MENU
strong

de • 14 noiembrie 2014 • adevărurile meleComentarii (73)

o conversaţie cu mama

Nu am mai sunat-o de la primul scrutin. Am vrut să evit discuţiile electorale care înfierbîntă pe toată lumea acum. În seara asta am sunat-o, totuşi, să văd ce face. Zău, am vrut să evit orice aluzie la alegeri, orice întrebări.

– Să ştii că iar nu te mai văd la televizor, iar aţi dispărut de pe cablu, zice.

Din spate, aud vocea vară-mii, batjocoritoare.

– Ponta e de vină.

Auch, zic. Nu, oh nu!

– Mamă, te rog, dacă votaţi cu PSD-ul, măcar nu îmi fluturaţi mie asta prin faţă.

– Dar tu cu cine votezi? Cu deşteptul de Johannis? Ai văzut ce inteligent e, bubuie de deşteptăciune. Ai văzut, zi?

– Am văzut un om elegant, cu bun simţ, mamă, spun cu obidă. Nu vreau să ne certăm. Dar dacă tot ai adus vorba, deşi eu nu intenţionam, cred că e bine să ştii că s-ar putea să plec din ţară dacă iese Ponta al tău.

– Acum mă ameninţi că dacă votez cu cine vreau pleci. Vrei să votez iar cu ai lui Băsescu?

– Mamă, am aproape 38 de ani. Nu am cum să te ameninţ. Te informez placid. Nimic mai mult.

– Auzi la ea, pleacă. Mamă, faci ce vrei, eu votez cu cine mi-e mie mai bine. Mie cu Ponta îmi e bine. Boc mi-a tăiat salariul, el mi l-a dat înapoi. Acum mi-a dat bani de cărţi, nu votez cu Johannis să îmi taie iar salariul Băsescu. Ai auzit ce vrea să facă prostul ăla de neamţ, să îl pună pe Băsescu prim-ministru…

– Ai o fixaţie cu Băsescu, nu înţeleg. Băsescu s-a sinucis politic cînd a susţinut-o pe Udrea, ce tot aveţi cu Băsescu?

– Tu nu ştii pe ce lume eşti, fato! Nu vezi ce corupţie e în jurul lui Johannis?

– Ştiu ce corupţie e în jurul lui Ponta, însă. 38 de pesedişti penali…

– Mamă, tu ştii că eu nu am votat cu PSD-ul niciodată!

– Tocmai, şi să votezi chiar acum, mi se pare halucinant!

– Pentru că PSD-ul nu mai e ce a fost, e plin de oameni tineri, ca tine, aşa, Băsescu a dezbinat România, Ponta o să o unească…

– Mamă, unde auzi prostiile astea? La Antena 3? Tu ai văzut că toată intelectualitatea se zbate împotriva lui? Aşa aţi făcut şi cu Raţiu… dar eram prea mică atunci. Tu la copiii tăi nu te gîndeşti?

– Îmi pare foarte rău… tocmai că mă gîndesc, că parcă sunteţi toţi spălaţi pe creier de Băsescu. Iar la Antena 3 sunt cei mai buni jurnalişti din România!

Nu am mai putut continua. I-am spus că are dreptate, că la Antena 3 sunt cei mai buni jurnalişti din România. Mi-am luat la revedere, am închis. Apoi am plîns o vreme.  Ca de fiecare dată cînd avem o discuţie serioasă. Există prăpăstii pentru care nu au fost inventate încă punţi.

 

 

73 răspunsuri la postarea o conversaţie cu mama

  1. Laura spune:

    Nu e singura ,draga mea…Au reusit sa cumpere o mare parte dintre profesori cu nenorocitii aia de bani de carti…Pacat.

  2. Mara spune:

    Mi-au dat lacrimile.Acest post a venit fix azi,cand sunt foarte trista si dezamagita de Romania in care traiesc.Mi-e ciuda de imi vine sa urlu cand vad atata indoctrinare.Mi-e frica,la propriu, de ce ar putea urma.Mi-e teama ca voi fi nevoita sa plec din tara…

  3. Ada spune:

    🙁 Imi pare rau pentru tristetea ta si pentru noi toti, inclusiv pentru cei care nu vad bunul simt si coloana vertebrala din Iohannis.

  4. Ovidiu spune:

    Nu sa-i cumpere…doar sa-i orbeasca…sa nu vada dincolo de ziua de maine.

  5. Corina spune:

    Este trist ce se întâmplă în această ţară. Uneori am impresia că sufletul acestei naţii se stinge uşor. Apoi va dispărea. Vom rămâne cu o formă fără fond, un trup măcelărit, o amintire dureroasă. Mă înspăimântă faptul că zi de zi aud tineri care vor să plece din ţară. Vrem şi noi, sperăm că până la jumătatea anului viitor să reuşim. Dar doare…. Şi sper din tot sufletul ca, atunci când vor rămâne singuri aici, părinţii şi bunicii noştri să realizeze că nu i-am lăsat de izbelişte ci că, prin alegerile pe care le-au făcut, ne-au alungat.
    Petronela, bucură-te măcar de materialul genetic primit de la ai tăi. Şi de faptul că gândeşti altfel decât ei 🙂
    Cu drag

  6. InimaRea spune:

    Doamna draga, Ponta va cistiga, matale nu vei pleca, iar viata va continua ca si pina acum – cum ar, si dac-ar cistiga Iohannis. Ce nu stim despre „pragmatismul” virstei a III-a, aflam odata ajunsi acolo. Cind amanuntele conteaza, cind „ideile” – of, Maretele! – nu (mai) fac nici doi bani. Cind chiar intelegem ca nu-i vorba goala asta: Drumul spre iad etc. Doar fiindca drumul spre rai nu exista cum nu exista Mos Craciun – decit pentru cei care tin mortis sa creada-n el.
    De la o anumita virsta-ncolo, nu mai e timp de povesti – de fapt, nu prea mai e deloc timp. Eu zic sa-i luati cu binisoru’ pe-ai batrini si sa-i menajati cit inca mai sint p’aci, ca – pe urma – ‘geaba-i mai jeliti, jelindu-va.
    Ca sa va faceti o idee, vedeti cum va-ntelegeti si voi cu-ai vostri copii – si cam la ce va puteti astepta. Fie si doar din superstitie, puneti vorbe bune pe linga ai batrini, cine stie – poate vi se-ntorc vreodata.

    • Petronela spune:

      eu voi pleca sigur, face parte din planul meu de viata sa nu imbatranesc in tara asta care isi bate joc de batranii ei. doar ca mai devreme decat imi planificasem. eu cu copiii mei ma inteleg foarte bine, mersi de intrebare. cu mama nu am reusit niciodata. asta nu inseamna ca nu ii pun vorbe bune. si ca nu am iertat-o, desi am facut ani de terapie pentru asta.

    • Maya spune:

      Mi se rupe inima cand aud diferentele de opinie dintre parinti si copii cauzeaza atata durere. Mai ales cand e propria ta mama. Senzatia aia ca iti crapa capul de ciuda si furie si dezamagire si apoi vina ca nu e frumos sa gandesti asa despre mama. Apoi lesuiala aia care te face sa vrei sa pleci si sa uiti de toate. Ai incercat si ai luptat draga mea, mai mult decat merita. Cu tara asta, care la fel ca mama, are atatea contradictii ca te face sa urlii de neputinta si frustrare. O tara bolnava, cu perfuzi conectate in venele voastre, celor care ati decis sa ramaneti acasa, constant si teribil de lent isi prelungeste existenta sugandu-va pe voi. Sper sa fie bine, daca nu iese Johannis, hai incoa, o sa avem noi grija de tine x

    • Dani spune:

      Ce pacat sa suntem o comunitate atat de numeroasa. Totul pare tras la indigo, si eu sunt in situatia asta. Acum m-am resemnat, cand o sun pe mama si inevitabil ma duce spre politica, ii raspund sec: „Nu ma mai intereseaza politica. Nu vreau sa duscut despre asta.”
      I-am spus si eu ca voi pleca din tara. Nu pare sa conteze. Ponta e mai aproape de sufletul ei decat propriul copil, pentru care mi-a scos ochii toata viata ca a facut „sacrificii”.

    • Gabe spune:

      Nu are absolut nimic cu pragmatismul ci chiar foarte mult cu spalarea de creier, cu inertia sau frica de schimbare si nu in ultimul rand cu abandonul. Drumul spre iad … e o alegere! S-ar putea din pacate sa fie o a doua intoarcere in trecut. Prima a fost Iliescu, drumul spre iad batatorit.

    • Nu ajungem nicaieri asa spune:

      „Eu zic sa-i luati cu binisoru’ pe-ai batrini si sa-i menajati ” …. Da, urmatorul pas e sa ii si convingem ca alegerea lor de a vota PSD e chiar buna… In loc sa va zbateti sa schimbati ceva, nici macar parintele nu poti sa ti-l convingi, nu mai vorbesc de ceva ce ar putea implica mai mult efort, cum ar fi sa iesi in strada 🙂

    • judit spune:

      eu am plecat din tara cand am ramas somera in 1994, la varsta de 47 ani, mi-a mers si bine si rau si m-am intors in 2012, cand de afara parea ca nu mai suntem dispretuiti, ca se accepta ca incepem sa intram in europa. am vazut ca am gresit, referendumul ala penibil ne-a aruncat inapoi cu 20 ani, oricum daca vrea doamna sa plece, sa nu mai inghita gunoaiele aruncate pe piata noastra de mass media, nimeni nu ar trebui sa ii vorbeasca de varsta ei ci de visele ei.

  7. Mihaela Nastase spune:

    Petro, am trait iar un moment din ala de identificare cu tine ca cele care m-au apropiat de tine in the first place… si eu am facut greseala sa o sun pe mama la primul tur si sa o intreb mai in gluma daca a fost la vot si daca a votat, desi stiam ca sigur se duce si cu cine voteaza. dar ea s-a ambalat plina de pasiune se imi povesteasca despre minunatul de ponta. am zis la fel, ca uite ti-a plecat un copil si e pe cale sa iti mai plece unul si tot nu ti se pare nimic in neregula ? am intrebat cu cine a votat tata si mi-a raspuns ca tot la fel, ce ? ii mai faceam mancare daca facea altfel ? stii care a fost primul lucru care a vrut sa imi iasa din gura si am strans dureros din dinti sa nu iasa ? de ce nu ai fost asa de ferma cu el cand te batea ? sau cand ne batea ? de ce poti sa o faci acum pentru ponta ? m-a durut rau de tot… nu am mai sunat-o nici eu si ea a simtit de ce … de obicei vorbim zilnic. ieri mi-am luat inima in dinti hotarata sa nu mai alunec in politic. vorbeam despre ce am facut la zalau, ca m-am intalnit cu Banicioiu la capatul tarii, neasteptat, ca propriile audiente nu le serveste personal si cum ala a zis ca se rezolva ca era atata presa acolo si mi-a dat telefonul consilierei sale sa o sun sa ii aminteasca si informeze si aia dupa prima zi nu a mai raspuns la telefon si eram frustrata de atata minciuna si nepasare criminala si mama mi-a spus ca lasa ca sunt si ei ocupati si nici altii nu sunt mai buni si am explodat si am tipat ca macar cand e vorba de viata mea sa nu mai tina cu criminalii aia. am plans si am ramas cu un gust amar. e foarte adevarat ca a3 aia spala oamenii pe creier mai rau decat comunismul… atunci erai expus mai putin la „terapia” asta dezumanizanta, acum stau de dimineata pana seara ca niste zombi cu ochii in televiziunea aia. si e foarte adevarat ca acest scarbos personaj dezbina tara asta daca a lovit intr-o legatura atat de puternica cum e cea pe care o am cu mama mea care este sufletul meu. parca sunt posedati cand ii vezi ca isi pierd si instinctul acela de a face orice pentru binele puiului lor (adica cei care aveau instinctul asta inainte)

  8. […] Rotar a avut o conversație cu mama ei pe teme politice/alegeri prezidențiale. Trist. Aseară mi-a venit o idee. Am zis că putem face […]

  9. Ilie spune:

    Am avut o conversatie aproape identica cu mama, dupa primul tur. S-a terminat tot in lacrimi. Lacrimile ei. Ale mele au curs in interior. Ma gandesc tot mai mult sa aleg o alta tara pentru copiii mei. Sa-i lasam singuri cu Ponta. Vor culege apoi exact ce au semanat prin acel vot.

    Mai exista licar de speranta. Daca vor fi peste 60% participanti la vot, vom avea un Presedinte exact cum ni-l dorim de 25 de ani.

  10. oltita spune:

    Of. Și la mine e la fel … și locuiesc în Sibiu, părinții … deci sînt mai aproape de adevăr, pretind mama, căci Johannis, dau citat, nu are 6, ci 9 case …

  11. Alexandra D spune:

    Taman ce-am inchis telefonul. Am vorbit cu tata si din vorba in vorba s-a ajuns la politica. Mi-a zis ca ii pare rau ca n-a iesit Tariceanu in turul doi , dar daca n-a iesit ala dintre astia doi tot Ponta e mai bun. I-am zis ca Ponta e un rahat care plagiaza ,care isi cumpara oamenii cu un kil de faina si un litru de ulei si de aceea o sa ramana Romania o tara de rahat pentru ca cei de sus incurajeaza coruptia. Pai proasta o fi tanti aia de la ghiseu sa-mi faca mie ceva pentru ca asta e jobul ei?! Normal ca va astepta ploconu si mita ca asa a fost invatata si sustinuta. Pentru ca asa vede ca fac si edilii tarii ,iar ea doar n-o fi mai proasta ca ei. Imi zice ca ce daca Ponta a plagiat? Ca toti o fac. O fac toti , ii zic in frunte cu toata pleava de fosti picati la examenul de bacalaureat care isi trec la profilele de Facebook titulaturi pe care nici in vise nu le au.Ca da , si ce-i cu asta?! E minciuna , tata! Aia e . Sunt oameni de doi lei care vor sa para altceva. Isi ascund prostia si neputiinta in spatele unei minciuni . Asa si cu cei din politica. O sa-l voteze pe Ponta , cum o va face multa lume. Si pe urma se vor vaita ca o duc greu. O duc greu pentru ca merita. Ajung la concluzia ca romanilor din Romania le cam place BDSM-ul.

  12. Din păcate. 🙁
    Maică-mea cred că tot cu Ponta votează, cam din aceleaşi considerente. În schimb, taică-miu – cu care nu m-am înţeles niciodată în viaţa asta, pe niciun subiect – a votat şi în primul tur cu neamţul.
    Oamenii sunt ciudaţi, chiar dacă fac parte din familie…

    • Petronela spune:

      singura mea familie e cea pe care mi-am facut-o eu. fetele mele. pe ai mei nu i-am simtit niciodata familie. nici nu s-au purtat ca una.

    • Elena spune:

      Draga Petronela
      nu mai citisem pana acum blogul acesta, dar articolul tau mi-a atras atentia. In ceea ce imi spui despre parinti te inteleg mai mult decat iti poti imagina. Mi-am crescut baietelul singura (pt ca am divortat) iar pe ai mei nu I-am avut niciodata alaturi, asta pana anul trecut cand tatal meu s-a imbolnavit si au avut nevoie de ajutor, iar sora mea – cu care se intelegeau de minune – nu a ridicat nici macar un deget sa ii ajute. Atunci eu am stiut sa iert si I-am ajutat, l-am luat la mine pe tata si l-am purtat prin spitale pana cand s-a vindecat. La aceste alegeri, el – mare sustinator PSD – mi-a spus ceva de genul ”este mai bine sa il alegem pe Ponta ca in felul acesta nu va mai fi in Guvern”. Raspunsul meu a fost asemanator cu al tau – i-am spus sa il voteze deoarece este sigur ca daca va iesi el presedinte eu plec din tara si imi iau si copilul cu mine (ei sunt foarte atasati de baiatul meu, chiar daca el a crescut cu mine, au pastrat mereu legatura). Rezultatul a fost unul surprinzator: – tatal meu a inceput sa isi convinga vecinii sa voteze cu Iohannis, si el si mama, fac o campanie cu adevarat activa. Problema este ca stiu cum gandesc marea majoritate a localnicilor de acolo (ei locuiesc la tara) – <>, tocmai de aceea ma tem, ma tem ca bunica mea care are 84 de ani va vota cum I-au zis aia de la Antena 1 (nu ca mai intelegea ea ceva, dar ”asa a zis aia de la tevevizăr si acolo nu minte, spune mereu adevaru` ”si la fel ca ea vor face milioane de bunici si tati si mame din aceasta tara care, chiar daca nu stiu ei prea multe despre politica, dar minciuna si propaganda ii prosteste usor si uite asa vom ajunge sa ne intoarcem in timp 25 de ani, sa primim clauza de salvgardare pentru justitie si sa fim nevoiti sa lucram in alte state mai civilizate decat al nostrum. Se spune ca orice om isi merita soarta, dar nu pot sa nu fiu de-a dreptul furioasa cand vad ca tocmai noi, tinerii si cei care ar trebui sa gandeasca prefera o seara la bar sau o zi la munte in loc sa se prezinte la vot cu milioanele si sa reusim acea ”revolutie a votului” si schimbarea de care avem atat de mare nevoie.
      Va salut si imi doresc din inima ca luni sa putem striga in cor VICTORIE!

  13. Alexandra D spune:

    Pe mine personal nu ma afecteaza cine cu cine voteaza. Nu locuiesc acolo , nu ma voi intoarce niciodata . Dar aud la orice pas vaicareli, ofuri , bocete , smiorcaieli si toate astea legate de politica sau nivelul de trai. Oamenii au puterea sa schimbe multe , daca vor cu adevarat. Cum au avut sange in ei sa iasa in strada in ’89 si sa participe la lovitura aia de stat care au pus-o tot altii la cale , tot asa ar putea si acum sa ia taurul de coarne si sa gandeasca drept. Nu pentru ca asa zic eu sau imi place mie moaca cuiva. Chestii simple dupa care te poti ghida. Toate” cadourile” electorale nu sunt de fapt decat mita.Ne dorim a fi un popor curat ? Atunci taiati raul de la radacina! Ne dorim sa nu mai scoatem bani din portofel sau pungile cu cadouri cand e vorba sa obtinem o hartie cat de mica ar fi ea? Imi e scarba sa tot aud cand ma duc in Romania vesnica lozinca ” de ce nu-l iei si pe frate-tu cu tine , ce-ti mai trebuie tie ce-i aici , ce bine de tine ” . Asta e mentalitatea romaneasca , mentalitate care nu se va schimba niciodata atata timp cat la carma tarii vor sta tot niste potlogari care vor incuraja aceste cacaturi. Va spun cu mana pe inima ca as renunta la cetatenia romana daca n-ar fi vorba de o palarie de bani. As vrea sa ma mandresc cu ceva dar n-am cu ce. Cu ce sa ma mandresc? Cu oameni buni si drepti , cu simt altruïst? Unde-s aia? Mai degraba vad oameni corupti si dispusi la coruptie. As vrea ca intr-o zi sa vin in vacanta si sa zic altora: uite asta-i tara de unde am plecat eu ,dar n-am plecat ca mi-a fost rusine cu ea , n-am plecat ca era rau , n-am plecat pentru ca Romania nu reprezinta nimic.

  14. Oana J spune:

    Exact aceeasi discutie si intre mine si mama.Plecasem de la Cj cu masina spre Deva, iar pana in Alba am oprit de 3 ori masina din cauza discutiilor…exact aceeasi conversatie!

  15. Adelina spune:

    Nu esti singra in aceasta situatie 🙁 Multi argumenteaza ca le-a marit Ponta pensia cu 5% si de-asta il voteaza. Multi au primit ceasuri de la Ponta, ba chiar si detergent de vase si solutie de spalat gresia (desigur, cele mai ieftine si cele mai proaste). Ne place la nebunie sa primim pomeni electorale. In 2014, pomenile electorale inca mai cumpara voturi. E trist, draga Petronela. Iar daca iese Ponta suntem pierduti 🙁

  16. AnaA spune:

    Stiu genul acesta de comportament, au unii o fixatie pe Basescu.
    Macar ai mei voteaza cu Iohannis, chiar daca au avut salariile taiate pe vremea lui Base.

  17. Daria spune:

    Petronela, parca ai citat din bunica-mea! 🙂 Si ce ai zis tu, am cam zis si eu… cu plecatul. La fel a reactionat, ca sa n-o amenint eu pe ea, sa imi bag mintile in cap, unde sa plec? Sa stau locului! Si i-am zis… si cand n-o sa mai am de munca, cum o sa stau locului? O sa ma intretii tu din pensia ta netaiata? S-a imbufnat si si-a vazut de gatit. 🙂 Aia e, sunt ai nostri si ii iubim, chiar daca ei nu vad mai departe de pensia de maine si de slujba de duminica.

  18. Liliana spune:

    Unde sa plecam, Petronela, unde?

    • Petronela spune:

      Eu o să plec într-o ţară mai caldă. E master-planul meu. Voiam să fac asta după ce pleacă fetele la facultate. Dacă iese Ponta, revizuiesc.

  19. Florin spune:

    Vine un moment in viata cand iti dai seama ca trebuie sa te descurci singur, si ca nu poti sa te mai bazezi pe faptul ca parintii vor fi acolo pentru tine, ca-ti vor fi plasa de siguranta daca vei cadea. Daca ai noroc, nu ajungi sa fii tu plasa lor de siguranta si nu ajung ei sa devina ei „copiii” tai. Ce putem sa facem noi, generatia asta care este acum matura este sa avem grija ca noi la randul nostru sa nu devenim o povara pentru copiii nostri, in 20-30 de ani. In mod practic, eu ma gandesc ca nu voi ajunge niciodata sa primesc vreo pensie de la stat. Sau in fine, poate o sa fie ceva simbolic, asa, sa-mi ajunga sa iau inghetata la nepoti :-). Cred ca responsabilitatea pentru un trai decent cand voi ajunge sa fiu batran imi revine in totalitate mie si nu vreunui stat, indiferent de cate taxe platesc acum.

    Plecatul in strainatate rezolva niste probleme si creaza altele. Ca mai toate deciziile importante pe care le luam intr-o viata.

  20. Alina spune:

    Jur cu mana pe inima ca fix aceeasi discutie aproape cuvant cu cuvant am avut cu vecina mea de 64ani, fost medic stomatolog, o femeie minunata, plina de viata (zici ca are35 ani) dar care se uita la A3. Mi-a spus ca noi suntem aia dezinformati, ca A3 este una dintre cele4 televiziuni cele mai bune din lume (nici macar Europa) si ca noi nu ar trebui sa votam. Aceeasi placa cu Basescu, Boc, Blaga si cum Ponta o sa ne faca bogati! 🙁
    Mi-a venit sa plang! Nu ma gandeam ca o sa vrea sa il aleaga pe VP, mai ales ca bunica ei a fost sasoaica 100% si ca stie cum era in satul frumos si curat unde a copilarit. 🙁
    Sunt atat de trista, dar inca sper. Pana duminica la ora21 sper!
    Mare noroc ca parintii mei nu gandesc asa ca eram acum cu inima franta!

  21. Alina spune:

    O mare parte din familia mea e iesita la pensie si toti voteaza cu Ponta. Ba mai mult, toti ii fac o propaganda de te sperii. Degeaba incerci sa explici si sa le demonstrezi contrariul, ca ei se uita la Antena 3 si ce zice acolo e lege…

  22. radu rapeanu spune:

    cred ca toata lumea are aceeasi problema.
    cei ce s-au ingropat pe ei insisi ne vor tine si pe noi sub pamant.

    ei sunt cei care au spus bine ai venit comunismului. tot ei sunt cei care s-au bucurat cand au venit minerii. si tot ei sunt cei care se uita la antena 3 si cred cu toata inima toate minciunile.

    atat mai avem din tara asta, in afara de noi: dizidenti de partid, fosti si actuali securisti si trogloditii prea prosti sa fie omorati in inchisori de ceausescu.

    nu pot sa dau share pe facebook. de unde fac treaba asta?

  23. paciu spune:

    Multi prieteni de-ai mei, din acelasi oras unde traiesti, mi-au spus ca pleaca daca iese Ponta. Cineva a spus mai sus ca nu vei pleca, tu ai afirmat contrariul. S-ar putea sa sune dureros si jignitor ce spun acum, insa fara un sprijin material substantial (pentru o perioada macar, pana reusesti sa te reasezi) nu vei reusi sa-ti faci viata mai usoara. Stiu, problema nu este una doar ideologica, ti s-a facut rau sa traiesti intr-un asemenea mediu. Le este sila tuturor celor care voteaza cu Johannis, precum si un mare procent al celor care nu voteaza deloc. Nu stiu daca iti vei lua sau nu fetele (ori o lasi pe cea mare la facultate) cu tine. In acest al doilea caz, ideea antementionata devine si mai stringenta. Sper sa-l ai. Altfel vei renunta la cariera (asa cum este ea, cu bune, cu rele), greu o vei mai putea recupera odata plecata, vei fi fara prieteni, fara mama langa tine (chiar cu multele probleme avute, n-ai fi sunat-o daca nu-ti pasa), fara Tampa pe care sa alergi, fara snowboard-ul in Poiana respirand aerul tare si rece, fara nimic din toate acestea. Singura cu una sau doua fete pentru care va trebui sa muncesti din greu (tipul de munca nu-l discut deoarece depinde de unde vei ateriza, de oferte, abilitati, fenotip si chiar noroc), iar daca emigrezi in Europa de Vest, sa suporti mojiciile vesticilor care vor vedea o mamica singura cu doua fete (iar de la barbatii care nu te pot avea, de la pensionarii cu aceleasi mentalitati PSD-iste ca cei de la noi, de la femeile urate si invidioase, sa te astepti la etichetarea unei est europence de mana a doua). Vestul e bun din punct de vedere material, uneori si al carierei (in putine cazuri insa). Cu putinul anilor cotizati la pensie nu vei primi niciodata un salariu suficient ca sa traiesti decent, data fiind varsta si posibilitatea reala de a cotiza. Nu vei fi niciodata unul de-al lor, ci mereu un strain. Pentru un scriitor cu multe lupte interioare, cu anxietati asupra vietii, ai fi sigur dezamagita…Pot categorisi oamenii plecati si care sunt multumiti cu starea lor in doua mari categorii: 95 % din ei la munca de jos (blue collar workers, asta e adevarul), oameni care au plecat din saracia lucie, care nu aveau prea multe de pierdut si pentru care integrarea locala nu doar ca nu are loc, dar nici nu conteaza. Ei sunt multumiti cu traiul deoarece au ce pune pe masa. Cunosti tipologia, dominanta. A doua, sub 5% dintre ei, cu/ fara studii superioare plecati pe un domeniu strict unde au fost mai buni ca autohtonii, pe un salariu multumitor sau foarte bun, relativ integrati printre indigeni. Acestia din urma rar se amesteca cu prima categorie, si incearca sa pretinda ca le este bine, asa rupti de glie (unora chiar le este). Cu nesimtirea caracteristica acestei sternotomii, parerea mea este ca tu nu faci parte din nici o categorie. Esti exponentul cu succes al celei de a treia categorii, cea a romanilor care disperati, scarbiti, care vor un trai mai bun si care realizeaza dezastrul spre care se indreapta tara. Esti un jurnalist foarte bun, insa cum iti vei practica meseria in alta limba in care nu esti fluenta? Scriitura abia daca acopera banii cheltuiti pana sa publici…
    Vei spune: nu conteaza, sunt atat de scrabita de ce vad ca fug spre undeva unde e mai bine. Chiar e mai bine?
    Daca vei avea un sprijin financiar, atunci va fi alta situatie, si vei putea acoperi lipsurile inerente traiului in diaspora cu unele aspecte materiale (insa necesare). Vei trai cu nostalgii, cu dor de casa, dar vei putea sa-ti acoperi necesarul material, care va mai amortiza unele lipsuri zilnice.

    Mi-am permis o asemenea familiaritate in exprimare, tutuire si sternotomie cu iz abrupt doar pentru a-ti atrage atentia asupra lumii in general. Mai ales pentru cei care n-au plecat la timp (care o fi acela, depinde), au sperat degeaba, care se ingrijoreaza pe buna dreptate de traiul de maine, care ar dori o lume mai buna pentru copiii lor, si care ar dori sa nu le mai fie insultata inteligenta si sa fie tratati ca atare, cu respect. Doar cei 5% antementionati au parte de unele dintre aceste aspecte.

    Atentie: trebuie sa vrei si sa poti sa emigrezi bine ,

    Cu respect,

    Paciu

    • Alexandra D spune:

      Paciu , tu in ce tara locuiesti?

    • paciu spune:

      In Anglia, de ce?

    • Ramona spune:

      d’aia esti asa trist 🙂 ca a plouat mult zilele astea

    • Alexandra D spune:

      Ma gandeam cum ai emigrat tu. Cu aceleasi sfaturi de bine , cu acelasi ”entuziasm” cu care aproape ca o sfatuiesti pe ea , cu neamuri in UK care te asteptau cu toate pe masa…Am locuit vreme de patru ani in Anglia si nu te gandi ca m-am dus la de-a gata. Am plecat de pe vremea cand stateai la coada la ambasada si iti cam tremurau chilotii daca ti se respingea cererea. Caci nu era de colo sa-ti respinga o aplicatie de cateva sute de lire sterline. Si nu m-a asteptat nimeni cu masa intinsa ci dimpotriva . Singura mi-am gasit cateva joburi unde munceam de dimineata pana seara. Crezi ca Petronela n-o stii cum e viata de ” afara” ? Crezi ca nu stie cum e s-o iei de la zero intr-o tara straina? Eu cred ca stie deja toate astea , iar daca decizia ei este sa lase tot in urma inseamna ca sigur n-are pentru ce sa planga. Eu traiesc in Olanda (intre timp am trecut parleazu la olandezi ) de 6 ani si n-am nicio nostalgie legata de Romania , la fel de bine cum n-am avut nici cand locuiam in Anglia. Eu cred ca va reusi chiar daca va alege sa locuiasca in Madagascar. Este o fiinta puternica , ambitioasa si asta o va ajuta mult. Nu e fluenta in nu stiu ce limba? Tu ai fost?! Toti care au plecat din Romania , mai de foame , mai de dragoste au fost chiar cu totii fluenti in limba tarii respective?!

    • paciu spune:

      Stimata Doamna/Domnisoara,

      Probabil ca am fost inteles gresit. Intentia mea nu era nicidecum sa dau sfaturi ori sa descurajez pe cineva. Bineinteles ca o fire puternica va razbi oriunde. Problema se pune ca unii emigreaza mai bine, altii mai greu. Iar lucrurile pe care le-ar lasa in urma, cele enumerate de mine si sunt sigur ca multe altele, afecteaza oamenii in mod diferit. Eu am dat un exemplu despre cum se poate emigra. Dvs. aveti altul. Si mai era o perare personala despre cum ar decurge lucrurile in realitate. Nu ca nu ar reusi (atat ea, cat si alti romani aflati in aceeasi situatie). Ci cum s-ar simti, impaca cu noua viata dupa 3-4 decenii petrecute intr-un alt sistem.
      Chiar nu inteleg sursa supararii…Cat despre fluenta in limba tarii respective, am facut precizarea deoarece Petronela este reporter, cu o cariera in spate la care a muncit ani de zile si care nu va putea fi exersata in orice tara ar emigra. Pentru cei care au muncit mult intr-o meserie in care au pus suflet, poate fi o mare problema renuntarea. Eu doar am incercat sa atentionez prieteneste ce presupune emigrarea si sa se cugete indelung ca ardeleanul inainte de a actiona. Cu respect

    • Alexandru Bardu spune:

      Exact asa este, dar asta se afla abia dupa emigrare… Ma bucur ca ati formulat mai moderat decat am facut-o eu, sper sa o ajute si pe Petronela Rotar si si pe altii care isi fac astfel de planuri iluzorii, nestiind ce mult pierd si ce putin (tendinta zero) au de castigat. Si pentru ca intekleg cae o admiratoare a Dlui Joannis, chiar i-as dori sa plece in Germania si sa vada cum va fi tratata… Pe mine experienta emigratiei m-a invatat ca nicaieri politicienii nu reprezinta interesele populatiei (poate nu asa evident ca in Romania, dar si subtil daca e, nepasarea lor si adeseori coruptia sunt insuportabile). Democratie reala nu mai exista nicaieri in acest capitalism galopant si globalizat, cartile de joc se amesteca la un nivel la care omul de rand nu mai are de mult acces. Dar si asta nu stiu decat cei care au trait pe pielea lor schimbarea unei tari cu alta (iar in cazul meu al unui sistem cu altul). Si inca ceva; acea sustinere materiala tine si ea o vreme (si dupa aia trebuie sa te descurci) si pe viata numai in cazul in care „faci o partida” (cum spunea bunica mea), dar atunci adio carti publicate, interview-uri, recunoasterea si pretuirea cititorilor si telespectatorilor. In loc de asta vei avea dulapuri pline cu haine, posete scumpe, pantofi fistichii, casa cu sapte dormitoare si tot atatea bai, concedii mirabolante (asta in cel mai bun caz). Si candva te vei intreba daca s-a meritat…Si ce e si mai rau, vei vedea ca e plina lumea de Ponta(s).

    • Erata: Si pentru ca inteleg ca e o admiratoare a Dlui Iohannis

    • Alexandra D spune:

      Daca iti alegi partida potrivita poti face si cariera de succes nu doar pe post de Barbie girl.

    • paciu spune:

      Imi permit o digresiune „Si inca ceva; acea sustinere materiala tine si ea o vreme (si dupa aia trebuie sa te descurci) si pe viata numai in cazul in care “faci o partida” (cum spunea bunica mea), dar atunci adio carti publicate, interview-uri, recunoasterea si pretuirea cititorilor si telespectatorilor. In loc de asta vei avea dulapuri pline cu haine, posete scumpe, pantofi fistichii, casa cu sapte dormitoare si tot atatea bai, concedii mirabolante (asta in cel mai bun caz). Si candva te vei intreba daca s-a meritat…Si ce e si mai rau, vei vedea ca e plina lumea de Ponta(s).”

      Asta imi aduce aminte de fosta nevasta, care atunci cand a dat de mai greu (greu era si inainte, dar cand mi s-au terminat mie banii de bursa), a fugit in Florida cu un vanzator de iahturi :)). Intr-adevar-multe dormitoare, camere aerisite, plod, concedii mirobolante, toale si casa asigurata. Insa ea nu avea nici capacitatea si nici dorinta de emancipare, avansare profesionala, de a lasa ceva (scris) in urma. Doar aspectele materiale :). Am facut digresiunea deoarece mi s-a parut crunt si real exemplul Dvs. :))…

  24. ILUZIA spune:

    Intrasem sa scriu altceva dar m-am pierdut de tot cu comentariile astea. Ai mei m-au ajutat foarte mult (si inca ma ajuta imens) . M-au crescut pe mine cat si pe copilul meu. E adevarat ca nu au stiut mereu cum, ca au fost cam reci ca mi-am luat si cateva scatoalce( majoritatea meritate) dar mereu cand a fost ceva cu adevarat important si relevant s-au facut zid. Si de data asta m-au surprins placut, in primul tur nu au votat pt ca „da-i dracu! pai alta treaba nici n-am eu sa vin la bucuresti pt asta” dar acum si-au spalat rusine. Mi-a spus mama ” sigur ca vin mama, daca pentru tine este important..” PS-indiferent de subiect, ca un facut, pe blogul asta eu invat mereu sa fiu o mama mai buna.

    • Petronela spune:

      ce bine ar fi sa invat si eu sa fiu o mama mai buna!

    • ILUZIA spune:

      nu stiu (si nu m-as pronunta) cum esti ca om, ca femeie, ca scriitor, ca fiica a mamei tale etc dar ca mama cu siguranta esti eroina. Eu daca treceam prin jumatate din ce ai trecut tu ma spanzuram de mult. Abia fac acum pasi nesiguri de mama buna avand tot suportul (casa, serviciu, msina, mama, sotul, tatal copilului). Daca ramaneam singura cu DOI copii nu ma scapa nici zana zanelor de la Balaceanca.

    • Petronela spune:

      gresesti, Luisa, ai fi facut-o si tu daca nu aveai de ales. asta e „meritul” meu, ca nu am avut de ales. nu sunt eroina, sunt doar o mama care isi iubeste copiii, ca atatea altele.

  25. Ioana spune:

    Să-mi trăiască părinții, se încadrează la vârsta a 3-a, dar sunt mai mult decât înverșunați de „ciuma asta roșie”. Și… nu sunt din categoria intelectuali…nici măcar mediu – maică-mea 10 clase, taică-meu abia o profesională. Îmi vine să fug până acasă, deși nu e chiar la sub nas, să-i felicit direct, nu doar prin telefon.

    Amărăciunea asta o trăiesc în schimb între colegi (fac parte dintre cei (ne)mituiți cu multdiscutata sumă forfetară). Dialog de teatrul absurdului:

    „Ești de acord ca elevii tăi să copieze?”
    „Nu!!!” (semnele să fie clar că reprezintă „oroarea” adrisantului)
    ”Dar atunci cum poți vota un președinte care a plagiat integral o lucrare de doctorat, s-a bucurat de un (re)nume – o vreme, până s-a prins lumea că dottore al nostru e din plastic, un fel de Barbie (sau bărbiuț) – ba și de niște bani în plus eventual?
    „Nu mă deranjează! Avem nevoie de un președinte care știe vorbi, nu ca mutalăul ăla!”

    I am done whit this shit called toleranță. This is schyzo time!

  26. Ioana spune:

    *with :))

  27. Mirona spune:

    Eu am plecat acum 4 ani. In schimb, daca iese Ponta am un motiv in plus sa trag tare ca sa indeplinesc toate conditiile pentru a putea obtine si cetatenia tarii in care locuiesc acum. Doar pentru a ma asigura ca, in cazul foarte probabil (nu al depresurizarii cabinei :))) ) in care PSD-ul decide sa ne retraga dreptul de vot astora din diaspora si sa ne trateze ca pe niste tradatori de tara o sa am un alt stat, mai civilizat din punct de vedere administrativ care sa-mi asigure spatele in caz ca raman blocata/rapita/handicapata etc.
    Apropo de maretele legi date pe guvernarea astora, stiti ca daca eu, cetatean roman cu rezidenta in strainatate, as vrea sa adopt un copil roman din orfelinat am punctaj mai mic si trebuie sa astept sa se asigure ca timp de doi ani nu-l vrea nimeni in tara? Cica spre binele plodului, ca eu il scot din cultura lui! Sincer, nu inteleg logica: mai bine-l tii sa-l traumatizezi in orfelinat decat sa-l dai unui roman, vorbitor de romana si mancator tot de mamaliga, dar aflat in alta tara?! Asta fu asa, o paranteza…
    Din fericire, mama (care tocmai a decis si ea sa emigreze si e pe capul meu) nu-l suporta pe papagalul asta plagiator. Le-am mai spus unora din Ro care il cred baiat finut ca ar trebui sa-l vada prin prisma stirilor din presa internationala si poate si-ar reconsidera opinia mai repede decat respira. Le-am dat si ceva linkuri, sper sa fi intors macar un vot.
    Si, totusi, imi e teama ca ei sunt mai multi ca noi…

  28. Raj spune:

    Io am aduso pe maica si pa soacramea pe calea cea buna. Vor vota cu neamtu

  29. Me spune:

    Multumesc pentru post, parca l-ai fi scris special pentru mine. O discutie asemanatoare am avut cu tata în seara asta, si tare nervoasă si dezamăgită mai eram. Postul tau m-a facut sa zâmbesc amar, desi e de plâns sa vezi cum lupta PSD-restul se transforma in razboi părinti-copii.
    Ma uit la tata si nu-mi vine sa cred, din 90 încoace e impotriva lor, acum ii apara. Oare asa o sa ajung si eu la bătrânete, sa-mi fac copiii sa se teamă sa-mi calce pragul sau sa ma-ntrebe de sanatate?

  30. doru spune:

    asa e cam peste tot, maica-mea voteaza cu unu’ cam de varsta mea care cica mai seamana si cu mine ! 🙁
    cum nu iese din casa sa voteze fara mine o sa ma fofilez dupa „paine” la un moment dat ! 😉

  31. zeGop spune:

    Dragã Petronela,
    Discuţia cu mama ta este purtatã în mii de familii din ţara asta, din pãcate ãsta este efectul radicalizãrii sub imperiul cãreia ne-am construit firava democraţie (intelectuali – muncitori, partide istorice – criptocomunişti, tineri – bãtrâni, bãsişti, antenişti …).
    Pãrinţii mei sunt monarhişti convinşi, au fost printre primii 100 de membri ai PNŢ’ului, au avut parinţi închişi la Canal şi cu domiciliu forţat în Bãrãgan … Pânã acum 3 sãptãmâni din bãsist nu mã scoteau, asta deşi nu existã persoanã pe care sã o detest mai mult decât Bãsescu (punctul culminant a fost mârlãnia lui faţa de regele nostru din perioada celui de-al doilea rãzboi mondial) dar asta nu mã orbea în faţa evidentei reveniri în forţã a justiţiei noastre. Ne certam, urlam, plângeam de nervi, îi jigneam şi mã tortura ulterior conştiinţa.
    Draga mea, acum 3 sãptãmâni tata s-a stins într-un spital bucureştean care, acum rememorând clipele alea teribile, nu era atât de rãu. Am stat cu palma pe capul lui încercând sã-i smulg ceva din febra aia groaznicã, mã chinuiam inutil lângã el încercând sã-i uşurez durerile. Dar el s-a stins şi eu.am.realizat cã nu conteazã nimic din ce a fost greşit între noi decât cã, poate, clipele de tensiune nervoasã se puteau transforma în emoţie comunã.
    Sã nu cazi în plasa lor, a celor care ne aşeaza cuminţi încolonaţi în tabere ostile!

  32. Alexandru Bardu spune:

    si ce-o sa faceti concret, dupa ce veti pleca sigur, Doamna Petronela? Din ce o sa traiti intr-o tara unde nu va va stii nimeni de undeva? Mie mi-a spus acum 30 de ani cineva, cand gandeam tot asa ca plec si gata, „crezi ca te-au asteptat pe tine in vest?”, si mare dreptate a avut acel cineva. Nu am murit de foame, nici nu am trait pe ajutor social, m-am zbatut si m-am descurcat, dar prieteni de-ai mei „artisti” (unii chiar scriitori de valoare in Romania, cu mai mult de doua cartulii), pictori, jurnalisti, actori cunoscuti, au lucrat cel mult ca portari de noapte, vanzatori la cate un chiosc, soferi de taxi (ca si Dan Nutu in USA). Pana si Paul Celan nu a rezistat emigratiei s-a sinucis, ca si altii, de care nu s-a auzit. E usor sa spui ” eu plec sigur”, dar de facut e mai greu. Si cum sinteti acum nemultumita de tot si de toate, veti fi si „dincolo” nemultumita, cand veti vedea cum va trateaza lumea, asa cum ii trateaza de altfel pe toti romanii : ca pe niste rude sarace, niste barbari, niste tigani… dar poate ca meritati aceasta lectie, ca prea va put „colocarii” din rata spre Moldova… Poate va va prinde bine sa va simtiti discriminata de altii, si sa nu mai intoarca nimeni capul pe strada dupa dvs. Seara buna ! Alex P.S. Eu fac un pariu pe sume mari ca nu veti pleca nicaieri, ca nicaieri nu sint oglinzi mai frumoase in care sa va admirati la infinit chipul si ah suferinta, ca in Romania muma 🙂

    • Pana si Paul Celan nu a rezistat emigratiei si s-a sinucis

    • Alexandra D spune:

      Se vede treaba ca va roade amarnic faptul ca o alta tara o va castiga pe Petronela Rotar. Sau vorbiti despre dezamagiri si esecuri din propria experienta? Lasati femeia sa faca ce vrea , doara nu va bate la usa si nici la masa nu vi se aseaza. E alegerea ei daca o va duce pe roze sau pe maracini. Acu la ceas tarziu de noapte alta grija n-aveati decat cum se va descurca Petronela in diaspora. La fel cum au facut-o si altii sau cum o vor mai face multi alti romani.
      Apropo: aveti cam multe erate domnule Bardu 🙂

    • Petronela spune:

      aoleo, să nu ne păruim şi între noi… rogu-vă!

    • paciu spune:

      Printre altele, Dl. Bardu, acei 5% mentionati in postarea de mai sus, pleaca si pentru ca „ne put cocalarii din rata”…Da, ne „put”, deoarece ne dorim o tara civilizata, educata si cu bun simt. Problema dincolo este cand dai peste „cocalarii” lor din autobuze mult mai luxoase care put si ei la randul lor, la propriu si la figurat. Multi si care traiesc pe beneficii sociale. Dar nu-i bai, ca au si ei cate un Ponta mai mare care intoarce lumea importiva strainilor (barbari, furam joburi, nu ne integram, etc.). Si atunci realizezi ca aclamata civilizatie si democaratie este doar la suprafata. De indata ce scrijelesti vopseaua parfumata a gardului, vezi adevarata fata a leopardului vestic. In esenta cu absolut NIMIC mai buni ca noi, cei 5% care am plecat sau corespondentii lor de acasa. In ultimele zile am dat dovada de o minte luminata (tinerii mai ales, generatia „facebook”), care s-a luptat jumatate de zi impotriva criptocomunistilor. Aceia care v-au acrit pe Dvs. si majoritatea celor din generatia Dvs. Cand le povestesc colegilor englezi ca am ales un neamt se uita cu ochi mari la mine. La ei nu stiu cand ar fi in stare sa aleaga altceva decat un alb impaiat, cu fata de bebelus bine crescut in cancelariile foste colonialiste si rasiste pana la cer. Precum si oriunde altundeva in Vest. Se declara democrati, atata vreme cat au ce pune pe masa. Cum se zguduie putin esafodul economic (vezi criza si urmarile ei pana azi), cum redevin maimutele speriate si panicate, cu o frica intretinuta de audiovizual gen A3. A3 de unde credeti ca si-au luat formatul? Ponta de unde credeti ca avea acest discurs populisto-xenofob? Nu am inventat noi aceste lucruri Dl. Barbu, ci altii cu state vechi si versati in a tine sub control milioane de oameni manipulati 😉

  33. carmen spune:

    sper sa vina mintea la cap tuturor celor care nu o au acolo..cred ca e foarte important sa se intample asta..sant sigura ca simtim cu totii importanta votului de duminica, altfel nu ar fi asa mobilizare …

  34. Razvan spune:

    Am citit despre durerea ta, care este şi durerea la majoritatea dintre cei care ajung să citească articolul, care este şi durerea mea dar la un alt nivel.
    Am avut surpriza ca o prietenă (avocat), care nu a primit nimic la pensie sau nu are o situaţie materială proastă, ci din contră, să mă apostrofeze de ce postez susţinerea mea pentru doamna Monica Macovei, apoi pentru domnul Iohannis, că mă ştia om serios care nu face politică şi postam numai lucruri frumoase, şi că nu m-am documentat destul ca să îmi formez o opinie corectă.
    I-am răspuns că de partide mă interesează mai puţin, dar de preşedinte chiar mă doare cine mă reprezintă, iar dacă o deranjează mă poate scoate de la prieteni sau poate da unfollow la postări.
    Am rămas interzis pentru că la oricine mă aşteptam nu la dânsa… şi nu are o vârstă înaintată ci este din generaţia noastră (40). Când am aflat că se uită la A3… că bănuiam de unde provine orientarea gândirii, i-am spus că şi eu mă uit uneori la ei, dar numai pentru a vedea cum analizează ei ceea ce se întâmplă, pentru a forma o opinie precum Caragiale, pentru că la ei chiar este o comedie când văd cât au decăzut unii oameni care au ceva în cap, mă refer la studii.
    Pe de altă parte fostul meu socru… om fără educaţie (8 clase) şi cu mentalitate învechită tot nu suferă comuniştii de la sine înţeles Ponta respectiv PSD, deşi duce dorul vremurilor apuse când o ducea bine pe timpul lor şi toată lumea avea de lucru, chiar dacă au uitat că trebuiau să vorbească negativ doar în gând despre ei. Le ia „pomana”, dar votează tot cu cine vrea, anume Iohannis.
    Deci speranțe există chiar dacă suntem manipulați sau mințiți și trebuie să fii orb ca să nu vezi ceea ce se întâmplă în prezent.
    Cât despre opiniile celorlalți legat de dorința ta de plecare urmează-ți instinctul pentru că destinul nu este la fel pentru fiecare. O persoană „frumoasă” în interior o va duce bine oriunde și în orice condiții.
    De plecat vei pleca indiferent cine va ieși, pentru că vor mai trebui să treacă cel puțin 10-20 de ani dacă iese cine trebuie să ajungem la normalitate.

  35. Ema spune:

    Fetelor, dragelor, discuțiile astea politice trebuia să le aveți încă de astă vară cu părinții. Eu i-am luat ușurel cu câte-o întrebare, câte-o discuție și i-am lăsat să mediteze dacă A3 chiar are dreptate în toate. Nu spun că a fost ușor, simțeam cum crăp de nervi. Acum îmi povestește mama ce ticălos e Ponta. La A3 nu se mai uită.

  36. Iza Ojog spune:

    M-am bucurat enorm cand mi-a zis mama, cu o voce ferma, ca de data asta nu-l mai voteaza pe Ponta pt ca-i in gasca cu Vadim.Doaaaamne ce bine!!!!-am zis…Impreuna cu ea si tata! Dar stai! Cu diaspora ce-o sa fie?O sa fie ca in primul tur….asa ca…eu am inceput o discutie serioasa cu copiii mei despre eventuala mutare in alta tara.Nu e o gluma!…..
    Te imbratisez cu drag Petronela!

  37. cecilia spune:

    Eu voi vota Iohannis, nu am votat Iliescu decat cand nu am avut ce face – atunci cand aveam de ales intre el si Vadim, nu am vrut sa votez un om cu probleme psihice deci am ales raul cel mai mic. Am votat intotdeauna cu partidele istorice, am tot visat la monarhie ( degeaba ), am iesit in strada si am protestat antimineri, anti Iliescu etc ( degeaba ) Si tot nu m-am suparat asa de tare pe cei batrani de la tara, pe oamenii mai simpli si mai nestiutori… Sa ne suparam asa pe bunicii si parintii nostri care voteaza cu Ponta, atat de tare nu mi se pare nici bine si nici frumos. Chiar daca voi vota corect, chiar daca sa zicem ca iasa Johannis, ce credeti ca va face minuni? Asteptarile nosatre sunt prea mari, romanii prea frustrati in 2-3 luni jumatate dintre ei se vor intoarce impotriva lui Klaus si vor incerca sa il pape de viu. Romanii nu mai au rabdare – vor totul repede, perfect, parfumat, lucios ca in reclame cand incolo nici macar in Occident nu e ca in reclame. Patriotismul adevarat a murit, bunul simt si respect fata de stramosi si batranii nostrii din familiile noastre s-a dus si el la vale, totul pt un trai mai „decent” adica pentru bani, pofte si dorinte pe care le consideram „firesti” Uitand ca acesti batrani au trecut prin razboaie mondiale, prin saracie, lipsuri, chiar si in vestul Europei in timpul crizei din 1933 stateau cu gamelele in Franta, in NY pt o lingura de ciorba… Am uitat, am uitat ca generatiile de acum traiesc mult mai bine decat cele de ieri, iar cu banii am uitat sa ne gospodarim, sa ne chivernisim cu bun simt, ci ne dedam la placeri, din nou le numim firesti…. ipad, iphone, masini de dincolo, tv mare si lat, casa cu etaj ca deh casa mica nu mai merge la multi etc etc Si daca ma apuca tristetea e nu din cauza batranilor tarii ci a tinerilor fara rabdare, fara pace sufleteasca, fara armonie interioara…

  38. Van den Aar spune:

    „Viața voastră actuală nu le spune absolut nimic lor. Lor, celor pe care trecutul i-a obosit şi prezentul îi ucide încet.” (http://groparu.ro/de-ce-voteaza-parintii-vostri-cu-ponta/)
    O postare foarte bună care încearcă să explice mentalitatea părinților noștri. Pe de o parte e trist, dar extrem de adevărat. Ăștia sunt părinții noștri fie că ne place sau nu.

  39. Andreea spune:

    🙁 Din pacate am si eu un specimen din acesta acasa, care tot argumente de genul aduce : ” Ponta e tanar ca voi! Ce votati comunistii de pe vremea mea??” Si sa fie si mai si, sugereaza ca daca n-ai cu cine vota, sa stai acasa, sa nu te duci la vot! 🙁

  40. Raj spune:

    Nu inteleg de ce afirma toti ca Basescul e 1 mare om politic. Din clipa cand a lansato si a sustinuto pe Udrea, ii 1 mic om politic. Ie buna de maciuci, atata tot…

  41. Anrufi spune:

    articolul asta are aproape 2 ani, eu acum l.am citit . Petronelo, ca o consolare, maica-mea e la fel ca maica-ta si mai grav de atat ( incepe si scandal pe tema asta cu psd-ul rulz, ponta the best etc , e in stare sa nu mai vorbeasca cu tine o perioada si sa iti zica in fata ca esti o tampita) . Noi am plecat deja, fara sa ‘amenintam ‘ pe nimeni. Si bine am facut, dupa alegerile locale, cred ca pana la urma fiecare primeste ce merita, o gasca de puscariasi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *