MENU

de • 14 martie 2014 • bucăți de mineComentarii (80)

in a relationship with my books

Acum două seri, lolita mea de 13 ani mi-a mărturisit că tocmai a terminat Lolita lui Nabokov. Mi-a căzut cartea pe care o citeam eu din mînă. Lolita care citeşte Lolita? Da, nu e nicio noutate la noi în casă, s-a mai văzut şi sonata care ascultă sonate şi aşa mai departe.

Îmi spunea de curînd o prietenă tare dragă că e îngrijorată că fie-sa nu citeşte, deşi ea este un sac doldora de carte. Nici ale mele nu prea citeau. Şi eu mă dădeam de ceasul morţii că nu am reuşit să le inculc iubirea mea pentru cărţi şi uite, o să crească tute, nu o să le placă să citească, au, au, vai, vai.Le-am luat cu binişorul, le-am mai şi ameninţat cu noaptea minţii, cum am putut şi eu. Aia mare îmi spunea, pe vremea rebeliunilor ei, că nu o să citească pentru că nu vrea să fie ca mine şi de-a naibii nu pune mîna pe carte. Dacă îi recomandam vreo lectură, asemenea, nu citesc că ai zis tu să citesc şi pentru că tu citeşti prea mult. Eu muream de inimă rea şi alta nu. Mai tîrziu am aflat că fata mea citea, dar se cam ascundea de mine, să nu îmi dea satisfacţie. Deh, îşi afirma independenţa, pasămite.

Acum citeşte continuu. La şcoală, sub bancă, pe genunchi, are mereu o carte deschisă, cum avea şi mumă-sa. Citeşte minimum două cărţi pe săptămînă, lecturi grele, vine, discutăm despre ele, îmi cere mereu cînd termină părerea despre ce ar trebui să citească mai departe, îmi creşte inima de se triplează cînd o văd cu cartea în mînă non-stop. Aia mică ţine şi ea ritmul, la trap. Uneori mă sperie lecturile lor, îmi pare că nu au vîrsta potrivită să le înţeleagă, dar îmi dau seama imediat că sunt tîmpită şi  nu are importanţă cîţi ani au, că au timp să reia cărţile pe care nu le înţeleg acum pe deplin, aşa cum am făcut şi fac şi eu dintotdeauna. Şi că e important să citească, orice, numai să citească. Şi etichetele, că şi de acolo învaţă cuvinte şi informaţii noi. Iar ce nu înţeleg acum, aprofundează mai încolo. Am auzit oameni de la care aveam pretenţii cum că nu recitesc niciodată cărţile odată citite. Eu descopăr de fiecare dată alt nivel al lecturii atunci cînd reiau o carte care m-a marcat. M-am speriat degeaba cu copiii. Aia mare mi-a spus, rîzînd, mama, nu există să vezi în casă părinţii citind şi să nu se ia şi la tine, la un moment dat tot te contagiezi. Şi şi-a băgat nasul înapoi în Portretul lui Dorian Gray pe care a aşteptat zilnic să îl termin, că îl reciteam şi îl voia foarte tare.

Eu nu am avut de la cine mă contagia, însă am citit de cînd mă ştiu şi mă ţin minte. Citeam atît de mult că luam bătaie (şi) pentru asta. Tata credea că cititul mult prosteşte, iar eu cînd mă afundam în cărţi, mă desprindeam din lumea reală. Asta şi căutam, refugiu din lumea reală, iar cărţile mi l-au dat în chip desăvîrşit. În bucătărie, sub geam, aveam un scaun mic, de lemn, pictat în alb, unde citeam cu obstinaţie cînd mă obligau să stau cu ei şi mereu enervam pe cineva care vorbea cu mine că nu auzeam nimic, eram transpusă. Acolo îmi amintesc de mine, cu cartea pe genunchi, de foarte devreme. De altfel, îmi pot măsura vîrstele în cărţile citite şi autorii preferaţi.

Cînd eram foarte mică aveam o carte minunat ilustrată, Talismanul de Safir, de Elvira Bogdan. Pe copertă avea desenată o zînă superbă, cu haină tivită cu hermină, iar în interior, apărea înconjurată de alte cîteva zîne în rochii care îmi luau minţile. Îmi plăcea mai ales zîna care ocrotea camera smaraldelor, cu ea aş fi vrut să semăn cînd aş fi crescut mare şi o rochie verde, aidoma aceleia, aş fi vrut să mă înveşmînteze. De altfel smaraldul a rămas piatra mea preferată, iar mai demult am citit că e cea mai fragilă dintre nestemate. Era o poveste frumoasă despre o fetiţă ca mine, care se trezea, cu ajutorului unui talisman de safir, în diferite epoci istorice, unde un pitic  o ghida şi îi povestea despre regele Soare, despre egiptul antic, despre Constantin Brîncoveanu, dar o purta şi printre zîne şi pietre nespus de preţioase, cu nume gingaşe sau somptuoase, care mă fascinau şi mă aruncau în reverii nesfîrşite. Am citit de nenumărate ori cartea aceea. La final, avea o poveste despre o fată pe nume Aurora, fiica unei ondine proscrise, care din dragoste alesese să devină muritoare, şi un pescar frumos. Cartea aceea nu mai e şi nu am mai găsit-o nicăieri, mi-o doresc şi azi, să o ţin în mîini şi să o miros. Sunt îndrăgostită de cărţile mele, mă doare fizic cînd se pierd şi multe se pierd, pentru că le dau şi altora să le citească, mi se pare o impietate să le ţin numai pentru mine, dar uneori pleacă şi nu se mai întorc niciodată şi nici nu le mai găsesc să le înlocuiesc.

Mai era o carte pe care o iubeam mult de tot în copilărie, o împrumutam de la vecina cea bătrînă, o femeie de 85 de ani, cu piciorul cangrenat, care stătea în pat şi citea mereu. Avea o cameră mică şi plină de cărţi, mă iubea foarte tare şi eu mă aciuam la ea de cîte ori puteam fugi de acasă. Bătrîna, cum îi spuneau toţi, nu prea putea ieşi afară şi abia aştepta să îmi spună cum îi merge cu piciorul, cu reumatismul, cu bătrîneţea şi boalele şi mă punea să o ajut cu pansamentele, în vreme ce ea depăna amintiri în limba aceea veche şi plină de cuvinte pe care acum nu le mai întîlnesc nicăieri. La ea am găsit cartea asta, Suflete Trudite, aşa se numea, o colecţie de poveşti rurale, pe modelul Ciulendrei, al Pădurencei, poveşti de dragoste de la sat, complicate şi dureroase, pe care le reciteam cu aceeaşi înfrigurare, la răstimpuri, atunci cînd bătrîna mi-o dădea, căci şi ea le tot citea şi răscitea, să îşi aline singurătatea şi durerile în ceasurile lungi cînd piciorul nu îi dădea pace şi somnul nu venea. Era în cartea aceea o poveste cu o femeie care îşi aştepta bărbatul plecat, poate la război, femeie pe care am regăsit-o apoi, în varianta rusească, siberiană, la Makine, în Femeia care aştepta, iar nobleţea şi frumuseţea sacrificiului ei mă înduioşau pînă la lacrimi. O vedeam stînd la fereastră, aşteptînd cu ochii ţintiţi la orizont şi cu inima grea şi nimic nu îmi părea mai frumos decît agonia aia, nimic nu era atunci pentru mine mai înălţător şi profund decît o femeie care iubeşte şi aşteaptă neîntrerupt. Erau minunate poveştile acelea, unele crude şi sfîşietoare, altele cu iz de fantastic, precum cea cu fata în burta căreia creştea un şarpe, care se lăsa apoi ademenit afară de o vadră cu lapte cald, iar eu mă întorceam mereu la ele, o rugam pe bătrînă să mi-o mai dea puţin, să mă mai scufund în ea, dar apoi bătrîna s-a dus şi cartea şi ea, a rămas doar în mintea mea.

Mi-l amintesc de-atunci pe Jules şi toate  volumele citite, în copilăria fragedă. Noi nu aveam prea multe cărţi acasă, dar fugeam la biblioteca şcolii şi la vecinul de vizavi care avea toată colecţia Jules Verne, iar eu citeam cu ochii măriţi de uimire şi plăcere şi cu regretul sfîşietor că va trebui să înapoiez cărţile acelea, că nu le voi putea păstra pentru mine. Şi Cireşarii pe care îi tot reciteam, eram micuţă şi mă închipuiam fata din castel, îndrăgostită nebuneşte ba de Victor, ba de Tic, seara închideam ochii şi mă vedeam aievea îmbrăcată în rochii albe, închipuiam salvarea mea şi derulam imaginile, frame cu frame, pînă la momentul sărutului… Apoi erau poveştile, ah, poveştile. Poveştile româneşti dar şi cele nemuritoare, pe care le răsfoiam şi le sorbeam cu nesaţ, mă lăsam aruncată în genunile lumilor lor fantasmagorice, poveştile de care mi-e dor şi de care mi-am promis să mă reapuc curînd şi pe care să le citesc cu ochiul ăsta obosit şi aproape bătrîn, să văd dacă retina le va recunoaşte slova iar nasul, parfumul greu, prăfuit.

Camera mea avea uşă cu geam transparent, cu flori în relief, prin care siluetele se estompau în umbre difuze, însă ai fi putut ghici ce se întîmplă înăuntru, cu  efort puţintel. Se afla vizavi de bucătărie, locul unde se desfăşura viaţa familiei şi unde îşi petrecea timpul fumînd sau discutînd tata cel neiubitor de carte. Seara mă prindea cu cartea la jumătate şi fără chef de somn, dar aş fi încurcat-o să mă prindă citind. Apoi împărţeam patul cu sor-mea, nici ea prea mare amatoare de lectură. Pe latura cu uşa aveam un scrin de lemn de vişin pe care stătea pick-upul familiei, iar în colţ, între tăblia patului şi corpul greu de mobilă, pe jos, mă ascundeam eu, cu o pătură în cap, cartea şi singura veioză din sticlă, cu bec de 50 de wati, ca să-mi sfîrşesc lectura. Era un chin nespus, căci tata revenea la bucătărie să fumeze la ore mici din noapte, iar eu stăteam cu urechile ciulite şi respiraţia şi pulsul oprite, cu mîna pe butonul veiozei, lipită de podea, ca nu cumva să mă prindă că în loc să dorm citesc la ora aia, camuflată sub cerga grea. Reveneam din apnee abia după ce auzeam uşa dormitorului lor închizîndu-se şi patul gemînd sub greutatea lui.

Într-o vacanţă din generală nu am coborît din pat cîteva zile pînă nu am terminat Pe aripile vîntului. Mama îşi aminteşte şi azi, cu groază amestecată cu mîndrie, cum îmi aducea la pat ceai şi sandvişuri, căci refuzasem să mă mişc pînă ce nu am aveam să termin toate volumele. Pe care le-am recitit, bineînţeles, ulterior, la o vîrstă mai potrivită lecturilor de felul acela. Desigur, Scarlett a devenit eroina mea preferată, iar crinolinele de muselină îmi înfierbîntau mintea puberă, de fetiţă neînmugurită încă.

