MENU

de • 7 noiembrie 2013 • bucăți de mine, O să mă ştii de undevaComentarii (15)

la treizeci şi cinci de ani, tinereţea se sfârşeşte (Senancour)

Aşadar, ar fi trebuit să fie gata. Când eram puştoaică aşa credeam: că viaţa se sfârşeşte la treijcinci. Nu m-am gîndit că după, mai e ceva. Mă gândisem să mă sinucid aşadar, fix la 35. O anunţasem şi pe mama, care avea cam atât: dragă, eu când o să fiu bătrână ca tine, mă sinucid. Nu am deloc de gând să ajung decrepită, după 35 nu are ce să mai fie, nu are rost să mai trăieşti. O să mă sinucid şi gata. Apoi m-am luat cu supravieţuitul, cu crescutul de copii, nu am mai avut timp să mă sinucid.

Mă uit în oglindă. Oglinda se uită înapoi în mine cu chipul încă proaspăt al unei femei tinere. Fără riduri, fără vreun semn că i s-ar fi sfârşit tinereţea. Nu îmi mai caut reflexiile decît în oglinzi. Până la 27 le-am căutat în ceilalţi. În ziua în care am împlinit douăjşapte am început să mă iubesc. Mi-am făcut tricou cu mine, ca să nu uit că sunt minunată, iar pe spate am scris o replică calchiată dintr-un film. Că I could be the most egocentric, self-involved and delusional person you have ever met. Desigur, era doar parţial adevărat, căci femeiuşca de la vîrsta aia poate că era delusional dar foarte puţin self-involved, totuşi. Abia acum sunt tot mai egală cu mine însămi.

Mă gîndesc la toate femeile din mine, unele ireconciliabile, ca la nişte păpuşi ruseşti şi foarte tragice. Sunt suma vârstelor mele, de o fragilitate dureroasă, aşezate unele într-altele, unele nematurate, altele exuvii. Femeia văduvă de la 21 şi tâmpiţica de la 14, visătoarea de la 16 şi nesigura de la 25, femeia completă de la 35 şi complexata de la 15, mama de la 24 şi fiica abuzată de la 8. De ani întregi încerc să le reconciliez, să le iert, să mi le asum, să le iubesc. Acum vreo 5 ani m-am despieliţat de fiecare dintre ele. Le-am scos cum scoţi cărţile din raft să le ştergi de praf. M-am uitat prin ele, le-am răsfoit, le-am curăţat, le-am pus la loc. S-au umplut înapoi de nelinişti şi boli, aşa e în fiecare iarnă, îţi spui, nu-i nimic e reducere la Carrefour la produsele de curăţat, o vei lua de la capăt, continuu, mereu, până faci lună. Far-ma-ci-e.

Mă uit doar în oglinzi să îmi surprind reflexia. Oh, da, sunt vanitoasă.  Deşi mereu m-a umplut de scârbă gîndul că oamenii se opresc la înveliş, pun botul la carcasă şi tot ce-ai mobilat pe dinăuntru devine cumva desuet cînd eşti mişto pe dinafară.

Într-o zi o să încetez de-a binelea să fiu, ştiu asta, mi-am trăit moartea de cîteva ori, în turbioane de apă şi zăpezi, mi-a rămas doar senzaţia călduţă de sfârşit, calmă.

Şi apoi, aproape toate sfârşiturile sunt semnul unui alt început, nu?

 

(acest text face parte din volumul O să mă ştii de undeva, apărut în aprilie la editura Herg Benet)

15 răspunsuri la postarea la treizeci şi cinci de ani, tinereţea se sfârşeşte (Senancour)

  1. remainick spune:

    nu, nu e gata. mai ai pentru ce sa te chinuiesti. mai e loc de resemnari, de succese iluzorii, de vise frante, de sperante desarte, de jinduri neimplinite, de lacrimi de frustrare. toate vin si nu mai pleaca nici una. si stii de ce? chiar, stii de ce?

  2. Luminita spune:

    hm, eu cand eram copil credeam cu tarie ca voi trai pana la 30 e ani. ca oricm la varsta aia se reduce totul. la sinucidere m-am gandit rar. acum, la niste ani peste 30, simt ca abia m-am nascut si pot s-o iau d ela capat oricand, cu sau fara riduri, pe care oricum nu le vad.
    fain text…

  3. Paciu spune:

    Hai sa-ti zic ceva: sunt multe femei care pana la 35 de ani n-au avut nici un copil, nu s-au realizat nici profesional, si nici nu si-au trait viata. Ca si in algebra de liceu, combinatiile sunt umane si reale: a avut copii, dar realizare profesionala deloc, iar in cel mai rau caz isi transpune frustrarile in realizariile (atat de iluzorii) odraslelor. Cealalta combinatie posibila: realizata profesionala, dar fara copii: din nou frustrata, si poate chiar nefericita. Poate va deveni mamica tarziu, cand copilul va fi crescut de „bunica”…Lumea este plina si de a treia combinatie: fara odrasle si fara realizari profesionale: uneori in categoria asta intra cele ce cred ca si-au”trait viata”, insa le prinde timpul din urma repede…
    Dupa cum afirmam in alt comentariu, nu te cunosc. Insa in timp ce te uiti din propriul acvariu afara, la alti pesti urati si prosti, poate ar trebui sa te intrebi: ce-am realizat pana acum? Doi copii, din cate vad reusiti. Cariera profesionala spun unii, reusita (acum depinde si detine unde ai trasat stacheta: ai ajuns prin furcile caudine din Capitala? care este maximul profesional la care poti ajunge, unde trasezi linia lui „am reusit !” ?). Esti educata, frumoasa, inteligenta ca un brici proaspat ascutit (gata! ajunge cu laudele!!!)…unii te-ar putea numi, aparent nesimtit, MILF…Dar stii prea bine ca asemenea vorbe te lingusesc si-ti fac placere. Si stii la fel de bine ca si ai cu ce…
    Eu unul, in locul tau, m-as uita inapoi zambind, iar apoi spre viitor. Pentru ca ai la ce sa te uiti. Totul este sa simti varsta unei anumite maturitati, sa fii om, sa nu repeti greselile trecutului si, eventual, sa ai curajul de a sparge acvariul daca a devenit prea claustrofobic…Lumea este deschisa, iar viata se traieste mai matur..
    Cat despre durerile trecutului…nu este om pe lumea asta care a trait si sa nu fi suferit.

    Ce buni sunt unii la dat sfaturi, nu-i asa? :))

  4. Raluca Hansen spune:

    Eu cred ca d-asta te-ai si pastrat atat de misto (ha, cred ca-i prima oara in ani buni de zile,ca folosesc cuvantul asta!) ,de proaspata, de vie si de altfel: pentru ca, printre altele, te-ai tinut si ti-ai tinut copilele departe de Bucuresti!

    Si asta ti-o spune cu simpatie subsemnata, bucuresteanca get beget, a treia generatie. A trebuit sa ajung la cuca macaii scandinave, ca sa incep sa ma simt mai de-acasa si de-a locului. Iar cand ma apuca dorul de RO , dupa oameni dragi,familie, prieteni si pisici, imediat dupa, mi-e mai ales si ales dor de munte. Rau de tot.

  5. Bogdan Fottescu spune:

    Chapeau! Aplauze!!! Aplauze prelungite!!! Iar aplauze…and again,and again…

  6. John Locke spune:

    toti oamenii sunt tineri , dar de varste diferite.
    eu o sa fiu tanar atata timp cat voi putea juca tenis.
    pana pe la 70 sper

  7. Elena spune:

    Frumos, mi-ai adus aminte de haremul interior al lui Elif Shafak.
    Eu am inceput sa ma iubesc mai tarziu si mai de curand, pe la 37 de ani. Si sa le dau voie la toate femeile din mine sa se manifeste 🙂
    Cred ca e inceputul unei frumoase prietenii, doar ca uneori, vorba poetului, am nevoie de mai mult trup ca sa-mi descarc nebunia in plin.

  8. doina spune:

    Aiurea! Viața începe la 40 de ani, pâna atunci e pură cercetare. Crede-mă, este purul adevăr.

  9. Mario spune:

    Cat timp o sa ma pot plimba cu motocicleta o sa fiu mereu tanar. Si eu de abea am implinit 37 de ani, dar ma simt cam de 30 de ani …

  10. mira spune:

    Credeam ca batranetea e undeva foarte departe, la 30, 40,50……cand am ajuns la 30 am fost socata cat de tanara eram (am devenit mama pt prima data) acum la 38 ma simt si mai tanara (cu silueta de pustooica si doi baieti, realizata profesional ma simt ca la 20……ma gandesc ce voi face in viitor, in sfarsit numai pt mine

  11. Getuța spune:

    Eu cred că bătrânețea nu există, ci numai câteva riduri ce apar pe chip, chiar dacă timpul, durerea, și celelalte au trecut prin suflet…

  12. Camelia spune:

    Stai sa vezi la 55 ani cat de misto este ! Apropo, ridurile nu sunt obligatorii 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *