(jurnal octombrie 11, 2010)
sunt inexpresivă ca un stîlp de telegraf.
uit de-a binelea că aş vrea să scriu, uneori. că toamna mi-a colorat pădurile, de jur împrejur. şi gîndurile alb-gri.
uit de-a binelea că am o viaţă şi un suflet care trebuie îngrijite. între două insomnii.
prinsă.
între două copile cu probleme. prinsă. între mine şi mine, celelalte eu, de care nu ştiu cum să am grijă, prea ocupată să am grijă de alţii. între două răsărituri prea apropiate.
prinsă.
între un cer prăbuşit peste ferestre, între doi fulgi de zăpadă, două cauciucuri de iarnă, frici şi anxietăţi.
prinsă.
uit de-a binelea că fetele vor creşte şi vor pleca, fără să se uite în spate.
freedom’s just another word for nothing left to lose
***
Postarea precedentă:
şi cărţile merg la… Postarea următoare:
despre mocangeală şi respect
şi cărţile merg la… Postarea următoare:
despre mocangeală şi respect
Și eu mă simt prinsă în lumea ta de fiecare dată când mai citesc sau recitesc, uneori chiar și pentru a doua sau a treia oară aceeași poveste, și nu mă pot opri să nu mai citesc incă una și incă una.
Țin să te anunț ca ești direct răspunzătoare dacă îmi va fi rău la noapte pentru că am desfăcut o pungă mare de M&M ( de ciocolata ), în timp ce te citeam, să iau doar câteva bomboane și acum punga e goală 🙁
Dai dependență prin felul în care pui cuvintele unele după altele, prin sensibilitatea cu care scrii și modul în care aceste povestioare imi ajung la suflet și nu prea mai răspund de mine :)))
Nu-s sigură dacă e de bine sau nu 😉