MENU

de • 4 august 2013 • bucăți de mineComentarii (12)

micul golf

Eu, după ce mă întorc din vacanţe, intru în depresie. Depresie adevărată, din aia de manual. Casa, oricît de mare, devine claustrofobică. Privirea, obişnuită să hălăduiască pînă departe, hăt, se izbeşte năucă de ziduri şi munţi. Rămîn agăţată în locul pe care l-am părăsit. Acu’ sufletul meu stă într-un cui imaginar al unui cort din 2 mai. E seară în golf, turiştii de weekend au plecat şi e atît de linişte că se aude clar ţîrîitul greierilor. Și clipocitul redundant al valurilor leneşe, molcome, care nu contenesc să vină, uşurel. Marea e o baltă imensă, nevălurită, cu netezimi de oţel. deasupra, numai stele, puzderie de stele mari şi stele mici, la care mă uit profană, fără să fiu în stare să reperez centura Orionului, ori Casiopeea sau măcar o Ursă acolo, mare-mică, dar fascinată şi copleşită pînă la lacrimi. Stau pe plajă, în nisip, învelită în sacul de dormit şi mă uit la cerul nesfîrşit, ca o plapumă înstelată, foarte aproape, apăsîndu-mă cu strălucirea lui lăptoasă. Sunt foarte mică, un fir de nisip pe un fund de ocean, şi foarte conştientă de micimea mea. O stea cade şi coada ei îmi arde o secundă privirea. Aşa cădeau stelele şi acu optişpe ani, cînd aveam fix optişpe ani şi venisem prima dată singură la mare, după ce luasem bacul a patra din liceu, fără meditaţii, cum îi plăcea mamei să se laude. Stăteam cu el întinşi pe dig şi ne uitam la cer şi aşteptam să cadă stelele. Și ele cădeau, nu ne dezamăgeau. mureau dezinvolt, ni se ofereau fără regrete, noi le prindeam în ochi şi din coada lor ne făceam scrînciob. Locul e acelaşi, eu nu mai sunt aceeaşi iar el nu mai e deloc. Fire de nisip.

Cînd mă voi sătura de stele şi de cîntecul valurilor şi ploapele vor protesta o să mă duc încet la cort, cu grijă să nu mă împiedic de sforile corturilor vecine. Aerul o să fie sărat şi o să adorm un somn greu, la doar o pînză distanţă de stelele mele lipsite de nume. Primele raze de soare mă vor trezi blînd. O să ies din cort şi o să zîmbesc mării şi văzduhului. O să mă spăl pe dinţi cu apă ca gheaţa şi o să mă instalez cu o cafea la o masă de lemn, cu cartea mea şi cu liniştea dimineţii, tovarăşi. Marea o să fie calmă ca un lac, pescăruşi mari vor pluti somnoroşi şi tăcuţi. în corturi, oamenii vor începe să se dezmeticească. Soarele va fi de o jumătate de suliţă pe cer.

 

12 răspunsuri la postarea micul golf

  1. Cata Mustata spune:

    Spre rusinea mea, n-am fost niciodata in locul asta. Da’ abia astept sa ajung si eu.

  2. Lareine spune:

    eu nu m-am mai intors(mult timp te claustrofobeaza si din amintiri). tot regatul pentru o liniste.

  3. liana spune:

    …iar eu am rămas suspendată între două lumi …

  4. Ramona spune:

    ….:)

    Şi când mă gândesc că ce ai *debitat* e adevărat….M-am gândit adeseori să nu-mi mai iau vacanţe…Dar apoi m-am întrebat:Oare nu te pedepsesc alţii deajuns?Te mai pedepseşti şi tu?
    Aşa că…

  5. Laura spune:

    Ce dor mi-ai facut de cafeaua bauta la rasaritul soarelui, de linistea campingului inca netrezit, de marea linistita si fara valuri…Dor care doare, organic.Nu as fi zis ca avem atatea lucruri in comun.:))

  6. thomas spune:

    e ceva magic in faleza aceea inalta din 2 mai

  7. Minda Adrian spune:

    Marea …., eterna iubire si vesnica ispita !
    La fel si eu ma regasesc in povestea ta, insa in alte golfuri, cu alte stele dar cu aceleasi valuri, cu aceeasi briza taioasa la rasarit de soare, cu nispul ud rautacios de dimineata devreme!
    Mi-e dor de ea, mi-e tare dor … si poate totusi o sa ne vedem si anul asta … !

  8. Madelaine spune:

    cum, cum poti scrie atat de fain? 🙂 m-ai transpus acolo, langa tine….

  9. Laura spune:

    Imaginea asta si toate cuvintele tale insirate frumos, ca perlutele, m-au facut sa devin nostalgica…As vrea sa fiu acolo , diminetile alea sunt nepretuite..

  10. […] cu picioarele în nisip, alții pentru o bere rece, stropită de valurile mării. Și bloggerilor le place la cort aici, mai ales că este o zonă special amenajată pentru […]

  11. Mihaela spune:

    Stiu ca am descoperit de curand blogul tau, dar fiind vorba de mare, nu ma pot abtine. Simt asa o tristete cand se sfarseste vacanta…sunt o norocoasa ca pot sta o luna si chiar mai mult…si merg obsesiv la Balcic si in Vama…Cand plec, imi iau la revedere de la Vama. Cand ne apropiem si vad marea alba si superba si albastra nu mi-o imaginez decat calda. Si in ultima zi e cea mai frumoasa mare si cel mai frumos soare…
    si e Septembrie deja si trebuie sa plec acasa. Dar lasa ca la anul vin iar. La cea mai frumoasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *