MENU

de • 7 octombrie 2014 • catchyComentarii (49)

pentru copii sau împotriva lor?

Cîte cupluri care stau împreună pentru copii cunoşti? Eu, o mulţime. Mama a stat cu tata pentru copii. Adică pentru mine şi sor-mea. Crezi că am apreciat asta? Nu a fost zi să nu îmi fi dorit inversul. Eu însămi am stat cu tatăl bigudiului mic o bucată de vreme pentru copii. Pînă într-o zi cînd mi-am dat seama că nu asta e viaţa pe care mi-o doresc. Că nu asta e familia în care vreau să îmi cresc copiii. Că nu asta vreau să îi învăţ şi să le arăt copiilor mei că înseamnă o familie şi o relaţie de cuplu. Doi oameni străini, care nu mai împart nici măcar acelaşi dormitor, care nu se strîng în braţe, care nu rîd, care nu se mai iubesc. Pentru copii.

Copilul vine pe lume tabula rasa. Modelele pe care i le imprimi, cu alea rămîne toată viaţa. Dacă sunt greşite, va fi un adult defect, disfuncţional, care se va repara numai cu terapie. Sau nu se va repara deloc.

Cînd am decis să divorţez, m-am temut. Nu aveam decît salariul şi munca mea. Nimic altceva. Nu casă, nu maşină, nu bani în cont. Nimic. Sigur că am fost îngrozită că nu voi reuşi. Dar am reuşit. Am avut noroc de un bărbat inteligent şi uman drept fost soţ şi tată al copiilor. În timp, am devenit cei mai buni prieteni. Cît au fost mici, am funcționat perfect ca părinţi. Copiilor nu le-a lipsit tatăl, am găsit modul de a le fi alături, împreună, dar fără să mimăm o relaţie.

Copiii noştri nu sunt proşti. Doar noi îi subestimăm. Iar ei se prefac că ne cred. Ştiu şi simt cînd acasă părinţii stau împreună pentru copii. Nu vor sacrificiul ăsta. Nu au ce face cu el. Îi împovărează. Copiii noştri nu vor să ne sacrificăm pentru ei. Eu nu mi-am dorit sacrificiul părinţilor mei, al mamei mele. Aş fi preferat ca ea să fi fost fericită. Dacă ar fi fost fericită, aş fi crescut şi eu un adult un pic mai funcţional. Nu aş fi luptat cu mine atîţia ani să ajung să fiu bine.

Le suntem datori copiilor noştri, dacă îi iubim, să fim bine. Să fim fericiţi. Să încercăm, măcar. Fericirea e o responsabilitate individuală. Personală. Nu e nimeni de vină dacă nu îţi iese, nu e nimeni altcineva de blamat decît tu însuţi/însăţi. Le suntem datori copiilor noştri să nu le aruncăm pe umeri povara sacrificiului nostru. Nimeni, dacă te iubeşte, nu te vrea îngenuncheat, nefericit, prins într-o viaţă care nu îţi place, nici măcar (sau mai ales) copilul tău. Copiii empatizează. Nu există copii veseli şi fericiţi lîngă mame chinuite, triste, depresive, acre, amare, frustrate.

Dacă stai într-o relaţie care a murit demult, să ştii că mirosul ei pestilenţial de cadavru îl simt şi copiii. Nu te iluziona că o faci pentru copii. O faci împotriva lor. Fiecare privire rece, fiecare înţepătură, fiecare răutate pe care o pasaţi între voi, amantlîcurile voastre, certurile, poate chiar scandalurile, toate le fac rău copiilor tăi. O să înveţe că aşa e normal. Că aşa e familia – un loc îngheţat, în care oamenii trăiesc în comun fiindcă nu au încotro, nu fiindcă aşa îşi doresc. Pentru copii.

Nu eşti Hristos să te sacrifici pentru cineva. Nu e ca şi cum sacrificiul tău face vreun bine cuiva. Dimpotrivă. Face doar rău. Ţie, partenerului tău, copiilor tăi. Să nu te miri dacă, la vremea cînd va creşte, copilul tău va fi un adult nefericit, într-o relaţie disfuncţională. De la tine a învăţat modelul, remember? Tu i-ai arătat că aşa e bine, aşa fac adulţii, pe vremea cînd era doar un copil.

Imaginează-ţi scena asta. Peste 20 de ani. Peste 30 de ani. Eşti aproape de sfîrşitul vieţii. Speranţa de viaţă în România e mică, ştiu că ştii. Şi te întreabă copilul tău dacă ai fost fericit. Ce îi spui? Nu, nu am fost, dar am stat cu mă-ta (cu tac-tu) pentru tine. M-am chinuit şi m-am sacrificat pentru tine. Aş fi putut pleca, să fiu fericit, dar am preferat să stau, să mă sacrific, pentru tine. Nu e aşa că apreciezi, că asta te face să te simţi mult mai bine, copilul meu?

Gîndeşte-te bine! Dacă ăsta ar fi răspunsul tău sincer, meriţi o flegmă între ochi din partea copilului tău. Şi apoi încă una, de la tine, în oglindă.

Felicitări! Ai reuşit să ratezi cu brio existenţa asta. Poţi muri liniştit acum. Oricum, ai trăit degeaba.

 

49 răspunsuri la postarea pentru copii sau împotriva lor?

  1. alunelu spune:

    Sunt multi care la sfirsitul vietii considera ca a fost un c… viata lor. Problema cea mare este ca-i greu sa nu fii dezamagit la sfirsit, mai ales din prisma faptului ca viata-i pre a scurta si nu apuci sa faci multe din lucrurile pe care credeai odata ca….
    Sa stai impreuna pentru copii eu cred ca este OK cita vreme nu se atinge un prag sa zicem de incompatibilitate. E ciudat sa zic cuvintul asta dar adevarul e ca ominii e un fel azi si altu’ piste 10, 20 da ani.. si sa trezesc ca nu mai e niic …si nu sa mai suporta zi da zi atit de aproape.
    Da si daca o rup de cele mai multe ori nu-s deloc mai bineee..oricum ii admir pe cei care nu vor sa aleaga calea usoara. Copii cei drept incet, incet isi vad de drumul lor, mai ales daca in casa atmosfera e naspa.

  2. alunelu spune:

    copiii sunt o minune si o pedeapsa in acelasi timp.

  3. Ilie spune:

    Copiii sunt un dar. Nu toți cei care primesc daruri le și merită.
    Și mama a stat cu tata pentru mine si sora mea. … sau poate pentru că n-avea unde să meargă. Eu prefer să cred în prima variantă. Oricare-ar fi fost motivul, decizia a fost una bună. S-a schimbat odată cu vremea, partea lui urată s-a dus și a rămas doar un soț, un tată și un bunic extraordinar. S-a dus cu Domnul de ceva vreme ți mama îl plânge neîncetat.
    Și eu stau, deși n-am mai râs demult, iar salteaua din dormitor are memorată doar urma corpului meu . Acasă e doar lângă copiii mei. I-am adus pe lume, sunt dator să fiu lângă ei de fiecare dată când vor cădea, pentru a-i ridica. Voi râde rar, mai ales în vis , dar vor râde mult copiii mei, pentru mine

    • Ovana spune:

      Poate intr-o zi va reveni rasul si in familia voastra…la mine asa s-a intamplat,chiar daca din alte puncte de vedere nu este asa cum mi-as dori ma gandesc ca copilul meu merita sacrificiul asta din partea mea,IMPORTANT este pemntru mine ca copilului meu sa-i fie bine,si ii este mai bine alaturi de noi amandoi…
      Indiferent daca amandoi este ce se vede din exterior …..

    • Ilie spune:

      Rasul a murit odata cu iubirea. Har Domnului, a ramas respectul. Cat timp exista respect, copiii au un camin frumos.

  4. Mihai spune:

    E un subiect pe care se poate dezbate indelung
    Ai abordat o latura a problemei ,insa mai sunt si altele.
    Eu de ex. ma gandesc la toate acele femei simple de la tara, care din cauze pe care le stim cu totii , suporta ceva mai mult decat ai amintit tu in text, adica ceva mai mult decat violenta psihica si tensiuni in relatie.
    Din pacate , divortul nu cred ca fie o solutie decat pentru o mica parte. Pentru multe cupluri divortul nu e decat inceputul unui lung sir de relatii si despartiri din care copiii nu invata nimic pozitiv.
    Nu cred ca exista retete.Unde nu se poate face nimic , unde unul din cei 2 nu vrea sa lupte pt cuplu sau dimpotriva actioneaza in defavoarea lui, da , divortul e solutia. Dar unde se alege calea orgoliului, unde familia e locul de revarsare a nervilor acumulati peste zi, adica unde problema nu e una de compatibilitate ci de educatie , de bun simt si de rabdare (da , rabdare , nu mai avem rabdare unul cu altul , nu ne mai toleram ) ei bine acolo nu divortul e solutia , pt ca aceste manifestari se vor repeta probabil si cu alti parteneri.
    Unde a existat odata dragoste , mereu va mai exista , cred ca divortul ar trebui sa fie o ultima solutie, una extrema .
    Insa desigur sunt absolut de acord ca unde nu se poate face nimic si se mentine calvarul doar ” pt copii” se face o mare greseala.

    • Petronela spune:

      Tu eşti preot, nu se pune. Unde a existat dragoste va mai exista mereu este o afirmaţie greşită, dragul meu. Dragostea se mai şi termină, atunci cînd e silită.

    • Mihai spune:

      sau poate nu a fost niciodata de aia se termina :).Dar ce anume nu se pune ?
      Sa stii ca si pe frontul crestin sunt infrangeri , deziluzii,…eu nu stiu sigur daca exista suflete pereche si eu l-am gasit ,dar oricum sunt sigur ca nu as fi mai fericit cu altcineva.(nush daca e valabil si pt ea :)))) )

  5. alunelu spune:

    Pt. unii copiii sunt o pedeapsa, vedem in viata asta exemple.
    Cit despre dragoste eu zic ca se termina intotdeauna si nesilita, pentru ca oamenii se schimba si sunt egoisti.

  6. Emvic spune:

    Yowza! Mamă, ce colţi au frazele tale! Ce gheare le cresc propoziţiilor tale!

    Să stai într-un cuplu care nu mai funcţionează doar de dragul copiilor… mda, e şi asta o soluţie. Nu neapărat cea mai bună; dar am văzut copii care au trecut prin divorţul părinţilor pentru a ajunge epave, fiinţe defecte (aproape) pe viaţă. Şi am văzut şi copii ai căror părinţi au rămas împreună şi au sfârşit (şi mai) epave.

    Înţeleg: când pui pasiune în ceva e natural să nu mai fii chiar obiectiv. Dacă, în experienţa ta, divorţul a fost calea cea bună, felicitări! Aş vrea să existe o Cale valabilă pentru toţi componenţii omenirii. Dar nu-i aşa.

    • Petronela spune:

      Nici nu am pretenţia să fi găsit eu calea. Ce spun eu nu e să divorţeze lumea, ci să caute să fie bine, orice ar însemna asta. Poate nu ai citit în cheia corectă.

    • Emvic spune:

      „Poate nu ai citit în cheia corectă”

      Yup, guilty as charged! Am citit în cheia care mi-era mie mai fierbinte. Dar nu e asta un „writer’s bane”, să scrii rupând bucăţi din tine pentru ca cititorii să pigulească fărâmiturile de suflet care le convin, lăsând în urmă sângele tău, carnea ta de suflet ca pe ignobile rămăşiţe neinteresante?

      Poate cel mai dur, mai muşcător, mai seismic lucru pe care l-ai scris este ” Fericirea e o responsabilitate individuală”. Chiar adevărat, uneori. Cel puţin pentru componenţii majorităţii familiilor „normale”.

      Cum să facă, Petronela, cei care nu sunt nici Gretchen Rubin, nici Siddhartha Gautama? Nu există un răspuns în afara lor. Răspunsul e doar la ei. Dar, ştii, calea spre el e lungă şi, uneori, nu se sfârşeşte nici măcar odată cu această viaţă…

    • eliana spune:

      scuzati-ma, daca astazi ar fi posibil, desigur, va propun doar un model potential, sa constituiti acelasi cuplu cu fostul dumneavoastra sot, pe alte baze, cu persoana dumneavoastra aflata pe o alta treapta de evolutie, sotul fost cu siguranta la fel pentru ca suntem in miscare cu totii, maturam, invatam, mai indreptam din greseli, mai rotunjim asperitati…deci, la aceasta virsta si experienta a-ti face cuplu cu fostul sot. pun intrebarea pentru ca mi se pare ca Mihai are dreptate. Atita timp cit il prezentati favorabil inseamna ca exista ceva. puteti spune suntem prieteni dar sa stiti ca modul in care vorbiti despre dumnealui depaseste notiunea de prietenie. este altceva decit prietenie. si, ma intreb daca in mod constient va impuneti sa nu vedeti acest lucru fata de cineva pe care respectati, cu care impartasiti multe din viata personala, cu care aveti copilul, copiii, cu care aveti in mod evident o comunicare intelectuala deasupra mediei, pasiuni comune. Multumesc.

    • Petronela spune:

      mi se pare lipsit de respect şi complet intruziv comentariul dvs. ar fi trebuit să plecaţi de la premisa că sunt un om destul de inteligent cît să ştiu dacă este altceva decît prietenie.

    • eliana spune:

      nu, nu a fost intentia mea, as putea sa reintorc aciditatea pornind de la premiza ca nu ma cunoasteti si aveti prejudecati, presupuneti ca nu am respect pentru ca am formulat un model si v-am confruntat cu el. de cind dezbaterea e lipsita de respect…? nu e vorba nici de inteligenta, nu are nimic de a face cu intrebarea mea, cu caracter metafizic, karmic, daca vreti. am inteles din raspuns ceva, totusi: trecuta sub tavalug povestea, istoria, intimplarea nu mai puneti doi bani pe ea. nu permiteti re-intimplarea pentru ca dumeavoastra va situati in acelasi punct. mi-ati raspuns indirect.

    • marcus spune:

      deci cam asa: divortul bun, mono mai degraba decit cuplu’,
      eu stiu, voi nu stiti nimic, eu, decizii bune, voi, vai! eu functionala de una singura, voi, disfunctionali in doi.
      pai, sa-ti spun o chestie ne-noua: nimeni nu promite la pachet cu casatoria si paradisul. a fi indragostit, a iubi, a ti-o pune bine sau doar binisor, a comunica, a fi echipa…nu prea pot chiar toate sa intre in gaura, faci selectii in functie de ce vrei tu. da’ te rog, nu confunda casatoria, afacere serioasa, cu investitii pe termen lung, afacere ne-simpla, care cere efort enorm, munca multa, renuntare multa, anularea, citeodata, a interesului prim individual pentru cel secund al grupului etc, cu a fi impreuna, a face sex, a merge la film. actiunile nu sunt la fel. si, ai sa vezi, daca vrei sa citesti pe tema, ca cei care rezista in cuplu pe termen lung, unii nu au nici macar copii, nici lasitati sunt profilele de anduranta, fiabile, in complicitate si complementaritate, poate cea mai importanta formula din formula totala. ca si investitorii: moderati, cu cistiguri mici dar sigure sau agresivi, cu cistiguri mari si falimente dezastroase. depinde ce profil esti, si, cum te, va completati, draga mea.

    • Petronela spune:

      de ce scrii de pe două profile, unul masculin şi unul feminin, dar acelaşi IP? ce încerci să demonstrezi? sau ai două personalităţi şi-o dezvolţi pe a treia?

  7. Traian spune:

    total de acord ! insa, romanii mentalitatea… nici macar nu stau 100 % pentru copii, ci pentru ca sunt lasi, comozi, slabi sa-si inceapa o viata noua, sa faca schimbari, sa-si mai dea o sansa ! si pentru ca le este frica de gura rubedeniilor, prietenilor, cunostintelor, colegilor. cunosc o gramada de femei de peste 40 de ani care suporta o gramada de kkt rui, nu mai au niciun sentiment pt sot, nicio urma de comunicare, de atingere, basca scandaluri si mizerii, dar care stau pentru … ele ! – pentru ca le este frica de singuratate, de varsta, rau cu rau, dar ai bine fara rau, stau pentru statutul marital, social, pentru imaginea din fata rudelor si prietenilor, iar barbatii, din comoditate si de frica singuratatii. cred ca romanii sun cei mai lasi, la 50 de ani deja se considera batrani. asta-i mentalitatea.

  8. Mihaela spune:

    Citind articolul tau, mi-am dat seama cat de mult ma regasesc in el. As vrea sa fiu mai puternica si sa pun punct. Eu am abordat o metoda, cred ca gresita, de 2 ani ma chinui sa imi fac sotul sa inteleaga, ca singurul lucrul pe care il avem in comun, este un copil minunat, de care trebuie sa avem grija, nu sa-l impovaram cu problemele noastre de adulti. Imi doresc un sfarsit fara scandaluri, de fiecare data cand deschid subiectul divort, imi spune ca sunt nebuna. Amadoi am crescut in familii disfunctionale, insa, doar eu recunosc acest lucru o problema, el zice ca e normal. Sper sa gasesc o metoda mai buna, ca noi sa ramanem prieteni pentru copilul nostru. Imi doresc un copil fericit, nu un copil plin de griji din cauza noastra. In fine……..sunt multe de spus. Este ok divortul, cand doi ameni chiar numai au nimic in comun, si nici nu prea au avut.

  9. matussa spune:

    chestia cu prietenia fostului sau fostei este o inventie marketing pentru un stil de viata printre alte stiluri de viata. sigur, intre indivizi armoniosi dpdv psihic relatiile nebelicoase sunt normale, vin de la sine. din pacate, indemnul societatilor de azi, ma refer la conceptul de parinte singur este desantat si oportunist, tine de interes meschin in termeni de taxe, de reducerea cistigului individual, se ia de la unul si se da la altul, de indatorarea parintelui, ca doar pe asta se bazeaza cresterea economica, si, pe o mai eficienta manipulare a generatiilor tinere, neempatice din context si disponibile la experimentarea statului agentie, ai bani, cumperi servicii, n-ai bani stai in stratul de jos si stai cuminte ca avem noi grija, o generatie lovita dar cu care personal nu doresc sa am de a face ca pacient in spital sau consilier de orice. Venind din familie divortata am fost afectata profund de lipsa tatalui meu. Orice prezenta masculina prin prejurul maica-mii am intolerat-o profund, nu am inteles, cum nici tata nu a inteles motivul concret al divortului. pentru ca a crede ca intr-un cuplu relatiile sunt mereu de tip roz e o greseala enorma. a baza relatia de cuplu numai pe atractie fizico-hormonala, o insulta. tatal meu a fost un om muncit, mama mea nu putea intelege ca dupa 16 ore de munca barbatul ei avea nevoie de liniste, ca acordata aceasta liniste l-ar fi ajutat sa urce panta. a incepe o tirada fara sfirsit de genul, nu ma mai iubesti etc, mi-aduc aminte bine, aveam doar 14 ani. in fine, unele situatii apar pentru ca sotiile acestor barbati sunt prea rasfatate sau ascund boli care trebuie tratate serios, mama mea, am aflat mai tirziu, era bipolara dar si rasfatata pina peste. tata a fost mereu linga ea, cu toate ca dupa ce s-au despartit a facut numai alegeri nesanatoase, pe care a trebuit sa le inghit si eu. a fost linga ea pentru ca tinea la ea, asa cum era si pentru mine, desigur. pentru acest parinte am tot respectul. el, dat afara din familia lui a stat ca un catel de paza si a vegheat. maica-mea a cautat fericirea toata viata si nu a gasit nimic. a contat pe bietul tata si dupa divort cee ce mi s-a parut odios. copiii sunt nefericiti fara parinti si chiar la virste fragede stiu sa se pozitioneze in functie de cine greseste si cine nu. mama mea a ramas la fel de dificila, frustrata si dupa divort. suspine, plinsete, exaltari, rudotel cu pumnul. nu tatal meu era cauza ci ea, insasi. nu a recunoscut niciodata si nu a facut nici cel mai mic gest de a munci cu ea, nu s-a privit in oglinda decit ca s-o intrebe cit de bine arata. cind iubirea nu transcende carnea, cind a te intelege bine inseamna numai testosteron si estradiol ceva e putred. nu numai experienta mea de copil dar si mariajul meu implinit, de 32 de ani, sunt dovezile certe. si, am reusit, pentru ca am avut grija sa nu replic copia.

    • Petronela spune:

      nu este o invenţie de marketing, în cazul meu funcţionează, nu mă cac pe mine deloc. cît despre situaţia ta, bravo ţie că ai reuşit peste cele întîmplate în copilărie.

  10. marcus spune:

    comentariul cu IP-ul vine in lipsa de comentariu la comentariu. nu ma asteptam. chiar nu ai inteles de ce, e simplu. un IP comun unde poate exista daca nu la aceeiasi utilizatori care il impart, ca si adresa, calclatorul, masina. dar nu despre IP-ul de spionaj e vorba ci despra lipsa de raspuns, cind nu e, nu e.

    • G3ordan spune:

      He, he, asa da compabilitate: Marcus+Eliana=citesc Petronela!

    • Petronela spune:

      exact. 😉
      nu ştiu de ce îşi imaginează unii că eu sunt datoare cuiva vreun răspuns. că nu sunt. eu scriu, aici e casa mea, dacă vreau şi am chef să răspund cuiva fiindcă îmi place tonul, o fac, dacă nu, nu. cui nu îi convine, x-ul e sus.

    • Ilie spune:

      Exact. 😉 Ar fi ca si cum Statuia Libertatii s-ar obosi sa bage in seama orice gandac care-i admira maretia. Cat de imbecili putem fi crezand ca e de bun simt sa raspunzi cand cineva iti adreseaza un mesaj! M-ati luminat acum si imi cer mii de scuze ca am indraznit sa astept un raspuns.

    • Petronela spune:

      nici vorbă de aşa ceva. e vorba de ton, futu-i. dacă nu m-am făcut înţeleasă, repet. răspund comentariilor de bun simţ, pe tonul potrivit, nu celor imperative, care mă iau la rost.

    • Ilie spune:

      Uite aici : http://acestblogdenervi.ro/clopotul-de-sticla/#comment-29113 un argument ce denota ca nu-i asa cum spui.
      Sau poate nu l-ai citit in cheia potrivita ( expresia iti apartine, si nu mi-o atribui) ?

  11. Suciu Mihaela spune:

    Doua persoane civilizate sunt „pentru copii” pentru ca si-au asumat raspunderea de parinti, acea de-a le deschide o cale. In cazul tau, Petronela, esti o mama fericita fiindca ai gasit un astfel de sot. Parintii responsabili isi gestioneaza singuri relatia, vor trai impreuna sau se despart, e problema familiei lor si-o rezolva civilizat si nu e cazul celorlalti sa-i judece.
    De multe ori ne intrebam: De ce ramanem intr-o relatie o perioada mai mare decat este cazul? Un raspuns poate fi acesta: http://www.lapunkt.ro/2014/09/23/de-ce-stam-sapte-ani-intr-o-relatie-care-ar-fi-putut-dura-un-an/

  12. Ilie spune:

    Nu inteleg de ce ai simtit nevoia sa scrii acest text ca si un postulat.
    La fel de categoric se poate scrie si despre ce repercusiuni are un divort asupra copiilor. Poti aduce ca si argumente zeci de studii stintifice. Toate iti vor demonstra ca un copil creste anormal intr-o familie monoparentala, sau alaturi de un parinte de ocazie.
    Multi dintre acesti copii i-ar administra parintelui egoist o imensa flegma, drept multumire pentru gestul lui.
    De acord, e nesanatos sa creasca langa un parinte abuziv. Dar daca e doar raceala, divortul e un act egoist. Mintind ca vor altceva pentru copiii, parintii vor altceva pentru ei. Primesc inca doi parinti, in cazul cel mai fericit. Si ei isi doresc doar ca parintii lor sa fie impreuna din nou.

    Restul e doar can-can.

    • Petronela spune:

      Totul e un act egoist pe lumea asta, bro. Numai Iisus şi Maica Tereza au făcut lucruri pentru alţii. În rest, vorbeşti tîmpenii. Orice psiholog îţi demontează prostiile înşirate mai sus. Ce nu înţeleg eu este de ce simţi tu nevoia să îmi tot dai cîte una peste nas. Te plictiseşti?

    • Ilie spune:

      Ca sa inteleg, efectele psihologice ale divortului asupra unui copil, sunt tampenii? Ele nu exista? ii dai doua hapuri, neaparat cu apa, il bati de doua ori pe spate si-i ca nou? Oare?

      Cat despre datul peste nas, te alinti.
      Citindu-ti textul de mai sus, am simtit si eu o palitura cu cazmaua in moalele capului, din partea ta. Si nu o merit, parol.
      Detest postulatele despre viata. Daca totul ar fi asa simplu, s-ar fi facut un manual de trait pana acum.

    • Petronela spune:

      vezi, ăsta e cusurul tău, bro. că eşti în situaţia descrisă de mine, probabil, şi îţi justifici existenţa tristă cu mizeria asta că divorţul distruge copiii. un divorţ civilizat, în care părinţii îi asigură pe copii de iubire şi se ocupă de ei în continuare nu distruge pe nimeni. dar o fi mai comod aşa, acasă nevasta acră, mai o amantă, două, nu divorţăm să nu distrugem copiii, toată lumea e fericită, nu? manuale de trăit s-au făcut căcălău, unele se cheamă filosofie, altele psihologie, breaking news.

    • Ilie spune:

      Daca tu , a posteriori, esti impacata cu decizia ta, este bine sis. Cel putin pentru tine sigur este bine. M-as bucura sincer sa fie si pentru copiii tai.
      Daca mie , a priori, mi se pare gresita o astfel de decizie, da-mi voie sa aleg sis. Este dreptul meu sa fac ceea ce simt ca este bine. Este dreptul meu sa nu fiu egoist . Este dreptul meu sa-mi refuz sansa de a explora vagine noi , oricat de tentant mi-ar parea.
      Nu te eschiva in judecator si nu da verdicte sis.
      Esti o femeie inteligenta, poti spune de cate ori nu ai gasit raspunsuri intr-o problema de viata intr-un din manualele alea ?

    • Petronela spune:

      te compătimesc. 🙁 fericirea nu înseamnă explorat de vagine. copiii mei sunt bine. primul a supravieţuit morţii tatălui ei, divorţul meu s-a consumat de mulţi ani, ele sunt mari acum deci pot spune că sunt bine. nu sunt judecător, nu dau verdicte. tu alegi cum îţi trăieşti viaţa. eu cred cu tărie că un copil iubit poate trece peste un divorţ, dacă divorţul e gestionat cu delicateţe şi inteligenţă. o să vezi, peste cîţiva ani o să plece, puţin o să îi mai pese de tine. atunci va trebui să dealuieşti cu tine, să vezi ce e de făcut mai departe… dacă mai e ceva de făcut. îţi doresc înţelepciune.

  13. marcus spune:

    exact si exact. asta era sensul pe care sotia mea l-a sugerat in mesajul ei, eu, l-am preluat mai mecanic. dar si minciuna e buna la ceva, poti scoate capul pe deasupra si privi ce a rams cu un ochi de realizare. tenebroasa treaba, la care cu siguranta au muncit si vreo 2-3 terapeuti, ca tot e la moda, cu tarif rotunjit pentru mono. cum Petronela e incapatinata ca o vita, afirmatia ii apartine, partida se termina in tarele mortului.

    • Petronela spune:

      sunteţi – tu şi soţia ta – prea inteligenţi pentru mine. mă dau bătută. comentariile voastre sunt ininteligibile pentru mine. detectez doar nişte insulte mascate. o zi bună, aşadar. şi adio.

    • ionela spune:

      M-am abtinut de aseară sa scriu ceva, dar ma mănâncă pielea

    • IONELA spune:

      M-am abtinut de aseara sa scriu ceva, dar ma mananca pielea, limba 🙂 Nu am sa inteleg niciodata de ce anumiti „oaspeti”, ajunsi la tine acasa din greseala sau neinvitati, primiti totusi cu respect si drag, incep sa comenteze zugraveala de pe pereti si cum iti impaturesti hainele in dulap. Ei nu inteleg ca atunci cand ii primesti in propria casa, nu o faci pentru a te ajuta sa o redecorezi. Nu pot doar sa observe, sa manance, sa bea si sa plece fara sa incerce sa aduca imbunatatiri, sa comenteze sau mai rau sa jigneasca voalat…Ei au un scop bine stabilit cand intra intr-o casa necunoscuta…
      Pacat totusi ca nu inteleg ca aceasta casa nu trebuie schimbata… 😉
      Gata, m-am descarcat, promit sa nu ma mai enervez 🙂
      Nu stiu de ce nu apare tot comentariul cand scriu de pe telefon… 🙁 Nu am probleme cu memoria, nu uit ca am postat o data :))), doar ca nu apare tot ce am scris.

  14. Ilie spune:

    Copiii mei sunt fericiti. Asta e tot ceea ce conteaza. Daca mai tarziu o sa-i pese de mine sau nu, conteaza mai putin. Ceea ce stiu sigur este ca nu va avea ce sa-mi reproseze. Cat despre mine, mi-am asumat decizia. In mod implicit, mi-am asumat si consecintele ei. Daca faptul ca doresc fericirea copiilor mei inseamna ca sunt idiot, atunci voi fi idiot.

  15. Alina M spune:

    Am facut aceasi alegere, considerand ca nu e normal sa imi cresc copilul in atmosfera aceea rece si neprietenoasa intre doi straini care nu se mai iubesc. Suntem linistite si bine.

  16. MARGA spune:

    wow,citesc,citesc,citesc si ma doare,sufletul,inima,gandurile care mi se invalmasesc in cap.Am trait drama unei familii dezbinate inca de prunc,parintii s-au despartit cand eu aveam un an iar sora mea 1 luna! am crescut la bunica din partea tatalui amandoua. Periodic ne vedeam tatal care venea in vizita la mama sa,bunica noastra,deci implicit la noi.Mama nu a mai venit sa ne vada.Amandoi si-au intemeiat alte familii in care au avut alti copii: mama 4!!! iar tata 2.M-am intrebat toata viata,pana acum,cum de mama nu ne-a putut creste pe noi 2 dar a putut creste mai apoi 4?Am suferit enorm cand tata venea in vizita cu ceilalti doi copii,ne intrebam mereu,eu si sora mea,cu ce am gresit noi de nu i-am putut avea parinti PENTRU NOI!? copilaria a fost drama vietii mele sa vad cum cei doi copii il au pe tatal meu iar eu nu il pot avea,i-am urat profund,desi mai apoi crescand am realizat ca ei nu aveau nici o vina,in fine,a durut atunci,doare si acum si va durea mereu…….

  17. Mihaela spune:

    Ai mei nu au stat impreuna pentru mine. Au divortat. S-au recasatorit. Au facut alti copii. Copii crescuti de doi parinti. Parinti care acum erau parinti. Pe mine ma vedeau cand si cand. Acum, pe mama nu am vazut-o de 7 ani. Inainte de asta, de 8. A plecat cand aveam 12 ani. Acum am 37. De unde ma uit eu, e mai bine cu doi parinti. Poate gresesc.

  18. Flory spune:

    Petronela,
    Citesc toate posturile pe care le scrii, sunt senzationale.
    Nu am simtit sa comentez pana acum la ele, din punct de vedere al temelor, desi sunt multe de spus.
    Acum am vrut sa iti spun ca admir forta si curajul cu care afirmi ceea ce esti, egalitatea ta cu tine insati si frumusetea cu care o exprimi. De multe ori raman surprinsa si intristata de multitudinea de reactii negative pe care le primesti, comentarii din partea unor oameni care „stiu” cum e bine si ciuntesc orice altceva.
    Si de fiecare data imi spun „Petro, don’t give up telling, you are so beautiful and authentic”.
    Si ma bucur ca continui sa faci asta, multumesc 🙂

  19. Puiu Bercea spune:

    ,,Copilul vine pe lume tabula rasa. Modelele pe care i le imprimi, cu alea rămîne toată viaţa. Dacă sunt greşite, va fi un adult defect, disfuncţional, care se va repara numai cu terapie. Sau nu se va repara deloc.” …Petronela e un om frumos, bun, inteligent, talentat, pentru cei care o cunoastem. Citind-o am o satisfactie intelectuala si afectiva. Merita citita si doar pt. fraza de mai sus, dar nu as omite importantza primordiala a mostenirii genetice si a importantzei respectului reciproc al parintzilor, care au responsabilitatea formarii unor oameni nevinovatzi, fiindca ei nu si-au ales parintzii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *