MENU
maria

de • 1 martie 2015 • oamenarComentarii (27)

din oamenar: Maria, prietena mea

prietena mea, Maria, zboară. și scrie, că oamenii se molipsesc de scris, uneori, sau poate sunt deja bolnavi cînd îi întîlnesc eu. mi-a trimis bucata asta iar eu am invidiat-o, i-am zis, fă, asta e literatură, proasto. așa vorbim noi. din dragoste. o să te public. de mărțișor. fir-ar primăvara mișto să îți fie. data viitoare să scrii cu diacritice, că am obosit înlocuind.
doamnelor și domnilor: Maria.

„eu fac poze. multe. foarte multe. m-am gîndit chiar că s-ar putea să am o obsesie ceva, vreo dereglare de nuștiucarefel. dar atît, doar m-am gîndit, fără să mă îngrijorez. am alte priorități la îngrijorări, coada mare, mai ceva ca la rație, pe vremea lui Ceaușescu, cînd ne duceam cu mama să ne luam partea. oricum, n-aveam nevoie de ea. o luam doar așa. cred. să n-o lăsăm acolo. sau ce știu eu, mama știa mai bine. dar pentru mine și tîmpitu’ de frate-mio, era ca o excursie drumul pînă la magazin. o hărtăneam pe mama pînă o epuizam, ne suiam amîndoi într-un căruț mic, abia încăpeam, unul peste altu’. și mama, săraca, ne-mpingea, de acasă pînă la magazin, pînă o vedeam io că o ia cu leșin da’ noi aveam altă treabă. mama nu obosea niciodată. era o super mamă fix ca-n desenele cu superman. și n-avea facebook. eram mici da’ mari, că tata e cît un avatar. și noi la fel. ș-apoi înapoi cu uleiu’, zahăru’ și ce se mai dădea la rație. nici asta nu știu, că noi aveam altă treabă. io și cu frate-mio. peste, pe sub, printre noi. era mișto. mama avea puteri interminabile. nu dormea niciodată. pentru că pur și simplu, cred că nu îi era somn. ce hămesiți suntem, incredibil.
cîteodată fac atît de multe poze unui singur obiect încît începe să mi se pară că arată a ne-obiectul inițial. nu pot să explic. ne-obiectul. există. totuși incerc. da, fix ca atunci cînd te uiți la fața unui om care stă cu capul în jos (și tu stai cum ar trebui sa stea și el, de fapt!) și figura lui începe să nu mai aibă sensul inițial, ăla de-l știai tu. că așa te-au învățat. ridică-te, boule, că ești penibil. mă faci de rîs, se uită lumea, la mine, că stai cu capu-n jos. da’ am renunțat la camerele foto, am vreo două dslr-uri și cîteva obiective din alea mișto. e mișto cuvîntul asta, mișto. merge cu orice. ce mișto! da, dar sună ca dracu. o sa încerc să-l exclud, ușor ușor, să nu-i simt lipsa. nu te poți rupe cînd vrei tu, de nimic. mai ales de rău. ălora care zic că-ți trebe doar voință, le urez de pe acum Crăciun Fericit alături de cei dragi! (cu accentul pe Fericit și musai cu F mare). am renunțat să mai fac poze cu aparatul dintr-un singur motiv: eu fac poze. multe. foarte multe. mii. aproape ca nu înaintez cînd merg pe undeva, atît de multe poze fac. ca să mă-nțelegi. e obositor. dar nu de asta am renunțat la aparat. ci pentru că rămîneam fără baterie fix atunci cînd mă pregăteam să fac o poza mișto. aia de rezervă se consumă prima. o foloseam prima, desigur. știam că e rezerva pentru că o însemnasem cu un marker permananet. cînd eram pe rezervă reușeam, totuși, să mai vad și pe unde merg. știam că e rezerva și o foloseam așa, cu economie. e ca la mașini, cînd ești pe avarie, te mai miști cît de cît. mă rog, voiam să spun că mă obosește îngrozitor să știu că rămîn fără baterie la aparatul foto. de asta l-am și lăsat. plus că e greu. să-l cari. nu se bagă nimeni să care așa ceva. acum folosesc telefonul. e mai mult descărcat. dar nu pentru că-l folosesc la fel de mult precum foloseam aparatele ci pentru că e iphone. și la capitolul autonomie stă foarte prost. atît de prost încît n-am cuvinte. nu potrivite. tre să fii retardat să-ți inactivezi toate funcțiile și jmecheriile pe care le-a bagat Jobs în bijuteria asta doar ca să te țină bateria mai mult. ia-ți în morții mă-tii o lanternă dacă vrei să fii cercetaș! mă rog, acum că e mort, nu-l mai înjur atît de des. pe Jobs adică. ce ipocriți suntem. incredibil!
am făcut azi cîteva poze, eram în ceruri. chiar eram. altfel decît pe pămînt. acolo sus nu te mai vezi pe tine, vezi ce căcat ești tu în comparatie cu infinitul ala. nu mă gîndesc nicio secundă că pot să mor deși cel mai groaznic gînd al meu e că aș avea timp să mă gândesc la moartea mea. aș vrea doar să se întîmple, să vină să mă ia, să mă-nghită ca p-un triferment și apoi să rîgîie și să zică „vai pula mea, ce bun-a fost asta!” (pentru că eu cred că moartea este un bărbat. sau o chestie de gen masculin. oricum ceva bărbătesc, ce căcat. refuz să cred că e ceva feminin. trup, gen – gen) trifermentul chiar e bun. merită încercat, măcar o dată. de obicei, după mesele de bătaie de joc de trup și suflet. ca așa ne place. apropo de rîgîit, știai că chinejii rîgîie la masă? n-am chef acum să detaliez. da, și eram sus și am făcut iar poze poze poze, chiar mișto. sus acolo nu ma gîndesc doar că aș putea să mor. mă gîndesc în plus. mă gîndesc că aș putea să știu că urmează să mor și aș muri, pînă atunci (adică la impact sau înainte de) înecata de dor de fiu. dublă moarte. și asiști la ambele și-s ale tale. te țin în viață, copiii ăștia, n-ai cum să te prăbușești. proasta dracu’. deci, poze mișto, aterizări perfecte. precum în ceruri, așa nu pre pămînt. ce mici suntem, să-mi bag pula. nu m-am putut abține.”
text și foto: Maria Sav

LE: M-am enervat şi i-am făcut Mariei blog. Aici.

27 răspunsuri la postarea din oamenar: Maria, prietena mea

  1. Magda spune:

    Ca lumea scris, e bine tare că e prietena ta. Să mai scrie, îndeamn-o tu.

    Poți să pui diacritice cu asta: http://diacritice.opa.ro/
    Faci copy-paste, intri textul, urmezi pașii și sistemul îți dă variante de cuvinte. Alegi ce-ți trebuie și merge ușor de tot dup-aia. Yep, salvează-l la favoriți, sper să-ți folosească.

  2. Lorin Coryllus spune:

    Oamenar, auzi…M-am uitat vreo doua minute chioras pana sa ma prind. La multi ani! 😉

  3. Lorin Coryllus spune:

    De 1 Martie, zic. Nu stiu cand e ziua ta.

  4. ionela spune:

    Si asa se confirma vechiul proverb „cine se aseamana se aduna” 🙂 ceea ce nu poate decat sa ne bucure pe noi cititorii tai. Mi-a prins bine, am ras de la inceput pana la sfarsit si inca 5 minute dupa :))) Prietena Petronelei, daca citesti comentariile, nu renunta si la telefon… semnat „disperata dupa fotografiat” ( cum ma numesc prietenii mei ) 😉 . Eu nu-i iau in seama, mi se pare deja normalitate sa fac poze oriunde as merge 🙂

  5. dan spune:

    directa si plina de savoare, prietena ta. ca tine. invidiez oamenii cu un discurs atat de franc. imi imaginez doar ce discutii misto aveti si ca radeti mult. incurajeaz-o sa mai scrie. are potential.

  6. alexandra spune:

    Chiar fain! Mi-as dori sa pot pune punctul pe i si sa fiu asa deschisa-n vorba precum e prietena asta a ta…

  7. Petronela spune:

    Aşa e, Maria e o tipă foarte autentică. De aia o iubesc eu atît. Şi da, rîdem de ne stricăm împreună. Şi, în plus, e frumoasă cu spume.

    • Corina Simionescu spune:

      Pe mine, m-a obosit la culme textul,” dizertatia”. . .sau oi fi fost eu mai obosita mental?:) In orice caz , la un moment dat, am avut si senzatia ca cineva parca iti copia stilul! Ori mai trebuia ” pieptanat”, ori nu ma pricep eu . . .iar, tu cand mai „scapi ” o injuratura in text, nu- mi zgaraie retina asa grosolan. Atat am retinut ca ii place sa pozeze diverse( si ) , ca extrage esenta, ca pozele ei sunt o forma de meditatie, act artistic, ca o mai cheama Maria, ca e prietana ta si ca desi, incercand sa nu pierd sirul propozitiilor ff scurte, m-am pomenit in „sfarsit la finalul” apoteotic care m- a izbit direct in moalele capului: sintagma din rugaciune, injuratura. . .shocant, shocant de filozofic, domne! Deci, prieteneste, prietena sper sa- si cristalizeze ( personalizeze / individualizeze) mai bine stilul.Bye!

    • Petronela spune:

      pe mine cînd mă obosește ceva, mă opresc. și mă culc, dacă sunt chiar atît de obosită. nu sunt atît de masochistă încît să insist pînă la capăt. iar dacă tot o fac, din motive cețoase și doar de mine știute, nu mă apuc să jignesc voalat, sub forma unor sfaturi prietenești. înjurăturile ei pe mine nu mă deranjează, nu îmi zgîrie nimic, iar ăsta e locul meu, eu decid ce public, voi decideți ce și dacă mai citiți. cît despre stilul Mariei sau copiat, Maria nu se îndeletnicește cu scrisul, nu are această pretenție, eu i-am smuls acest text care mi-a plăcut teribil și l-am publicat la mine, că era păcat de el. de mulțumit pe toată lumea nici Iisus nu a putut, săracul.

    • cara spune:

      Mi-a placut mai mult prietenul tau din oamenar ( fara suparare ! ), ne mai poti spune vreo poveste frumoasa cu si despre el ? Parca as avea nevoie de o infuzie de optimism, cu toate ca aici cerul e de-a dreptul azuriu, fara sa reverbereze si in starea sufleteasca, din pacate.

  8. IONELA spune:

    Asa rau sa te oboseasca stilul cuiva, sa-ti zgarie retina si totusi sa citesti pana la sfarsit doar ca sa te simti lovita in moalele capului de sintagma din rugaciune, de injuratura?
    Sadism curat.
    Ma bucur ca v-ati revenit din „shoc” pentru a-i putea da cateva sfaturi Petronelei…ca sigur i le va transmite Mariei….ce naiba, doar sunt pentru binele ei 😉

    • Petronela spune:

      ca să nu mai vorbim că Maria (alias Moku), are propria ei retină și a învățat și să citească, nu doar să scrie și înjure 😀

    • IONELA spune:

      Nu stiu ce sa spun despre citit…trebuie sa o verifice d-na Corina cu un text la prima vedere, poate nu stie sa citeasca asa bine, cum nici cu scrisul nu sta foarte bine: „prietena sper sa-si cristalizeze ( personalizeze / individualizeze) mai bine stilul” :))))
      Cat despre injurat, cred ca la acest capitol mai poate lucra 😉
      Si sa arunce d-na prima piatra daca nu a injurat niciodata 🙂

    • Petronela spune:

      dar înjuratul nu e păcat capital, ca să ne ucidem cu pietre. unii sunt pudibonzi şi fac dragoste cu penisul, care e tot un fel de pulă, dar mai mică, vorba bancului, alţii nu leşină cînd aud sau folosesc vorba mai sus rostit-scrisă. e o alegere personală, la fel cum ar trebui să fie şi cititul unor texte, cărţi, bloguri, etc. nu îmi place, nu folosesc, nu citesc, telecomanda – aici clickul, e la mine. nu vine nimeni să îmi bage nimic cu sila pe gît.

    • Corina Simionescu spune:

      Petronela, la cate zambete ai la ceas matinal imi imaginez ca e chiar bine ca din cand in cand sa ai parte de un asa inceput de zi plin de umor si cumva stimulativ intelectual. Ce distractie, ce rasete, ce folclor , la cafea ,deschizi blogul si-ti luminezi ziua cu prostia sau mishtoul unora! :))) Hihihi, ce comic. . . Ce viata. . . Scriu, deci exist. Fac mishto si caterinca, am un scop in viata!:))

  9. Moku' spune:

    doamne! Corina, eu n-am vrut sa obosesc pe nimeni. nici sa insult. n-am vrut nici vreun act artistic, nu ma diseca atat de aspru. iar pozele le fac pentru ca le fac. tu nu te-ai putut abtine sa citesti, pana la capat, desi te-a dezgustat discursul meu. apoteotice porniri mai avem, zau. pot sa folosesc cuvantul asta chiar daca seamana cu-al tau? daca-ti zic ca suntem masochisti n-ai sa ma crezi, vei spune ca sunt grosolana. injuratura a fost fara intentie, parol.

  10. Mihaela spune:

    Azi sunt bolnava si ma bucur. Nu-s masochista. Dar ziua mea de bolnava, va fi cu doua carti, un blog si o cafea. Cafeaua e a mea. Cartile si blogul sunt alte tale. Sa am o zi frumoasa!

  11. Corina Simionescu spune:

    Petronela-Ionela-Moku( si care o sa va mai scandalizati sau enervati ) ” RELAX MAN, LIFE IS GOOD”!:)))Inteleg ca sunt acceptate doar pareri pro, ca cine ( scuzati cacofonia dna.Ionela ) nu e cu noi, ” e ” proshti si nu intelege literatura. . .Ihi mai, fetelor, am avut impresia ca am nimerit in secta/ clanul Moku.. Relxati-va, totul e sub control, lasati subiectivismul atroce, sau daca e un blog nu e voie ca fiecare sa-si exprime o parere, diferita decat a majoritatii ? Vesnica si banala scuza, „domne’ nu-ti place, schimba canalul”! A, ba nu, si una mai noua- masochismul. . Nu ma simt deloc onorata ca profa de gramatica Ionela, nu are altceva mai bun de facut cu timpul ei, decat sa faca analiza pe un text scris de mine! 🙂 Deci, fetelor relax, relax, relax. . altfel , chiar imi faceti impresia ca am nimerit in „clubul clocitoarelor de galusti literare”!;) Hmm, mult zgomot pentru nimic! Oare cat de scandalizate ati fi sa stiti ca mi se rupe, si daca imi dai block so what ? Am si voi avea pareri oricum, despre orice imi captiveaza interesul, nu ma dau nici constipata, nici masochista, nici pudiboda, nici vreo sfanta Cecilia, sunt un om liber intr-o tara libera. 🙂

    • Petronela spune:

      ești la mine pe blog, unde eu plătesc și fac regulile. 😉 dreptu-i că țara e liberă, putem fi oricît de proști și răi dorim, nu ne împiedică nimeni, prostia nu este, din păcate, infracțiune.

    • Moku' spune:

      Corino, mai ai?

  12. ionela spune:

    Am o dilema…sa rad pana mor sau sa mor de nervi???
    Eiiii, „profa de gramatica” nu mi s-a mai zis:))))
    Important e sa stabilim ce face fiecare in secta/clanul Moku, sa n-avem discutii la proces: „Maria face fotografii si scrie bine ( si sunt sigura ca mai face si altceva la fel de bine ), Petronela ne arata de ce e in stare ea, Maria si ceilalti din oamenarul ei, iar eu, Ionela, ma bucur citind una alta din „casa” Petronelei ( asta pe langa analiza pe text + multe altele in viata personala ) 😉
    Si….suntem un fel de ONG….

  13. alex spune:

    aveti si floricele la vanzare ? :))

  14. […] 4 martie 2015 by mokutza (prima bucata din capul meu, debutata oficial si cam cu forta,  aici, de prietena mea autoare Petronela Rotar) eu fac poze. multe. foarte multe. m-am gîndit chiar […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *