MENU

de • 14 ianuarie 2016 • adevărurile mele, bucăți de mineCommntarii (1)

sindromul stockholm (I)

Nu, nu am nimic de zis despre scandalul norvegian. O parte din ce am de zis despre violența asupra copiilor am zis deja în efectul pervers, în poemul ăsta, cu nume suedez.

 

sindromul stockholm (I)
din copilărie am foarte puţine amintiri

din copilăria timpurie, aproape deloc:

(a început, din ce spune bunica, înainte să fi împlinit trei ani)

cîteva amintiri suprapuse, vizuale

scene alb-negru, filmate pe VHS

calitate foarte slabă, cu dropuri

antebraţul puternic, mîna grea de muncitor, aspră, crăpată

lovindu-mă peste cap, cu putere

ocările, insultele

apoi iar mîna lovind

eu sunt micuţă şi smeadă cu ochi mari şi negri

scăpărînd de lacrimi și ură

mucii curgînd, de la plîns, gura cu colţuri atîrnînd

am în cap o căciuliţă croşetată de aţă albă şi ştrampi albi

croşetaţi şi ei

ne țin bine părinții

îmbrăcate frumos și curate mereu

sunt doar cîteva scene clare:

e seara aia de iarnă, cînd taie porcul în cămara din spatele curţii

mirosul greu de măruntaie şi grăsime

se repede cu pumnii asupra mea, urlă

nu-ţi place mirosul, ai greţuri, las’ că îţi dau eu greţuri

ies la poartă și stau atîrnată de clanță

tremurînd

mama nu spune, niciodată, nimic

e după-amiaza aia cînd mă loveşte atît de tare încît dau cu capul de frigider

oglinda de pe masă, în scop educativ

să mă văd singură cît de urît mănînc, de faţă cu musafirii

toate cinele în care se ridică peste masă

şi mă loveşte peste cap

întotdeauna peste cap

acolo unde trebuie să-mi intre

mama nu spune, niciodată, nimic

toate nopțile în care nu dorm

și mă duc înfricoșată la ușă

șoptesc: mama, ajută-mă, nu pot dormi iar

fă ceva, dă-mi ceva, nu mai pot

se trezește și ridică palma, lovește în întuneric

vrei somnifer, îți dau eu somnifer

mama nu face, niciodată, nimic

loveşte fără milă, cu putere, fără oprire

ca într-un duşman de aceeaşi seamă cu el

nici nu cred că mă vede, mică şi slabă

îmi vede doar ochii

nu îi las în jos nici de-ar fi să m-omoare

îl ţintuiesc mut cu privirea

nu plîng

nu îl rog să nu dea

 

petruța,

spune-i lui tanti

pe cine iubești tu mai mult și mai mult

pe tati

sau

pe mami

 

 

 

LE: am scris aici cum am reușit să îl iert pe tata.

Un răspuns la postarea sindromul stockholm (I)

  1. […] Sindromul Stockholm – I […]