m-am trezit, ca de obicei, cu puţin înainte de patru. aşa se întîmplă în fiecare noapte, nici nu mă mai uit la ceas, e inutil, mereu e patru fără cîteva minute, parca aş avea un ceasornic iritant în cap, care nu poate fi pus pe snooze. era prea cald în cameră, o căldură leşinătoare care mi se strecoară în toate ungherele trupului şi mă moleşeşte. am ieşit pe terasă în noaptea reavănă. sub mine, oraşul e beznă, pădurea tăcută – păsările dorm ca în grădina lui Ion, doar bufniţele îşi înşurubează capetele în corpuri.
visavis, o singură fereastră luminată. la etajul zece. un bărbat îşi ţine capul în mîini la masa din bucătărie, cum îl privesc plonjat, din întunericul care mă ascunde acolo sus. se ridică, umblă cu paşi de cocostîrc în jurul mesei, se aşază la loc, îşi frămîntă mîinile. un om singur, a cărui poveste nu o ştiu, înauntrul singurei fereastre luminate într-o bucată de oraş la 4 dimineaţa, cînd e noapte încă şi restul oamenilor dorm în paturi calde, căptuşiţi în vise vătuite. nu ştie că îl privesc şi poate că, undeva, altundeva, cineva, altcineva mă priveşte pe mine, singură în noapte, cum stau cuibărită pe un şezlong oranj şi trag pe nas aerul jilav şi privesc un alt om singur în noapte, într-o bucătărie, la o masă, prin singura fereastră luminată şi larg deschisă din partea asta de oraş, către care mă simt atrasă ineluctabil, ca un fluture de noapte. uitîndu-se la doar jumătate de pădure, jumătate de cer şi jumătate de oraş.
e aproape patru şi eu nu cred că există suflete pereche, tot aşa cum nu există şosete care să stea împerecheate multă vreme. mă uit la toate construcţiile astea la vale de mine, ca nişte cutii de chibrituri, în care dorm oameni minusculi, toate sufletele astea singure, liliputane, îngrămădite, atît de multe şi de înghesuite şi totuşi atît de singure fiecare, înlăuntrul destinului său. le-aş aduna pe toate, le-aş redepozita, pe o platformă online, poate, tot ne petrecem existenţele online, pe wwwpunctsufletegratispunctcom, de exemplu. să îşi poată alege oricine, să fie la discreţie, toate mărimile, toate culorile, cu termen de garanţie pe viaţă, purtate, obosite, prăfuite, neglijate, rănite, noi-nouţe sau recent lipite la loc. cu instrucţiuni de folosire la fiecare categorie şi sfaturi de păstrare în condiţii optime.nu lăsaţi pe jos, nu mîzgăliţi cu markerul, nu loviţi, nu împroşcaţi cu noroi, nu hăituiţi, nu batjocoriţi, nu înşelaţi, nu dispăreţi, vă rugăm. nu vindeţi, nu subînchiriaţi.
(acest text face parte din volumul O să mă ştii de undeva, apărut în aprilie 2014 la editura Herg Benet)
suflet-pereche pre-definit nu, nu exista. exista ceva mai mult : suflet-pereche construit, muncit, rabdat, educat, creat. daca el nu-i prins in propriul sau destin. daca-i prins, daca tu esti la randul tau prins…doar o strada, de la A la B, de la Inceput la inevitabilul sfarsit. e bine sa lasi spatiu si sa vezi daca macar acolo a existat vreodata un suflet.
arata interesant galaxia aia cu doi sori
salut soare
salut
esti ?
est
bine, suntem
4 si aici. dar fara filozofii asupra vietii. 4 fara nimic. cu numai ceai negru, englezesc, si tihna. si ruga in care nu ceri nimic. din greu, din foarte foarte greu…
suntem deja acolo. pe platforma utopia. nu prea citim instrucţiuni, n-avem timp.
4 si aici..la fel de fara filozofii asupra vietii.poate doar asupra intrebarilor”ce ar fi fost daca..”
daca ce?
Dacă da.
daca…daca viata nu ar fi fost asa cruda..ieri dandu mi speranta,iar azi aruncandu ma in cele mai tulbure mari..citeam „povestea tatuajului de pe omoplatul drept” si am retrait pentru cateva minute clipe,demult,tare demult,ascunse si nu uitate intr un coltisor al sufletului,inchise intr un sertar dar nu cu cheie..asemeni tie am si eu o poveste aproape identica..dar fara bebe…desi mi as fi dorit cu atata inversunare…si totusi :”ce ar fi fost daca..” petro?
eu cred ca sunt inutile si neconstructive aceste conditional-optative. daca a fost asa, inseamna ca asa trebuia sa fie si nu altfel. si trebuie sa te uiti inainte, nu inapoi.
de ce toti pornim o discutie,o idee de la nivelul asta?gen: „asa trebuia sa fie?”..adevarat nu suntem in masura a ne revolta in fata divinitatii,insa nici nu trebuie sa plecam capul si sa zicem „crede si nu cerceta!”..nu ma considera un negativist,caci nu sunt.Am depasit momentul si m am ridicat asteptand urmatoarea lovitura.Sunt doar momente de ora patru in care ma trezesc incostient la fel ca tipul din articolul tau,in bucatarie reflectand asupra unor intrebari sarcastice,retorice.
eu nu sunt modelul crede, nu cerceta. spun doar ca nu ajuta sa traiesti in trecut, oricum nu e nimic de facut acolo. nu e ca si cum poti repara ceva..
un ochi inainte, unul inapoi
celalalt (heh), observand
azi am strans nucile
fain nucul nostru
mi-ar placea sa il cunosc pe raj
nu
ar fi bucurie
placerea e in alta parte
şi mie. dar nu se arată.
indeajuns de just. 🙂 credeam ca te am suparat vazand ca dureaza reply ul :P..am tendinta de a exagera atunci cand vine vorba de exprimare.
medicii spun ca pe la ora 4, fara motiv, se trezesc depresivii
știu. e plină literatura, muzica etc., de referințe privitoare la ora 4.