Era trecut de unu noaptea. M-am dus să închid uşa de la living care dă în terasă, o french window deschisă nopţii. Şi am văzut-o. Stătea pe perete, deasupra uşii, mare cît o palmă de-a mea. Bigudiul mic a întrebat speriat: ăla e un liliac? M-am apropiat mai tare, dar nu foarte tare totuşi. Xena din mine e foarte sensibilă la gîndaci, şobolani şi alte bidigănii scabroase. În urmă cu cîteva luni, cînd am deschis uşa la gunoi şi a sărit un şobolan gras înspre mine am urlat de a răsunat tot oraşul. Există mărturii că şi nişte domni care se aflau pe Postăvarul ar fi auzit. Scenele cu şobolani din Kafka şi 1984 mi s-au derulat apoi toată ziua în cap.
Dar nu era liliac. Liliac avusesem altădată, pe vremea cînd posedam şi soţ, pe care l-am închis în cameră cu fiorosul animal, să se descurce, mai ales că el era şi tuns chilug, nu avea ce să i se întîmple. Era o lăcustă. Uriaşă. Îşi fremăta picioarele, deşi părea nemişcată.
Am luat o cîrpă, cu credinţa interioară că o voi speria şi va ieşi pe uşă, să meargă acolo unde se duc lăcustele cînd se duc. Bigudiul, ascuns în bucătărie, comenta cu însufleţire şi haz: runda 1, mama-lăcusta. Mama se repede cu cîrpa, lăcusta îi dă jet. 1-0 pentru lăcustă. Runda doi, mama insistă, lăcusta nu are nicio treabă. Runda 3, mama e epuizată, lăcusta rezistă, 3-0 pentru lăcustă. Hai mamaaa, că te face asta KO.
Mă făcuse, nimic de zis. Singurul lucru pe care l-am obţinut a fost că lăcusta a sărit pînă în spatele panourilor de iută care ţin loc de perdele, în colţ, unde nici cîrpa nu ajungea. M-am dotat cu arme mai performante, am trecut la mătură. Lăcusta s-a mai mutat un pic, deranjată, după un panou de iută. Na belea, acolo nu ajungeam decît cu mîna, dar nu ne doream asta, nici eu, nici lăcusta.
Ne-am gîndit să ne încuiem în camerele noastre, să o lăsăm în plata Domnului de bidiganie, dar dacă îi venea chef să sară prin casă şi să ne sperie noaptea? Sau dimineaţă, cînd m-aş fi trezit, să îmi sară în cap, să mă sperii, să fac infarct şi să crăp înainte de termen, tocmai acum cînd îmi e atît de bine? Nu ar fi fost ironic, zău? Nu, nu se putea să dormim cu lăcusta uriaşă şi ucigaşă în casă, hotărît lucru. Aşa că am pus mîna pe telefon şi am sunat eroul salvator. Sigur, era trecut binişor de miezul nopţii, era ruşinos că eram pişate pe noi de frica unei lăcuste verzi şi obeze – poate de aia era aşa grasă, mai mîncare vreo două din astea ca noi, era aşa şi pe dincolo, dar nici nu te puteai culca cu monstrul în casă, iar de prins, nici vorbă. Mai degrabă aş fi vînat un urs la ora aia. Bigudiul se mai gîndise la varianta să o dăm cu şprei de gîndaci, dar la cît era nesimţita, abia dacă am fi parfumat-o la subraţ.
Şi aşa, tîrziu în noapte, eroul nostru a venit de departe, ne-a găsit supraveghind atent, de la o distanţă sigură, lighioaia, s-a dus la panoul de iută, a luat-o între două degete ignorînd rugăminţile noastre să ia o cîrpă măcar, şi i-a dat drumul în întuneric, iar lăcusta, zvîîîîîr, în pădure.
Ce-am mai debitat:
20 years later Postarea următoare:
pansamente
Ai un umor teribil! imi place!
Doamne-ajuta pentru eroi! Eu chemam direct pompierii! ))))))
E clar ca ai umor. Din ala bunul. Alaturat penitei face minuni. Povestea e fascinanta. Rezolvarea arata ca feminismul e bun pentru femei, iar eroii sunt gata sa moara pentru feminitate. Se simt bagati in seama. Bine ca nu a fost un urs! Scrii toata ziua. Nu am timp sa desfund chiuveta si sa fac un muschi de vitel pe piatra vulcanica. Scrie!
Tare comment-ul! Mi-a placut! Ceea ce insemna ca subscriu in totalitate! 🙂 🙂 🙂
Ai citit Osho?
sper ca nu l-ai trimis inapoi in noaptea de unde a avenit, da’ mai stii…
hehe ! 🙂 Cu vreo luna in urma,seara tarziu,terasa…slab luminat…am luat de pe masa bricheta mea verde sa aprind o țigarușa. Doar ca nu era bricheta…era tot o lacusta, lacustoi (am tras eu concluzia,dupa cat era de mare !! )Daca luam in mana un carbune incins si nu urlam așa !! 🙂
Ziceau unii intr-un film ca mandrele sunt programate genetic sa se teama de cacaturi de genul in timp ce flacaii nu. Probabil o amabilitate de-a naturii sa ne facilitezi ero(t)ismul, pe care o aplaudam.
Sa fie lacuste…
:))
:)))) mor dupa hazul tau
de unde sa vina relatia aceasta rece cu regnul animal pentru cineva nascut la tara. animalutele fac parte din natura pe care o iubiti. fiecare ne invata ceva, chiar si sobolanul.
…sa tii aproape de tu eroul asta
De eram eu sunatul in miez de noapte pt o lacusta, primeai fix un spitz in qewr.
(ha!)
…am uitat sa si zambesc, ca sa nu para incruntata scrierea 🙂
(dar vorbeam serios, jur :))) )
Si io subscriu in totalitate si credetima ca parerea mea conteaza. Miam cumparat 1 per. papuci de la chinezi, 7 lei per., deci 3,5 lei buc. In sfarsit, am vezuy si io o chinezoaica benga. Tenu alb, alb, paru negru ca pana corbului, respectiv ca curu ceoanului, cum ar zice maica, popoul bombat, paru legat in coada, ochii ca ai drei Nora, pretena mea dela Pist. cu bul. caremi ingadue in permanenta sa pui virgula intre subect si predicat. Sunteti in topu preferintelor mele, dupadna Ana, dna Petronela. Dra Nora e la =litate cu dra Nora si Dra Uc. Bucurativa, cu nu toate femeele is in gratia mea. Maine e sarbatoare, nu se spala, nu se injura. Io de regula ma spal pe picioare dimi, nu seara, dar acum am facut bae la picioare asta seara…
In sfarsit, o lacusta ok…
:)))
La mine acasa departamentul dezinsectie imi apartine…