MENU

de • 22 ianuarie 2014 • adevărurile meleComentarii (10)

cum am fost eu publicată în America

newyork magazine1newyork magazine

 

Ceea ce se vede în imaginile alăturate este chiar ceea ce se vede, adică eu în New York Magazine, mai precis textul meu cu casieriţa care a făcut furori şi a devenit viral. Carevasăzică, românii din America au cumpărat ziarul ăsta – înţeleg că are foate mulţi cititori şi m-au citit pre mine. O onoare. Pe bune, nu fac mişto, e o onoare, ştiu. Adică, ştiu acum, că onoarea mi s-a făcut în lipsă de cunoştinţă de cauză. Pentru că cei care fac ziarul nu m-au anunţat şi pe mine ce onoare îmi fac. Au furat preluat text, poză, tot, fără să spună nimic şi m-au publicat la New York.

Ieri primesc un mesaj de la o prietenă dragă care mă felicita că sunt publicată şi citită peste ocean. Mă gîndesc, eroare, nu am cum, nu cred că ar fi făcut cineva aşa ceva fără să întrebe, în America, mai ales. Îi spun să îmi arate şi mie, convinsă că e greşeality, că you don’t have how. Şi primesc pozele de mai sus. Mă uit, eu în poză, textul meu. Gugălesc, găsesc un site care mă invita să plătesc abonament dacă vreau ziarul. O cititoare îmi indică publisherul şi îi scriu omului. Îi spun că e minunat să mă văd publicată peste ocean, dar că frumos şi legal era să fi fost întrebată. Subliniez legal. Discutăm ca doi oameni normali şi civilizaţi, îl rog să mă anunţe dacă mai vrea texte, că le dau cu drag, numai să ştiu şi eu. El îmi spune că nu mă poate plăti pentru ele, că ei trăiesc din donaţii, strange, mă gîndesc, doar ziarul e pe bani, dar nu asta contează, că repet, e o onoare să fii publicat în State.

Pe seară însă, mă năpădeşte o doamnă pe facebook, o doamnă care are acţiuni la publicaţie şi care înţeleg că ar fi fost cea care a descoperit textul meu şi dorit să îl publice, care mă face troacă de porci că mi-am permis să îmi pun întrebarea de ce mi s-a publicat un material fără să fiu întrebată. Citez din memorie, în loc să mă simt onorată mai fac şi gît, să stau liniştită că nu m-a furat nimeni şi nici dracu nu o să mă mai publice în ziarul ăla, de unde am atîta tupeu, fetiţo? Asta eram eu. Că ei selectează ce le place, că sunt presă liberă.

Eu am rămas siderată. I-am explicat doamnei frumos, cu exemple, deşi tonul ei superior m-a deranjat maxim. Că un ziar, pe care oamenii dau bani, a preluat un material de pe un site, protejat cu drepturi de autor şi a umplut o pagină întreagă cu el. Fără să ceară acordul nimănui. Textul ăla e proprietatea mea. Exact ca, să zicem, chiloţii mei de baie. Daca îi lua şi purta fără să îmi ceară voie, era furt. Nu contează dacă doamna poseda un trup mai frumos ca al meu şi îl ducea la plajă în Bali, tot furt se chema. Eu vin şi îi zic, doamnă, nu vă supăraţi, chiloţii aceia de baie care vă vin divin sunt ai mei, iar ea mă plesneşte şi îmi spune că ar trebui să îmi ţin fleanca fiindcă mi-a făcut un favor şi o onoare că mi i-a luat şi i-a pus în valoare. Păi, ca să mă simt onorată, ar fi trebuit să ştiu. Puteam să nu aflu niciodată ce onoare mi s-a făcut, că nu s-au obosit să îmi spună. Iar cînd am aflat întîmplător, sunt tratată ca una de pe jos, să zic mersi că mi s-a furat textul. Super. Sunt cea mai onorată de la noi din ţară, ce zic, cea mai onorată din sud-estul Europei.

Fiindcă eu sunt nimeni şi am fost tratată ca o nimeni. Mă întreb dacă selectează la fel de liber textele unor autori cunoscuţi, nu ca mine. Fără să îi întrebe, fără să aibă niciun acord de colaborare, le iau de unde le găsesc şi le bagă, liber, ca să le vîndă apoi românilor din diaspora. Asta am întrebat, dar am primit doar insulte. Iar după ce m-a bălăcărit, doamna şi-a şters toate comentariile, cît şi putina. Şi m-am întristat foarte, nu mă aşteptam deloc la asta. Mai ales că ei ştiu, poate doamna superioară nu, dar publihserul ştie că nu e ok să faci aşa. Că oriunde în lume asta se cheamă furt intelectual şi se pedepseşte conform legii.

Aşa am fost eu publicată în America.

Altfel, despre casieriţa asta năbădăioasă care a trecut oceanul fără să mă anunţe, o să mai auziţi. Ba, ce spun, o să o şi vedeţi. Şşş, să nu spuneţi la nimeni, e încă secret.

 

10 răspunsuri la postarea cum am fost eu publicată în America

  1. Bogdan Fottescu spune:

    Bravoooo, felicitari, aplauze prelungite!!!!
    Reactie si atitudine ce ma face iar sa fiu mandru ca-s roman!
    „Eu? Imi apar saracia si nevoiel si neamul”
    „…Pai si cu onoarea mea nereperata cum ramane?”
    „…was this ambition?
    Yet Brutus says he was ambitious;
    And, sure, he is an honourable man.
    I speak not to disprove what Brutus spoke,
    But here I am to speak what I do know.”
    from William Shakespeare – Friends, Romans, countrymen (from Julius Caesar 3/2)

  2. ILUZIA spune:

    ia uite-te domnule la ea! pai pleacara ele Moni si Bianca in America si ne lasara singuri si tristi aici si tu faci caz pentru un text!

  3. corina niculescu spune:

    Felicitari pentru articolele! Esti minunata! Nu odata m-am regăsit printre randurile scrise de tine! Bafta in continuare la cat mai multe articole!

  4. mishu spune:

    Nimeni in drum alde ny magazin astia. Si-au pus si ei un nume pompos asemanator cu al unei publicatii celebre si cam atat. Online sunt practic inexistenti iar ziaru’ ala ma indoiesc ca depaseste tirajul pe care il face un ziar local de pe la noi. Nu te mai lasa vrajita de americani ca tot cu fratii tai sedentari faci treaba mai buna 🙂

  5. vladB spune:

    Citisem materialul cu casierita la final de an si e super bine scris. Chiar ma gandeam ca fetele astea de la supermaket-uri sunt chinuite pe 7-9 mil/luna si tre sa-i suporte pe toti cretinii. Cat despre ziarul din NY, auzisem de el si e unul dintre ziarele romanesti din afara care traiesc cu continut furat. Oamenii de acolo stau pe site-uri si bloguri si iau ce le place fara sa intrebe. ca deh, ce mentalitate cei de acolo tot romani au ramas, desi acum isi umfla boticurile in fast-foord-uri texmex sau in cele care au in oferta portii de 3 kg Bafta

  6. Adrian Tentea spune:

    doamna casierita a facut clar ravagii prin sondaj pe mapamond, cu precadere in zona Atlanticului de nord. precizarea ar fi ca, nenea propitaru de ziaru romanescu de pe teritoriu americanu e fostu degraba informatoriu/securisticu/turnariu. toti. fara discriminare. as propune diasporei sa inainteze o lista cu propitarii de ziare scrise in aromana(n.r. a se citi „ahhhhhh!! romana”) pentru romanii din sua, in scopu prelevarii de informatii clare vis-a vis de identitatea magnatilor cu miros de persil(n.r. „ciocoii noi”). garantat sub persil e un strat gros de zoaie cu iz de ulei de rapita.
    si ca nota personala, scrisu-i fain de tot si talentu musteste. la matale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *