MENU
focus on shit

de • 28 ianuarie 2015 • adevărurile mele, oamenarComentarii (26)

*comments are disabled (and so they’ll sometimes stay)

Cei care obişnuiţi să mai lăsaţi cîte o urmă pe aici aţi observat că la unele texte comentariile nu mai sunt permise. A fost o decizie pe care am luat-o de curînd. Deşi există un cuvînt înapoi, nu toată lumea a trecut pe acolo. Reiterez, aşadar:

„Acesta este un loc mai mult decât un blog. Locul unde eu mă despieliţez, mă descarnez, mă jupoi, mă desfac bucăţi şi mă dau.

Clickul pe care îl daţi  e fierastrăul cu care faceţi sternotomia mea. Îmi deschideţi pieptul şi umblaţi pe dinăuntru prin mine. Umblaţi uşor, rogu-vă, că mă doare. Nu atingeţi, nu zgămâiaţi, nu etichetaţi. Nu parcaţi pe aortă, nu scuipaţi. Nu vă urcaţi încălţaţi cu cizmele pline de noroi. Mulţumesc.

Bine aţi venit în locul meu, sufletul meu, limfa mea, durerea mea, umorul meu, flagelarea mea. Poftiţi şi gustaţi, cum vi se pare limba mea? Amară, spuneţi? Ah,  putin cam iute, poate? Dar vă rog, degustaţi şi cristalinul, nu e aşa că e uşor sărat?

Bună ziua, aşadar.  Mi-am înmormântat primul iubit, am părul scurt şi nasul cârn, doi copii, am supravieţuit unei furtuni pe mare şi unei avalanşe. Am 36 de ani, un metru şaptejtrei şi o mânuţă care scrie la mine în cap mare parte din toate astea, mai cu seamă noaptea.  Mi s-a spus că sunt narcisistă, dar eu mă cred autoironică doar.  Înainte să mă îndrăgostesc, pasămite, precum Narcis, de propria-mi reflexie, eram complexată şi nesigură. La 27 de ani, mi-am făcut cadou de ziua mea un tricou cu mine. Bine, nu era chiar tricou, era un maiou alb, că ziua mea e la începutul verii. Şi am scris pe el: sunt minunată, merit să am tricou cu mine. Asta, pe jumate. Pe cealaltă am pus jumate de faţa mea, dintr-o poză pe care mi-a făcut-o un coleg  în parc, odată. La 40 poate o să îmi mai fac tricou cu mine, pe care o să scriu: nu sunt perfectă, am toate defectele, dar posed şi ceva calităţi.

Cred că prima poruncă ar trebui să fie: iubeşte-te pe tine însuţi.

Celor cărora nu le plac, dar în loc să mă ignore şi să meargă altundeva unde să le fie bine, simt nevoia să mă insulte le sugerez să citească asta, că parcă nu m-aş repeta aici. Şi le spun că, în 10 ani de apărut la televizor, am auzit despre mine cam tot ce se poate auzi de rău, iar registrul injuriilor, insultelor şi jignirilor e destul de strâmt, sunt cam aceleaşi, le-am încasat deja pe toate, vă repetaţi.

Nu scriu în scop matrimonial, nu urmăresc deloc să îmi găsesc iubirea pe internet aşa că nu mă căutaţi să mă scoateţi în oraş, să mă luaţi de nevastă, să îmi faceţi amor sălbatic sau domestic. Nu sunt interesată. Fir.

Desigur, sunt doar o pizdă lirică. Iar dacă licenţa asta îţi pică greu la lingurică, ai greşit (b)locul. Încearcă la scara alăturată.”

Mulţumesc.

Problema cu oamenii, mai ales atunci cînd sunt mulţi, deci diverşi, e că dacă au ocazia să îşi şteargă cizma murdară de sufletul tău, o vor face. Şi asta nu doar pe internet. Psihologii au detectat demult dorinţa de a-i minimiza, umili, răni, anula pe alţii, ca să îi aduci la nivelul tău, practicată de cei mai josnici dintre semenii noştri.
Şi am mai învăţat un lucru despre oameni: nu e de-ajuns să îi rogi să nu. Trebuie să le interzici, să le faci imposibil. Uneori, dictatura e cea mai democrată formă de a conduce. O mare parte dintre bipezii umani, cum ne numea Schopenhauer, (deseori pe bună dreptate), nu ar trebui să aibă voie la opţiuni. Îi încurcă.

Aşadar, la anumite texte, comentariile vor continua să rămînă închise. Nu la toate. Dar aş vrea să evit macularea lor cu stropi de venin sau umori libidinale. Şi acum moderez şi şterg insultele, comentariile violente ca mesaj. Nu criticile, cum greşit au înţeles unii. Dar e ok, ei îmi înţeleg greşit şi umorul şi amarul, nu au instrumentele necesare, nu mă pot supăra pe ei. Dar pot să opresc o avalanşă cu caca, dacă îmi stă în puteri, să se rostogolească în spaţiul meu. Al meu, plătit de mine şi citit de mii de oameni zilnic, gratis.

Uite aici un exemplu de mesaj primit de mine zilele astea. Ocazie cu care am aflat că mă ocup cu pervertirea limbii române.

Buna seara, am facut candva un comentariu pe blog-ul tau, cu sinceritate, cu participare, fara menajamente, nu ai lasat comentariul si m-ai si blocat, hmm, de ce de fapt? Scrii mult despre cum nu vrei sa fi, si chiar ii rogi pe cei din jur sa te faca atenta (chiar sa te si omoare) cand te vei lua prea tare in serios si vei fi ca… Florin Piersic Si atunci de ce nu permiti nici o critica, nici un rand care nu aplauda si nu te flateaza? si de ce „bei” complimentele ca pe ambrozie? De ce te risipesti in mii de fotografii? Frumusetea adevarata nu trebuie fotografiata, exista fara de „konterfei” Un om frumos nu stie ca e frumos, iar un om puternic nu are nevoie de lingusitori si de claqueuri. Totusi iti doresc numai bine. Si la multi ani fetei tale!

Haha, cum e asta, totuşi, îţi doresc numai bine, cînd puteam să îţi doresc numai rău!

Şi i-am raspuns omului:

Nu permit jigniri şi insulte, blogul e plin de comentarii critice.

Eu unul nu jignesc si nu insult, iar acest limbaj crud imi e strain. Nu ma intereseaza blogul dumitale, domnisoara, am facut-o pt. ca scriu, impreuna cu inca doi filologi, la un studiu despre pervertirea limbii române in diverse bloguri autohtone, si esti pe locul trei in acest ranking. altminteri nu pot decat sa zambesc, cand vad ce „debitezi”. Si acum ma scuz, am ceva mai bun de facut!

QED.

M-am uitat scurt pe profilul omului de Facebook. Dincolo de o poză ostentativ macho de profil, filologul nostru posta declaraţii de amor unei doamne, declaraţii şi dedicaţii de un penibil rar. Sigur, în opinia mea, orice declaraţie de amor feisbucistă e buză cu ridicolul – amorul se face în alcov, nu pe peretele public. Sau în artă. Noroc că m-am uitat, că nu aş fi ştiut de ce mi-e pagina de facebook a blogului împroşcată toată cu venin a doua zi dimineaţă – pasămite descinsese dulcineea, să combată cot la cot cu filologul ei. Le-am dat block şi ban, deşi aflasem de la Mîndruţă că Mark te pedepseşte dacă eşti antisocial. Dar uneori există preţuri care merită plătite. De ce vă risipiţi, măi ciocoflendărilor, energia pe alţii?

Toţi ceilalţi, hai, dansaţi cu mine, străinilor.

 

 

 

26 răspunsuri la postarea *comments are disabled (and so they’ll sometimes stay)

  1. Camikaze Păcurar spune:

    e amuzant că omul scrie un studiu despre pervertirea limbii, dar tu ești a treia în acest „ranking”.

    • Petronela spune:

      Acum, eu sunt supărată foc că m-a pus pe locul 3. Aş fi vrut să îmi asum toată pervertirea limbii române, să rămîu în istorie ca Cea Care a Pervertit Limba Română. Să fie al meu locul întîi şi singurul. Dar locul 3? Păi eu sunt de locul 3? Aud?

    • Borgia spune:

      Tu posezi naturalismul liric. De ai fi poeta, te as asemana „iluzoriu”, cu Nina Cassian. Tii minte..odata ,cu o urma usoara de ironie, dara si plina de mandrie, ne ai cerut sa ni te adresam cu „autoareo”.
      Nu mi pasa de publici au ba comentariile mele. Pentru mine esti „autoarea”. Preferata. Far’ de pupincurism.

    • Petronela spune:

      haoleo, păi sunt poetă, nu am o carte de poezie? mînca-ţi-aş! 😀
      vez dacă citiţ numa bloguri? nu ştiţ ce scrie în cărţi la uameni.

  2. Daniela spune:

    Mvaaaai, domnul este dus cu capul.Rau de tot.
    Legat de ce a comentat, trebuia sa iti citeasca blogul mai amanuntit, ca eu de cand te citesc am inteles intotdeauna ce vrei sa spui, dar ce a vrut sa zica el cu cuvintele„konterfei”, „claqueuri” jur ca nu am inteles.El mai degraba perverteste limba romana. Tu chiar folosesti cuvintele intr-un mod inedit si dai acestei limbi romane viata. Eu asa percep cand te citesc, ca cuvintele tale sunt vii.
    Pentru cei care vorbesc tampenii este proverbul asta: „Daca pe om nu il poti ajuta, mai bine nu-l incurca”.

    Daniela

  3. cara spune:

    Bai…pervertito, this is your middle name, de ce nu lasi omul sa ocupe primele trei locuri, asa cum se cuvine de fapt, cu cununita cu tot si o excursie cu scoala, cum merita astfel de filo-logu-mi-ar mie stiu eu ce, ia mai gandeste-te. Vii asa, de niciunde si te intromisionezi sa-i strici omului clasamentul si tot tacamul.
    Lasa, eu te vreau asa, cu perversiuni cu tot si sa se duca el cu sorcova si sa te mai caute cand l-om chema noi. Si doar atunci. Dixit.

    • Petronela spune:

      dar filologii ăştia, care sunt filologi, la şcoala lor de filologi, nu învaţă că să fii se scrie cu doi de i? sau sunt ocupaţi să înveţe care e treaba cu ăştia, cu konterfei şi claqueuri?

    • Mihai spune:

      asta mi-a sarit si mie in ochi, dar sincer , nu cred ca ai tu timp sa-l pierzi cu specimene de genul ala.

  4. Mirona spune:

    Ce-mi plac mie filologii care nu pricep ca limba e facuta ca sa fie utilizata si ca, mai ales scriitorii, au dreptul, ba chiar si obligatia sa se joace cu cuvintele. Pana la urma de aici se vede si talentul, din felul in care folosesti cuvintele. Una e sa fii agramat, si alta sa dai alt sens unui cuvant, sa-l pui in alt context decat cel obisnuit etc.
    Fara a incerca sa ma compar, mi-am auzit si eu comentarii cum ca nu cunosc sensul unor cuvinte. Am zambit si le-am raspuns ca ei nu cunosc sensul scriiturii, al ironiei si al literaturii, in general.
    Cat despre bloguri care chiar pervertesc limba, ohoooo! Sunt destule! Dar nu cred ca asta e unul din ele. 🙂

  5. Ella spune:

    Astia nu au unde se da in stamba si au zis sa-si incerce norocul aci la tine pe blog. Sa purceada mai la vale, aici nu e loc.

  6. Laura Driha spune:

    Te despieliţezi, te descarnezi, te jupoi, si te desfaci în bucăţi tu duoamnă, dar cruditățile nu-s pentru toate gusturile! Poate-i omul vegetarian și nu gustă nici dacă-i de înaltă calitate ospățul, gratis și mișto cum îs la tine nervii așezați aci în galantare.
    Mie-mi plac drepturile la replică și găsesc absolut savuros schimbul de replici de la unele scrieri din acest loc de unde sper să nu mă alungi vreodată (și dacă mă alungi, tot am să am librăriile să mă răscolești! – sîc!) și râd și plâng de multe ori când văd, vorba ceea, câtă lume cu prea mult timp și prea puțină simțire mișună a dezastru oriunde e puțină creație, ca niște molii flămânde să nimicească.
    Dar cât suflet să tot risipești cu neghiobii? Și până când?
    Bravos încă o dată! Te aplaud, ce mereu, în picioare și zâmbind!

    • Petronela spune:

      Şi mie îmi place dreptul la replică, cu atît mai mult cu cît pe blog scriu multă opinie şi mă joc, literatură mai puţin, că aia e pentru rafturile librăriilor. Şi nici nu îmi doresc unanimitate şi prosternare, însă de aici pînă la insultă, jignire, umilire e drum lung de bătut iar eu nu poftesc a-l bate. 🙂 Sunt bineveniţi toţi cei care au măsură şi folosesc un ton civilizat.

  7. mugur spune:

    Un om nu este o instituție (cu foarte rare excepții). Nu numai că te-ai supărat „nenecesar” (ceea ce tuturor ni se intamplă des :), din păcate), dar ți-ai pierdut și vreme judecând scrisele omului 🙂 respectiv (plus 🙂 căutându-i profilul de facebook). Nu crezi? 🙂

    • Petronela spune:

      Pe Fb mi-a scris, am dat doar un click, nu am căutat. Şi nu m-am supărat, m-am amuzat. Decizia de a închide comentariile nu are legătură cu mesajul lui, ci cu faptul că doresc să protejez anumite texte care provin din emoţii puternice de comentarii nelalocul lor şi sfaturi de care nu am nevoie. Ai înţeles greşit.

  8. Magda spune:

    Petronela,
    Șansa sau neșansa, dacă vrei, face ca de curând să fi trecut prin exact același spectru de micimi umane, atât de mici și de sordide încât ajunsesem să chestionez abilitatea mea de a discerne între alb și negru, întratât reușiseră să mă facă să mă îndoiesc de capacitățile mele… Toate, pornite de la o mână de corifei de garsonieră, la fel de implicați în a-mi desena mie calea dreaptă, în a mă aduce pe linie, în a-și proba elocința ideatică, iată, într-o vitrină, fix în fața ochilor mei. La fel, personaje virtuale pline de ego, avataruri goale de conținut, etc,etc. Pe scurt, ce-am învățat eu din asta: de prea multă carte, elementele câtorva generații (în genere între 45-60 de ani și cred că asta are a face cu faptul că pe noi ne bătea tovarășa cu linia-n cap în clasă) au sărit de pe fix. E un adevăr. Ei sunt timizi și șovăielnici în realitate, ei nu te privesc niciodată în ochi, ci doar pieziș, așa…Este o psihoză, probabil are ea și un termen medical alăturat, o grandomanie amestecată cu nevoia de a diseca, de a jupui pe cel de-alături care s-arată la lumină…lasă-i, e tot ce pot să zic. Tu vezi-ți de drumul tău prin oceanul de vorbe, arată-le degetul din mijloc dacă e cazul și nu uita: învingătorii și învinșii provin din aceleași maternități. de acolo ușurința , familiaritatea cu care ei te abordează. Nu înseamnă însă că tu ai fi dispusă să-ți amesteci scutecele cu alelor. E o lume și e un loc pentru fiecare. Să închei, da, nebuni de-ăștia am în Canada o droaie, cred c-a dat cu tunul și i-a adunat pe toți aici. Au rămas și prin România? 🙂

  9. Magda spune:

    Ce-ți spuneam? Fomiștii intelectuali emigrați cu aplauze în anii 90, pentru care urcarea în avioanele de Montreal și Toronto a fost mișcarea majoră a vieții. Ce a urmat pentru ei? O serie de frustrări, etc,etc…nu mă face să mă pornesc, că ți-i altoiesc până pe seară, eheeei!….deci move on, ei sunt tenaci, bine hrăniți și cu mințile varză.

    • Petronela spune:

      pe mine ma amuza, le vad mecanismele psihologice in cele mai fine detalii. in niciun caz nu ma tin in loc. sunt un subiect de cercetare sociologica pentru mine. ii observ, rad, trag concluzii. asta e tot.

  10. dojo spune:

    Aveam acum 13 ani un forum de arte martiale, probabil primul din ro, sau ceva de genul. Mi-am luat destule pe bot de la tot felul de sensei care nu intelegeau ca nu-s pe tarlaua „lu’ ma-sa”, deci eu faceam regulile. Am invatat si in 10 ani de radio sa-mi vad de ale mele si sa cresc un obraz mai gros. Nu merge tot timpul, dar e indicat. E plina lumea de oameni suparati, care nu stiu cum sa se mai descarce, asa ca ‘asta’ zen-ul altora, ca doar e usor

  11. Florin spune:

    Cred că omul şi—a exprimat o parere in termeni rezonabili…E atât de grav?!

    • Petronela spune:

      omul a făcut niște judecăți de valoare, a pus etichete și m-a jignit. ca să insulți nu e nevoie să folosești termeni duri, din argou. nu, nu e grav, atît poate el.

  12. Udy spune:

    „nu vrei sa fi” – QED

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *