În urmă cu 22 de ani, într-un decembrie, am fost violată. Eram virgină și încă nu împlinisem 17 ani. Fusesem atrasă într-un loc de un om în care aveam încredere. La scurt timp după ce am ajuns acolo, a apărut un grup de bărbați tineri – nouă, zece, poate? Am fost violată. Erau organizați, își făcuseră listă de așteptare. Celui de-al doilea i s-a făcut milă de mine, dar numai după ce m-a bătut și violat, și mi-a dat drumul, spre surpriza celorlalți. Am fugit. Am vrut să mă sinucid, atunci. Nu am făcut-o. Am continuat să trăiesc și să port în mine mutilarea aceea. Nu am spus nimănui, nu am reclamat la poliție. Am vorbit doar cu prietena mea. Dacă aș fi făcut-o, aș fi fost stigmatizată, batjocorită, arătată cu degetul. Ar fi fost vina mea. Nu am știu cum să îmi asum asta, atunci. Am tăcut și am strîns din dinți. Mi-a luat mulți ani ca să mă vindec, multe ore de terapie și de lucru cu sinele.

22 de ani mai tîrziu, mă simt din nou violată. Tot în grup. Un grup infinit mai mare. I-aș spune virtual, dar ce înseamnă virtual atunci cînd se simte atît de real? Sute de oameni mă batjocoresc, rîd de mine, îmi țipă: ești o pizdă lirică deși sintagma pizdă lirică nu a desemnat niciodată acea parte anatomică. Mă terfelesc, vin peste mine să îmi țipe că sunt o vacă, o scroafă, o nulitate, că nu am ce căuta în librării, că ar trebui să mă las de scris, de respirat, să mă sinucid ca să fac lumea mai bună. Mă simt mînjită, hărtănită. Mă doare. Este un viol, îmi amintesc senzațiile. Sigur, mi-am căutat-o. Am umblat cu fusta prea scurtă. Să fi fost bărbat, aș fi pățit la fel?

Am greșit. Cu bune intenții, dar știm doar că și drumul spre iad e pavat tot cu astea. Acum îmi primesc răsplata. O merit. Sigur, mie mi se pare disproporționată, pantagruelică, dar eu sunt condamnatul, nu am dreptul la o părere. Aș putea să mă sinucid profesional, să închid blogul, să arunc ceea ce scriu, să nu mai public nimic, niciodată. Nu o voi face. Voi continua să fiu eu, chiar dacă asta înseamnă să mai greșesc și să mai plătesc pentru asta. E loc și pentru nulități ca mine sub soarele strălucitor al geniilor, mă îngăduie și pe mine Doamne-Doamne pe lume. Mi-e greu acum, dar mi-a mai fost greu și altădată și am răzbit. Se tăbăcește pielea. Mai învăț ceva, chiar dacă prețul e mare. Zilele astea mi-a tot venit în minte scena uciderii văduvei din Zorba Grecul. Toți avem mereu buzunarele pline cu pietre și bolovani, gata să fie aruncați. Toți suntem fără de păcat, gata să înfierăm păcatele celorlați.

Fiindcă, vorba artistului George Roșu, if you act like a oaie, lupii will come soon enough, nu-i așa?

Celor care m-au susținut și înțeles, în pofida curentului general, le mulțumesc. Mai cu seamă celor care m-au susținut și apărat fără să detracteze, insulte, ponegrească, murdărească pe altcineva. Fiindcă se poate. Se poate să aperi sau să te aperi fără să mînjești cu noroi în jur. Poți lupta împotriva calomniei fără să calomniezi atunci cînd faci asta. De fapt, e chiar mai bine să procedezi așa, să te ferești de dublul limbaj, de dubla măsură. Celor care m-au scuipat, cei care și-au frecat mîinile de bucurie că mi-am dat în petic și mi-am devoalat adevăratul caracter, le mulțumesc și lor. Am predicat atît de mult întoarcerea celuilalt obraz încît aș fi o ipocrită fără seamăn să urăsc sau să mă supăr pe cineva. Toată întîmplarea asta este o lecție importantă de viață. Am greșit, am fost pedepsită, urmează absoluția. Sper.

Sunt tristă, da, dar nu plină de resentimente. În tot iureșul acesta de ură, răutate, atacuri misogine și furibunde, cea mai importantă rămîne bunătatea. Blîndețea. Smerenia. Oprirea răului, oprirea perpetuării lui.

Vă mulțumesc tututor. Mă înclin.

 

P.S. Pentru că am simțit nevoia, mai mult pentru copiii mei, să mă apăr în fața detractărilor, am făcut-o cu o singură ocazie public, într-o emisiune televizată la Neptun TV. Emisiunea poate fi vizionată aici:  http://www.ntvonline.ro/emisiuni/cu-capsa-pus/galerie-video/6468)

(cover: desen George Roșu)

LE: despre viol am vorbit public în mai multe întîlniri cu cititorii – anul trecut la Bacău, la o conferință și anul acesta la Timișoara, în fața a peste 80 de oameni, cu două săptămîni înaintea acestui moment.