 

Anii care au urmat mi se derulează în cap ameţitor. Citeam tot, iar atunci cînd făceam pasiuni pentru cîte un autor, nu mă lăsam pînă nu lecturam tot ce scrisese. Scriitori interbelici, contemporani, clasici, moderni, postmoderni, citeam la grămadă, fără discernămînt. Mă refugiam cu cărţile mele în copacii din grădină, unde ascunsă în frunzişul des citeam pînă amorţeam pe cîte o creangă, gata-gata să mă prăvălesc peste vreun strat de ceapă sau morcovi. Îmi plăcea îngrozitor să citesc în copaci, acolo nu mă căuta şi găsea nimeni, pericolele se diluau, mă simţeam apărată în coroanele lor ca într-o fortăreaţă, eram sus, de unde puteam urmări fără să fiu urmărită, într-un dăpost inexpugnabil şi secret, liberă să plonjez în lumile  tainice ale cărţilor mele. Şi în cîte lumi nu m-au dus, de acolo de pe crengile cu coajă aspră şi amăruie a prunilor, merilor şi castanilor mei. Ce searbădă ar fi fost viaţa mea, ce fadă şi tristă!

În liceu, am avut permanent lipită de genunchi cîte o carte. Proful de franceză, un moş cu creierii scuturaţi bine de comunişti în închisori, era exasperat că mă vedea dezinteresată de orele lui rigide şi înţepătoare. Mereu cu ochii ţintiţi sub bancă, mă bănuia că citesc, precum toate colegele mele, Sandra Brown. Era cu neputinţă să îl convingi de contrariul vreunei judecăţi, vorbea urît cu elevele lui, pe mine mă luase la ochi şi mă persifla cu toate ocaziile şi din cauza dumisale am detestat franceza, făcîndu-i o mare nedreptate pe care sper să o îndrept cîndva. Adevărul era că, pe vremea aia, sorbeam pe nerăsuflate Cioran sau Schopenhauer, ca toate adolescentele refulate, mă pregăteam pentru facultatea de filosofie şi petreceam ore întregi la sala de lectură studiind, cu creionul în mînă, criticile raţiunilor lui Kant, fenomenologia lui Hegel sau Ubermenschul lui Nietzsche, sperînd că trestia gînditoare din mine va înţelege lumea superior. În fapt, nu am făcut nici măcar rahatul bici, am ratat dintr-o întîmplare complet nefericită admiterea la facultate, iar din tomurile citite atunci am rămas doar cu amintiri vagi. Cît despre înţelegerea de profundis a lumii şi a sensului meu pe pămînt, nici 20 de ani mai tîrziu nu s-a produs, tot în mlaştina spiritului, în nisipurile mişcătoare ale eului confuz mă aflu prinsă. Am rămas, aşadar, la literatură, să mîngîi cuvinte, din afară, ca cititor, sau dinăuntru, ca scriitor veleitar.

În urmă cu cîţiva ani, am primit un sms de la bărbatul nesăbuit care îmi spunea să îi zic repede primii mei zece autori favoriţi. Şi cînd i-am răspuns, a găsit nedrept răsunsul meu, căci sunt prea tînără să fi avut timp să citesc atît. Primii mei zece autori favoriţi români? l-am întrebat atunci, sau primii zece englezi, sau poate primii zece francezi, sau mai bine, primii zece ruşi? Sau americani? Sud-americani? Dar est-europeni? Mi-am dat seama că doar pe primul loc aş pune zece. Ba nu, mai mulţi. Sunt aşa de îndrăgostită de unii dintre ei şi sunt atît de mulţi, sunt o tîrfă intelectuală, nu mă pot opri la doar zece, nici măcar la 50, tot mi-ar părea puţini şi că îi las nemeritat pe dinafară pe alţii. Simpla lor înşiruire mi s-ar părea un sacrilegiu, fiindcă aş simţi că le fac o nedreptate. Dacă i-aş lua după limba în care au scris… Franceza hulită, par example, fortuit.  Să îl aşez pe Vian lîngă Audeguy sau lîngă Houellebecq, sau poate lîngă Bruckner i-ar sta mai bine? Şi Makine, lîngă frivolul, bovaricul Beigbeder? Şi apoi m-aş duce la limba engleză, unde l-aş lăsa în frig pe Shakespeare, că m-a exasperat teacher în liceu, dar nu pe Oscar Wilde şi i-aş băga în casă şi pe americanii Nabokov şi pe Miller. Şi pe nefericitul cîştigător de Pullitzer post-mortem Kennedy Toole care a scris o carte ca Biblia de Neon şi a murit crezînd că scrie prost. Şi pe iubitul meu Salinger, şi pe evreul teribilist al cărui nume îmi scapă acum, cîştigător de Pullitzer şi el, Philip Roth, aşa, şi pe Palahniuk şi doamne, cîţi sunt şi eu mă grăbesc către America de Sud să îi declar amor etern lui Vargas Llosa şi apoi către estul Europei, lui Kundera şi la naiba, deja îmi pare că epatez şi mă dau deşteaptă şi citită iar eu ştiu, cu fiecare carte pe care o termin, că sunt proastă şi incultă şi mă îngrozeşte că sunt atîţia autori pe care nu i-am citit, uite, nu am citit nimic de cîştigătoarea Nobelului ultim, dar nimic, fir, şi nici Amos Oz nu am citit, deşi tot aud în jur, dar am o listă lungă şi într-o zi o să am timpul ăla pentru scris şi citit, sunt precisă ca marmota. Uite, nu departe, există locul acela, căsuţa aia mică şi curată şi ticsită cu toate cărţile pe care nu le-am citit încă şi cu cele pe care e musai să le recitesc, alea pe care le-aş relua oricînd şi mi s-ar părea mai frumoase, iar cuvintele lor mai luxuriante şi mai bine înşiruite. Iar eu voi locui acolo, între ele şi nu voi mai face nimic altceva decît să scriu şi să citesc, să citesc mult, să citesc tot, multă poezie cu care să îmi oblojesc ochii obosiţi. Ştiu sigur că nu departe, există ziua aceea, în care astea nu vor fi doar vise ale unei femei prinse într-o existenţă prea alertă şi agonizantă, ci o realitate tihnită şi densă, pe care o voi atinge cu mîna.

Acum îmi doresc cu ardoare în bibliotecă Manualul Întîmplărilor lui Agopian, o carte ca o madlenă. Aşa cum mi-am dorit Fiul Risipitor, care şi el se epuizase de prin librării şi a venit la mine, ca un fiu risipitor, ce altceva? Şi Frate Somn, a lui Schneider, pe care am pierdut-o şi despre care nu am mai auzit nimic, niciodată, o carte tulburătoare care a fost refuzată de 23 de edituri dar care a fost apoi tradusă în mai multe limbi decît atît şi a devenit teatru şi balet şi pe care am citit-o cu răposatul, acum mai bine de 16 ani.

Sigur, îmi mai doresc şi cartea mea, iar asta e deja aproape realitate, o realitate pe care încă nu o realizez şi pe care încă o resimt drept o aroganţă, o obrăznicie nesfîrşită. Şi cum ştiu că nu am ce căuta pe raft cu vreun titan de mai sus, am să închipui şi alcătuiesc un raft-furnică, liliputan, dedesubtul bibliotecii mele, neînsemnat şi aproape invizibil, unde să mă aşez pe mine cuminte şi să aştept ca o fetiţă mică, cu genunchii juliţi în coajă de copac să mă ridice cu sfială şi să mă strîngă la piept, să îmi mîngîie paginile cu duioşie. Vreodată.

 

80 răspunsuri la postarea in a relationship with my books

  1. Madalina spune:

    Draga femeie ca o comoara ce esti! 🙂 M-ai bagat intr-un complex de inferioritate! :))) Cum mai ies eu de-aici? Teodora mea citeste , de cand o stiu rasfoieste cate -o carte… de colorat, e drept, sau cu poezii pentru pitici… Tin si eu pasul cu ea, poate ma salvez. Kiss! Very nice article, as usual! Carry on!

  2. Rzone spune:

    Nu stiu cit de interesant e un raft, dar in amintirile unor omuleti s-ar putea sa lasi niste impresii. Care fac mai mult, zic eu.

  3. lucia dumitrescu spune:

    Abia astept sa iti citesc viitoarea carte sau de ce nu viitoarele carti! Am ales sa citesc acest blog cu 4 luni in urma, si de atunci constat ca este locul unde realitatea se imbina atat de bine cu fantasticul! Reusesti mereu sa ma conduci in lumile unde mie imi place sa calatoresc, trezesti amintiri frumoase si asterni o liniste cuprinzatoare, dar in acelasi timp „vulcanica”. Iti multumesc!

  4. ILUZIA spune:

    nu creeeed! du-te naibilui ! si eu am dat peste cap casa alor mei sa caut talismanul. Ai mei au o camera care este doar biblioteca. pe cei 4 pereti, pana sus in tavan sunt carti pe care doua sau 3 randuri. Vara stau mai mult la ei si de nu stiu cate ori am golit rafturile dupa talisman. De la el mi s-a tras dragostea de istorie. mai ales de-a ludovicilor. Doamne parca vad „povestea regelui soare” si rochiile domnisoarelor de onoare. Offff, iar sunt nostalgica iar nu muncesc cum trebuie azi din cauza ta!
    PS-aia in verde era zana Caprioara 🙂

  5. Petronela spune:

    da, zîna Căprioară! 🙂

    • tania spune:

      ah, acel talisman de zafir nici eu nu il mai am, si cat mai răsfoiam si eu acea carte, mai ales in noptile cand aveam durere de masea. imi trecea toată durerea admirand rochiile zanelor si calatorind prin timp cu ele. pentru ca si eu am facut cadou cartile mele din copilarie. predam la clasa a patra si cine invata extra sau se evidentia cu ceva deosebit la lectii, primea din partea mea cadou o carte – asa am epuizat cartile din „biblioteca pentru toti” . Petronela, admir foarte mult faptul ca scrii cu î din i. mi-ai devenit prietena de suflet. in comentarii nu stau sa folosesc diacriticele dar cand scriu serios si eu il folosesc cu mare patriotism lingvistic.

    • Petronela spune:

      aşa simt şi eu, că î-al adevărat ăsta e! mulţumesc!

    • tania spune:

      si da, mi-ai adus aminte de locul meu preferat pentru lectura-in pervaz cu fundul pe caloriferul cald. dar eu nu citeam doua carti pe saptamana, aveam incepute trei, pentru siguranta. cand mama ma prindea citind noaptea in pervaz la lumina de la stalp, imi confisca cartea. asteptam sa adoarma si o luam pe cealalta. se mai intampla sa fie confiscata si de profesori la scosla. asa o aveam pe a treia. cate concursuri mai făceam in clasa de gimnaziu cine citeste cel mai repede dupa modelul lecturii lui Eminescu.

  6. Andreea spune:

    Te invidiez! Am impresia ca la tine ziua nu are 24 ore, ci cate ore vrei tu sa aiba! Din pacate, de cand o avem pe cea mica, n-am mai apucat sa citesc nimic, sunt intr-o fuga continua, ca la raliu!
    In ceea ce priveste bataia pt citit noaptea sub patura, cu lanterna, mi-e cunoscuta, nu am experimentat-o pe pielea mea, insa fratele meu a luat bataie si pt asta, si pt multe altele! A luat bataie pt toti ceilalti frati, doar pt ca era mai mare! 🙁

    • Petronela spune:

      îmi sună cunoscut, asta cu mai mare. 🙂 nu, ziua mea nu are mai mult, sunt continuu pe ceas, am scris de curînd despre asta, doar că nu îmi permit eu mie să nu citesc, să mă culc fără să fi citit un rînd e ca şi cum aş dormi în cocină, cu porcii. cititul e rugăciunea mea. de altfel, cum să scrii dacă nu citeşti? eu cînd aud oameni care spun că ei mai mult scriu decît citesc, mi se face frică…

    • tania spune:

      si mie!

    • Admir spune:

      Depinde ce scrii… Cunosc oameni care citesc puțin dar scriu mii de linii de cod.

  7. nico spune:

    Talismanul de safir!!!!!!! <3 <3
    si eu am facut o obsesie pentru cartea aia in copilarie.

    http://2.bp.blogspot.com/-nUq0sd-Ebtk/UTI8Zhu3NrI/AAAAAAAAMrE/6eYV5XqFnAg/s640/1.png

  8. Liliana spune:

    In urma cu ceva timp, o prietena a distribuit pe facebook un text scris de tine. Te citesc de atunci, din ziua in care ti-am descoperit blogul, dar azi n-am mai putut s-o fac fara sa-ti las un semn. Un gand bun!

  9. irina spune:

    draga Petronela,
    Amos Oz este minunat. Trebuie! citeste „cutia neagra” si nu te mai poti desparti de el. 🙂

  10. Sergiu spune:

    Acestblogdecuvintemangaiate! Si mie imi place raftul tau „mic”…copacul tau nu are multe crengi, insa radacinile sunt bine ancorate: la varsta alzheimerului…nu vei reusi sa vezi frunzele din varful scortosului tau. BRAVO!

  11. Monica spune:

    Cumpăr cărți mereu, pentru mine si fete. Sper sa citească si ele. Deocamdată Sarah citește „singura” (inventează pe marginea imaginilor), iar Vera le linge din scoarță în scoarță :)).
    Foarte fain textul asta … mi-a părut rău când s-a terminat. Ca la cărțile bune ;).
    P.S. Cred ca mai am la maică-mea „Talismanul de Safir”. Dacă o găsesc ți-o împrumut (in vise din alea care se repeta de-a lungul anilor am imagini din cartea asta).

  12. Ana spune:

    Sunt din Brasov si vin acasa de Pasti. Tare sper sa-ti gasesc cartea. Ma gandesc ca este delicioasa, precum acest blog.

    Intre timp: http://www.okazii.ro/carti-pentru-copii/carti-de-povesti/elvira-bogdan-talismanul-de-safir-139610-a136033687

  13. Oana spune:

    Citindu-te, mi s-a deschis apetitul literar. Abia astept sa fac rost de cartile despre care ai povestit atat de frumos si sa recitesc cartile pe care le-am citit si eu candva. Multa inspiratie pe viitor, iti doresc (pentru ca ne inspiri si pe noi)!

  14. mihai brad spune:

    ireal

    • Petronela spune:

      ce anume? spune-mi.

    • mihai brad spune:

      atunci cand te regasesti in ceilalti , in ipostaze reactii povestiri stari trairi trecuturi, mici licurici se aprind – in creier (vizualizezi?… inchide ochii … iata-i ! 🙂 )
      creierul ca un pom de iarna plin de lumini (ceva care te invita sa spui exhaustiv, dar ar fi o mercantilizare nefericita) este raspunsul 🙂

  15. mihai brad spune:

    (jur, e ireal . apoi fug, o sa revin cu alta minte)

  16. Loredana spune:

    Ce amintiri frumoase…
    Daca te intereseaza, Talismanul de safir este disponibil pe anticariatele on-line (eu l-am cumparat in urma cu vreo luna)
    Aici ai varianta electronica http://cartilecopilarieimele.blogspot.ro/p/titluri-t.html
    Te pup, sa ai o zi frumoasa

    • Petronela spune:

      nu m-am descurcat cu varianta electronică, sunt complet tută la chestiile astea, dar rog pe cine ştie să mă ajute. mulţumesc!

  17. Sergiu spune:

    dai click pe link, apesi download, butonul verde, astepti cat iti spune in dreapta sus, cateva secunde, sari peste si incepe descarcarea, in mod normal si firesc in folderul Descarcari sau Download in fctie de browser….si gata….daca vrei iti trimit cumva arhiva….eu tocmai ce am urmat pasii… 🙂

    • Petronela spune:

      aşa am făcut, dar nu a mers… mi-a descărcat un program, nici urmă de carte!
      vreau, adresa de contact e petronela@acestblogdenervi.ro
      mulţumesc!

    • Sergiu spune:

      Da, cel mai probabil este de vina dropbox ul, un program care ajuta inclusiv yahoo-ul pentru transferuri de fisiere mai mari (in cazul de fata , un PDF de 114 MB). Am transmis mailul, daca nici asa nu va descurcati, va trimit mai multe mailuri micute cu arhive, care puse cap la cap realizaeaza o arhiva mai mare (care contine cartea).

    • Petronela spune:

      mulţumesc, sper să meargă.

  18. Ana spune:

    Ai auzit/citit Ayn Rand? – The Fountain Head si Atlas Shrugged pe langa alte texte grele de filosofie astea sunt doua nuvele exceptionale. nu stiu daca se traduc in romana, dar daca te descurci cu engleza merita citite.

  19. andreea spune:

    Foarte frumos scris!
    Talismanul de safir, una din cartile preferate ale copilariei mele, se gaseste pe la carti vechi: http://www.okazii.ro/cautare/elvira+bogdan+talismanul+de+safir.html

  20. Van den Aar spune:

    Frumos blog, superbe scrieri!
    Felicitari!

  21. Arabela spune:

    Superb articolul. Ma bucur ca ti-am gasit bologul 🙂

    Poti gasi talismanul de safir pe ocazii: http://www.okazii.ro/cautare/elvira+bogdan+talismanul+de+safir.html

  22. Bianca spune:

    Ziua, când simt ca mintea mea o ia razna, dau o fuga la Carturesti sa miros cartile. Noaptea târziu ma multumesc cu vechile „cunostinte” din biblioteca de acasa.De ceva vreme adulmec parfumul scrierilor tale. Da’ sa stii! Pe hârtie o sa miroasă grozav. De abia astept!!!!

  23. Bianca spune:

    Lasa ca daca ceva nu o sa fie bine o sa iti spunem noi, astia „apucatii” cu cititu’ , scrisu’ si alte îndeletniciri cel putin arhaice. 🙂

  24. Mihaela spune:

    Citesc și-mi pare rău. N-am ”Talismanul de safir”, nici măcar nu l-am citit, dar o să citesc varianta electronică. Mi-ar fi plăcut să ți-l dăruiesc și cred că mulți în aceeași situație gândesc ca mine… să dăruiești cu drag, să bucuri o ființă care pune pasiune, care merită. Unii se plâng de timp, n-au, dar se plictisesc, s-au născut deja bătrâni și abea așteaptă să vădă ce va fi mâine, azi nu fac nimic, doar se plictisesc și așteaptă…
    Te citesc cu bucurie, cu interes și uneori îți răspund. Măcar atât.

  25. Carla spune:

    Nu știu cum de mi-ai ”scăpat”, până acum. Nu știu de ce ți-am ocolit blogul, în momentele în care numele lui mi-a trecut pe sub ochi… cred că m-am lăsat înșelată de aparențe, de ”nervii” care mi se păreau fereastra unui spațiu virtual al cuiva frustrat, obosit și sătul de viață… :)) Și nu voiam să mă încarc negativ, citind texte critico-satirice sau, și mai rău, lecturând (încă) un jurnal al purcelușului agresiv.
    M-am înșelat tare. Și mă bucur că a fost nevoie de textul cu sexul și shaorma ca să-mi intri în viață – vorba cântecului 😛 – și, după ce am râs bine recunoscându-mă în gospodina care a lepădat biciul și a pus mâna pe un polonic sexy de popotă, m-am scufundat în adevărata lectură… de zile bune te tot citesc și, așa cum cineva spunea mai sus, povestea vieții (și a gândurilor) tale e o carte atât de bună, încât n-aș vrea să se termine vreodată. 😉

    Cât despre cărți, despre dragostea de cuvinte scrise, despre cititul oriunde, oricând, la lumina unui bec slab de veioză sau în pauzele când ceilalți copii întorceau curtea școlii cu susul în jos… mi-am amintit de mine, de mine cea tânără și plină de viață, într-un mod aproape dureros. Mama citea mult, umpluse casa de literatură și numai biblioteca mea, de copil, însuma un număr de volume mai mare decât puteam eu număra, la vârsta la care am învățat să citesc. Încă mai am toate acele cărți (inclusiv Talismanul :P) și e o mare fericire să le arăt și fetițelor mele, atunci când ajungem în vacanțe la ai mei… Am citit mult în adolescență, cu acea nevoie a tuturor de a atinge o profunzime a gândirii pe care doar o intuiam, la 15-18 ani… o vedeam blurată, undeva în spatele rândurilor fiecărei cărți (poate și cantitățile impresionante de alcool să fi contribuit la asta :P), îi căutam contururile, fără a înțelege – pe vremea aceea – că această ”cunoaștere” este definită, în primul rând, prin nemărginirea sa, prin lipsa limitelor, prin rătăcirea gândurilor pe un tărâm al imaginației infinite.

    Sora mamei mele a fost și este bibliotecară… și, până la 25 de ani, când am lăsat în urmă orașul natal și toată viața mea de ”fată mare”, biblioteca școlară pe care o ținea în mână a fost unul din cele mai frumoase locuri de care îmi pot aminti. Am citit orice, fără oprire, ani și ani la rând. Până când, odată devenit accesibil internetul, odată apărute blogurile și, de fapt, întreaga informație online, odată apărute cele două fetițe ale mele – cărora le dedic tot timpul și atenția mea, odată apărută nevoia de a mă informa asupra altor chestiuni de interes domestic, odată apărută lenea, plafonarea… am uitat de cărți. Nu am uitat să le cumpăr, să le visez, să le miros în librării, să le vânez pe site-urile cu reduceri, am uitat – însă – să le iubesc. Să mă pierd în ele. Sau, poate, această stare de fapt a venit atunci când nu am mai avut nevoie să mă ascund în cărți ca să fiu fericită, trăind fericirea unor personaje… atunci când mi-am construit propria fericire, palpabilă, cuantificabilă, propria viață plină de substanță, plină de voci, de râsete, de vise…

    Textul tău mi-a reamintit că-mi plăcea să citesc. Și o voi face din nou. Îți mulțumesc.

    • Petronela spune:

      Păi numele e calchiat după o poezie a lui Nichita (Acest bloc de nervi se-nvârte încet pe senile./El vine, da, vine direct/ dulceato, la tine.) Iar nervul, în accepţiunea mea, înseamnă zvîc, nu agresivitate. Nu e nimic agresiv în mine, nici în gîlceavă cu lumea nu sunt, după cum cred că ai observat. Îţi mulţumesc, cu toată inima, pentru rîndurile astea. De terminat, nu se termină „cartea”, e abia la început, în forma ei de jurnal aici, sau în aia de carte tipărită cum se va întîmpla în scurtă vreme. Mulţumesc!

  26. Assassin spune:

    Se gaseste pe Okazii.ro si editia cu coperta „frumoasa”. Si da, e una din cartile care mi-a placut mult in copilarie.

  27. V.Maria.P. spune:

    Eu te-am descoperit azi si de azi dimineatza te citesc numai si nici treaba nu mi-am facut-o….din cauza ta!:)) Eu vin in aprilie de Paste in Ro la ai mei. Unde as putea gasi cartea ta de cumparat?

    • Petronela spune:

      păi va fi în librării, Cărtureşti sigur, dar şi pe net, de comandat acasă. O să pun pe blog la timpul potrivit! 🙂

  28. gogosarul spune:

    Petronela, esti sclipitor de desteapta

  29. sorina spune:

    doamne, cate imagini ai innoit in minea mea in aste doua zile de cand te citesc…dolores, portretul lui dorian grey, terence, iarba uda, iar apogeul e imaginea cu zane din Talismanul de safir.deci…foarte misto. multumesc din nou.

  30. AlinaR. spune:

    O uram pe mama cand citea, ca facuse din camera mea bibloteca, dar din aia grea cu carti sub rafturi ca se lasa lemnul de greutate si carti in loc de haine, ca aveam 2 pantaloni 3 bluze si restul carti. Nu citem nici de ma picai cu ceara, pe la 13 ani am inceput si nu m-am mai oprit, dar pe ascuns ca-mi era greata sa ma descopere mama ca citesc. Si ce se mai plangea mama de fata ei ca nu citeste. Sper ca fiul meu de 12 ani va incepe si el intr-o buna zi, desi…

  31. Mario spune:

    2 chestii :
    Blogul tau e o lectura „grea” , cand vin obosit de la munca sincer sa fiu nu te pot citi, sunt prea multe lucruri de asimilat, de analizat … ma pui pe ganduri. Nu pot sa citesc un articol si sa trec peste in 2 minute ca si cum nu ar fi fost, de aceea imi salvez lecturile pentru zile mai aerisite sau mai lejere.
    Ce parere ai despre Adam si Eva a lui Rebreanu?

    • Petronela spune:

      Mi-a plăcut mult, am recitit-o în ultimii ani. Rebreanu e bine. Şi Marin Preda, şi Camil Petrescu. Şi, deşi a fost contestat ca om, mie îmi place mult Zaharia Stancu. Desculţ a fost unul din romanele preferate ale adolescenţei mele. Mi se pare impecabil scris şi azi.

  32. Virgil spune:

    Ai intuit corect ca la 13 ani nu mai trebuie sa iti faci griji in ceea ce priveste gradul de intelegere. Psihologic, un copil de 13 ani a atins stadiul operatiilor abstracte, si asta ii permite cam tot ce exista.
    Experienta, ce e drept, nu prea ajuta, ca si cheie de decriptare a informatiei.
    Dar la nivel cognitiv, poate sa gestioneze informatiile.

    Un copil de 12 ani, cu intelect normal, poate sa priceapa absolut orice. Daca functiile subordonate gandirii (de exemplu euristica si algoritmica), formate anterior, sunt antrenate, cu atat mai bine.

  33. Si eu sint pentru recitiri, mai ales la virste diferite. Avea Eliade o vorba, ca adevarata arta a citirii e de fapt recitirea (parafrazata de mine). Am recitit zilele trecute Concertul baroc al lui Carpentier si m-a dat pe spate, din nou.
    Ma bucur ca te-am gasit, am lectura bloggeristica in timpul somnului de prinz al copilei. 🙂

  34. Felicia spune:

    ziceai, in alta parte, ca nu iti place Amos Oz, ce ai citit de el?
    eu am am citit „Sotul meu, Michael” si mi-a placut, poate ii mai dai o sansa…
    pupici

  35. Erika spune:

    Caut si eu Talismanul de safir, o caut de ani de zile pe la anticariate si nu am dat de ea. Mi-a ramas si mie in suflet, as reciti-o cu nesat si drag. Acum baiatul meu cel mare de 13 ani citeste Ciresarii. Ii place, e interesanta, imi spune, si-mi place si mie ca citeste, e-adevarat impins de la spate de cele mai multe ori.

    • Petronela spune:

      Eu am primit-o, în urma acestui articol, de la un cititor. Am pus-o pe noptieră, la loc de cinste. Am fost foarte bucuroasă să o ţin din nou în mîini.

  36. Mihaela spune:

    Frate Somn – o caut de cand am inapoiat-o Bibliotecii Judetene de unde o imprumutasem, acum 16-17 ani. – „Cine doarme nu iubeste”, inca imi striga din urma… Multumesc!

    • Petronela spune:

      şi eu o caut… poate o vom găsi, sau poate o vor reedita. aşa am căutat ani întregi Fiul risipitor al lui Tudoran, iar apoi l-au reeditat, ba chiar în două ediţii diferite.

  37. Dan Popescu spune:

    Eu credeam ca sunt singurul care citea la lumina lanternei sub plapuma cu atentia la maxim sa nu fiu prins.Ce vremuri,din pacate acum citesc mai putin tarziu in nopate dupa ce se culca pitici.Ma cam lasa insa vederea si ma enerveaza asta.Daca tot primesti sugestii de carti mi-a cazut recent in mana o carte mare si foarte interesanta in mai multe volume”FORTA CONTRA FORTA”de Cristian Ganescu.E o carte spirituala care te pune pa ganduri,Traiesc acelasi sentiment ca si tine constatand pe zi ce trece ca sunt atatia si atatia pe care nu am apucat sa ii aprofundez si sper si eu ca peste ani sa am o camera numai cu carti pana in tavan cu un semineu si un fotoliul comod unde sa stau in liniste sa citesc pe saturate cu o muzica pe fundal.Eu nu mai am loc in casa de cate am cumparat si as dori sa am un loc unde sa pot umple spatiul ca sa pot sa mai cumpar ce vreau.Am cartile deja pe 3 randuri si tot inventez solutii ca sa incapa cat mai multe.Nu achiesez cititul pe net insa,ma oboseste si nu are acelasi farmec oricat ar zice unul si altul,lipseste fosnetul hartiei si mirosul ala de tipar.Spor la citit draga mea si asteptasm cu interes noile aparitii editoriale.

  38. Daniela spune:

    Mie mi-a placut mult imaginea cu trandafirii din pietre pretioase, nu mai stiam in ce carte sa o reperez….multumesc pentru conexiunea „refacuta”
    http://anemones-blog.blogspot.ro/2013/03/coca-cretoiu-talismanul-de-safir.html

  39. MM spune:

    Am crescut cu bunica mea pana pe la 12 ani. Era invatatoare, dar dispretuia cartile. Totusi aveam o biblioteca in casa, mica ce-i drept, incropita de mama cand era liceanca. Am inceput sa citesc serios la 7-8 ani. Prima carte „serioasa” a fost Regina Margot si eram in clasa a III-a… De atunci am citit in continuu, ascunzand carti sub plapuma si prefacandu-ma ca invat pentru BAC, de exemplu. Si, recunosc, citesc haotic. Adica nu cred ca am citit vreodata carti potrivite varstei mele (am citit James Clevell la 12 ani si Harry Potter la 30) . In plus m-am ferit de cartile impuse la scoala si inca ma feresc de cartile pe care le citeste toata lumea…
    Singurul meu regret: acum vreo 10 ani am luat o pauza de vreo 2 ani de la citit. Intrasem in campul muncii, aveam televizor sub nas.
    Recent mi-am luat Kindle (am fost reticienta ani verzi la ideea de a citi de pe un ecran) – cea mai buna investitie din ultimii ani!
    Spor la citit! 🙂

  40. IONELA spune:

    Am plans aseara de-am spart, citind fara intrerupere tot ce ai scris ( la naiba, mi-ai stricat planul pe saptamana asta, imi propusesem sa nu plang deloc 🙂 )
    Mi-ai rascolit toata copilaria, cu mama care pretuia fiecare carte din biblioteca imensa, cu sora-mea care rupea toate copertile cartilor de la atata recitit, cu certurile ca eu nu citesc cat ea ( din ambitie sa nu fiu ca ea, pentru ca in mintea mea de copil nebun si rebel, ma gandeam ca daca voi fi desteapta ca ea nu voi mai face sport, iar eu iubeam sportul 🙂 )
    Imi amintesc cartea ei de suflet „Nea Marin miliardar”, a recitit-o de abia se mai vedea titlul pe coperta, a fost singura carte pe care chiar mi-am dorit sa o citesc si eu, dar cu greu am reusit sa i-o fur sa vad ce naiba ii placea asa mult si de ce radea non-stop cand o citea :)))
    Din 2006 citesc mai mult, orice, chiar daca nu tin minte tot ce citesc.
    Nu stiu de ce o fac, pentru ca a inceput sa-mi placa sa citesc sau poate pentru ca o regasesc pe ea…
    Ideea e ca acum imi doresc sa fiu desteapta ca EA….ca EA cea de atunci 🙂
    Si ma bucur enorm sa te citesc si cred ca pot sa te si iert ca imi strici obiectivele lacrimogene 😉
    Multumesc pentru aceste lacrimi si pentru ca imi rascolesti aproape de fiecare data mintea si sufletul.
    Si ca sa inchei intr-o nota mai optimista, mica ta Lolita care citeste Lolita, foloseste si parfumul Lolita ( Lolita Lempicka ) ? 🙂

  41. Mara spune:

    Petronela, ti-am descoperit blogul de cateva zile si citesc neîncetat, insa postarea asta m-a facut sa-ti scriu. Credeam ca sunt singura care recitește la intervale de timp carti care mi-au marcat momente din viata si, de fiecare data, le percep si le simt…altfel. Am citit Pe aripile vântului in clasa a 4-a cocoțată in cireșul bunicilor. Mi-a marcat adolescenta Invitația la vals a lui Drumes, sfârșitul liceului are clar amprenta Celui mai iubit dintre pământeni urmat de Maestrul si Margareta ( Bulgakov) si Idiotul lui Dostoievski. Toate reluate de zeci de ori. Multumesc ca mi-ai amintit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *