MENU

de • 29 aprilie 2013 • bucăți de mineComentarii (3)

biciclete

Îl vedeam pe tata-mare cum înainta spre casă cu ceva mare şi portocaliu sub braţ. Eram mică şi negricioasă, cu colţurile gurii atîrnînd în jos şi îl iubeam tare pe tata mare. Şi el mă iubea. Omul ăla imens şi bun ca un colţ de pîine caldă, cu nasul lui roşu şi borcănat, tare mă mai iubea. Ştia că vreau bicicletă şi strînsese el din ciubucurile lui de zidar bănuţ peste bănuţ iar acum înainta pe stradă mîndru şi bucuros de bucuria ce avea să îmi pricinuiască. Am sărit jumătate de oră în sus,ţipînd. Tata mare îmi luase pegas, pegas portocaliu, al meu şi numai al meu, să îl călăresc prin păduri şi printre lacurile care se întindeau la marginea satului unde am crescut. Şi ce l-am mai călărit. Cîte fire de iarbă mirositor verde am strivit sub pneuri. Cîte bălţi am împroşcat, cîte noroaie am încălecat, cîţi năsturei am zdrobit în zburda mea copilăroasă din verile prăfoase şi lungi, cînd timpul avea răbdare cu noi. Şi mai tîrziu, drumurile largi şi uscate, cu plopi foşnitori şi sumbri, sub care am pedalat cu neagră deznădejde, de două ori pe zi, 7 kilometri dus şi 7 kilometri întors pînă la mormîntul primului meu iubit, tot pe el, pe pegasul meu oranj. Mutată la oraş, pegasul a rămas uitat în şopron. I-a pierit portocaliul, i-a ruginit aluminiul. Apoi a dispărut cu totul. L-am uitat, aşa cum uiţi lucruri şi oameni dragi cînd nu îi mai vezi, dar îţi rămîn în colţuri de minte şi suflet ca nişte fotografii sepia, cu zimţi.
O vreme m-a înspăimîntat ideea de bicicletă pe străzile demente din oraş. În zgomotul şi harababura unui trafic în care mă simţeam în siguranţă doar în habitaclul maşinii. Dar într-o zi mi-am făcut curaj. Mi-am dat drumul pe bicicletă în vertijul citadin. Mai întîi pe trasee sigure, pe lîngă pădure, pe sub Tampa. Am reînvăţat bucuria nespusă a pedalatului, mîngîierea vîntului prin păr şi fuste, senzaţia de libertate pîna la norii cumulus cumulus de vreme bună şi înapoi. Apoi am abandonat maşina şi am încercat bicicleta pîna la muncă, în zilele cu soare. Ce încîntare să pedalezi frumos îmbrăcată şi zîmbind printre oameni şi maşini, ce respiraţie de cireşi înfloriţi au dimineţile astea cînd ajungi îmbujorată la serviciu şi parchezi bicicleta surîzînd pe un covor de petale.
biciclete

3 răspunsuri la postarea biciclete

  1. blue spune:

    Nimic nu se compara cu mersul suav pe bicicleta, pe vânt care adie usor sau puternic, pe fiecare cărare aleasa cu sufletul!

  2. Adi spune:

    Citind am simtit o adierea de primavara si parfumul florilor proaspete…

  3. Mc Beaucoup spune:

    ce rău îmi pare că n-am venit să te văd, eram prin zonă cu biţa…
    fac numa” prostii în ultimul timp..
    PS: şi eu am avut PEGAS (verde)
    şi eu merg cu biţa dimineaţa la serviciu..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *