      ba sunt şi nişte doamne. una mai e sigur, Chris Simion. de restul,nu ştiu.

  6. Sorinelu spune:

    Nu vad care-i problema, iesi la scena deschisa, zici pe mine ma scuzati sint borderline si, ca o pizda smechera cu state vechi, incepi sa reciti fara jena:
    respir scriu maninc scriu expir scriu scriu scriu dorm scriu scriu… vedeti? Dupa care iti tragi respiratia si inchei cu: ia mai scriti si voi, ba, astia, ca eu ma duc sa expir… Si te duci la poarta raiului si repeti figura
    🙂

    • Petronela spune:

      :))))
      iar previziunea e că? şi la anul voi fi tot borderline, tot pizdă şmecheră şi tot voi scrie?
      aşa, şi cui îi pasă? în afară tot de mine, desigur.

  7. Sorinelu spune:

    Ce previziune, pronostic curat. Cum e mai bine, sa te duci, sau sa ramii? Hihi, ramii pizda smechera, da’ du-te peste tot 🙂 Eu asa as face, da’ nu ma lasa priaprismu’ 🙂

  8. Raj spune:

    Imi plac cartile din poza si tatuaju, dna Petronela. Imi mai trebue vio 2 metri liniari de carti in blibioteca. Nu conteaza de care ca shasha nu le citesc. Biblioteca e asezata strategic, se vede din drum .

  9. Raj spune:

    Priapismu e atuncea cand tzucurelu sta batz tot timpu, dnu Sorinelu ? Io in tinerete eream intro vesnica erectie, numa la pizda mierea gandu, scuzati expresia…

  10. Raj spune:

    Va urez succes cand votz duce sa va faceti de rahat la conferinta, dna Petronela ! Curaj, luativa inimandinti sio votca dubla !

  11. Raj spune:

    Dnu Sorinelu, daca as avea bani la cate onanisme am comis pe timpu satisfacerii serviciului cu militar, unde am ajuns pe cele mai inalte culmi, pana la gradu de caporal tr, nu ar mai fi trebuit io sa muncesc acuma…- Scuze de aceasta precizare, dna Petronella, daR A FOST ADEVARAT. Creca daia amiici imi spun ” ba laba trista, dai o votca ? „

  12. Raj spune:

    In sfarsit, am scris corect amicii, cu doi de i

  13. Raj spune:

    Votz face dv. de bafta, dna Petronela, dar io ma fac de cacat deabinelea…

  14. Andra spune:

    Fataaaa, ia citeste iara postul asta si da-ti un jmaf peste ochi, in fata oglinzii.
    Ai castigaaaaaaaaaaaaaaaaaat! 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *