sunt zile în care eşti fericit pur şi simplu pentru că eşti în viaţă. prin geamul taxiului galben – în bucureşti taxiurile sunt toate galbene, în oraşul meu-albe – se perindă pe repede înainte un oraş paradoxal, pe care îl poţi iubi şi detesta la fel de tare, în acelaşi timp. soarele cade pe academia militară, stai în trafic de zeci de minute, dacă te-ai da jos şi ai alerga ai ajunge mai repede, dar asta nu te enervează, nu te face să înjuri, nu te crispează. pe trotuar trece cu pas de cat-walk o domnişoară blondă, păşeşte ostentativ, are o bucla pe frunte şi căşti în urechi şi pomeţi vopsiţi foarte roz, ca o păpuşă de porţelan. un bunic ieşit cu nepotul cu tricicleta întoarce capul mult după ea.
stai în trafic de alte zeci de minute în şir, afară plouă îngrozitor, Dâmboviţa curge cumva invers decât te-ai aştepta, provincială şi străină şi complet lipsită de orientare cum te afli. în oraşul tău de munte e totul atât de simplu: există în sus sau în jos. nu ai unde o lua în altă parte. nici acum nu te enervezi. în stânga, prietena ta fumează, are un aer profund special, blondă şi indiferentă cum trage din ţigară. Parov Stelar acoperă din difuzoare zgomotul străzii, al claxoanelor, al ploii. uite, ploaia asta ce ciudată e, sunt picături mici şi picături foarte mari. şi poţi fi fericit doar pentru asta. nu e nevoie de mai mult.
te gîndeşti aşa, în treacăt, cât de puţin ai nevoie să trăieşti şi să te bucuri.
nu aştepţi nimic, deci tot ce vine e bucurie pură, ca o lumină albă care te învăluie ca un halou.
Ce-am mai debitat:
la treizeci şi cinci de ani, tinereţea se sfârşeşte (Senancour) Next Post:
o ofertă de nerefuzat (c-aşa-i în tenis)
e o capcana :)), uneori te trezesti la fel de inexplicabil nefericit. Probabil doar un joc al chimicalelor prin cortex.
este si chimie, si alchimie. noi influentam materia din noi. in special apa. cred.
Ti-a inflorit inima de bucurie?… Sa vezi cand o sa faca fructe!…