MENU
fagaras

de • 10 iulie 2015 • adevărurile meleComentarii (46)

despre sfidare și dispreț

Cînd vii dinspre Brașov înspre Sibiu, în apropiere de Făgăraș, de departe, de pe dealuri, privirea ți-e confiscată de o strălucire orbitoare. Așa trebuie că luceau în soare palatele cu totul și cu totul de aur ale împăratului pe tărîmurile fantastice ale poveștilor copilăriei. Cel puțin eu așa mi le imaginam: la soare să te poți uita, dar la ele ba. Mijești ochii, mai pui o pereche de ochelari de soare, mai înaintezi puțin. Din mijlocul orașului, se înalță, monstruos și orbitor, o biserică cu acoperișul acoperit cu foiță aurită, înconjurată de blocuri comuniste cu apartamente goale și una dintre cele mai crunte sărăcii din zona asta. Fiindcă Făgărașul a rămas gol și se umple doar în august, cînd e vacanță în Italia și Spania, unde localnicii au emigrat în masă după ce li s-a închis combinatul. Am și eu doi veri plecați cu familiile – veri pe care îi vizitam cînd eram mică, atunci cînd orașul arăta și vibra complet diferit.

Am tot văzut și făcut știri despre catedrala din Făgăraș: ba că Guvernul a dat 2 milioane de lei pentru ridicarea ei cu care ar fi putut reabilita un cartier întreg, ba că acoperișul e făcut cu foiță de aur, ba că e doar inox aurit, ba că ar mai fi zece lăcașuri de închinăciune în orășelul ăsta pauper și părăsit. Dar niciodată nu m-a izbit ca acum inadecvarea ei. La scară mică, Făgărașul cu catedrala lui sfidătoare și strălucitoare, golit de populația care a plecat să sclavagească afară, sărac, deprimat – este România. Biserica asta monstruoasă și aurită e simptomatică pentru situația paradoxală a țării ăsteia. Opulența și obrăznicia ei disprețuitoare transmit foarte clar un mesaj care, din păcate, ocolește sau ricoșează din mințile întunericite de frici ale românului de rînd: într-o țară în care majoritatea oamenilor trăiesc la granița subzistenței, Biserica este cel mai important și cel mai prosper agent economic, scutit de taxe și, în plus, subvenționat de stat!, care exploatează și întreține cu abilitate și viclenie tocmai aceste frici, din care se hrănește și înflorește

Educație sexuală în școli, ca în Occident? Doamne ferește, ce pornire satanică este și aiasta, să educi, cînd Biserica și prefericiții și bogații ei slujitori au nevoie de ignoranță, spaime, superstiții, ca să le poată căpușa? Scoaterea religiei din programa școlară într-un stat presupus laic, dar care se închină la icoane și pupă moaște mai abitir decît o țață habotnică? Păi unde o să ajungă enervantdefericiții în ritmul ăsta? Să sărăcească? Ce s-ar alege de BOR, repet, această ultraprosperă companie scutită de taxe și subvenționată de clasa politică, dacă generațiile care se ridică acum ar avea mințile libere de frici și superstiții și ar înceta să cotizeze?

Precum negrul din Pulp Fiction care memorase o părticică din Biblie ca să le recite celor pe care îi ucidea, o să învăț pasajul ăsta din Ioan pe de rost, să îl declam popilor, acestori neonegustori, super agenți de vînzări: „Isus a găsit în templu vînzătorii de boi, de oi şi de porumbei şi pe schimbătorii de bani şezînd acolo. Făcînd un bici din funii, i-a alungat pe toţi din templu, la fel ca şi oile şi boii; a împrăştiat monedele schimbătorilor de bani şi a răsturnat mesele, iar celor care vindeau porumbei le-a zis: «Luaţi acestea de aici! Nu faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie”» (Ioan 2,14-16).

Iar toate astea nu le spune un om ateu sau lipsit de credință. Nici vorbă. A disocia Biserica, religia, dogma (și ce s-a întîmplat cu ele în mîinile lacome ale prelaților) de credință, mi se pare o chestiune de minimum bun simț.

 

46 răspunsuri la postarea despre sfidare și dispreț

  1. iolanda spune:

    oo Da! ce gandirea…aurita! un text bun, savuros…trist de adevarat!

  2. Mihai spune:

    tu vezi lucrurile in extreme: realitatea BOR se indreapta spre una dintre ele, spre institutionalizare , spre negustoria harului etc etc adica spre o realitate pe care o expui tu aici , dar inca nu ajuns acolo din fericire…..o sa ajunga daca continua pe drumul asta.
    si a doua extrema : preotii sa nu mai fie platiti pentru ceea ce fac.sa vorbim doar despre asta(si nu despre constructia de biserici ,subventii etc,… apropo BOR nu e scutita de nici o taxa se face aici o confuzie sigurul avantaj al BOR este ca e scutita de impozitul pe terenuri si cladiri).
    deci sa nu mai platim pe preoti pt ca sunt bogati. asta inseamna preoti celibi fara familii …. ar fi asta o solutie?ar fi mesajul lui Hristos mai bine transmis de niste oameni care ar predica iubirea fara macar sa aiba habar ce inseamna?
    inca un apropo de bani: am 15 ani vechime in preotie, si platesc lunar 1280 lei lunar la stat -contributii la asigurari sociale adica CAS. afara de salar eu trebuie sa fac rost mai intai de banii astia ca sa-i dau statului.statul imi da mie 900 de lei eu ii dau 1280.
    Deci ca sa-mi iau salariul integral , de 1450 de lei lunar eu trebuie sa fac rost mai intai de 1280 pt CAS si apoi inca 800 pt salariul din surse proprii.(pt ca am si dascal angajat) deci in total 2000 de lei lunar . ei bine eu la biserica strang in medie 1000 lei lunar.la astia mai pun de la cei 900 de lei ai mei 280 pt CAS si eu raman cu vreo 620-700 lei lunar. asta e soarta a 80% din preotii din tara asta. unii fac agricultura altii taximetrie ,altii au neveste bogate, etc. dar va spun un lucru trist : in tara asta 80% din preoti nu pot trai doar din preotie si atunci unde e sfidarea si dispretul? aaa daca vrei sa vorbim doar de cei 20% care huzuresc prin parohii de orase mari cu 2000 de botezuri si 7845 de cununii pe an (fata de 2 botezuri si 1 cununie la sate) ok , inteleg ….

    • iolanda spune:

      Mihai… (in primul rand daca nu erai preot, nici nu ma oboseam sa mai scriu….)
      Dar oare ai tu ideea cati oameni traiesc cu foooarte putini bani din munca la fel de cinstita? (numere nu stiu nici eu, dar sunt muuuuuulti) …
      Insa, nici cel mai smerit preot, dascal etc. nu mai poate convinge ca biserica azi e pe drumul cel bun. A deriat rau. Cu riscul sa fiu criticata as spune chiar ca e pe acelasi nivel cu politica, despre care stim cu totii ca e ce mai mare…. MARE….

    • Mihai spune:

      eu nu gandesc in cifre pt ca daca era asa , eram plecat de mult din aceasta prima parohie si singura de pana acum. poate eram si eu plecat afara , ca multi tineri…
      eu gandesc cu inima si cred ca pot sa ajut oameni. nu stau pt mine stau pt ei.
      ai dreptate, ceea ce ma doare pe mine nu e castigul meu modest ci nivelul de trai foarte scazut al oamenilor mei.
      cat despre drumul gresit pe care mergem …afara de luxul si emfaza unor lideri ai nostri, eu unul nu vad mari greseli. Dar nu va speriati, pe cei mandri ii smereste Dumnezeu

    • iolanda spune:

      numai cuvintele unui preot sau ale unui enorias cu „frica de Dumnezeu” pot fi atat de dogmatice.
      Iar faptul ca nu vezi mari greseli….e foaaaarte grav! (mai ales din postura in care te afli)…

    • Florin C spune:

      Hai sa vorbim despre Hristos, atunci, domnule parinte. Stii bine ca Iisus NU A EXISTAT. Conducerea Imperiului roman a inteles ca imperiul se poate destrama, fiind afectat de enorm de multe conflicte interne cu populatiile ocupate, dar si datorita discreditarii si satirizarii paganismului, care nu mai avea nici o credibilitate http://avram-marius.blogspot.ro/2013/12/isus-christos-o-inviere-profitabila.html si ca doar impunerea unei religii unice ar reinstaura controlul mental asupra populatiei, mult mai ieftin si mai eficient decat cel militar si politienesc. Flavienii au „demarat” procedura impunerii crestinismului, procesul fiind finalizat de Constantin. http://www.filmedocumentare.com/mesia-lui-cezar…/. In acest scop, l-au luat pe cronicarul iudeu get-beget Josephus si l-au botezat Flavius Josephus. http://ro.wikipedia.org/wiki/Iosephus_Flavius. In paralel, sectele esoterice au fost eliminate brutal, deoarece reprezentantii lor cunosteau semnificatiile spirituale ale acestui sistem numit „viata” si nu puteau fi constransi fizic, nefiindu-le teama de moarte… gnosticii, esenienii, druizii, nestorienii, zamolxienii, mai tarziu catarii si samanii, si altii. „Istoricitatea” lui Iisus e o minciuna , http://en.wikipedia.org/wiki/Historicity_of_Jesus, dealtfel „Iisus”, ca si multe alte personaje mitologice care au aceeasi semnificatie de „constiintza christica”, nu au existat niciunul http://www.mixdecultura.ro/2014/06/o-altfel-de-istorie-religiilor/ Dealtfel, un studiu literar, stilistic, lexical, al bibliei, demonstreaza ca evangheliile au fost scrise, intr-un rastimp de vreo cinci sute de ani, de cel putin 600 de persoane! Nu prea avem unde sa „bagam” anii astia decat inainte de anul zero! http://www.filmedocumentare.com/cine-a-scris-biblia/. In perioada dintre anul 100 si pana la consiliul de la Niceea, grupuri de „crestini” fanatici au actionat, sub protectia Romei si a patriarhilor, ca niste gasti de cartier, ucigand pe cei ce se opuneau „directiei politice”, distrugand si arzand toate referintzele despre Iisus de dinainte de anul zero, inclusiv prin distrugerea renumitei biblioteci alecsandriene. http://www.descopera.ro/cultura/9187491-hypatia-din-alexandria-intaia-mare-matematiciana-a-lumii-antice . Iar aceste lucruri incep sa devina evidente in urma unor cercetari oneste si nepartinice. http://www.mediafax.ro/…/iisus-nu-a-existat-niciodata… Singura semnalare istorica a lui Iisus, cea facuta de istoricul roman de origine evreiasca Flavius Josephus (37 – 100 d.Hr.) s-a dovedit a fi un fals, un insert realizat cateva sute de ani mai tarziu de catre niste calugari crestini contrariati de faptul ca marele cronicar al Imperiului Roman nu a mentionat absolut nimic despre viata lui Iisus, desi povesteste amanuntit istoria iudeilor chiar in vremea in care a „trait” acesta.
      http://en.wikipedia.org/wiki/Josephus_on_Jesus

    • Florin C spune:

      Daca vrei, discutam si despre adevaratele intelesuri ale bibliei.

    • Ionut spune:

      Cred ca o reorientare profesională ar fi o solutie la problema banilor. Ca doar un preot trebuie să știe puțin din toate

    • Florific spune:

      Pentru ca sa fluieri 6 zile si sa canti a saptea iei prea mult.

  3. fanulumocanu spune:

    hahaha, deci credinciosul de bun simt pune-n cosuri separate credinta, religia, dogma sau biserica. nu poti judeca limpede cand pe tine un acoperis te deruteaza in halul asta. poate ca pentru o renastere a orasului e nevoie de un punct fix, un reper vizibil, solid, care sa creeze sentimentul ca nu totul se destrama. ai probabil 800.000 -1.000.000 de euro cheltuiti pentru biserica aia. e superficial sa crezi ca banii astia ar fi putut fi cheltuiti in scopuri decisive, care sa miste lucrurile mai mult decat o biserica. da, stiu: scoli, spitale, camine de batrani- demagogie ieftina. lucrurile nu functioneaza de maniera o biserica in minus-un spital in plus. din foarte multe motive.

    • Cristina spune:

      Demagogie ieftina? Eu am vazut planuri de dotare a unor spitale, scoli sau centre afer-school pentru copii saraci muult mai ieftine de 1000000 euro. Si ar fi schimbat in bine viata oamneilor si comunitatilor, toate astea.
      Nu e demagogie, si nici lipsa de realism. E doar grav, foarte grav, ca bisericile (fizic, in sens imobiliar) sunt considerate investitii mai demne de a fi sustinute.

    • Petronela spune:

      hai că m-ai făcut să rîd bine. carevasăzică Făgărașul avea nevoie de monstruoșenia asta ca să renască, ha? :))) tot așa cum Românica are nevoie de catedrala bîntuirii neamului, în același scop.

    • Florin C spune:

      Catedrala Mân(t)uirii Neamului.

    • fanulumocanu spune:

      ma bucur ca ti-am inseninat ziua. majoritatii oamenilor li se intampla in viata sa aiba nevoie de un punct fix. exista hipsteri care pleaca-n india sa-si gaseasca echilibrul, sa descopere chestii despre ei, sunt altii care citesc, sunt unii care merg la psiholog, si sunt multi care isi gasesc linistea in biserica. dar oricat ati da-o in materialismul asta de arici pogonici, fiecare dintre voi stiti ca nu puteti construi in lipsa gravitatiei, in lipsa unor pastratori pentru valorile care au nascut civilizatia noastra. exista o manie d-asta proletara impotriva bisericii, izvorata din tot felul autoinvinovatiri interioare, da astea trec. BOR, e evident ca are greselile ei si poate excesele ei, dar sa gasesti un raport de cauzalitate intre neajunsurile noastre si construirea unor biserici e ca si cum ai spune ca n-avem autostrazi pentru ca dam bani la filarmonici si la teatre.

    • Chircu Victor spune:

      Și totuși, de ce atît de multe biserici?

    • Chircu Victor spune:

      Da, credinciosul de bun simț pune în coșuri separate credința, religia, dogma și biserica. Pentru că singura cu adevărat importantă din toate cele 4 este credința. Și credința nu este absolut deloc legată sau condiționată de religie, dogmă și biserică. (Și cînd spun biserică mă refer la felul cum este percepută de marea majoritate a oamenilor, adică instituția în sine formată din cler, biserici etc. Dacă am vorbi despre biserică în sensul ei biblic, sensul la care a făcut referire Hristos cînd a vorbit despre întemeierea ei peste piatra reprezentată de apostolul Petru, asta ar fi o cu totul altă discuție) Credința în divinitate este un act, o trăire, un mod de viață, o concepție care trebuie să fie liber-consimțită, liberă de impuneri, liberă de dogme, liberă de reguli. Nu am nevoie de manuale de utilizare pentru a îmi spune cum să cred. Dar asta a fost concepția bisericii din cele mai vechi timpuri, și anume că doar prin ea se poate ajunge la Dumnezeu. Și au făcut tot posibilul să îndoctrineze popoarele în acest sens. O credință liberă de biserică este inacceptabilă din punctul lor de vedere. Biserica deține cheile porților împărăției lui Dumnezeu, ei eliberează bilete pentru călătoria pînă acolo, ei judecă și decid cine este bun și cine nu.

  4. Anca N. spune:

    Stati linistiti ca nu o termina ei prea curand, nu va mai agitati ca o faceti degeaba 🙂

  5. Mihaela spune:

    Şi as completa… În zona respectiva drumul este atât de denivelat încât musai se trezeşte copilul care doarme, să vadă şi el „minunea”… Dar pentru drum, evident, nu sunt bani 🙁

  6. Monica spune:

    Dar cum functioneaza lucrurile, fanulumocanu? Spune-ne tu! Mesajului tau m-a lăsat fara cuvinte. Aproape ca m-ai convins ca Romania, da, trebuie sa cheltuiască milioane de euro pe biserici. In mod sigur asa va renaște!
    Incredibil…

  7. Monica spune:

    Mesajul, nu mesajului…

  8. Alina spune:

    Se pot construi biserici modeste, se poate sluji in bisericute modeste si ieftine, iar banii economisiti pot fi folositi in multe alte scopuri. in plus, nu e nevoie de 1 biserica la 5 oameni, credinta se poate practica fara fala. Si in plus, biserica pentru ca este un organism de stat ca sa spun asa, s-ar putea implica practic in vietile oamenilor, nu doar cu teorii si predici…de ce nu exista scoli ale bisericilor unde sa abia acces toti copiii, de ce biserica nu organizeaza spitale sau camine de batrani..si chiar daca sunt cazuri, izolate, la scala nationala biserica nu se implica in viata oamenilor decat in masura in care oamenii vin la ea…in multe tari unde poporul este predominant religios, biserica are un rol activ in comunitate, acest feeling nu il am in tara. Fiica mea invata la o scoala a bisericii anglicane, desi este ortodoxa, insa acest lucru nu influenteaza cu nimic credinta ei, ci doar scoala este deschisa oricui, scoala ajutata material de biserica ce ia taxe de la oameni..deci banii se intorc la platitori. Da, ca in multe meserii, nu toti preotii sunt saraci si nici toti preotii sunt bogati, nu e ideea de cat castiga un individ in parte, ci de ce face aceasta institutie finantata de la buget. Nu cred ca articolul vorbea de banii din salariile preotilor, ci de exact banii ce nu sunt impozitati: cladiri terenuri…care sunt in numar impresionant si de o sfidare impresionanta.
    Dar, multe vorbe se adeveresc, parafrazand: „Fericiti sunt cei saraci cu duhul, ca a lor e Imparatia Cerului”.

  9. cosmin spune:

    Salut. S-au scris mii de texte despre acest subiect. Parerile sunt impartite dar un singur lucru as semala caci m-am bagat in discutie fara sa bat la usa. Toti bloggerii au tendinta sa foloseasca o expresie cu care incearca sa acopere de sens goliciunea din blocurile comuniste. Sclavagismul este o problema rezolvata cel putin in tarile civilizate dar noi avem impresia ca imediat cum sarim peste granitza, devenim sclavii cuiva. Sclavi suntem la noi in tara deoarece sistemul ne obliga sa fim sub tutela lui mai mult decat in strainatati. Atentie stimata bloggeritza la acest cuvant si poate pe viitor va schimbati viziunea fata de romanii ce lucreaza pe taramuri straine.

    • Petronela spune:

      eu mă refer la oamenii din Făgăraș – un fenomen pe care îl cunosc și l-am studiat îndeaproape. majoritatea sunt oameni care au lucrat în combinat sau copiii lor, fără prea multă școală, și care fac munci grele și uneori considerate înjositoare. nu am generalizat, sunt și români educați care o duc bine dincolo, dar, din păcate, nu e cazul multor făgărășeni.
      restul sunt figuri de stil care țin de construcția textului și pe care unii le înțeleg iar alții le iau adliteram, căci nu au obișnuința cititului.

  10. Chircu Victor spune:

    Eu cred că nu am nevoie de biserici, clădiri, preoți pentru a mă mîntui. Pot trăi o viață întreagă fără a merge la biserică, fără a face pelerinaje la moaște, fără a avea legătură cu preoții și practicile lor, fără a practica vizibil și activ religia. În schimb, în inima mea, practic activ credința pe care o am pentru Dumnezeu iar asta îmi este suficient pentru a ajunge în împărăția Lui. Din cîte știu eu, pentru asta s-a răstignit Hristos pe cruce, pentru a anula orice obstacol care exista între slava lui Dumnezeu și om. Cu alte cuvinte nimic nu se poate interpune între mine și divinitate atîta timp cît însuși Dumnezeu prin Fiul său a șters asta.
    Hristos a întemeiat biserica sa pe un om, pe apostolul Petru, nu așa spune versetul din biblie? „Și Eu îți zic ție că tu ești Petru Și pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16, 18)” Nu în pietre, în clădiri, în opulență. Și, părerea mea, mai precis, a ridicat biserica Lui prin cuvîntul celor ce i-au dus învățăturile mai departe în timp.
    Dar cel mai important din toată această discuție: unde este liberul arbitru care ne-a fost dat încă de la facerea lumii? Din cîte știu eu, Dumnezeu nu se bagă cu forța în viața omului ci lasă la latitudinea omului dacă vrea să-L primească sau nu. El stă doar „la ușă și bate”. Dacă cel dinăuntru vrea să-I deschidă, bine, dacă nu, nu. De ce vor preoții și biserica să-L bage forțat pe Dumnezeu pe gîtul oamenilor? Chiar cred ei că fac bine ceea ce fac? În plus, de ce nu sunt ei de acord că un om poate crede în Dumnezeu și poate ajunge în Rai fără a frecventa liturghii, slujbe și orice altceva.
    Asta e problema multora dintre preoți și a bisericii în general, au monopolizat imaginea și cuvîntul lui Dumnezeu pe pămînt. S-au interpus din nou între Dumnezeu și om și anulează actul divinității care punctează din punct de vedere spiritual istoria: răstignirea. Gestul divinității care se sacrifică pentru mîntuirea creației este desconsiderat de unii dintre cei care ar trebui, cei dintîi, să vegheze la păstrarea vie a sensului acelui gest de ultim sacrificiu.
    În momentul în care mulți dintre preoți (se vede bine că nu generalizez) vor înceta să mai cuantifice credința și să emită zilnic curs de schimb pentru relația om-Dumnezeu, atunci poate că și noi, cei care gîndim și vedem dincolo de aparențe, vom accepta păcatele firești (precizez, firești) ale clerului bisericesc. Dar fără mașini de lux, vile, hoteluri, afaceri, zeci de mii de hectare de pădure și atitudinea de superioritate pe care o afișează cu orice ocazie, de parcă ei sunt cu o treaptă mai sus de restul lumii. Din cîte știu eu, la ultima verificare, eram toți egali în fața lui Dumnezeu. Dacă s-a schimbat ceva, rugăm pe cineva mai informat dintre noi să ne arate decizia Celui Preaînalt și ne vom conforma.
    Smeriți-vă, domnilor, sau poate ați uitat semnificația acestui cuvînt și ce presupune punerea lui în acțiune. Și încetați să mai perpetuați în a transforma credința în Dumnezeu în mecanisme și procedee goale. Credeți că slujbele ținute cu regularitate de ceasornic conform Tipicului Bisericesc sunt suficiente pentru a ajunge la inima oamenilor? Cînd ajuți o bătrînă să treacă strada, cînd ridici un om care a căzut, cînd îi dai celui din fața ta, la coada de la pîine, 10 bani pe care nu îi are pentru a completa ce are el, cînd o ajuți pe vecina de la etajul doi să ducă 2 sacoșe prea grele pentru ea, toate acestea și multe altele valorează, de multe ori, mai mult decît toate cuvintele scrise prin cărți. Dumnezeu este viu, nu scris cu cerneală în cărți.
    Lăsați oamenii să aleagă liber și, poate, vor alege să vă privească cu alți ochi. Dar în momentul în care o mamă cu doi copii, care are două slujbe, vede limuzina de lux a preotului de la biserica din cartier, iar ea nu știe cum va reuși să nu își ducă copiii flămînzi la culcare, ce impresie credeți că are acea mamă? Și totuși, domnilor preoți, acea mamă își va săruta pe frunte copiii cînd îi va băga în pat și se va ruga la Dumnezeu împreună cu ei, nu la Dumnezeul propovăduit de biserică, ci la Dumnezeul care ea știe că veghează somnul copiilor ei și care ea știe că este lîngă ea. Un Dumnezeu cu care vorbește liber în întunericul dormitorului, un Dumnezeu la care nu a plătit intrare și împreună cu care poate sta cît vrea. Și ea știe că și după ce nu va mai fi pe pămînt, Dumnezeu o va primi, o va săruta pe frunte și nu va fi supărat pe ea pentru că nu a mers la biserică și nu a ținut seama de vorbele preoților, ci îi va spune că nu a uitat toate acele zile și nopți cînd îl chema și îi spunea tot ce avea pe suflet.
    Și ca o ultimă idee, da, eu fac parte dintre aceia care cred că mai multe școli, spitale, biblioteci, cămine de bătrîni sunt de un real folos. De ce? Simplu. Cuvîntul lui Dumnezeu poate fi transmis și în aer liber, în parc, dintr-o barcă pe lac, la trecerea de pietoni sau în piață. Dumnezeu nu este conținut exclusiv în clădirile bisericilor, El este peste tot, circulă liber. Dar o operație pe cord sau un transplant de ficat nu îl poți face la colțul blocului.

    • fanulumocanu spune:

      nu poti sa fii atat de egocentric incat sa-ti imaginezi ca daca tu n-ai nevoie de biserica, n-ar trebui sa aiba nimeni. apoi, ce crezi tu ca inseamna crestinismul, cum se transmit ideile crestine, care-i cadrul cel mai potrivit pentru a-l practica, sunt doar interpretarile tale. ce povestesti tu sunt chestii simple, la indemana oricui. dar e mult mai mult de-atat.

    • Chircu Victor spune:

      Nu sunt egocentric și nici nu îmi imaginez că ceea ce cred eu trebuie să creadă și restul oamenilor. Cu atît mai puțin încerc să inoculez ideea de lipsă de necesitate a bisericii. Dar ca orice om care gîndește, sunt îndreptățit să am propriile concepții, păreri, idei bazate pe ceea ce văd, pe ceea ce trec prin filtrul gîndirii.
      Ce „povestesc” eu este simplu? Pot să vorbesc în termeni extrem de complicați, să folosesc terminologie de specialitate, să fac apel la concepte filozofice. Pentru că m-am autoeducat citind foarte mult și fără a îmi lăsa noțiunile desprinse din lecturi să fie manipulate de altcineva. Am comparat ceea ce am citit, la nevoie, cu materiale din foarte multe surse, tocmai pentru a nu cunoaște doar o singură versiune, pentru a cunoaște toate aspectele. Am citit nu numai Biblia ci și Coranul, Epopeea lui Gilgamesh și multe alte lucrări de specialitate etc. Totul din dorința de cunoaștere și pentru a îmi satisface dorința de cunoaștere.
      Da, ceea ce am spus eu este la îndemîna oricui, poate. Adevărata întrebare este: „De ce trebuie credința să fie complicată și nu la îndemîna oricui?” De ce trebuie să îngropăm credința în Dumnezeu în idei complexe și în manifestări întortocheate și alambicate? Ar trebui poate să mă rețin de la a o spune dar o să o spun totuși: poate pentru că trebuie să fie un fel de enigmă a cărei cheie și rezolvare trebuie deținută de un grup restrîns de oameni, iar acest grup, prin intermediul deținerii răspunsurilor dețin și calea către cunoaștere.

  11. cristi spune:

    Buna! Foarte bun articolul. Vreau sa-l intreb pe Mihai ceva: daca e asa mare saracie printer preoti, de ce construiesc catedrale, biserici si bisericute in orice loc care pare liber in diferite orase? De ce se distrug spatii verzi si se strica locuri de joaca dintre blocuri, doar pentru a face loc la niste constructii marete, care sfideaza prin opulenta? Biserici cu acoperisul poleit in aur, case parohiale cat mai moderne si elegante si sute de mii si milioane de euro cheltuite pe zeci de constructii si sute de masini de lux. Orfelinate, scoli, sectii de spital, de ce nu sunt finantate si de Biserica? Preotii iau si de pe mort si de pe viu si atunci cand te prind la greu te jumulesc de nu te vezi. Te ameninta ca nu-ti ingroapa mortul daca nu-i platesti taxa de inmormantare, taxa de urgenta, etc. Si tot asa. Parerea mea ca nu trebuie confundata Biserica cu credinta si cu atat mai putin nu trebuie sa legam credinta fiecaruia de cutare sau cutare prot.

  12. Bookish spune:

    O realitate foarte tristă. Cu banii pentru foiţa aia de aur se puteau face lucruri mai constructive, se putea investi în educaţie sau sănătate. Dar în lipsa dotării spitalelor avem nevoie de biserici să mergem să ne rugăm în caz de boală..

  13. Daniela spune:

    Braila: acelasi oras saracacios, aceeasi opulenta la biserica din bariera. Bonus: o constructie langa ce se voia cantina saracilor dar a devenit restaurant pt botezuri si inmormantari. Aparuse si un reportaj in care filmau cum preotii alergau de colo-colo cu sacosile de Metro ca sa pregateasca meniul..

  14. alina nedelea spune:

    Io decat voiam sa spun ca mi-a placut interventia Domnului Florin C si ca am citit respectivele link-uri. Si doresc sa-i multumesc.
    De tine nu spun nimic, exista riscul sa cad in patetic.
    Te imbratisez, Petronela.

  15. Cristi spune:

    Ca sa nu mai spunem ca drumul de langa biserica ( national de felul sau, daca nu cumva european) e alcatuit din gropi puse una langa cealalta…

  16. angel spune:

    ….facem cum facem si, precum un fir de iarba care se incapataneaza, desi e luat in picioare sistematic, rezistam ca natie, in ciuda malformatiilor trecutului si a anomaliilor prezentului.

    Daca ne uitam pe rezultatele elevilor de clasa a opta din Fagaras de acum cateva saptamani, vedem ca, desi resursele, atatea cate sunt, au parte de alocari facute de autoritati in mod gresit, noi, cei multi, ne incapatanam sa dovedim ca meritam. Meritam ceva mai bun. Trebuie sa avem atitudine, sa fim curajosi si sa indreptam.

  17. emil francu spune:

    Cand aud preoti care se prezinta cu formulari de genul : ” eu nu gandesc in cifre pt ca daca era asa , eram plecat de mult din aceasta prima parohie si singura de pana acum!” nu-mi pot stapani furia si dezgustul . Preotul ortodox este icoana ipocriziei , a lacomiei si egoismului , a fatarniciei si a ceea ce Isus a detestat cel mai mult . E suficient sa te gandesti ca de exemplu intr-un sat de pe langa Fagaras in timpul slujbei de inviere preotul a gasit de cuviinta sa lanseze o super mustrare enoriasilor pentru faptul ca donatiile la biserica au scazut in mod vertiginos si preocupant. Tin sa precizez ca satul de pe langa Fagaras ca mai toate satele din zona e pustiu , plin de pensionari cativa tineri disperati si o groaza de tigani . A doua precizare se refera la faptul ca venitul mediu in satul de pe langa Fagaras nu cred ca atinge suma de 50-60 de euro pe luna . Pornind de la acest context o sa ma intorc la povestirea mea si o sa va rog sa faceti un exercitiu de imaginatie : scenariul e incinta unei biserici ortodoxe in noaptea de inviere , lume ceva mai multa ca de obicei , in general pensionari imbracati modest si cu chipurile insemnate de timp si greutati , in mijlocul bisericii il vedeti pe el ,preotul crestin ortodox imbracat intr-un costum cusut cu fir de aur , acolo unde nu e fir de sunt diamante Swarovsky peste diamantele Swarovsky e o icoana cu rama aurita si un crucifix din aur masiv (cam de dimensiunea celor purtate de bulibase in fotografiile virale de pe net ) , la mana se intrevede pe sub manseta cu buton de aur un ceas scump tot de aur , lista poate continua dar ma opresc aici , ma rog cu siguranta ca e vorba de un echipament care costa cel putin 2000 de euro daca nu dublu sau triplu. Cu siguranta preotul crestin ortodox din satul de pe langa Fagaras cu o populatie al carei venit mediu nu atinge suma de 50-60 de euro pe luna mai are cel putin altre 5 costume de genul asta , probabil in diferite combinatii de culori si materiale : aur-purpuriu, aur -turcuaz , aur-aur , aur argint , swarovsky -rollex etc etc . Exercitiul de imaginatie se termina aici . Concluziile le trageti voi . Din pacate de multe ori Romania asa se prezinta :ca o tara care aluneca incet incet catre evul mediu , cu boieri (baroni ) , cu popi lacomi si ticalosi , cu hoti si talhari , curve si proxeneti ajunsi la rang de VIP ,cu ciungi si ologi pe la rascruci cu saracie si mizerie , cu catedrale in desert si cupole poleite cu aur , cu spitale unde se moare din cauza unui stranut , cu scoli abandonate si profesori fara autoritate , cu bogatani analfabeti si oameni de stiinta cersetori o tara in genunchi doborata de rachiu alb cu sirop de capsuni , naucita de manele prosternata in fata mercedesului (binecuvantat de un sobor de preoti ) , prosternata in fata moastelor vreunui pseudosfant sifilitic (vreun betiv dezgropat prin vreun cimitir abandonat ), prosternata in fata preotului care-i jefuieste in numele mantuirii sufletului ,prosternata in fata Mollului , prosternati in fata cantaretului de muzica populara care-i aminteste ca intr-o mantra cat e de binecuvantat mandrul plai romanesc cu fetele si feciorii cu Irina Loghin Bottox , cu Furdui Iancu si cureaua lata …, o tara prosternata in fata televizorului fara speranta fara viitor si fara demnitate .

  18. Mihaela spune:

    Un popor renasteprin munca, nu Dumnezeu ii da. El isi da! Cozile de sute de babe si sarantoci, care asteapta in soare sa pupe tot felul de oase…cuce ajuta? Ca tinerii de acolo nu fac sant la fortele de munca. Si bunicul meu a fost preot si stiu exact cam cum sta treaba…Monstrul de Catedrala Mantuirii Neamului…oroarea absoluta a unui popor plin de lenesi si asistati social cui foloseste? Modul in care se cerseste ca nu cumva sa ramana neterminata, pe cine cinsteste? Bisericile construite haotic pe orice bucatica donata de primarii, cui folosesc? Sunt pline doar de sarbatori…Si daca BOR tot are asa un zel de megalomanie, ia sa isi cumpere terenul…sa plateasca impozit, sa dea chitanta. Am cununat si botezat de 6 ori, am platit cat s-a cerut, si s-a cerut…iar singura chitanta primita a fost pentru 100 de lei…restul mi s-a spus ca sunt donatii pentru biserica. Din pacate, bisericile au ajuns o cladire unde se incaseaza bani, iar preotii contabili , unii impotriva vointei lor. Daca asa e ordin de la Seful al mare? Si aici nu ma refer la Dumnezeu…

  19. MâţulFărăAltNume spune:

    Nu e cumva mostruozitatea din centru din cauza căreia nu vezi cetatea când traversezi oraşul? Oooof….

  20. Raj spune:

    Ma voi lega de introducerea schitei Dv., scumpe Dna Petronela, sarumana si cei 40 mp , centima cu centima, ai nesintitei dv. terase, sarumana la dv., pup cu drag cele 2 vlastare ale dv. pe frunte si pup mana si creerii dnei Ana ! Deci cum poate sati fie confiscata privirea de 1 peisagiu, fie ea si de m-tii Fagaras, 1 masiv muntos cu Moldoveanu lui cu tot de aproape 3 km. naltime, care ma lasa rece. Mie privirea mie confiscata de femei frumoase si etichete de beuturi scumpe. 1 barbat adevarat asa cum is io, e atras de femei benga, nu de dealuri si taramuri fantastice. Mie educatiunea sexuala nu mi sa dat in scoli ca-n Ocident, ci de catre doamnelele corora le faceam avansuri sexuale, care au constat in catio poseta peste bot cu tot cu caramizile aferente pe care acestea (posete) le contineau intransele. Odata o codana careia iam facut avansuri, mia tras o poseta in cap care a fost ca o mangaiere. A II-a zi stiind ca iar ii voi face avansuri, ma asteptat in acelasi loc, cu aceeasi poseta, dar cu 2 caramizi refractare +o greutate de cantar de 5 Kg. si mia tuflit poseta peste ochi. In prima faza am vazut stele verzi care au culminat cu caru mare, ursa mare si toate planetele din sistemu solar de care apartinem, inclusiv Pluto care e cea mai indepartata. Am vaut chiar si cercurile alea de pe Jupiter s-au Saturn, ca nu mai stiu care din ele contine cercuri la ecuatoru ei…

  21. Raj spune:

    Dna Petronela, presupun ca, ca orice doamna care se respecta, mai mult in cazu dv. care sunteti o bunaciune de fata cu 1 zambet si 1 corp de admirat, aveti acolo in poseta, in vuitonu dv., 1 levier cu care sa le dati mitocanilor in cap, in caz ca-s mitocani si va acosteaza la colt de strada. La mine in oras cand eram tener acostam si io dame la rotund de strada, penca la mine in oras strazile nus in ungiuri drepte de 90 de grade, ci asa mai rotunde, la 45 da grade, ca vodka . Nea stelica vecinu meu Carei barbat de serviciu la o scoala iar in orele de dupa program, barbat de serviciu pe scarile unor blocuri, a acostat o dama si aceasta ia dat 1 cap in gura, asfel ca acuma nea Stelica nu mai vorbeste cu toti dintii si greu pricepi ce vrea sa zica. Explicandumi intro zi surescitat ceva si neintelegand ce zice am zis „”da, da, da nea Stelica”” El sa enervat si mia reprosat ca si io is de partea dusmanilor sai. Datuncea na mai vorbit cu mine. Sai spuneti va rog dnei Ana ca no mai sun in toiu noptii dacuma inainte. De cand am fost in SUA in 96, incurc mereu fusu orar, caci nu mam obisnuit cu ora de acasa si fac numa gafe cu orele. In SUA nu ma mai duc cu avionu caci sufar ingrozitor de prabusire si abia mau calmat stiuardezele dandumi sa beau necontenit pan ce am adormit. 1 pasager mia dat chiar si damijana lui cu vin pe care o transporta la bagaje de picior, caci o tinea la picioru scaunului si cand si cand mai tragea cate o dusca din cauza unei stiuardeze care avea ochisorii ca ai dnei Ana si gurita ca a dnei Petronela….

  22. Raj spune:

    In concluzie, dna Petronella, pochii care nu-si respecta biserica, enoriasii, cultul, nu trebuia sa se faca pochi. Preotii, caci BORU are si preoti care fac cinste bisericii, credintei, trebuie admirati si respectati. Daca te faci medic, preot sau dascal de scoala, invatator, profesor de liceu, universitar si dai buleala, mai bine nu te faceai. Astea trei profesii daca le faci si n-ai chemare, mai bine te faci vidanjor- nenorocitor de bloguri, asa ca mine. Sarumana si tesla ! Stiu ca n-aveti tesla, dar asa e frumos sa zici: sarumana si tesla. Io n-am tesla, dar am berbec din ala cu care spar mascatii usile. Cititorii dv. stiu ce-i aia lovitura de berbec in coaie ? Datu cu tesla e adiere, mangaiere…

  23. Raj spune:

    Erata: testicule, na…

  24. Maria Bucur spune:

    Părerea mea? Suntem într-o epocă a descreștinării.
    Așa că vă propun să urmărim istoria unei celebre catedrală, Sagrada Familia.
    Dar, mai întâi, doresc să spun că acestui edificiu făgărășean nu trebuie să-i se refuze, pe parcursul polemicii, numele de CATEDRALĂ: mare, ornamentată, mărturie peste veacuri așa cum rămâne Notre-Dame sau Sagrada Familia.
    Catedrala (în latină cathedralis, în franceză cathédrale) este o biserică centrală într-un oraș, de mari dimensiuni, unde serviciul divin este oficiat de obicei de ierarhul locului (fie el episcop, arhiepiscop, mitropolit, cardinal, patriarh sau un sobor etc ). Catedrala este biserica principală a unei eparhii/dieceze. Fiecare eparhie are deci, oficial, o singură biserică cu funcție de catedrală, restul fiind doar biserici.
    Un intelectual adevărat vede aspectul arhitectural, își recapitulează cunoștințele de istoria artei și revede un manual întreg de istorie europeană medievală și, în deosebi, cel de istorie romanescă când Sfânt martirul și mărturisitorul de Hristos Constantin Brâncoveanu s-a învrednicit să sufere moarte de martir. „Finule Ştefan, dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-Se voia Lui. Dacă însă sunt fructul răutăţii omeneşti, pentru pieirea mea, Dumnezeu să ierte pe duşmanii mei, dar păzească-se de mâna teribilă şi răzbunătoare a judecăţii divine“.
    Sagrada Família (Sfânta Familie) este o uriașă biserică din capitala Cataloniei, Barcelona (în nord-estul Spaniei). Ideea ridicării unei catedrale a aparținut unei organizații al cărei scop era să pună capăt descreștinării care își pusese stăpânire peste localnici, odată cu industrializarea și îmbogățirea.
    Imensa clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882. Aceasta nu este finanțată din bani publici, asa cum se obișnuia în Evul Mediu. Sursele de finanțare sunt donațiile private și încasarile din biletele de intrare. Bugetul pentru anul 2009 se apropie de 20 milioane de euro. Numele oficial este Temple Expiatori de la Sagrada Família (în catalană).
    Proiectul original al bisericii Sagrada Familia a fost făcut de arhitectul Antonio Gaudi, care a lucrat la el peste 40 de ani, ultimii săi 15 ani din viață fiind dedicați în exclusivitate acestuia. Estimările inițiale, bazate pe tehnicile de construcție ale începutului secolului 20, preconizau un termen de câteva sute de ani pentru terminarea construcției. Gaudi ar fi comentat, în legătură cu aceast termen: „Clientul meu nu se grăbește”. În prezent termenul estimat este anul 2026. După moartea lui Gaudi, în 1926, lucrările au continuat sub conducerea lui Domènech Sugranyes, până în 1936, când au fost întrerupte de Războiul Civil Spaniol.
    Proiectul nu i-a aparținut încă din fașă, alt arhitect fiind însărcinat sa-l realizeze – Francisco del Villar – care va intra, se pare, într-o adâncă depresie deoarece dimensiunile și complexitatea proiectului il depășeau pur și simplu. Gaudi va fi surprins în momentul în care autoritățile ii vor atribui proiectul pe care îl visa încă de pe băncile facultății – o catedrala. El spunea ca: „Aceasta catedrala, odată terminata, va reprezenta mulțumirea mea fata de Sfânta Familie care m-a ajutat să realizez tot ceea ce mi-am propus”.
    Iar ca încheiere, susțin că nu este necesară, niciodată, comparația dintre Catedrală și Cetate: una închinată lui Dumnezeu, cealaltă mărturia ingeniozității umane, îngăduită și potențată, perpetuu, de Dumnezeu. Precum nu se adecvează nici acele comentarii: mai bine se făceau școli, spitale… De ce nu începeți proiecte de strângere a fondurilor, sponsorizări, bani de la Guvern și alte surse bugetare. Așa se începe de fapt și înălțarea lăcașurilor de cult.
    Totul este cu vrerea lui Dumnezeu. Chiar și acest articol de blog!
    Sunt o mărturisitoare!
    Spre lectură propun:
    https://nemira.ro/tacerea-lui-gaudi

  25. gaz spune:

    dihoooonieee!!!! dihoooonieeee!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *