MENU

de • 26 septembrie 2014 • bucăți de mineComentarii (30)

împreună (invitaţie la teatru)

De parcă nu ar fi fost de ajuns emoţiile cu lansarea celei de-a doua cărţi, zbang, în noiembrie mi se va mai întîmpla una mare: va fi premiera primei mele piese de teatru. Na belea, ce obraznică sunt!

Nu am suflat o vorbă despre asta pînă acum, căci nu îmi place să mă laud pînă proiectele nu sunt avansate şi sigure. Povestea cu piesa de teatru a fost aşa. După ce a apărut textul ăsta (ştiţi voi, click pe roşu să citiţi) în Catchy, care a făcut furori pe internet, am fost căutată de un regizor mişto de la teatrul din Sfîntu Gheorghe, Mirela Bucur. Care m-a scos la o cafea şi mi-a zis că i-a plăcut foarte tare, îl vede pe scenă, demult nu i-a mai dat ghes aşa un text şi hai să îl dramatizăm. Hai, am zis eu, tută, fără să mă prind ce vrea să spună femeia. Şi m-am trezit că, plecînd de la povestea casieriţei, am construit o piesă de teatru cu 5 personaje, de nu m-am mişcat din faţa laptopului cîteva zile şi nopţi pînă nu a fost gata. Gata-gata nu e nici acum, că regizorul mai vrea nişte modificări, iar nu dorm, mănînc sau beau weekendul ăsta, ziceam că mă hodin şi eu, vorba bunei, după strofocarea cu cartea, dar nu ai să vezi. Las că mă hodin cînd oi muri!

Spectacolul – „ Împreună“, pre numele lui, o comedie cu accente noir – a început să fie montat, va avea dublă premieră, la Sfîntu Gheorghe şi Braşov în aproximativ o lună. Mă ia cu leșin numai cînd mă gîndesc. Cînd scrii o carte, vine omul la lansare, o cumpără, dar de citit o citeşte acasă, dacă nu îi place şi o aruncă cît colo nu vezi, nu asişti, nu mai e treaba ta. Dar să stai într-o sală de spectacol, unde reacţiile sunt imediate, unde feedbackul e instantaneu, mi se pare un supliciu de neimaginat. Dacă nu le place? Dacă nu o să rîdă? Dacă nu aplaudă? Citisem undeva că un mare dramaturg se plimba prin faţa teatrului în timpul premierei unei piese şi aştepta cu nervozitate să iasă publicul, să le vadă reacţia oamenilor pe chipuri şi aşa îşi dădea seama dacă spectacolul plăcuse sau nu, nu avea putere să stea în sală. Eu sunt un om mic, dramaturg prin şansă şi accident, nu ştiu dacă voi mai scrie vreodată teatru, iar emoţia şi bucuria unei astfel de întîmplări mă depăşesc cu mult.

Da, ştiu, mă obrăznicesc. 2 cărţi într-un an şi o premieră de teatru. Şi totuşi, sunt rodul unei munci de ani întregi, a multor nopţi nedormite, zile şi nopţi de surescitare. Ziceam eu la începutul acestui an că 2014 is my bitch, dar habar nu aveam ce an bun, blajin, generos, minunat în felurite moduri, greu, obositor, iar minunat, mă aştepta. Cel mai an din viaţa mea.  La năibuța, sunt fericită. Cu totul, pe de-a întregul, din orice poziţie m-aş uita. În ultima vreme mă tot opresc oameni pe stradă – azi dimineaţă mi s-a întîmplat ultima dată – să mă felicite pentru ce fac. Mă apucă plînsul cînd păţesc asta, dar şi o mare bucurie, de nepus în cuvinte.

V-am spus că fără voi nimic nu era posibil? Şi că vă iubesc şi mulţumesc?

Vă aştept la teatru. Curînd.

30 răspunsuri la postarea împreună (invitaţie la teatru)

  1. Laura Driha spune:

    Wow! Felicitari!!! Ce frumos!
    Am crezut ca si joci in ea, multi-talent ce esti – desi nu te imaginezi!
    La Constanta cand vine piesa??
    Te imbratisez!

  2. Kyoteea spune:

    abia astept:) daca se poate juca piesa la Brasov mai spre sfarsitul saptamanii, sa ajung si eu din Bucuresti:)

  3. Arabela spune:

    Oho ce vesti minunate ! Felicitari !!!!

    Ce rau imi pare ca locuiesc asa departe de Brasov. Mai incoace catre Arad/ Timisoara nu e vre-o sansa sa se joace ?

  4. Anca spune:

    obligatoriu in weekend please, vin si eu din Sibiu…

  5. delia spune:

    ma bucur mult pentru tine si iti tin pumnii!

  6. Dacă ar ajunge şi pînă la Iaşi… 🙁
    (sau poate publici şi piesa de teatru, după premieră evident 😀 / mă gîndesc că poate mai scrii vreo 3-4, să fie de un volum consistent acolo saaaaaaau o pui pe asta într-un PDF şi ne-o serveşti aicişea pe blog)

  7. elena spune:

    va asteptam si la Alba iulia.Esti minunata.

  8. emilia spune:

    Ce bine ca eu locuiesc in Brasov ,astept premiera.

  9. Cristina spune:

    Cand in noiembrie? Vin in Brasov pe weekendul cu 7. Si vin de departe tare..m-as bucura tare de tot daca s-ar nimeri. si… Felicitari!!! Esti o inspiratie:)

  10. matussa spune:

    nu putem veni ca nu suntem la voi, suntem in alta parte dar trimitem drone. din familie, care ne vor impartasi. ce incepi bine are mereu multiplu si sos. vor mai fi, vor mai veni, ca valul seismic. merde, alors!

  11. Raj spune:

    Regizoru ala proceda ca Pamfil, profu de chimie. Ne balacarea , iesea nervos si mai ramanea in dosu usii ca sa auza ce ziceam de el…………. Miam cumperat niste papuci de 7 lei per. dela Dragonul cel chinezesc. Daia zisei, ca nu stiu pa unde sami strig fericirea si satisfactia. Pe blog. Nu fiti inveninati, munciti si va veti cumpera si domniile voastre. Sluga !

  12. Raj spune:

    Si pe mine ma opreste lumea pa strada, dna Petronela. Ar fi cazu sa le inapoiez banii….

  13. Raj spune:

    2014 o hi fost 1 an bun pt. dv., dna Petronela. Pentru mine , ba

  14. Nyck spune:

    Felicitari!!!
    Vom veni cel putin 3 din Bucuresti!
    Asteptam data exacta!

  15. oana spune:

    draga mea, atunci cand te-am cunoscut, respectiv vara lu` 99 (eram acolo in episodul cu marea) am avut un feeling ca la un moment dat o sa te descoperi ; ca o sa-ti dai seama ca esti un om minunat si ca voi mai auzi de tine
    acum am ajuns la zi cu cititul blogului, la urmatorul salariu am in plan cartile, iar premiera sigur n-o vom rata
    nici nu stii cat de mult ma bucur pentru tine….
    iti doresc ca anul asta sa fie primul dintr-un lung sir de ani minunati
    oana

  16. […] venit vremea să vă invit la teatru, aşa cum vă promiteam. ,,Împreună“ a intrat în ultima săptămînă de lucru. Cea mai grea, […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *