MENU
fumat vadu

de • 28 ianuarie 2016 • adevărurile meleComentarii (30)

despre lipsa firescului

 

În ultima vreme am fost martora unor discuții, polemici sau certuri aprinse, atît offline cît și online, pe cîteva teme  extra-fierbinți apărute pe tapetul public, fumatul în spațiile publice și bătutul/crescutul copiilor la români și norvegieni fiind doar două dintre ele. Și la fiecare dintre aceste discuții, mi-a sărit mereu în ochi că ceea ce ne lipsește ca argument, aproape întotdeauna, este firescul. Acel firesc care vine cu echilibru și rațiune. Și nu mă pot opri să observ cît de sterile devin toate discuțiile, cît de inutil agresive, cînd singurul lucru pe care îl avem de făcut e să ne întoarcem la firesc, la natural. La ce a lăsat Dumnezeu, natura sau cum vreți să spuneți datului primordial. Fiindcă, dincolo de felul în care a evoluat umanitatea, de beneficiile și ororile civilizației și tehnologiei, nevoile de bază sunt aceleași, la fel și mecanismele de funcționare, oricît ne-am străduit noi să le alterăm sau rafinăm. Și în 2016 trebuie să ne hrănim, să ne odihnim, să avem adăpost, la fel ca cum avea nevoie omul de Cro-Magnon, diferența stă doar în cum facem asta, ce alternative ne-am creat ca să satisfacem aceste nevoi. Nu mai stăm în peșteri ci în zgîrie-nori, dar nevoia de bază e aceeași. La fel naștem, la fel defecăm, la fel căutăm afecțiunea și protecția, secolul 21 nu a adus cu el putința de a naște remote, de exemplu. Doar am reușit să ne încurcăm atît de tare în alternative, să creăm atîtea mijloace de a ne deturna atenția de la lucrurile esențiale, încît nu mai știm ce e cu adevărat important, cu ce drepturi ne naștem și ce drepturi dobîndim, ce e firesc, în natura lucrurilor să facem și ce nu.

Unu: fumatul. Nu ne naștem fumători și nu este nici un drept pe care îl dobîndim ulterior, așa cum este dreptul de a studia și a avea șansa la o carieră, de exemplu. Fumatul este un viciu, chiar dacă vreme de muuulți ani nu a fost considerat așa și nu s-a știut cît de nociv este. Dar iată că știința a ajuns într-un loc unde poate măsura exact care sunt pagubele pe care le face. În mod absolut straniu, fumătorul simte că i se ia un drept, atunci cînd este interzis fumatul în locuri publice unde el încalcă flagrant un drept al nefumătorului: acela de nu fi expus unei substanțe care – este dovedit – îl îmbolnăvește. Am fumat mulți ani și continuu să fumez, atunci cînd am chef. Este dreptul meu să fac cancer, tot așa cum este dreptul meu să mă sinucid bînd clor, dacă am chef. Nimeni nu mă oprește. Însă dacă decid că am chef să mă sinucid ieșind pe stradă cu mașina și provocînd un accident în care mai mor alți doi oameni nevinovați, ăsta nu mai e un drept al meu, e un abuz, e crimă. Sigur, am extrapolat, însă, bottom-line, cam așa stau lucrurile cu fumatul în locurile unde există și alți oameni care nu fumează. Firesc este să nu-i expunem. Sigur, probabil că nu ar fi rău să existe locuri semnalizate, unde să se poată fuma și unde să poți alege să intri – pînă acum puteai alege doar să stai acasă, ca nefumător, sau să înghiți tonele de fum ale altora. Ăla nu era normalul, ăla era un drept încălcat, un abuz. O spun, repet, în calitate de om care încă fumează, fredonînd piesa celor de la Placebo, Protect me from what I want.

Doi: bătutul copiilor. Nu discut cazul norvegian, nu l-am urmărit, nu mă interesează să intru în polemici. Discut dreptul fundamental al românului de a-și bate copiii care a ieșit la iveală în urma cazului, chiar și într-o țară care l-a adoptat și ale cărei legi trebuia să le știe. Ca și în cazul fumatului, ideea de a îți fi interzis să altoiești copiii pare outrageous pentru românul crescut pe modelul perpetuat: eu te-am făcut, eu te omor. Asta deși studiile științifice care arată cât rău le producem copiilor apar tot mai des. Uite aici un ted talk despre asta care pe mine m-a făcut să am fiori de gheață pe șira spinării, atît în calitate de fost copil cît și de mamă. Suntem extrem de departe de firesc. Pînă și maimuțele își tratează mai bine copiii. Îi țin agățați de ele, îi hrănesc la cerere, îi apără de agresori. Ia uitați-vă în natură, cîte animale își “educă” puii cu bătaia? Cîte se întreabă dacă e bine să îi alăpteze, să nască cu cezariană, să îi lase să plîngă sau să îi ia în brațe atunci cînd suferă. Ele nu au rațiune și nici opțiuni, ziceți, de aia nu se întreabă? Ce bine că noi avem! Ce bine că există atîtea cărți care să ne învețe despre cum să ne iubim copiii, cum să le dăm țîță și pînă cînd, cum să îi luăm în brațe, să nu îi batem etc., ce bine, că doar noi avem instinctele astea alterate, nu mai știm ce anume e firesc, cum ne-a lăsat Dumnezeu, mama natură, trebuie să vină cineva să ne învețe, că de aia avem rațiune și nu suntem maimuțe, de aia sunt atîtea alegeri de făcut în lumea asta plină de alternative. Ce să fac, oare, cum o fi bine, să bat copilul sau să nu îl bat? Să îi dau lapte produs de corpul femeii de cînd a fost lăsată lumea sau niște lapte bun, praf, plin de chimicale? Să îl las să plîngă, să îl pedepsesc sau să să îl iau în brațe atunci cînd are nevoie de mine?

Trei: mîncatul. Ăsta e un subiect despre care am scris zilele trecute și mi-a adus o seamă de comentarii care m-au lăsat cu gura căscată. Într-o lume unde obezitatea devine flagel planetar și e nevoie de mesaje la televizor care să ne reamintească cît și ce e normal și sănătos să mîncăm, cei care sunt supraponderali reacționează exact precum fumătorii. Sau chiar mai grav. Îți convine să scrii cînd porți măsura 38 și nu 48-50, mi-a scris o doamnă, cu obidă, de parcă eu m-aș fi născut cu măsura 38 și ea cu 48-50. La fel, nu ne naștem grași sau slabi. Ne naștem cu niște predispoziții genetice, de acord, însă mai departe totul ține de alegeri. De decizii. Mi-ar lua foarte puțin să ajung la mărimea 50 dacă nu aș avea grijă de sănătatea mea. Fiindcă greutatea corporală trebuie percepută dincolo de estetică, este în primul rînd să-nă-ta-te. Mintală, emoțională și fizică. Este alegerea mea și a fiecăruia dintre noi cum ne rezolvăm golurile interioare care ne trimit la frigider să le umplem cu ceva bun. Pot da bani pe mîncare sau pe terapie, e o alegere personală. Nu pot fi luată la rost și nici acuzată că sunt disprețuitoare, așa cum am fost, pentru că susțin că nu este firesc, normal, natural, să promovezi obezitatea sau anorexia ca pe ceva ok. Am toată înțelegerea și compasiunea, însă mîncatul, ca și celelalte lucruri făcute în exces, sexul, băutul, fumatul, drogurile, le transformăm noi înșine în dependențe, e o alegere ale cărei consecințe suntem nevoiți să ni le asumăm, nu sunt dat, nu ne-am născut gata viciați. Ce trebuie să găsim este modul de a ajuta, de a preveni, de a vindeca, la nivel de societate. Trebuie să găsim drumul înapoi către firesc, pe care l-am pierdut de prea multă vreme. E o socoteală internă, a fiecăruia dintre noi, pînă la urmă. Răspunsul e simplu: este în firescul lucrurilor, în natura mea să fac asta?

Dar asta e o întrebare pe care nimeni nu pare să și-o mai pună în ziua de azi.

30 răspunsuri la postarea despre lipsa firescului

  1. K spune:

    Și cum rămâne cu homosexualitatea pe care cu atâta drag o aperi? Întoarcere la firesc,la natura, la NORMAL? „sa fim toleranți”…sau sa fim ipocriți?

    • Petronela spune:

      păi homosexualitatea e dintotdeauna, cît și în regnul animal. tu judecă, singur.

    • Gabriela A. spune:

      k, tu îmi tolerezi mie sexualitatea? Îmi îngădui tu să fac sex cu o femeie? Trebuie să iau lumină de la tine atunci cînd iubesc pe cineva?Tu ești doar propriul tău Dumnezeu.
      Nu este nevoie de vreo toleranța din partea ta la cest capitol. Tu nu ești prejudiciat în vreun fel de alegerea mea. Nu rabzi. Nu suferi. Asta înseamnă a tolera.
      În ceea ce privește fumatul, eu am fost nevoită să tolerez o vreo 20 și ceva de ani ”dreptul” fumătorului. Oriunde m-am mișcat, am suferit pentru agresiunea aceasta, pentru faptul că că mă usturau plămînii, ochii, asta la prima plesneală, nemaivorbind de prejudiciile profunde, demonstrate deja (fumul fiind prezent cam peste tot: în restaurante, la locul de muncă, pe stradă). Eu (și alții ca mine) am TOLERAT!

    • Petronela spune:

      asta e cel mai greu de înțeles pentru cei mai mulți, din păcate. le era bine așa, nu s-a gîndit vreunul la ceilalți. mie, nici cînd fumam nu îmi plăcea să ies în crîșme și să mă întorc acasă mirosind pînă la chiloți ca o scrumieră, iar acasă la mine nu am fumat și nu s-a fumat niciodată.

    • K spune:

      DA! Atata timp cat sexualitatea ta se manifesta pregnant in afara peretilor da! Se cheama ca ti-o tolerez sau…nu! Cat despre homosexualitatea care a aparut de la inceputurile umanitatii…tu te auzi ce spui? O fi aparut in masura in care au aparut si bolile congenitale. Asa cum faceti apoteoza tolerantei si folositi ca argument majoritatea(in cazul fumatului) , asa si eu, daca va fi cazul ma voi folosi de „dictatura” majoritatii pentru a fi impotriva homalailor! Cat despre „nu s-a gandit la ceilalti”, te inseli amarnic!Sunt un empat, dar vezi tu, barurile, carciumile, cazinourile , s-au deschis pentru persoane cu vicii(nicotina,cafea, alcool). Ce ati cautat nefumatorilor acolo? Exista piata, cerere si oferta. Deschideti cafenele, ceainarii,restaurante,etc. Legea antifumat exista dar a cui vina este ca nu s-a respectat?”Fumatul pasiv”..cea mai mare gaselnita posibila, a „cercetatorilor britanici” si a OMS (organizatie care o tine din rateu i rateu)! Despre ce rahat de studii vorbim?Imbolnaveste in aceiasi masura in care te imbolnaveste fumul scos de flacara de la aragaz. Faceti fratilor (surorilor scuze) petitie sa se interzica automobilele ce se alimenteaza cu combustibili fosili ca alea va imbolnavesc nu niste fum de iarba arsa sau abur de la electronica. Pana atunci insa, un singur cuvant…IPOCRIZIE!!!

  2. Maxentiu spune:

    E adevarat ca animalele nu prea isi educa puii batindu-i. Pe de alta parte, animalele nu prea isi educa puii. Ii fata, le asigura o minima protectie pina ating o virsta cit de cit matura, si atit. Daca iei exemplu de la animale, sa inteleg ca reactia ta la „draga, copilul sare in fata masinii” este „nu-i nimic, fac altul”?

    • Petronela spune:

      ai înțeles foooooarte greșit. în niciun caz reacția mea nu e să îi trag o mamă de bătaie că era să sară în fața mașinii, însă.

    • R spune:

      Greșești, un pui de animal ( mamifer) luat prematur de lângă mama lui are grave tulburări de comportament ca adult.

  3. Clau spune:

    Nimic mai bine zis. Pe langa restul bine punctat, sa vezi cum se aplica si modelul nordic pe la gradinite, plang copiii de la varste fragede in crese pana adorm..inca si legati, ca no, sa adoarma safe in carucior chinuiti bine. Ii iei acasa cu niste ochi umflati de broscoi si speri doar ca poate la un moment dat vreun pedagog i-o fi mangaiat vreun pic, desi…nu se stie. Pana la urma, se obisnuiesc si cu lipsa ( profesionala, desigur) de afectiune. Si cresc.

    • May spune:

      Modelul nordic presupune ca un copil incepe foarte devreme sa mearga la cresa sau baby-sitter profesionist si apoi gradunita pentru ca mamele incep negresit serviciul dupa un an sau chiar mai devreme. Dar afectiunea autentica de care are nevoie un copil continua sa o primeasca tot de la familia lui, acolo isi satisface sau nu nevoia asta fundamentala. In rest comportamentul pedagogilor mie mi s-a parut foarte profesional chiar daca echidistant cu toti copiii, ceea ce e normal la o adica intr-o colectivitate de copii, care nu este nici unul al tau propriu, dar comportamentul lor oricum nu include elemente de genul : ” hai puisor..”, urmat de reprosuri si jigniri apoi rostite de fata cu toti ceilalti copii sau alte forme de strunire si umilire aplicate de educatori la noi inca cu prisosinta.

  4. Alice spune:

    Lucrurile firești par a fi concepte complicate zilele astea. Să nu fumăm, să nu ne batem copiii și să avem puțină grijă de noi ca să nu ajungem mărimea 50 sunt lucruri de bun simț, care ar trebui să țină de respectul de sine. Ce e grav e când o persoană cu capul pe umeri aduce argumente logice pentru lucruri normale și i se aruncă în față acuzații de ipocrizie, de parcă tu ai fi cea în neregulă.

  5. Mihaela spune:

    K, ti-ai cam dat cu firma in cap. Homosexualitatea e rara si considerata anormala d-astia ca tine…Sa te vad ca ai un copil homo…ce-i faci?? Asa pot sa fie anormali si stangacii ca mine sau ciacarii…
    Despre bataie…cata cafteala mi-am luat de la mama si bunica…si acuma la 38 de ani vad rosu in fata ochilor…Nu simteam decat ură si dorinta sa mă fac mare sa le bat si eu.
    Cat despre fumatori …imi aduc aminte, gravida fiind, cum imi suflau prietenii fumul in nas, fara nici o jena. Bunicul meu a fumat toata viata si iesea in curte pentru ca era singurul fumator. Niciodata nu fuma daca era in prezenta unui nefumator. Petro, e greu cu firescul, cu bunul simt…Romanu’ e boier…

    • K spune:

      Mihaela, din fericire pentru mine, nu m-a lovit napasta asta, dar daca s-ar fi intamplat, as fi cautat un psihiatru(care n-a chiulit de la cursuri) si as incerca sa-l vindec. In nici un caz nu i-as permite sa se afiseze in public si sa sustina ca e ceva ,asa, normal sau sa faca apologia homosexualitatii. Dar inainte de a face toate astea, as incerca sa vad unde am gresit in educatia lui, ce factorii au dus la aceasta tulburare. Iar cand sustii ca homosexualitatea e ceva normal, sustii ca pedofilia e ceva normal, ca si ea a existat de la inceputurile timpului, incestul, zoofilia…toate astea au existat de la inceputurile timpului!

    • clara spune:

      @K: Dragule, incestul chiar a existat de la inceputul omenirii, conform Bibliei. Cu cine crezi ca s-au reprodus copiii lui Adam si ai Evei? 😉

  6. Mihaela spune:

    …are doar pretentii…

  7. GED spune:

    „Nu discut cazul norvegian, nu l-am urmărit, nu mă interesează să intru în polemici. Discut dreptul fundamental al românului de a-și bate copiii care a ieșit la iveală în urma cazului, chiar și într-o țară care l-a adoptat și ale cărei legi trebuia să le știe.”

    Adica „nu ma amestec , dar i-au batut”.
    Stiu ca e firesc in presa, dar deja ati spus ca oamenii aceia, si-au batut copiii.
    Lasati asa. nu intrati in polemica. Firescul fatarniciei din presa romaneasca din care cu mandrie facem parte.

    • Petronela spune:

      ce presă, domnule, sunteți pe vreo agenție de știri? înțelegeți românește, puteți urmări o idee?
      cînd vorbesc de dreptul fundamental al românului de a-și bate copiii nu acuz ci discut ideea că românul a sărit, contrariat de samavolnicia unei țări care îți interzice să îți bați copiii, în general. idei, da? nu cazuri concrete.

  8. GED spune:

    Logic, da, au iesit in strada pentru ca au fost contrariati ca nu-si poate bate copiii. Pentru altceva, exclus. Dar din noi cand ies „tehnicile” astea de presa romaneasca ?

    (puteti sa nu publicati, puteti sterge mesajul precedent, mult succes in continuare si …. Doamne-fereste !)

  9. crocodile spune:

    Deja ma enervezi Petronela. Serios!
    Tot caut si eu o pozitie aiurea la tine, o tampenie, ceva. Cand colo, nimica. Mereu zici cam ceea ce trebuie zis si cu bun simt pe deasupra. Nu ma mir ca multi iti dau in cap, nu de alta dar bunul simt nu e prea apreciat pe meleagurile romanesti. Noua, daca ni se interzice sa ii imbacsim pe altii si sa le distrugem sanatatea, ni se pare ca asta-i dictatura. Nu mai zic daca vine cineva ideea absolut ciudata ca n-ar fi bine sa-ti snopesti in bataie copilul pentru simplul motiv ca tu l-ai facut.
    Asa ca nu-mi ramane decat sa strig si eu, in cor cu restul: huooooo, Petronela! Mai termina cu bunul simt asta al tau, ca nu se potriveste aici la noi!

  10. Liv spune:

    Asa ma distreaza polemica de pe pe site-uri parca e disputa pc vs mac sau mar vs samsung. Am observat ca minoritatea are intotdeauna mai multe drepturi decat majoritatea. Intotdeauna polemici intre extreme ” eu te-am facut eu te omor” vs extrema norvegiana. Daca e o tampenie venita dintr-o tara civilizata cu un nivel ridicat de trai buna si o apreciem si nu vedem de fapt lucrurile sunt simple daca am ales sa traim in norvegia trebuie sa respectam legile lor.
    Indiferent de ce facem sunt alegerile noastre alegem sa bagam in noi si ne ingrasam ca cica avem probleme cu glanda nu ca am mancat 3000 de calorii, fumam, bem sau avem alte vici doar pentru ca asa vrem noi. Dar ne transformam in victime, suntem in minoritate, sti eu nu port masura 36 in loc sa fiu sincer si sa recunosc ca nu ma ingras de la apa plata. La fel e cu toate lucrurile, orientarea sexuala sau vicii sunt alegeri pe care le facem nu e cazul sa fim victime si sa reprosam altora ca de fapt noi am ales. Am fumat pentru ca mi-a placut, am mancat mai mult pentru ca sunt gurmand daca nu sunt impacat pentru nu e sanatos nu pot a fac decat sa aleg din nou si sa schimb ceva.

  11. D.T. spune:

    Văd că se dezbate aici despre „drepturi” și despre „firesc”. Nu există nici un drept pe lumea asta. Există numai puterea de a face ceva sau nu și echilibrul acestei puteri. Există numai acțiunea și reacțiunea. Totul ține de fizică. De dinamică. De echilibru. La o acțiune puternică poate exista o singură reacțiune puternică sau mai multe, slabe, însumate. Oamenii ca animale sociale programabile, fac aceste lucruri mai complicate, dar în esență se rezumă la același lucru.” Totul se plătește” și „What goes around comes around”.

    Vorbiți de firesc? Ce este „firescul”? Este o convenție social acceptată de majoritatea membrilor, pentru protecția majorității. Este acel echilibru generat prin suma acțiunilor membrilor, echilibru care face ca societatea să prospere.
    E normal sau anormal să-ți abuzezi și să-ți chinuiești copiii? Cine spune asta?
    În esență tot copiii. Atunci când cresc. În mod normal și „firesc”, un copil chinuit (la modul propriu) de părinte, atunci când devine adult (sau chiar când prinde ceva putere și curaj), îi crapă capul părintelui. Pur și simplu. Acțiune și reacțiune.
    Normele morale au apărut tocmai ca societatea să nu colapseze prin punerea în funcțiune a acestui mecanism primar. Iar norma morală absolută (esența bibliei, cum spunea un rabin) se rezumă principiul „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”.

    Nu faceți comparați cu lumea animală. Acolo acționează legi pentru perpetuarea speciei, care nouă ni se par dure sau „nefirești”. Da, o femelă (sau după caz un mascul) își apără puii. Așa e firesc, așa se perpetuează specia. Ăsta e rostul femelei. Dar dacă un alt mascul omoară puii (crescuți cu greu) ai numitei femele, ca să se poată împerechea cu ea și să-și transmită genele lui, e firesc sau nu? E firesc ca femela cu puii omorâți de mascul, să se împerecheze imediat cu același mascul, sau nu? Da, e firesc pentru leu și pentru urs. pentru că așa se duc mai departe genele puternice. Așa funcționează dinamica speciei.
    E firesc ca puiul de cuc să arunce din cuib puii facuți de alte păsări, iar acestea să-l hrănească până la maturitate? Da, e firesc pentru cuc, pentru că așa se duc mai departe genele de cuc. Cucul nu e struț, unde masculul clocește oule și-și păzește puii.
    Noi, oamenii, trebuie să imităm cucul sau struțul și să le dăm exemple?

    E firesc ca un om să fie homosexual? Da, la fel de firesc ca un om să fie pedofil. La fel de firesc ca un om să fie necrofil. La fel de firesc ca o antilopă adoptată de un leu.
    https://www.youtube.com/watch?v=mZw-1BfHFKM
    Numai pentru că există ceva, asta nu înseamnă că e firesc. Nu este echilibru.
    Deviațiile de comportament, nu sunt firești, sunt deviații și tebuie clasificate ca atare.
    Homosexualitatea (împreună cu alte „*filii”) e la fel de „firească” precum cancerul sau diabetul.
    Se întâmplă, trăiești cu ele, dar tot deviații de la echilibru sunt. Și faci totul ca să scapi de ele. Dacă nu scapi de ele, măcar să nu le simți.
    Un homosexual nu trebuie stigmatizat pentru că așa s-a născut (sau a devenit, fiind abuzat sau traumatizat în copilărie). Dar nici nu trebuie arătat ca normal, nici încurajat și nici instituționalizat (și mai aberant).
    La nivel social, când apar asemenea de fenomene, înseamnă că ceva nu merge bine, că există in dezechilibu. Societatea respectivă se află deja pe tobogan.
    Un sistem nu tolerează aberațiile mult timp.

  12. D.T. spune:

    Păi, da! 🙂
    De dezbătut, dezbatem, ca filozofii. Realitatea e una, cu bune și cu rele. Un om este „normal”, atunci când caută echilibrul. Ăsta e lucrul „firesc”. Dacă dezbraci toate religiile, toate ajung în același punct. La ce face pe om „om” și nu un „simplu” animal. Uite că le zic aici:
    – ce ție nu-ți place, altuia nu-i face
    – aurea mediocritas (exprimată matematic de Aristotel, transpusă în cuvinte de Horațiu) – descoperită de Buddha prin iluminare – adică să fii între extreme, în echilibru
    – să-ți iubești aproapele (atenție – „aproapele” în Biblie înseamnă cel cu care împarți viața, mâncarea, traiul, cel care-ți face bine).
    – să-ți ierții „greșiții” și „dușmanii”
    Cum ar zice un om „normal”, lucruri de bun simț 🙂

  13. Crina spune:

    Cu fumatul sunt de acord cu tine, poti fuma in barlogul tau cat de mult vrei si cat de mult poti daca nu deranjezi pe nimeni, cu batutul copiilor deasemenea, lovesti cand nu mai ai argumente, cand esti depasit de situatie si poti face mult rau pe termen lung, dar cu mancatul zau ca nu inteleg, cu ce te deranjeaza pe tine sau pe oricine altcineva cat mananc eu si ce masura port la haine (atat timp cat mananc din frigiderul meu), fara nici o suparare dar asta chiar este o exagerare.

    • Petronela spune:

      ai citit în cheia greșită și ai ratat sensul meu. pe mine nu mă deranjează cît mănînci, nu scrie nicăieri așa ceva. doar nu mănînci pe sănătatea sau silueta mea. ce devine deranjant, nu pentru mine ci pentru societate, este promovarea obezității ca pe ceva ok, ba chiar ceva dezirabil. despre asta vorbeam eu. numărul obezilor este atît de mare și crește atît de rapid că amenință să devină flagel mondial. obezitatea se cheamă morbidă fiindcă, ghici ce, ucide rapid. și eu nu cred că asta ne dorim pentru copiii noștri. eu nu privesc obezitatea ca pe ceva estetic, ci ca pe o problemă de sănătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *