MENU
lansare2

de • 14 aprilie 2014 • O să mă ştii de undevaComentarii (14)

prima lansare & reacţii

M-am trezit devreme, în uguit de păsărele, pe care ninsoarea de acum două zile nu le-a speriat. Am răsuflat adînc şi mi-am zis că o să fie bine şi azi, la lansarea de la librărie. Bine a fost şi ieri, la cenaclul Tiuk, chiar dacă tremurul interior s-a potolit abia spre seară cînd am ajuns acasă, am deschis o sticlă de vin şi m-am uitat la un film, ca să ies din mine. Tot ce s-a întîmplat ieri am trăit de parcă nu m-ar fi privit pe mine direct, ca şi cum nu ar fi fost vorba de mine, ci de altcineva, cineva pe care îl cunosc bine şi care mi-e drag, dar nu eu. Cred că aş fi făcut un atac de panică acolo pe scenă, dacă brusc aş fi realizat că oamenii ăia care stau la coadă, cu cartea în mînă, pentru mine stau, să le scriu eu două vorbe stîngace pe prima pagină. După ce am semnat cărţile alea, cu degetele amorţite, că nu am mai scris de mînă atît din facultate, m-am aşezat să vorbesc cu o fată frumoasă care venise de la Bucureşti special să mă vadă. Fie şi numai la gîndul ăsta aş fi putut să fac un atac de panică mic. Iar ea mi-a spus că îi intimidez pe oameni, că par perfectă, iar povestea mea ireală. Şi că le e greu să vină să mă tragă de mînecă, pentru că se uită la mine şi nu am nici măcar oja pe o unghie sărită şi se simt mici, în comparaţie. Şi o ascultam şi mă tot întrebam despre cine vorbeşte. Despre mine, care m-am şi mă simt Cenuşăreasa oriunde m-aş duce? Eu care mă compar cu fiecare femeie întîlnită şi ies pe locul doi de fiecare dată? Şi m-a trăznit, aşa, gîndul că lumea e plină de Cenuşărese care umblă libere şi că locul unu e mereu vacant. Un şir nesfîrşit de femei care se simt complexate una de alta, care se pun pe sine pe un loc inferior şi cred că cealaltă e mai bună, mai frumoasă, mai curată, mai uscată, în vreme ce cealaltă simte exact acelaşi lucru despre prima şi despre sine însăşi. Cît de fucked up!

Altfel, mă bucur cît pot eu de tare, (tot ca şi cum nu ar fi vorba despre mine, cumva, că parcă nu îmi vine să cred că eu am stîrnit toate astea), de reacţiile la cartea mea. Vă dau şi vouă cîteva, de la cititori sau scriitori. Şi o să mărturisesc aici că unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi se întîmplă e acela să descopăr că scriitori pe care îi admir şi la care m-am uitat ca la nişte zei îmi citesc cartea şi scriu frumos despre ea. E aşa de uluitor că uneori mă simt lovită cu leuca în moalele creştetului. Aşa am păţit ieri cu Iulian Tănase, pe care dacă nu l-aţi citit nu ştiţi cum se poate scrie şi inventa limba română, eu una sunt îndrăgostită de scrisul lui. Iar Iulian Tănase a scris pe facebook aşa despre cartea mea:

Două vorbe vreau să spun despre cartea de debut a Petronelei Rotar, „O să mă știi de undeva“ (Herg Benet, 2014): este o carte vie, densă, adîncă și atît de bine scrisă, încît am senzația că Petronela a mai debutat de cîteva ori pînă acum, în cine știe ce alte vieți de care poate nici ea nu are habar. Vă mai amintiți ce îi spunea Seymour lui Buddy? Citatul e din „Seymour: o prezentare“ (de Salinger): „Dar sînt, totodată, și un simplu cititor. Și tu un scriitor de povestiri remarcabile. Nu vreau să primesc de la tine o povestire remarcabilă. Vreau prada ta“. În volumul „O să mă știi de undeva“ există multe texte remarcabile (n-am să reproduc nimic aici, vă las să le descoperiți singuri), dar nu e doar asta: am simțit din plin prada de care vorbește Salinger. O pradă privată și atît de intens personală, încît devine transpersonală și, cumva, arhetipală. Și încă ceva: e foarte important să fi trăit ceva înainte de a te apuca de scris. Iar Petronela, cum știam deja de pe blogul ei, a trăit destule.

Şi alte cîteva vorbe şi mesaje, care mi-au făcut sufletul să se însorească, în vreme ce afară ningea cu fulgi mari cît floarea de măr.

Un club sordid din Piața Rosetti. Fum, bere, lume. Ciudați toți. Parcă trăiam studenția pe care am părăsit-o de plictiseală. Scriitori. Sau, scriitori? Oameni. Iulian Tănase, respect! Ana, femeie! Mirel, om, bărbat, mişto! Pe scenă, literatură contemporană. De căcat, ca să folosesc un termen uzitat aseară în exces. Apoi i-a venit rândul ei să citească. Dintr-o carte mică, albă, subțire. Prea subțire! Avea emoții. Se vedeau. Dar spusele ei aveau sens. Şi am fost atent. Chiar dacă m-am dus acolo exclusiv pentru ea, nu înseamna că trebuia să fiu şi politicos. Dar am devenit brusc interesat. Era interesant! Şi mi-am promis că o să citesc. Cartea pe care o cumpărasem din curtoazie. Şi am citit-o. Cu retina rănită de firul epic. Mă, fată, dacă întâmplările alea sunt reale, oau!, ai câștigat respectul meu veşnic. Dacă nu sunt toate reale ești genială. Pentru că m-ai făcut să cred că sunt. ” O să mă ştii de undeva” e o carte mică, albă, subțire. Prea subțire! E cam ca viața. Te oftici că se termină repede. Mi-a plăcut mult şi am încercat să citesc doar cu ochii necunoscutului nu cu cei ai prietenului. Fata asta scrie tare curat. Chiar şi obscenitățile au rolul lor. De obscenități cotidiene, nederanjante, așezate meticulos în calea trăirilor. Nu sunt agresive. Fac parte din tablou, îl completează. Cartea asta merită fiecare clipire de pleoape. Petronela, bravo! Simplu. Bravo! Sper să nu te oprești aici. PS… Nu toți oamenii mişto au încercat să se sinucidă. Eu nu am încercat. Dar aveam de gând. Să mă sinucid ca cititor de literatură contemporană. Acum mi-a trecut. Am citit o carte frumoasă. Mică, subțire, dar albă. Prea albă! O s-o găsiți de acum în librării. Merită fiecare clipire de pleoape. Ale mele au fost puține. Am citit-o cu ochii deschişi! (Radu Dumitrescu)

Dupa fragmentele citite de Petronela, desi am insfacat cartea imediat, sa nu cumva sa o pierd… mi-a fost frica sa o citesc. Da, frica. Frica de invidia care o sa m-apuce in gheare, ca de ce ea, ca si eu puteam, chiar mai bine. Frica de talentul ei. De starea mea de acum si de dupa. De durerea ei. De durerea mea… Teama ca se va sfarsi lectura prea repede, ca n-are 2000 de pagini ca Tintinalli (ce bine ar fi fost, sigur as fi invatat-o pe dinafara si as fi luat si zece cu brio!)
Astazi mi-am luat inima-n dinti, aveam si starea la mine… asa ca am purces ”la drum”. Da, azi, de Florii! De ce va mirati? Azi, de nori si de gri si de… 
Am sarit peste prefata (ca de obicei, sa nu ma influenteze nimeni si nimic) si am sorbit fiecare cuvintel, pana la ultimul. Stiam eu! Stiam ca se va termina prea repede! Stiam ca sunt hulpava, niciodata nu am stiut sa mananc sau sa citesc si eu ca oamenii, sa mestec rar, de o suta de ori, fiecare imbucatura, fiecare cuvant, ca asa-i sanatos. Iar la sfarsit degeaba-mi pare rau; ce s-a dus, dus ramane. Ramane gustul, pofta nesatula, mai vrei, mai mult, si mai mult! (Mirela Niţu, medic)

Nimeni nu se despieliteaza ca tine. Esti o dansatoare la bara literara. Dintr-alea cu zvac, fara dulcegarii. De-ti scurtcircuiteza maduva. Ailanta (Ana Barton, n.a) e o cofetareasa. Intinde cuvintele ca glazura pe tort, si mi ti le descanta de-ti lasa gura apa numa ce-i vezi numele. (Doina Cionga Cărăuşu)

Nu stiu cum faci ce faci da’ ce faci tu e letal-gic. Adica omori omu’ incetu’ cu incetu’. Scrii intr-un mod care iti intra direct in cortex (asta ca sa fac si io pe deshteptu’ si sa arat ca am facut liceul si stiu ce-i aia ), coboara prin inima si iese afara pe cur da’ cand iese se lasa cu orgasm. Un fel de tzeapa de-a lu’ Vlad da’ pe invers: adica erai mort cand te-a gasit, te-a supus procesului de tzepuire inversa si iesind afara pe unde ar fi trebuit sa intre te lasa mai viu decat ai fost vreodata. Ii inteleg si pe cei care nu te digera da’ eu zic sa-si bage indigestia in propriul frigider cu sentimente si sa ne lase pe noi astia idioti in pace sa te savuram. Tu esti … elixiroasa. Vezi, il faci pe bietul om sa inventeze cuvinte, fraze, literaturi. Nu esti prima, am mai intalnit oameni d-astia: Nichita, Baudelaire… Si stai bre calm ca nu te compar cu ei, eu numa’ zic ca-mi faci mie ce mi-au facut si altii inaintea ta. Prea rar mi se intampla treaba asta insa. Noroc insa ca esti tanara, avem tot timpul sa mi se intample mai des. (Gabi Grosu)

 

Dacă mai e nevoie să spun, cartea poate fi comandată de aici, inclusiv din Uniunea Europeană, pentru cei care nu sunt în ţară şi mă tot întreabă. Între timp a început să ajungă şi în librăriile din ţară, Cărtureşti, Librarium, Libris.

lansarelansare1lansare3

 

foto: Carmina Trîmbiţaş

14 răspunsuri la postarea prima lansare & reacţii

  1. Mario spune:

    Uhm , am onoarea primului post se pare, deci sa facem unul inteligent (deh, cat imi permite .. inteligenta).
    Eu nu am citit cartea ta inca, dar stiu deja ca o sa imi placa, si cum zicea cineva mai sus, o sa se termine prea repede. De ce ? Simplu. Pentru ca ti-am indragit deja blogul, m-ai facut sa rad, sa .. plang (aproape :P), m-ai pus pe ganduri, deci mi-ai transmis anumite emotii.
    Si apoi … daca un scriitor nu transmite emotii, atunci nu se poate numi scriitor. Scrib, poate.

  2. Vio spune:

    Petronela draga, tocmai am iesit din Librarium de pe str Eroilor Cluj-Napoca. Nu au cartea nici aici si nici in cealalta locatie a dansilor. Voi mai incerca si la Carturesti in Iulius Mall, nu ma las! Am eu ambitia aceasta sa cumpar cartea ta din librarie! 🙂 Felicitari pt lansare, te pup cu drag!

  3. Rzone spune:

    Am citit-o dintr-o bucata, pe nerasuflate, ca sa zic asa. Cred ca ai dreptate pe undeva cu aerul ala. Urmeaza sa iau cite o bucatica, s-o disec, ha ha.
    Bila mea de cristal zice ca o sa ajungi pe un raft destul de inalt 🙂
    Pacat ca nu pot sa am si eu un autograf pe cartea mea electronica. Cine stie cit ar valora mai incolo 😉

  4. Alina spune:

    Felicitari, zambete si flori :). Sper sa mai gasesc cartea in iulie… si tare mi-ar incanta sufletul sa-mi „mazgalesti” si mie ceva pe prima pagina 🙂

    • Petronela spune:

      păi ar fi fain să nu se mai găsească, dar dacă începe să nu se mai găsească, o să scoată alt tiraj, deci nicio panică! de mîzgălit, cu mare drag, dar să ştii că scriu urît!

  5. curly spune:

    eu o sa fac cu cartea ta cum fac cu filmele lui Tarantino: ma tin sa nu le vad decat dupa ce trece euforia lansarii.ca vreau eu, asa, sa vad ce a mai fatat Quentin cand sunt singur pe ogor, nu cu toata cireada. asa ca cel mai devreme o sa citesc cartea ta in august la Corbu

    ah, si merci de autograf, m-ai complimentat azi

  6. Petronela spune:

    eu sper să nu devin arogantă, nu contează numărul de cărţi scrise.

  7. Georgiana spune:

    te traiesc de mai bine de o saptamana…bunul si ne-bunul facebook mi te-a adus in cale printr-un share al poemului despre pauza lui A. Bodiu. Sunt 2 saptamani de atunci. Am plecat cu randurile tale in cap in vacanta pe o insula. Cuvintele tale, ironiile, sfaturile, dezbracarile tale..pe creierul meu. De la decolare pana la aterizare.

    Si mi-am zis: eu cand imi adun randurile adunate cu pixul de ani de zile pe hartii de toaleta sau rupte din agende, pe chitante de restaurant, sau pe verso-ul documentelor printate la birou si recuperate pentru scris instinctiv?
    Ce dracu tot pierd vremea la TV si nu ma apuc sa citesc cartile din listele pe care le fac la fiecare inceput de an. degeaba le fac..raman in agende, acum batrane.

    Sa o fac scurta, m-ai inspirat, in many ways.
    Mai adauga la inventar un fan al literelor tale: moi 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *