Mihail Vakulovski mi-a pasat o leapşă scriitoricească, care, urmînd modelul american, se rostogoleşte şi printre scriitorii de pe la noi. Mulţumesc, Mihail.Pe vremuri erau multe lepşe pe bloguri, unele mişto, altele îngrozitor de previzibile şi plicticoase. Asta e diferită, mă simt ca în faţa întrebărilor pe care mi le trimit revistele literare. Aşadar:

 

1) La ce lucrez?

La un volum de proză scurtă, schiţe şi povestiri, din care am gata, aproximez, 60 la sută şi care, dacă l-oi termina la vreme, va apărea la finalul acestui an sau la începutul celui viitor. Sigur, pe măsură ce scriu texte pentru el, le mai pun şi pe blog, dar, ca şi în cazul primului volum, vor fi şi multe texte care nu apar aici, vor exista doar în varianta tipărită. Am ales să procedez aşa din două motive. 1, pentru ca cei care nu au chef să plătească şi să cumpere cartea să poată găsi o parte din ea şi online, gratis, şi dacă le place şi vor mai mult, să o ia. Şi 2, nu îmi doresc ca volumele mele să fie o colecţie a unor texte de pe blog şi să nu ofere nimic în plus cititorului şi plătitorului de carte, care merită să primească texte noi, nepublicate nicăieri înainte. Şi mai lucrez, dacă pot să spun aşa – în sensul că am o parte din el scrisă şi restul îşi aşteaptă rîndul şi timpul – la primul roman, care habar nu am cînd va fi gata, nu mai devreme de la anul tîrziu. Şi în tot acest timp scriu ce îmi vine, inclusiv poezie, şi ce voi face cu ce scriu se va cerne cînd va fi vremea de cernut.

2) În ce fel diferă ceea ce scriu eu de alte cărţi din cadrul aceluiaşi gen literar?

În cazul poeziei, presupun că nu e la fel de ermetică şi/sau manieristă precum o anume poezie contemporană pe care eu nu reuşesc să o diger. Asta e ce pot eu vedea cu ochiul liber. În rest, nu eu sunt cea care decide ce anume e special sau diferit, ci cititorul şi criticul. Ce ştiu este că nu fac eforturi de a fi diferită, nu mă compar şi nu mă uit la scriitura altora, ci pur şi simplu scriu din mine, aşa cum am făcut de cînd mă ştiu. Scrisul meu nu e o alegere căutată a mea, ci mai degrabă invers, el m-a căutat şi ales pe mine.

3) De ce scriu ceea ce scriu?

Iulian Tănase a spus ceva extraordinar de mişto la lansarea mea de la Bucureşti şi anume că o întîmplare nu este terminată, asimilată, asumată, pînă nu ai scris despre ea. Aşa simt şi eu, că abia după ce am scris despre ceva întîmplat, simţit, văzut, auzit, trăit, mă eliberez şi nu mai sunt bîntuită de acel sentiment, acea întîmplare, traumă, durere, fericire, etc. Odată scrise, ele încetează să mă mai caute, se aşază în memorie în locul lor cuvenit şi mă lasă în pace. Scrisul meu a fost eliberare de cînd mă ştiu, el se adună grămezi în mintea mea şi trebuie scos, golit, pentru a face loc de mai mult.

 

4) Cum funcţionează mecanismul scrisului?

Cred că puţin am răspuns deja la întrebarea asta, mai sus. Scrisul meu e mai mult decît flux al conştiinţei, are conştiinţă de sine şi flux şi reflux, mă tem. El există cumva dincolo de mine, e o entitate care m-a ales să îi fiu gazdă şi nu pot decît să fiu fericită că s-a întîmplat aşa. Am mai spus-o, e ca şi cum o mînuţă lirică scrie la mine în cap continuu, iar menirea mea e să mă aşez şi să dactilografiez ceea ce îmi dictează. Pot scrie oricînd, nu trebuie să aştept muza să mă viziteze. Am avut perioade foarte scurte cînd nu am putut sau nu am simţit să scriu şi asta e teama mea cea mai mare, că într-o zi curgerea de cuvinte din capul meu se va opri, iar acesta va fi începutul sfîrşitului meu ca fiinţă. Scrisul meu nu e chin, nu caut cuvinte, îmbrăţişări de cuvinte, propoziţii, fraze, ele curg, sunt lichide, vin mereu, orice aş face. Scriu în cap cînd conduc, cînd mănînc, cînd contemplu, cînd aştept somnul, în timpul somnului. Cele mai multe texte ale mele se scriu în cap, se încheagă acolo şi abia apoi coboară în buricele degetelor şi de acolo pe foaia virtuală, căci de mînă nu mai scriu decît foarte rar şi atunci mă chinui îngrozitor să descifrez ce am scris. Ce m-a uimit întotdeauna a fost faptul că nu uit ceea ce mi se scrie în cap, îmi amintesc cuvînt cu cuvînt ce am scris azi-noapte cînd mă aşez, a doua zi dimineaţa, să transcriu.

Leapşa se duce la Ana.