Sunt tot eu, aia care nu vrea niciodată nimic. M-am prins că ăsta e secretul, altfel de ce să fi primit atîtea? La mine nu e cere şi ţi se va da, e fix invers, nu cere nimic şi vei primi totul. Aşa m-am nascut eu, strîmb, pe lume.
Bătrîne, carevasăzică mie să nu îmi aduci nimic. Oricum nu am ghetuţe noi ca sa ţi le pun în geam nici anul ăsta. Am avut unele superbe, verzi, dar un calorifer încins de fontă din trenul care mă ducea la aeroport le-a topit talpa. Nu sunt supărată, să ştii, dar nu le pun în geam că nu se face, aşa cu talpa varză. Şi nici cuminte-cuminte nu am fost. Am făcut iar tot felu’ de prostii. M-am tăvalit pe jos, m-am dat cu curu’ de pămînt şi cu capu’ de grinda ’a de sus. Asta ca să ştii, să nu avem vorbe că umblu cu fofîrlica.
Moşule, stau în pijamalele astea noi pe care mi le-ai adus deja (mersi, apropo, ştii că mă dau în vînt după pijamale şi lenjerii), şi în care mi se pare că sunt domestic-sexy aşa, chiar dacă nu are cine vedea, beau vin roşu din pahar cu picior şi mă conversez cu tine că ştiu că eşti mişto şi mă asculţi. Cu frac-tu, Moş Gerilă, nu discut, ştie el perfect de ce, nesimţitul. Când vorbesc cu tine, însă, e ca şi cum aş vorbi şi cu Doamne-Doamne şi cu Sfîntu Petru şi cu toată lumea bună de acolo de sus. High-life la propriu, nu rahat.
Bătrîne, nu-ţi cer nimic că mi se pare mie în capul meu, așa, că am deja totul. Sunt recunoscătoare şi mulţumesc zilnic pentru că bigudiurile sunt sănătoase şi extraordinar de mişto. Deştepte şi frumoase şi înăuntru şi afară, de staU aşa ca proasta şi mă gîndesc dacă am vreun merit şi ce am făcut să mă trezesc cu doi copii atît de faini. Şi iubitori. Şi sensibili, cu toată ţăcăneala asta de adolescenţă prin care trec. Sigur nu e vina mea. Sau meritul meu.
Mulţumesc pentru ultimii doi dintre anii ăștia. Cei mai ani din viaţa mea. Nu cred că meritam atîtea lucruri frumoase să mi se întîmple. Mie! Deşi ştiu că mie ar trebui să îmi mulţumesc cumva. După toţi anii ăia în care am scris aşa, ca tîmpită, într-un folder de mail pe care dacă crăpam nici dracu nu îl găsea, am zis ca găina fie ce-o fi şi m-am aruncat. Îniante de asta mă şi vedeam moartă întinsă pe catafalc, superbă şi tragică şi toată lumea plîngea şi jelea marea pierdere şi apoi cineva zicea: ia să verificăm prin mailurile răposatei! Şi găseau textele mele şi cădeau pe spate că ce frumos scria decedata şi mă publicau postum şi eram aşa, o Kennedy Toole, moartă şi celebră şi premiată şi schimbam eu destinele oamenilor dar fără să ştiu. Bine, ar mai fi fost o problemă, folderele erau în mail și mailul parolat bine… O vită, aia! Bine că m-am aruncat. Uite şi tu, toţi oamenii ăştia care citesc prostiile pe care le scriu eu. Zilnic, tot mai mulţi. Oameni pe care eu îi admir, mulţi dintre ei. Oaica-cioaica! Păi sunt şmecheră! Şi vie! Nu stai de vorbă cu fitecine, Moșule! Păi fac eu ceva pe toate premiile postume şi toate cărţile publicate după ce m-aş fi făcut oale şi ulcele, dau şase premii Pullitzer închipuite pe trei vorbe din suflet venite acum, cînd le pot procesa. Mi-e milă de mor de Toole ăla pe care l-au refuzat toate editurile şi s-a sinucis ca prostul crezînd că scrie prost. Şi de toţi artiştii ca el. Mi se rupe sufletul şi alta nu.
Moşule, să mor io dacă ştiu cum de mi se întîmplă asta și ce rahat am făcut să merit toate astea. Băi Moşule, sunt fericită! Mi-e cald pe interior. Nu, nu de la vin, deşi ajută şi ăsta. Mi-a aşa de cald că nici iarna asta nu mă strînge deloc. Îmi vine să ies pe străzi şi să strig ce bine mi-e cu mine şi asta e ceva foarte nou, eu nu am fost niciodată bine cu mine. Fix azi e cea mai mişto zi din viaţa mea. Acum. Şi sunt întreagă suficient la cap cât să îmi dau seama de asta. Că cea mai mişto zi din viaţa mea nu o să fie dacă şi cînd o să public încă o carte, nici atunci cînd am publicat-o pe prima, nici dacă sau cînd o să câştig premiul Pullitzer, nici acum 6 ani cînd mi-a zis bărbatul nesăbuit, deodată, că mă iubeşte şi eu m-am înecat cu mîncarea şi am simţit că o să leşin. Ci acum şi eu ştiu asta celular, cu tot capul şi fiinţa mea, pînă în vintre. Acum sunt ce-mi doream să fiu când eram mică. Împăcată. Asumată. Egală cu mine însămi. Echilibrată fără nicio sforţare. Moşule, sunt ce voiam să mă fac când aş fi ajuns mare. Acum sunt mare şi am ajuns eu. Îmi strîng din urmă toate bubele şi mucegaiurile şi noroaiele şi le sărut pe creştet şi le mulţumesc, chiar dacă încă mi se strînge stomacul. Să fim serioşi, nimeni nu primeşte mai mult decât poate duce, iar eu i-am strigat mereu vieţii privind-o în ochi dispreţuitor – atît?! asta e tot ce poţi? gimme some more!
Mikulas baci, viaţa e greu şi frumos, dar mai întîi greu, şi acum la mine a trecut ce era greu greu şi e tare frumos. Frumos de te poţi sminti dacă nu ştii să îţi ţii boii acasă. Iote-mă cu hăţu-n mâini, ce bine îmi şade.
Aşa că pe mine poţi să mă sari din schemă fără remuşcări. Du-le ălora cărora încă li-i greu. Şi fii vigilent, că mulţi nu arată. Vezi că ăia pe care îi doare cel mai tare, ăia cărora le e cel mai greu disimulează cel mai bine. Tu uită-te bine, nu te lăsa prostit. Dacă nu îţi ajunge ce ai, mai ia de la mine. Sunt generoasă când sunt fericită şi mă mulţumesc, oricum, cu puţin.
o cafenea în zori Postarea următoare:
Cimitirul
Doamne, frumoasa mai esti, interior si exterior! Te-am descoperit in urma cu cateva luni iar de atunci nu trece zi fara sa intru pe blogul tau. Imi dai putere si ma inspiri iar pentru asta iti multumesc! Numai bine!
am rosit, tare. iti multumesc din suflet. cuvinte ca astea imi dau putere sa continuu. multumesc.
am traversat o zi proasta si trebuie sa recunosc ca postarea asta m-a binedispus. saru`mana!
Multumesc
Foarte frumoase si calde simtaminte – exprimate si mai frumos…
Pe blogul acesta gasesc reflexia unui univers de ganduri, gesturi, sentimente normale (adica asa cum ar trebui el, universul, sa fie ca la carte – cel putin in cartea mea :)).
Sa-ti traisca fetele si sa te bucuri multi ani de ele, la fel de mult ca acum. Sarbatori fericite!
din vazduh, c-acolo shade, moshu sta-ntr-un cot si rage! nimic vrei , nimic ia-n dar, kurtosh-kolach cu mustar.
… tu chiar ne descretisi fruntile, bre! te pup, ca asta nu poti sa o faci singur/ singura!
pff, ca nu văzusem ce frumos mi-ai scris, m-am încurcat în comentarii. Mulţămesc frumos, din irimă.
Măi fată,draga mea fată,mi te-ai lipit de suflet!
ce femeie faina esti! felicitari! sunt bucuroasa sa descopar ca mai sunt nebuni frumosi pe lume.
si eu am foldere pe mail, unde strang diverse, inclusiv mailuri pe care mi le scriu singura 🙂
plus un blog la secret, doar o prietena are acces sa vada ce mai scot din mine 🙂
cunosc, am făcut şi eu asta, dar apoi am decis să îmi asum! mulţumesc!
Felicitari ,generoasa trufasa si talentata.
Mosule sa ai grija de ea.
Eu ascultam https://www.youtube.com/watch?v=pMn4RoYn__Q&index=1&list=RDpMn4RoYn__Q si …apare scrisoarea ta, citesc si plang, sinceritatea scrisului tau ajunge si la sfinti, sunt sigura, asa cum sunt sigura ca generozitatea te face si ne face, de fapt, fericiti . Eu, cea care umbla pe aici in varful picioarelor am inteles si am simtit asta, si o sa-l rog pe Bunul Mos sa ramai fericita si generoasa, generoasa si fericita…pentru ca lucrurile minunate, sincere si luminoase le luam si le amestecam, cu pricepere sau stangaci, ca sa ne facem viata frumoasa unii altora, asta e cadoul suprem, iti multumesc, Petronela .
eu mulţumesc!
Da, asa este. „… ăia pe care îi doare cel mai tare, ăia cărora le e cel mai greu disimulează cel mai bine.”
Mosule, eu zic asa: adu rogu-te in dar tuturor femeilor trecute de treij’de ani ce ai adus pana amu’ Petronelei, adica acest sublim „nimic” ce inseamna liniste sufleteasca, pace interioara, familie sanatoasa; sa se impace cu sine toate femeile de pe fața asta buboasa a pamintului; sa ajunga fiecare sa spuna ca traieste asa cum vrea sa traiasca!
Cu multumiri si urari de numai bine, Catalina, cititoare devotata
să dea Bunuţul!
Te-am găsit pentru că te căutam. Și de atunci revin mereu la tine. Și am cumpărat și cărțile să-mi țină de urât când nu scrii într-o zi sau când nu pot veni eu să te vizitez în casa blogului tău.
mulţumesc!
Frumos! O curiozitate, de ce le spui fetelor „bigudiuri’? Vreau sa spun ca sunt interesata de povestea termenului.
le-am zis în multe feluri: godaci, bigudiuri, fufe mici, pe vremea cînd erau mici tare. aşa a rămas…
Minunat! Multumesc! … Asa cum spuneam: senzatie! DE senzatie!
Te admir din tot sufletul! Într-o zi vreau să fiu și eu ca tine. Am renunțat la scris , deși de pe la 12 ani îmi tot ascund jurnalele pe unde apuc de teamă să nu le găsească careva. Am renunțat o vreme, fiind conștientă că mai am multe de învățat. Dar știu că nu-i imposibil să-mi pot duce pînă la capăt visele.
De la tine am învățat asta. Sînt în continuă goană după modele în viață, tu ești unul dintre ele. Îți mulțumesc din suflet.
Ești un om minunat. ..nu mi ar ajunge toate cuvintele din vocabular să te pot descrie. ….te. citesc de puțin timp, și Îți mulțumesc. ….mă simt Alive. ..de câte ori deschid catrea ta sau intru pe blog ul tău. ..
Draga mea!Te-am descoperit din intimplare si mi-ai placut la nebunie! Acum poti ajunge o alta tara pe lista ta-Germania!Cred ca voi citi tot ce vei scrie!!Reusesti sa descrii in cuvinte simple, lucruri atit de complicate pe care viata ni le pune inainte. Iti urez toate cele bune si sper ca vei scrie mereu cite ceva ptr noi.pupici
Buna Petronela ! „Sunt pe urmele tale !” Te citsc si imi face bine ! Cu drag !