MENU
cover blog

de • 17 septembrie 2015 • oamenarComentarii (20)

prea gratuit, prea ca la festival

Am tot fost întrebată cînd și unde se mai joacă piesa mea de teatru. În sfîrșit, am un răspuns concret și coerent: duminică, 20 septembrie, lîngă Brașov, la Art’ec – Festivalul de Cultură Cristian, de la ora 20. Practic, va fi piesa cu care se deschide acest festival, iar pentru mine este o mîndrie exagerată faptul că pe aceeași scenă vor urca în următoarele zile teatre și actori foarte mari și pe care îi îndrăgesc de mor: Marcel Iureș, George Mihăiță, Andi Vasluianu, Lia Bugnar și o mulțime alții, în piese foarte mișto. Programul festivalului îl găsiți aici, e păcat să nu vă faceți timp să vedeți măcar o piesă de teatru dacă sunteți din zonă. Iar partea cea mai faină dintre toate este că toate evenimentele din cadrul festivalului sunt gratuite. Tot aici, sîmbătă, 26 septembrie, de la 17, o să moderez o seară de carte, unde am invitat poeți și prozatori din mai multe colțuri ale țării (Ana Barton, Dan Coman, Cristina Nemerovschi, Alexandru Voicescu, Mihail Vakulovski) și unde m-am gîndit să citesc, în premieră absolută, locală, regională, pe țară cît și intergalactică, un fragment din cartea la care lucrez, din primul meu viitor roman, adică. Era să abandonez scrisul și să mă apuc de goblenuri, însă a apărut în România Literară cronica asta, de Alex Ștefănescu, și parcă mi-a mai venit inima la loc. Dacă criticul zice că aș avea oareșce talent, pe fundul găleții, nu e totul pierdut. Așadar, dacă vreți să fiți primii care aflați care e faza cu cartea asta pe care mă screm să o scriu, la festival e locul.

Ce mai e de reținut despre festivalul ăsta, dacă sunteți părinți sau lucrați din greu să deveniți, e că duminică, 27 septembrie, o să aibă loc o conferință de parenting (tot gratuită) cu Monica Reu, președinta Asociației pentru Comunicare Non-Violentă și Ioana Chicet-Macoveiciuc (Prințesa Urbană), două femei pe care le admir și care știu ce vorbesc atunci cînd vine vorba de educație. De altfel, Ioana va veni și cu proaspăt-ieșita-de-la-tipar ei carte, pe care eu am fost prima care a citit-o atunci cînd a terminat-o și despre care i-am zis că tare m-ar fi ajutat atunci cînd am născut. Well, sunt alte vremuri acum și, din fericire, există acces la o mulțime de modele de parenting, din care fiecare să-și aleagă ce este mai bun pentru propriul copil. Mă aștept să avem copii crescuți fără bătaie, cu blîndețe și dragoste, că de unde învăța avem acum. Dacă vă interesează, dați join aici. Avem și ce face cu copiii cît părinții asistă la conferință, vor fi mulțime de ateliere creative care să îi țină ocupați.

Pe mine mă mai puteți vedea și mîine, vineri, la Bookstadt, de la ora 18.00, la mallul Coresi, dacă vi-e un dor de nestăpînit. Nu? Deloc, a? Nici eu nu mă gîndeam că v-ar fi.

 

20 răspunsuri la postarea prea gratuit, prea ca la festival

  1. Ella spune:

    Petrooo, cea delicioasa si geniala!! Mi-ai facut ziua cu postul asta, o zi de tot… #÷%&&# Incerc sa ajung la festival. Multumim de info.

  2. adriana spune:

    Foarte tare cronica! Te-a comparat, practic, cu Nichita! Iar Alex Stefanescu nu e un oarecine. Felicitari!

    • Petronela spune:

      E bună, mulțumesc. Nu aș merge așa de departe, că m-ar fi comparat cu Nichita, a zis ceva de niște versuri, dar da, e o mare chestie, nu minimalizez. Sigur, sunt și niște inadvertențe, cum ar fi că aș fi publicat pe blog poeziile alea atribuite lui Eminescu, cînd eu am dat un amărît de share pe facebook unui articol din hyperliteratura, în scopul de a-i face pe oameni să-l mai vadă și altfel, uman.

  3. alecs spune:

    vineri,la coresi? de ce nu?

  4. alecs spune:

    o sa ma recunosti sigur.Tipul din spatele salii,in jeans si camasa, ca de obicei cu manecile suflecate,cu tatuaje,cu cartea in mana si probabil neatent la ce vei spune,dar prezent..o sa ma stii de undeva.

  5. alecs spune:

    scuze. eram cuprins intre paragrafele din articolul cu toamna…
    i’ll be there.

  6. mălina spune:

    Nu e drept. Dacă Alex Ștefănescu ar fi avut o toană și ar fi spus ca sunteți netalentată, oare chiar ați fi renunțat? Nu cred.

    • Petronela spune:

      Era o autoironie. Dacă Alex Ștefănescu și toți ceilalți critici ar fi spus că nu am de scrie, da, aș fi renunțat. Dacă doar Alex Ștefănescu ar fi zis asta, nu aș fi renunțat, că am discernămînt, m-aș fi uitat la toți ceilalți, cine sunt și dacă merită să am încredere în cuvîntul lor. 🙂 Așa, am făcut și eu o glumă, foarte bucuroasă fiind de cronica asta.

  7. mălina spune:

    Hm. Bine. Nu o să vă supărați. Sper. Am să vă mai întreb ceva. Dacă toți criticii din lume ar fi spus că trebuie să vă lăsați de scris, însă cititorii dumnevoastră ar fi afirmat că vă adoră, că au nevoie de scriitura dumneavoastră, oare cum ați fi procedat?

    • Petronela spune:

      Păi ar fi depins de calitatea cititorilor. Totuși, dacă toți criticii ar fi fost de acord că e un gunoi ceea ce scriu, nu, nu aș mai fi publicat, aș fi scris pentru mine sau doar pe blog, ar fi fost unul dintre sutele de bloguri scrise de femei netalentate cu veleități de mari scriitoare. Depinde ce îți dorești, în asemenea cazuri. Sandra Brown era adulată de gospodine și nebăgată în seamă de oricine altcineva. A devenit o industrie, s-au băgat mulți bani, s-au tăiat mulți copaci. Eu nu mi-aș fi dorit așa ceva.

  8. mălina spune:

    Scuze îmi lipsește un a. Corectați, dacă se poate. Vă rog!

  9. Laura spune:

    Interesant acest festival. Tot ce e gratuit cred ca e de apreciat, desi la ce nume vin acolo, si cu plata ar fi fost o onoare de a veni. Daca as fi fost si de prin apropierea Brasovului, mi-as fi facut timp sa vin.

  10. Andrei spune:

    Daca luati cuvantul si la conferinta de parenting, sa le spuneti mamicilor ca daca au baietei, trebuie la un momentdat (<- sau cum se scrie) sa isi ințarce baietii. Sau mai bune zis sa ii dea afara din țarc. Adica trebuie sa nu ii mai pupe deloc, sa nu ii mai imbratiseze, sa nu ii mai tina de brat ci sa ii indemna sa mearga sa vorbeasca cu tinerele domnisoare. Sa invete, in functie de raspunsul domnisoarelor, cum e rau si cum e bine sa vorbeasca cu ele. Si daca se aduce vorba de discriminare…

  11. Theos spune:

    Ah…iarna! Si eu am probat azi echipamentul de ski doar de dragul iernii.

  12. Cristian spune:

    Felicitari d-na Petronela pentru piesa de teatru Impreuna! Am vazut-o in aceasta seara si ma bucur ca am avut aceasta ocazie. Felicitari si d-nei regizor, celor 4 actori si tuturor celor care au contribuit la buna desfasurare a spectacolului! Personal am empatizat cel mai mult cu personajul Irina, interpretat uimitor de d-na Alexandrina Ioana Costea. Am gustat si momentele comice, am simtit si chinul din sufletul personajelor si cred ca piesa e de natura sa puna publicul pe ganduri, macar pentru cateva clipe. Voi recomanda cu drag piesa prietenilor si sper sa am ocazia sa o revad, poate si in Brasov la Teatrul Sica Alexandrescu sau la Reduta. Mult succes !

  13. […] tîrziu, vin acasă de la festival. Noapte, copilul trebuie că doarme demult, că mîine merge la școală devreme. Bag cheia în […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *