Nicăieri marea nu se schimbă atît de rapid şi surprinzător ca aici. Cînd mă trezesc, mă uimeşte proximitatea ei. E doar la un pas cu talpa goală pe nisipul cald. Pescăruşii sfîşie văzduhul, aceiaşi de anul trecut şi de acum doi ani. Ea e calmă şi neclintită. Limpede. Oţelită. Doar o oră mai tîrziu, se înspumează şi murdăreşte, ca un copil pe care îl scapi din ochi. Fiecare val care spală plaja aduce sute de meduze reci şi lipicioase cu el. Şi o mulţime de alge, de parcă ar fi o ciorbă înierbată. Limpezimea de sticlă i se preschimbă în tulbure, mîlos, într-o clipită. Seara, se linişteşte iar, pe nesimţite. Se zbate uşor de ţărm, aproape imperceptibil.
E cald, mă întind sub soarele ei de mai şi mă gîndesc că nu am mai fost nicicînd la mare în mai în 2 mai şi să fie deja vară. E un mai plin de ciudăţenii ăsta. De schimbări. De fericiri şi dureri, ambele bruşte, violente. De maci. Nu am văzut nicicînd atîţia maci. Pe calea ferată, pe cîmpuri, pe malul mării, în ierburi şi în grîu, însîngerînd zările. E ca şi cum pămîntul, aflat în mare suferinţă, şi-a lăsat singur sînge, să se vindece. Aşa mă şi uit la ei, ca la nişte flori vindecătoare, flori-vraci, născute din suferinţă. Iar macii sunt stări, nu flori, mi-ai zis. Fiindcă suferinţa e ardere. Purifică. Salvează. Epurează. O simt pe propria piele de o existenţă şi cîteva ore în plus.
Plaja e goală. Terasa, aşijderea. Îmi plac dintotdeauna plajele goale, unde mă întind goală şi eu sub soarele binefăcător. Binefăcător am zis, detest curentul ăsta nouveau care ni-l prezintă drept bau-bau. Mie soarele îmi prieşte, de cînd mă ştiu. Nu fac abuz, dar nici nu mă ascund. Echilibru, mereu. Moderaţie.
Îmi prieşte şi pauza asta, mică, nicidecum mare, o pauză de la tumult, o întoarcere la un sine uitat, la o stare, două stări, trei stări, Doamne cîţi maci sunt pe lume, cîte stări, (căci macii nu sunt flori, sunt stări), ţi-am spus, ce te faci, mi-ai răspuns. Mică. Mică mă fac. Mică.
Iar eu am fost făcută să stau pe mal de mare şi să scriu, aşa cum stau acum turceşte în nisip şi scriu pe caietul ăsta cu stiloul cum nu am mai făcut-o demult, am fost făcută să stau să absorb soare şi sare şi să scriu.
Şi uneori să fac pluta.
un poet cu cartea în mînă Postarea următoare:
(a fi) mamă
Uite
stau aici
lângă mare
val după val
nisip în nisip
dacă aş întinde mâna dreaptă
marea mi-ar mângâia trecutul
aş putea să închid ochii
să cred că eşti tu
dacă întind toate mâinile
urma pasului tău
va urca până în inimă
călcâiul
talpa şi degetele
vor fi chiar sângele meu
dar nu voi face nimic din toate
acestea
n-am să-mi dăruiesc nici un refugiu
voi rămâne aici lângă mare
cu ochii mari
cu vise mari
în valuri tot mai mari
singurătatea mării e totuna
cu marea singurătate?
azi v-am descoperit si citesc de cateva ore . va multumesc…
DA …. IMI PRIESTE …. „Îmi prieşte şi pauza asta, mică, nicidecum mare, o pauză de la tumult, o întoarcere la un sine uitat, la o stare, două stări, trei stări, Doamne cîţi maci sunt pe lume, cîte stări, (căci macii nu sunt flori, sunt stări), ţi-am spus, ce te faci, mi-ai răspuns. Mică. Mică mă fac. Mică.”
MULTUMESC !