MENU
love

de • 20 noiembrie 2013 • adevărurile mele, o slujbă ca oricare altaComentarii (21)

superlove

azi dimineaţă m-am trezit în cap cu nişte imagini filmate acum cîteva ierni de un salvamontist de la Sinaia. imaginile alea m-au obsedat o iarnă întreagă. mi-au făcut şant pe cortex.

vreme de o săptămână, toate televiziunile au dat continuu căutările unor bucureşteni pierduţi în bucegi. zeci de salvamontişti puşi pe drumuri, familii disperate, the classic story. bucegii erau înecaţi în zăpezi groase, şansele să fie găsiţi erau minime. mă aşteptam, ca în atâtea dăţi, să fie vorba despre nişte cretini care au plecat cu pantofii cu toc pe vreun traseu interzis şi peste care o să dea cineva după ce se vor fi topit zăpezile. o săptămână după dispariţie, au fost găsiţi. imaginile nu au fost difuzate niciodată, povestea a rămas nespusă, iar noi, cei câţiva care am avut acces la ea ne-am cutremurat.

erau doi, un el insurat, tată de copil, si o ea, amanta secretă, bineînţeles. au plecat în bucegi pentru a-şi petrece weekendul la o cabană. munţomani, echipaţi corespunzător. când i-au găsit, erau amândoi morţi, în vîlcelul mortului – coincidenţă stranie şi morbidă. (şi eu era să mor, într-un vîlcel al mortului, doar că în Făgăraş). ea alunecase pe zapadă de pe o stâncă. a căzut zeci de metri, zdrobindu-se de stânci ascuţite. imaginile, cumplite: ea, dezgolită, cu hainele sfâşiate, frumoasă şi moartă atârnând între stânci. el a coborit după ea. a găsit-o aşa, cum am văzut-o şi eu, pe imaginile luate de salvamontist. s-a culcat pe o stânca lânga ea. nici măcar nu a clintit-o, femeia a rămas suspendată, cum a scuipat-o abisul. nu a anuntat salvamontul, nu a coborât în Sinaia, s-a întins pur şi simplu şi a aşteptat să îngheţe. legistul a zis că nu a durat mult până a murit şi el. imaginea aia o sa îmi rămînă săpată în retină: el încolacit pe stânca, lângă ea. ştiu. e morbid şi depresiv, dar totuşi cred că e cel mai romantic gest de iubire de care am auzit vreodată. cred că nu exista mulţi oameni care l-ar putea repeta. şi e bine că nu există.

m-am întrebat atunci câţi oameni cunosc care ar fi în stare de asta pentru cel pe care-l iubesc. dar şi ce a simţit omul acela, ce gânduri i-au trecut prin cap fix atunci, în orele alea, cât a aşteptat să moară.

21 răspunsuri la postarea superlove

  1. Laura Driha spune:

    Superlove. Mda.

    Dar daca era un tata de copil si a preferat sa moara langa amanta decat sa-i urmareasca, indrume si sprijine acestuia fiecare pas, nu gasesc nimic romantic in gest.

    Ii fura din importanta faptul ca n-a gandit mai departe de el. De dragostea lui.

    Copii n-au nicio vina. Nici ca n-o mai iubea el pe maica-sa de avea o amanta, nici ca femeia aia a sfarsit atat de tragic.

    Prins la mijloc ca de obicei. Dar de data asta a pierdut.

    Eu as fi ales sa traiesc macar pentru el.

    • petronela spune:

      m-am gandit si eu la asta, ca sunt mama. pe de alta parte, e simplu sa judeci fara sa stii povestea din interior. iar tati care isi lasa copiii sunt mii, din motive care de care mai stupide si halucinante.
      eu evocam doar o imagine care mi-a dat fiori pe sira spinarii multa vreme dupa ce am vazut-o. restul e can-can si click.

  2. Laura Driha spune:

    Eu nu-s mama inca. Dar mi-ar placea sa vad ca orice parinte si-ar pune copiii pe primul plan. Asa au facut intotdeauna ai mei, probabil de asta e singura realitate pe care o caut in toti parintii.
    Cred ca-s incomparabile – iubirea pentru copii si cea pentru partener – dar pentru ca le „emite” acelasi suflet ii catalogez neputinta de-a o uita pe cea mai neajutorata drept egoism.
    Ma gandesc ce neiubit/nedorit o sa se simta copilul ala cand o sa constientizeze ca ta-su a ales sa moara langa iubita lui in loc sa-l vada crescand.
    Si cate rani raman in adultii care se dezvolta din astfel de copilasi.
    E pacat. Un gest frumos, nemaintalnit, dar al carui egoism ii prafuieste stralucirea.
    Gestul suprem de-a iubi pana la moarte n-o sa si-l aminteasca pustiul in multele momente cand o sa-i lipseasca tatal. Ci doar abandonul.
    Nu stiu daca mi-ar placea sa stiu ca ma iubeste cineva atat. Nici daca inspira carti, filme, muzee inchinate sentimentului.
    Dar asta-s eu.

    Multumesc pentru „tablou”. E intr-adevar memorabil.

  3. C.N. spune:

    Apreciez sinceritatea povestirii. Daca nu ar fi fost nuanta copilului parasit pentru femeia iubita, sa fi vazut atunci ochi dati peste cap si lesinuri. Asa cum ai scris, mie gestul barbatului imi pare extrem de curajos si tandru.

  4. alecs spune:

    mi am cautat cuvintele pentru a concluziona decizia tipului…am facut schite,mazgalit foi..am intors „problema” lui pe fata si pe dos,pe stanga si pe drapta,deacurmezisul si totusi n am gasit cuvintele potrivite…cred ca pur si simplu lumea lui, in momentul aceala,a luat sfarsit..o gandire drepata,justa ar spune,asemenea unui psiholog ca e o decizie gresita..dar el nu a fost acolo nu a simtit cum i se scurge viata ei,cum isi pierde el sensul vietii,ratiunea…punctul meu de vedere…as fi facut la fel.

  5. tudy tud spune:

    Ce horror! Geez!!

  6. Paciu spune:

    Nu exista nimic romantic in a muri. Imaginea idilica este doar in imaginatia noastra. Imaginea reala este cea pe care au gasit-o salvamontistii si sunt sigur ca era departe de cea reala. Miscator gestul lui, indiferent de materialul genetic plasmuit in alta parte (apropo, nu are nimic de-a face cu simbolistica mortii in sine).
    Eu cred ca as fi scapat, daca era posibil…Viata de dupa poate n-ar mai fi fost viata. S-ar fi intors la odrasle, la o casatorie nefericita si ar fi multumit dogmele sociale ale celor ce-l incrimineaza…

  7. Bogdan Fottescu spune:

    Cum de o poveste atat de dramatica nu a fost spusa de cand a devenit presa pubibonda?…F.interesant… Se poate face film dupa asa ceva…Gestul lui…multiple interpretari posibile…daca era plecat clandestin…urma sa se afle si poate n-a suportat sentimentul vinovatiei multiple…
    Cat despre scriitura ta…din nou percutanta, din nou in stomac!

  8. Alina spune:

    Eu nu pot sa nu ma gandesc la ce o fi simtit femeia aia, nu, nu cea care a murit pe stanci. Cea care a ramas singura sa isi creasca odrasla. Si nu are neaparat legatura cu odrasla, insa ea poate il mai iubea. Poate spera (in prostia ei) ca si el inca o iubeste, ca se va intoarce intr-o zi si va fi bine. Fabulez. Dar, Petronela, tu stii cel mai bine cum e sa plece si sa nu se mai intoarca. Cum o fi cand stii ca a ales constient asta? Of, Doamne.

  9. Ari spune:

    Ce cretin! Infidel familiei, infidel vietii. Dezaxat!

  10. G3ordan spune:

    Ar fi interesant de stiut de cat timp se iubeau, si daca o faceau pe ‘ascuns’, pentru ca eu ma incumet sa presupun 2 variante:
    – omul era putin imatur, nu si-a dat seama cat o iubeste decat cand a disparut, altfel de ce nu erau deja impreuna (legal) daca el oricum era dispus sa renunte la tot pentru ea?
    – mult mai probabil mi se pare ca-i era groaza de oprobiul comunitatii/familiei (posibil raspuns si pt. intrebarea de la prima varianta)
    Ma mir ca nimanui nu-i sare in ochi neconcordanta: sacrificiul suprem pentru o.. amanta! Asa ca imaginea de tablou „Romeo si Julieta” nu pare facuta printr-un gest extrem de curajos si romantic, ci a unuia extrem de las.
    Eu prefer pe „Romeo si Julieta” din susul paginii.. 🙂

  11. Laurentiu spune:

    El a murit in timp ce ea cadea in gol.. fara ea nu mai era nimic, nu mai putea fi. Incetezi sa mai existi atunci cand inima ta este in pieptul celei/celui pe care o/il iubesti, din clipa in care se produce despartirea, oricum ar surveni aceasta. Toate visurile lor s-au zdrobit odata cu ea printre stanci. Nimic nu e mai cumplit si mai frumos in acelasi timp. Ramane amintirea a ceva minunat ce au stiut doar ei.

  12. elis spune:

    poti ramane constient o vreme dupa o astfel de cadere… i a tinut companie pana la final fara sa mai conteze contextul si finalul

  13. Vlad T. spune:

    frumoasa scena.

  14. Ruxandra spune:

    Am văzut și eu înregistrarea respectivă, și altele mai triste chiar. M-au marcat prin imaginile dure, reale și poate și gestul lui, incapabil sa se mai întoarcă acasă la viața oficială, dar nu mă pot abține să nu mă gândesc la acest eveniment ca la o pedeapsă divină pentru păcatul lor…

  15. iulia spune:

    Mi se pare egoist sa te gandesti ca o data indragostit, insurat si cu copil, nu te poti schimba o data la ceva timp de ajuns cat sa nu mai vezi asa de iubit si cald caminul intemeiat prima data, si gasi (sau regasi) caldura aceea alaturi de altcineva, altcandva. Altcineva pentru care ti-ai da viata. Chiar nu s-a surpins nimeni uitandu-se in trecut si zicandu-si ca bine ca nu a ramas cu X, care acum, pare a fi vreo strutocamila idioata? Sa nu fim impocriti. Si ca femeie, daca te indragostesti de altul, ce ai face in locul nefericitului? Sau cine stie ce animal „ales” o fi si consoarta? Copilul da, va suferi destul, dar mai putin sau altfel, sa zicem, decat daca ar ramane intr-o familie in care el e singurul liant, si o data la ceva timp ar trai urletele conugale ale parintilor care isi scuipa ura de a mai fi legati unul de altul doar de copil.

  16. adrian paparuz spune:

    mie-mi place să mor

    dar uneori trăiesc încontinuu
    şi asta devine oarecum enervant
    viaţa dintre o naştere şi o moarte
    e mult mai interesantă
    printre vitraliile veşniciei
    liniştea divinităţii
    şi sărutul tău dumnezeiesc
    iubito
    am obosit
    să te caut prin fiecare existenţă
    un fel de-a baba oarba prin infinit
    şi mă gândesc din ce în ce mai serios
    să îmi fac cerere de retragere anticipată
    chiar dacă sufletul meu e încă copil
    ce spui
    nu sună tentant?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *