MENU
proteve

de • 13 octombrie 2014 • o slujbă ca oricare altaComentarii (33)

o slujbă ca oricare alta

M-au întrebat şi pe mine cînd eram mică ce vreau să mă fac cînd o să fiu mare. Nu ştiam ce să răspund. Mai degrabă aş fi ştiut ce nu o să mă fac niciodată. Doctoriţă. Judecător. Orice meserie care presupune să răspunzi de viaţa, destinul, libertatea sau moartea altcuiva.

Şi azi continuu să simt că nu aş putea niciodată să practic vreuna din meseriile astea. Toate au responsabilităţi prea mari asupra vieţii altor oameni, responsabilitate pe care nu mi-aş putea-o asuma vreodată. Sunt un om prea mic, prea insignifiant. Doctorii salvează vieţi dar şi pierd vieţi. La cum mă ştiu, un singur pacient care să moară din neputinţa sau nepriceperea mea ar fi capătul. Tot aşa, nu aş putea ţine în mîna mea libertatea altcuiva. Mai ales într-o ţară unde există atîta presiune asupra justiţiei şi unde şansele să rămîi drept sunt minimale.

Mi-aduc aminte cît de ciudat m-am simţit atunci cînd nişte oameni au fost mutaţi disciplinar şi chiar daţi afară din cauza unui reportaj pe care l-am făcut la Pro. Atunci cînd l-am făcut, am crezut că fac bine. Că e corect aşa.

Erau nişte miliţieni care se dedulciseră la alcool şi mocangeală pe la crîşmele din comuna unde activau. Moacşa, Covasna, mai exact. Primeam des telefoane la redacţie cum că tovarăşii miliţieni, în fiecare după-masă, cu uniforma pe ei, făceau turul birturilor din zonă unde cereau să bea gratis, ameninţîndu-i pe patroni să facă să fie bine ca să nu le fie rău. Un fel de taxă de protecţie, se practică încă, şi la sat, şi la oraş. Oamenii erau exasperaţi şi ne cereau să intervenim, să facem ceva. Era vremea cînd preteveul era o forţă şi devenise sinonim cu televiziunea, articulat, iar cetăţeanul de rînd ne cerea ajutorul atunci cînd nimic altceva nu mergea. Le-am explicat oamenilor din Moacşa că nu avem ce face decît dacă îi filmăm pe miliţieni făcînd ceea ce ne povesteau ei şi că ar face bine să ne cheme atunci.

Era o zi de toamnă, pe la patru, cînd am primit telefon că cinstiţii miliţieni – nişte oameni care se cinstesc toată ziua aşa se cheamă, nu? – sunt în pelerinaj pe la crîşmele din comună. Ne-am urcat în maşină – eu, operatorul şi şoferul – şi am plecat val-vîrtej la Moacşa. I-am găsit pe „oamenii legii” – doamne, ce silă îmi e de sintagma asta- clişeu, de cîte ori am scris-o şi citit-o! – bînd o ţuiculiţă la o cîrciumioară nu la şosea, ci pe marginea lacului. Ne-am aşezat, gen turişti, la o masă, am pus camera spre ei, i-am dat drumul cu dezinvoltură. Miliţienii turnau pahar după pahar pe gît. La un moment dat, unul care venea de la baie, s-a împiedicat şi era să cadă grămadă peste masă. Noi filmam.

Se prinseseră, nu se prinseseră că eram de la televiziune şi că eram acolo pentru ei? Nu aş putea spune, căci au turnat în ei de parcă erau reîncarnarea lui Diogene. Cert e că ceva le-a dat lor cu rest, şi nu era nota, că atunci cînd au plecat nu s-au obosit să achite nimic, devreme ce au trimis un borac mic să ne înţepe cauciucurile. Numai că şoferul nostru era un tip vigilent. Miliţienii nu erau cu maşina instituţiei lor, ci cu a altei instituţii de stat din Covasna, condusă de un şofer de acolo, afumat bine şi el. S-au urcat clătinat în ea. Noi, după ei.

Acum, văzînd că „turiştii” îi urmăresc, ce s-au gîndit miliţienii? Să fugă, să scape. Aşa că i-au dat motorului de l-au julit. La un moment dat, îi filmam, din mers, depăşind pe linii duble continue cu 180 la oră. Cînd au cotit într-un sat şi au continuat să meargă cu viteza aia sau aproximativ prin colb, gîşte, babe şi copii mici, i-am zis şoferului să încetinească şi să-i lase în plata Domnului, să nu provoace vreo nenorocire, că nu mi-aş fi iertat-o. S-au dus. Între timp, sunasem la şeful poliţiei judeţului să îi povestesc ce isprăvi fac suptalternii lui şi să îi cer un punct de vedere asupra situaţiei. Omul, îngrijorat, nu de ce făcuseră ei, ci de ce filmaserăm noi, a zis că trimite un echipaj, să verifice situaţia.

Ne întîlnim cu duba trimisă de la judeţ, le arătăm pe unde o luaseră fugarii şi decidem împreună să ne întoarcem în Moacşa, să-i aşteptăm pe miliţieni la post. Şi, cum veneam agale către poliţia comunală, ei în faţă, noi în spate, deodată duba trage pe dreapta şi doi ofiţeri se precipită. Ce se întîmplase? Miliţienii beţivi – prostan să fii, noroc să n-ai – care coborîseră din maşina cu care plecaseră din birt şi ieşiseră la iamănene la şosea, s-au nimerit să le facă semn taman superiorilor lor, veniţi să vadă de ce beau în timpul serviciului şi apoi fug cu 180 la oră prin localităţile învecinate. Cel puţin una din dorinţe le-a fost îndeplinită: maşina a oprit şi i-a luat.

La post, circ mare. Înăuntru, unul din cei trei miliţieni, sufla în etilotest, afară, ceilalţi doi, suflau în fiolele din dotare, să vadă, se-nverzeşte sau nu, cînd le-o veni vremea şi lor la etilotest. Noi, cu camera, înăuntru. Poliţistul se opintea, sufla cam pe lături, dădea greş. O dată, de nouă ori, de douăzeci şi patru de ori. Nu exagerez. Ofiţerii mai aveau un pic şi-l plesneau, dar nu puteau cu noi de faţă. Măi omule, îţi baţi joc de noi? Nimic, tot pe lîngă sufla. Pînă la urmă, ca să evite o omucidere, a suflat bine. Alcoolemie de comă.

Desigur, ştirea a fost montată şi împachetată aşa cum se face la Pro, difuzată în prime time, nu a fost loc de întors. În funcţie de alcoolemii, de fişa postului, de program, funcţii, cei trei au fost fie daţi afară, fie mutaţi disciplinar, fie retrogradaţi. Conducerea inspectoratului judeţean a trebuit să ia măsuri. Pe mine mă opreau prietenii mei, poliţiştii din Braşov şi îmi băteau obrazul că din cauza mea au păţit ăia groaznicul. Fireşte, niciunuia nu îi trecea prin cap că nu din cauza mea, ci a lor, că dacă nu ar fi abuzat de statutul lor şi şi-ar fi văzut de treaba lor de miliţian, nu s-ar fi petrecut niciunele din cele narate mai sus. Cert este că, după ce am rîs de ispravă şi de ştire,  a doua zi cînd s-au luat măsurile, m-am simţit vinovată şi apăsată şi nu am uitat povestea nicicum. Nici azi nu ştiu cum să mă situez faţă de întîmplarea asta.

Nu mai fac demult ştiri care să poată schimba viaţa oamenilor în acest fel. Am mai făcut din cele care îi ajută pe oameni care au nevoie de ajutor. Iar ca scriitoare, nu îmi rămîne să sper că nu am cum le schimba vieţile celor care mă citesc decît, eventual, în bine.

 

 

 

 

33 răspunsuri la postarea o slujbă ca oricare alta

  1. Geta spune:

    Problema e ca cine trebuia sa aiba mustrari de constiinta, n-a avut . Da-i incolo de tampiti! Tu ti-ai facut datoria, ai raspuns la o sesizare din partea unor oameni care nu mai aveau la cine sa reclame comportamentul politistilor, (”oamenii legii”!!!). Au primit ce-au meritatat. Sincer.

  2. lyv spune:

    dar o stire despre reporteri care isi angajau neamurile prin diverse institutii ca altfel scriau de rau despre directori…nu-ti aduci aminte?sau nu ai cunostinta de asa ceva?:)

  3. cristina spune:

    eu cred ca reportaje de astea ar trebui in fiecare zi sau cel putin saptamanal , iar presiunea publica sa fie pe ei si nu pe reporteri.

    • lyv spune:

      presiunea publica sa o punem pe toti ,,infractorii,,…..zic si eu

    • Daniel spune:

      Mie mi se pare interesant ca si rationament (al tau), cum ai facut o acuzatie la cei din bransa din care face parte Petronela ca raspuns la ce a scris ea despre niste tampiti care comiteau abuzau de functia pe care o detineau pentru a incalca legi si a comite infractiuni. In rest, numai de bine! Sa traiti! 😉

    • Daniel spune:

      Iertare, Petronela! Am schimbat fraza la mijloc si am recitit din 2 in 2. 🙂

  4. cara spune:

    Da, e si normal. Ilustratie vie a zicalei ” Hotul cu un pacat, pagubasul cu o mie”. De fapt, cam asta e nivelul inteligentei majoritatii acestui popor, poate si de aceea lucrurile merg „atat de bine” la noi. In general, ei nu vad mai departe de lungul nasului, inclusiv cei care s-au ” desprietenit” de tine, in urma reportajului. Nu-i bai, ” a la vie comme a la guerre! „.

  5. Gabriela spune:

    Buna Petronela, ți-ai pus problema că poate ai schimbat în bine viața acelor oameni, care ar fi fost nedreptățiți de autoritățile influențate de aburii alcoolului, acei „oameni disperați” despre care aminteai și care ți-au cerut să intervii ?
    Poate ai schimbat în bine chiar viața „milițienilor” în cauză, care văzându-se fără servici din cauza comportamentului lor se puteau schimba … cine știe. De multe ori ca să ne schimbăm în bine trebuie să experimentăm răul … Poți pune la socoteală și exemplul pe care l-au dat cele întâmplate zecilor de milițieni din satele patriei cu comportament similar ? …

    Keep up the good work !
    Cele bune
    Gabriela Iova

  6. ela spune:

    Mai, dar frumoasa mai esti, eu nu imi pot lua ochii de la fotografie, ai o gura de ma ia pe mine cu capul! Pardon, saracii masculi.

  7. 3.14... spune:

    Saracii masculi nu mai comenteaza. Sunt muti de uimire…

  8. Raj spune:

    Dna Petronela, va bateti joc de Raj ? Credeti ca am putut pentru ca sa ma concentrez pe articol, din moment cemi apareti cu gurita aia minunata ? Se vede de la o posta ca nu prezinta botocs.

  9. Raj spune:

    Dna Petronela, daca eream frumos, nu urat, bogat nu sarac, nalt , nu cracanat, vas fi cerut de nevasta. 1 tip ca Raj nui de refuzat…

  10. Raj spune:

    Eri am fost cu nevastamea pe corso si am poposit la 1 magazin cu imbracaminte de lucs. Nevastamea, cica iubitule (adeca io), nu pot pentru ca sami dezlipesc okii de pe rochia asta superba, grandioasa, macmifica. Ma convins pe loc, iam facut o poza rochiei sa se mai uite si acasa la ea.

  11. Raj spune:

    Io am fost primu dan orasu meu care miam loat logan. Parca pin 2005. Mam dus repedea la vecinu mieu politist ca sa ma laud. A zis ca logan miam luat, dar masina cand imi eau ? Iam zis sa se duca in haia a mea, scuzati ecspresia…

  12. Raj spune:

    In anu urmator nwevastamea a facut praf masina, asta dupa ce ia rupt gardu de vio 2 ori lu masa cand a dat in marsarier. Si erau atatea garduri in oras, da palu mumasa la busit…

  13. Raj spune:

    Moacsa parca ii in Arghita, nu in Cofasna, dna Petronela…

  14. Mara CATERINA spune:

    ”Iar ca scriitoare, nu îmi rămîne …”
    Daaaa, desigur. Toti sunteti scriitori, acum.

    • Petronela spune:

      nu toți. doar unii dintre noi. ăia pe care i-au validat publicul și critica literară. ah, și talentul.
      doar că nu văd cum te afectează pe tine. nu ai scaun dimineața din cauza asta? ia cu fibre.
      să știi că și un close window ajută.

  15. Mara CATERINA spune:

    Revin cu aceeasi intrebare din comentariul de ieri, comentariu pe care l-ai sters. Imi spui unde pot citi cronici literare ale cartilor tale ?
    Talentul, ah, talentul asta, pardalnicul, cum da el iama si-si face culcus prin locuri ascunse, numai de el stiute.
    Acum o vreme, o auzisem si pe Mihaela Radulescu intr-un interviu, vorbind despre cartea ei (a cata ?) care se afla in topurile vanzarilor de carte.

    • Monica spune:

      Pai de ce mai ai nevoie sa citești cronici literare despre cărțile ei? Părerea ta pare bine definita si de nezdruncinat. Si argumentele ce-ti susțin părerea-s foarte plauzibile.

    • Petronela spune:

      eu te rog să nu mai revii. deloc. de cronici e plin netul și blogul meu, caută-le, eu nu îmi apăr scrisul. nici măcar nu vorbeam de mine mai sus, ci de aceia dintre noi, scriitorii, care au parte de așa ceva. iar aici nu ești binevenit(ă). o să șterg în continuare comentariile, pînă te vei duce la alții mai talentați. să crăp dacă înțeleg ce cauți într-un loc ca ăsta, unde scrie o netalentată ca mine. mie cînd nu îmi place ceva, nu citesc și pace. nu împroșc cu noroi. ți-am reținut opinia, ai dreptul la ea, dar dialogul nostru se oprește aici. nu am de ce să încerc să te conving de contrariu.
      comparația cu Mihaela Rădulescu spune ceva despre tine, nu despre mine. la fel și malițiozitatea cu care ai venit aici.
      iar acesta a fost ultimul comentariu de la tine sau înspre tine. numai bine.

  16. Mara CATERINA spune:

    1. Știi femeile acelea care atunci când sună pe cineva se prezintă ”sunt doamna Icsulescu” ? Evident, o doamnă știe că nu e necesar niciodată să spună mai mult decât ”sunt Icsulescu”. Cam așa și cu ”eu, ca scriitoare”, titulatură pe care ți-o atribui cu foarte mare dezinvoltură. Acesta a fost lucrul care m-a iritat. In rest, scrie cum vrei, cum poți, pentru cine o fi să fie.
    2. Un critic literar este cel care are acesta meserie, de critic litrerar. Nu e directorul editurii, nevasta editorului, prietena cea mai buna, fostul profesor de română din școala generală, patronul clubului în care citești, admiratorul de pe facebook ori cititorul care ți-a scris luna trecută un email. Nici bratanul Vakulovski nu este critic literar. El e tiukpoet. 🙂 Spor în toate și la revedere.

    • Petronela spune:

      oh, dar cîte lucruri știi despre mine, dacă nu m-ar durea în anus, aș fi impresionată. eu nu mă prezint scriitoare, aici făceam diferența dintre jurnalist și scriitor, de asta am folosit termenul. eu nu vorbesc despre mine ca despre un scriitor. oricum, enough is enough, cunosc tipologia ta. sunteți mai mulți cărora vă stă în gît faptul că exist, dar unul nu v-ați duce la voi acasă să, vorba englezului, mind your own shit. stați să vă uitați în gura mea și vă mai și deconspirați că sunteți urmăritori fervenți. iar asta îmi provoacă doar milă. iar mila, prietene, nu e un sentiment nobil ci unul plonjat.

    • Old man in the web spune:

      Don’t feed the troll! Scrie, scrie, scrie, ignora-i pe detractori!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *