O ştii. Ah, ce bine o ştii, n-ai mai şti-o!
Te îneacă. Îţi paralizează simţurile. Te umple cu furie revărsîndă, îţi inundă creierul. Îţi simţi reţelele neuronale măturate precum şoselele de coastă de tsunami.
O plîngi, cu pumnii strînşi, cu dinţii scrîşnind, cu lacrimile şiroaie pe chipul împietrit. Ai sparge ceva. Nu te laşi. O înghiţi, înghiţituri mărunte, nemestecate, o simţi cum alunecă în stomac pe uscat.
Îţi juri că nu o să mai ajungi în situaţia asta. Că nu o să te mai laşi umilită. Îţi juri şi mai plîngi puţin. Cu deznădejde plîngi. Adevărul e că nu prea ai soluţii. Eşti la mîna oricui, atunci cînd există miză, atunci cînd ai ceva de pierdut. Iar mamele singure au mereu ceva de pierdut. Nu poţi riposta, nu poţi să te ridici şi să pleci. Te gîndeşti că trebuie să pui pîinea aia amară, udată de lacrimi, pe masa copiilor tăi. Pui capul în pămînt, te laşi umilită. Simţi neputinţa cum te suguşă, vezi negru în faţa ochilor. Te gîndeşti că în altă ţară nu ai fi putut păţi aşa ceva. Nu ai fi fost mereu la cheremul unui bărbat frustrat, emasculat de prezenţa ta, care să te umilească cum ştie şi poate el mai bine. Păţeşti asta de prea mulţi ani. Bărbatul-şef, bărbatul-soţ, bărbatul-(aşa-zis)prieten, bărbatul-(ne)bărbat.
Ridici ochii din pămînt. Îţi spui că ai pierdut o luptă mică, una mică de tot. Infimă. Ai pierdut multe lupte mici, ai plecat de multe ori îngenucheată, înlăcrimată. Dar nu ai fost făcută knockout niciodată. Niciodată, auzi?
Te-ai ridicat, ai mers mai departe, chiar dacă ai umblat strîmb, şchiopătat. E o lume a bărbaţilor şi tu ai ales să îi înfrunţi, nu să li te supui. Nu ai fost de vînzare şi ai fost pedepsită pentru asta. Aspru. Încă ţi se dă peste bot. Încasezi. Apoi va veni o vreme cînd nu vei mai încasa. Ştii sigur asta.
Nu înţelegi mecanismul prin care o fiinţă puternică loveşte una slabă, doar pentru că poate. Că are cum şi cu ce. Că e în poziţia în care poate da bocanci în gură. Şi dacă tot e aşezat atît de bine, de ce să nu profite. Şi zbang, încă un bocanc în dinţi.
Acum îţi ştergi lacrimile, înghiţi nodul. Îţi priveşti neputinţa din ochi în retrovizoare. Apeşi ambreiajul, bagi în marşarier. Respiri adînc, din suspin. O să le arăţi tu lor. O să le arăţi tu. Lor.
stîlceli şi nostalgii Postarea următoare:
Cluj, topuri şi Paraziţii (iar mai apoi Moldova)
De ce în marşarier? Până când o sa bagi în marşarier?
doar ca să îmi iau viteză. trebuie să faci un pas în spate, ca să iei avînt. doar de asta. nu am ales marşarierul întîmplător. 😉
stii probabil ca marsarierul este cea mai puternica viteza a masinii,data viitoare lasa-l pe magar sa il vezi in oglina retrovizoare si dupa………..
de-ţi bate –n geam norocul împuşcat
cu răni de fiară încolţită
în câmp pustiu
în cer pustiu
în miez de viaţă pustiită
să râzi
s-alergi în jurul tău
să laşi obloanele închise
şi nu cumva să-ţi pară rău
că-s lacrimile stinse
de-ţi bate-n uşi norocul muribund
urlând a disperare
închide-ţi pleoapele şi fugi
şi nu-ţi păsa că doare
norocul oricum va muri
doar suferinţa ţi-e nemuritoare
fain
Felicitari! Frumoasa poezie.
Toate se platesc mai devreme (in viata asta) sau mai tarziu (in celalta viata) pt ce face fiecare.Razbunarea este in mana lui Dumnezeu, stie El ce e mai bine pt fiecare adica cum , cand si daca sa il pedepsesca sau sa ingaduie sa culeaga roadele la ce a seamanat .Mai bine cu o constiinta curata si calcati in picioare decat cu una incarcata si ligusiti facand pact cu raul si nedreptatea.Capul sus caci ce a fost greu a cam trecut azi maine veti avea fetele pe cont propriu .Oare cata umilinta nu au rabdat parintii si bunicii nostrii din partea comunistilor si ale uneltelor lor oameni de cea mai joasa speta ca sa ne cresca pe noi .Asa sa facem si noi .Felicitari ca nu faceti compromisuri si tot inainte.
păi eu nu cred în răzbunare. nu m-am răzbunat niciodată şi nu aştept să fiu răzbunată. oamenii dorm exact aşa cum îşi aştern.
si roata se invarte,si Dumnezeu nu doarme
Imi amintesc titlul unei carti politiste citite inainte de ’89 .. ,,Totul se plateste,, de R.Chandler. Atunci credeam ca-i asa, acum stiu ca nu-i chiar asa. Unii sunt rai (da’ destepti) si le merge bine, altii sunt buni si destepti…multi nu sunt nici, nici si tot le merge bine…. hazardul si intimplarea umple lumea. Nu cred ca trebe sa ne para rau noua astora care .. ne credem buni ca nu suntem o tira mai rai.
E adevarat ca pentru copii citeodata ne umilim, dar o facem cu speranta ca nu-i degeaba.
Da, e o lume a barbatilor si o femeie care vrea sa ii infrunte, sa le arate ca-i mai desteapta decit multi dintre ei, de obicei o cam ia.. Cred ca fara sa uzeze de armele ,,specifice,, n-are prea multe sanse de succes, doar daca nu vrea sa se transforme intr-unul.
Mesajul de final pt. tagma ,,lor,, nu e un masaj.. atentie ,,coditelor,, s-a infiltrat o amazoana si are si armura pe ea.
Nu te supara, soro.
Nu inteleg…
seful ala e rau pt ca e barbat?sau pt ca asa vrea el, sa fie rau?
adica in locul lui nu putea sa fie o sefa rea?Doar sefii barbati sunt rai?eu intreb pt ca toti sefii mei sunt si pot fi doar barbati si niciodata nu am privit lucrurile ca si cum sefii barbati pot fi diferiti de sefele femei.
eu am fost şefă mulţi ani şi am fost o şefă bună. oamenii m-au iubit şi au avut ce învăţa de la mine.
draga mea,
e greu. pe pamant e greu. si nu numai la noi in tara. citeam la un momm dat un articol care spunea ca in SUA 70% din femeile puternice financiar (hai sa le zicem asa) divorteaza. spune mult chestia asta. nu e vorba insa numai de barbati. eu stiu, si mama mea a stiut, cat de hidoasa poate fi si o femeie daca ai nenorocul sa ajungi la mana ei. vorbesc aici de oamenii de o anumita factura, iar oamenii, dupa ce treci de buna ziua, se dovedesc de foarte multe ori a fi de o anumita factura. pentru ca puterea, sau o pozitie de putere fata de altcineva mai dezavantajat, scoate ce e mai rau din unii…din multi. putem fi incredibil de mici si de urati, atat de mici si de urati ca ti se aduna toata fierea in cerul gurii si ti se strange carnea pe tine. si pot sa-ti mai spun un lucru, testat, prin forta imprejurarilor, de mine – da, e asa cum ai spus, dormim toti asa cum ne asternem, nu mai e nevoie sa se razbune nimeni pe noi. am vazut cu ochii mei cum oamenii sfarsesc, chiar si atunci cand nu mai indrazneam sa astept vreo reparatie, fix dupa sufletul si erorile lor. din pacate, asta nu rezolva nimic pentru cel lovit si umilit. ”Floare albastra, floare albastra, totusi este trist in lume…”
a fi sef bun sau nu, in sensul de lepra sau nu, nu tine de sex. am avut femei sefe oribile si barbati sefi oribili dar si contrariul, in ambele categorii. pe de alta parte, da,traim intr-o lume a barbatilor, la responsabilitati egale, functii sau profesii egale salarii diferite, cele ale femeilor mai mici. tot in acest context, sa nu uitam ca tatal fondator al feminismului este un barbat, Dumas le Fils. Si, personal, prefer o lepra de sef si nu o lepra de sefa, vorba aceea, nu-i da femeii puterea. Cam ce-a facut Dumnezeu, nu ne-a dat ci ne-a luat puterea, chestia cu marul si altele. Lor, 9n acest sens ar insemna leprepor, indiferent de sex
n.b. in acest sens….leprelor
Who the fuck are you??????
Salut,
Înainte să citești tot ce am scris o să te rog să ai răbdare și să parcurgi până la capăt tot ce încerc să debitez aici. Fă un efort și nu renunța indiferent de cât de mult ai vrea să o faci. Nu mă cataloga de la început ca fiind un trepanat asemeni altora, dar poți să o faci după ce termini de citit ce am de spus. Printr-o întâmplare despre care nu vreau să vorbesc încă, am suferit un șoc,. De fapt , trebuie să fiu cinstit și să spun că am suferit cel mai mare șoc din viața mea. Neînțelegând de ce trec prin asta si refuzându-mi-se un răspuns corect, am înnebunit brusc, am devenit patetic și melodramatic și am făcut greșeli. Am emis ipoteze greșite și am lovit la rândul meu. De durere am lovit… Apoi, ca răspuns la tot ce devenisem am primit ” discurs despre neputiință” . Atât de multă durere nu am simțit în viața mea! Iți jur că am ajuns la UPU. Glicemia mea a fost , pentru prima dată peste 600 și pentru prima dată am avut probleme cardiace! Atât de tare și de nedrept a putut să mă lovească discursul ăsta! Mi-am revenit. Greu dar mi-am revenit. Și atunci am scris ceva ce aș fi vrut să ajungă la tine. Nu te cunoșteam deloc! Nu auzisem despre tine, spre rușinea mea.Eram prea ocupat să iubesc! Trebuia însa , asemeni ție, să îmi descarc cumva nervii:
Discurs despre discursul neputiinței:
În viață depindem unul de altul și ne schimbăm unul pe altul. Crezi că o știe? Că o paralizează? Că îi inundă creierul? Te îșeli! Nu a cunoscut-o încă! Mai e puțin însă…
Intuește ceva, dar nu o știe pe toată! Nu e încă paralizată dacă scrâșnește din dinți! Nu are inundat creierul dacă vede încă frustrarea de pe chipul tău!
Cine ești tu? Tu ești frustratul! Șeful, soțul, amantul, ne bărbatul… Mai ești și tată! Dar asta nu vrea să recunoască! Nu are nevoie de sentimente care o pot încălzi. Astea îi fac greață! Perfect!
Nu ai fost așa! Îți mai amintesti cum ai fost ? Dar așa ai ajuns acum! Te-ai dezumanizat! Vrei să știi cât? De tot!
Are perfectă dreptate când spune de bocanci! Sunt la tine în picioare! Și îi spargi dinții cu ei! Pentru că poți! Dar nu știe de ce, nu-i așa? Ea a venit într-o zi cu ei , ia așezat duios în picioarele tale, a strâns șireturile și apoi… zbang cu dinții de ei! S-a aruncat cu fața înainte și apoi a dat vina pe tine. Ai fost siderat mai întâi. Apoi te-ai rușinat. Mai apoi a început să-ti placă! Și ai regretat că bocancii nu i-au spart și sufletul întreg nu numai dinții lui. E bine însă și așa! Poate se lasă însă înșelată de neputiința ta. O da! O să o lași să credă asta cum o să o lași să creadă că da, ești emasculat de prezența ei. Sigur o să vrea să te mai umilească odata și să îți dovedeascaă ce ne bărbat ai devenit. Știi că dacă o să ai răbdare o să vrea asta! O cunoști prea bine! Și atunci, atunci… O să vadă că se poate și mai rău decat cu bocancii în dinți. Cu sufletul violat! Pentru că poți! Un barbat emasculat de prezența ei poate asta! Și știi de ce poți? Pentru că ea te face să fii așa! Ești produsul dorințelor ei! Nu-i mulțumi pentru asta! Roagă-te însă ca, atunci când o să îi crească copii, mamă singura pentru că așa a ales, să-și găsească și ei bocancii potriviți! Pentru că, nu-i așa, și asta o știi prea bine cel care lovește cu bocancul în suflet e chiar ea! Dar hoțul neprins…
Durerea mea nu s-a potolit, dar am învățat să o suport. Culmea e că în timp ce scriam ce tocmai ai citit, pentru prima dată în viață am auzit o piesă care mi-a plăcut la nebunie pentru că rezona cu mine și cu starea mea și am îndrăgit-o pe loc. E piesa Formidabile ( CECI N’EST PAS UNE LECTIONE). Ma obsedat când am ascultat-o a doua oară și de atunci ascult numai piesa asta ca un idiot care nu mai vrea nimic. Îmi rămăseseră puține lucruri de făcut în viața asta! Nu îi mai vedeam rostul. Unul din puținele lucruri pe care le mai aveam de făcut era să îți trimit Discursul meu. Te uram! ( stai liniștită, nu te iubesc acum). Dar, pentru că eram curios să văd cine mă lovise atât de rău încât aproape am murit am răsfoit blogul tău. Nu am citit foarte mult, dar o să îl citesc tot. La un moment dat am găsit: ceci n’est pas une lectione scris de tine și am rămas mască. De ce? Nu știu. Poate de la ascuțișul pixului tău care ma trepanat! Deci: who the fack are you????
Ce dracu cauți prin creierul meu? Și de ce îți port eu jumătate din durere? Culmea e că îmi place și că nu o să ți-o dau înapoi niciodată!
Regret acum ce am scris , dar nu o să schimb nimic! Poate e o lecție despre cum , lovită de un idiot reușești să fii aproape mortală. Dacă asta ți-ai dorit…aproape ai reușit. Dar… cine sunt eu sa dau lectii, nu-i asa? :). Și nu uita!!!!! Cei mai grei bocanci sunt cuvintele. 🙂 Dar tu știi ca e așa… Mi-ar plăcea să te cunosc dar am vagul sentiment că asta nu se va întâmpla prea curând. Cine știe, poate într-o altă viata…
Scutaru Ghiocel
Ghiocel tata, schimba dealer-ul.
Eu cred că oamenii iși umilesc semenii din două motive:
1. își marchează teritoriul;
2. se tem că pierd teritoriul.
Cu alte cuvinte, ca să acumuleze putere, sau ca să nu o piardă.
Oamenii ăștia nu înțeleg nimic din frumusețea vieții. Prin contrast, cei umiliți învață despre Bine. Binele nu există decât în prezența răului.
Oare cum era în matriarhat?