MENU
singuratate

de • 4 septembrie 2015 • dinorfine, jurnalComentarii (32)

3 septembrie 2015

E cald. Prea cald. Sufocant. Azi-noapte, venind spre casă, bordul mașinii arăta 29 de grade. Brașov, 2 septembrie, 29 de grade noaptea. This world is mad.

Pe terasă bătea puțin vîntul, mai risipea aerul înăbușitor. Am scris puțin la roman. În ultima vreme fac asta zilnic, mi-e clar că nu pot scrie cartea asta decît așa cum sunt acum, în starea asta. Dacă ar fi să aleg între a-mi fi bine și imposibil să o termin sau rău ca să o dau gata, probabil că aș alege conștient a doua variantă. This woman is mad. Tot așa cum în ultima vreme par să beau – moderat, dar totuși zilnic, alcool. M-am surprins bînd șampanie la prînz, în loc de prînz, sau după-amiaza, în loc de cină. Asta cînd am avut cu cine. Cidru beau on regular bases, la fel și vin. Singură.

Apoi va veni frigul. 12 grade săptămîna viitoare și asta mă deprimă și mai grav. Tot déjà vu-ul / déjà connu –ul fiecărei toamne însingurate, cu zilele vineții, ploioase, cu serile în fața unei cărți sau laptopului, cu nopțile cu picioare reci și goale. Aproape ca o alegere (in)conștientă. Curînd de tot nu o să mai pot dormi afară, unde mă simt conectată la tot și, în consecință, nesingură. Camera mea, patul mare, gol, îmi par claustrante. Și o senzație stranie, că niciodată acolo nu a pășit nimeni, în afara mea. Nu am nicio altă amintire în afara serilor mele de însingurare.

Mă urmărește obsesia singurătății. În scris, în cotidian. Toți anii ăia (ăștia) de terapie nu au servit la nimic, la fel și toptanurile de cărți de specialitate înghițite estimp, decît ca să văd stricăciunea din mine și oameni. O pot repera dar nu mai cred că există vindecare reală. Chestia asta te poate înnebuni: să vezi cît de stricați suntem toți, toate tiparele psihologice, schemele de fugă, de negare, de anesteziere, de autoiluzionare, dependențele, codependențele, pentru numele lui Dumnezeu, nu știu pe nimeni care să fie bine decît pe cei care se mint, dar parcă acolo disperarea transpare și mai abitir pentru un ochi lucid. Sau pe cei îndrăgostiți, dar și îndrăgostirea tot o formă de minciună este. Am zile cînd mă uit prin oameni și îi văd descompuși în astfel de scheme ca și cum aș citi niște coduri. Ca-n Matrix. Iar asta mă întristează grozav, mai ales că știu că ele există mai întîi în mine și nu le pot nicicum depăși, mă întorc continuu în același loc, mai călită, poate, dar și mai obosită, mai demotivată.

Știu și că va trece, așa cum au trecut toate, unele de netrecut. Ca săptămîna asta și convulsiile ei.

Rămîn pustiită. Cu scindarea mea dintotdeauna între nevoia (și plăcerea) solitudinii și spaima asta care mă împresoară, densă, că va înceta să fie o alegere și va deveni o condiție.

Într-o zi va trebui să decid. Sau aș putea avea decența să mor înainte.

 

32 răspunsuri la postarea 3 septembrie 2015

  1. LorinCoryllus spune:

    „O pot repera dar nu mai cred că există vindecare reală. ” Now you’re talking. 😉

  2. Leea Alina spune:

    Bună dimineața, Petronela!
    Aici, la mine, e abia 8! Se lucrează langă blocul unde locuiesc, se taie fiare, le lovesc apoi cu ciocănele. Le îndreptă, probabil. Reamenajează câteva garaje.
    Am deschis ochii pe la 6,30, dar, privind afara, nu am zarit soarele. Am închis ochii. Si am dormit până la 7,15. Cu vise. Care mai de care mai tâmpițele, sau, poate, premonitorii?! Ori așa le vreau eu. Pentru ca știu că voi fi bine. No metter what. Așa sunt eu, încăpățânată tare!
    Am deschis ochii și am zărit soarele, razele, lumina lui! Și un cer de vedere. Cu norișori, mulți, albi, pufoși si cu forme foarte haioase!
    Așa poftă de viață! Imi venea să urlu: Buongiorno, mondo! Buongiorno!
    Nu, nu am să-ți spun că va trece! Nu voi spune că vei fi bine! Ca un mâine va aduce ceea ce dorești tu mai mult! Iubirea?!
    Voi spune, insa, că in mine sălășluiește o forță, pe care nu am conștientizat-o pana acum câțiva ani! O forță care mă ajută sa răzbesc, să lupt, dacă e nevoie, să zambesc, să rad, chiar, să vad miracolele, să le simt, să le aduc aproape de mine și cei dragi și cunoscuți mie! Să mă vindec, să mă bucur de ce trăiesc să dau rost fiecarei zile! Nu, nu am fumat nimic. 🙂 Și nici yoga nu practic!
    Nu voi lăsa oamenilor, nici macar celor apropiați mie, un semn palpabil de arta. Nu voi lăsa decat amintiri.
    În noi locuim noi! Și în noi e tot ceea ce agonisim o viață. Eu te văd bogată, împlinită, o luptătoare mereu învingătoare, chiar și cand iese pe locul 2!
    Nu știu ce am vrut să spun exact. Am vrut să-ți scriu. Am vrut să fiu, in acest moment, măcar, cămd îți scriu, acolo, lânga tine. Șterge cuvintele scrise de mine, primește doar îmbrațișarea mea! Una atat de strânsă, puternică și plină de energie!
    Și lasă-te îmbrățișată!

  3. Omnia spune:

    Prima dată am citit „O pot repara doar dacă cred că există vindecare reală.” in loc de „O pot repera dar nu mai cred că există vindecare reală.” :p

  4. robert spune:

    O străfulgerare de luciditate acută precum o înțepătură de ac în degetul mic…
    E adevărat: oricât de mulți ne-ar ține lumânări la cap în clipa morții, plecăm către dincolo (oricare ar fi acesta) absolut singuri.
    Restul e dramaturgie…

  5. lena spune:

    Buna dimineata,
    te-am cunoscut ieri, asa din intimplare
    si mi-ai placut tare, tare, tare…..insa nu am inteles de ce atita singuratate
    ieri cind „te-am citit”, am aflat ca nu ti plac pisicile, deloc.
    ma gindesc ca poate ar trebui sa incerci sa ai o pisica, o femela, una frumoasa, neagra, supla, o Angora turceasca neagra, inteligenta (defapt toate pisicile sint inteligente)
    mie mi-a iesit !

  6. ovidiu spune:

    Încearcă să gândești cu inima…simte si bucura-te! Be water, my friend!

  7. Mihaela spune:

    Hai doua zile in Vama. E frumos acum, toamna. Dau o cafea la mine pe terasa. Una cu mult lapte. Si poti sa bei si un vin. Si nu singura:-)

  8. Mihaela spune:

    La mare ne tot ocoleste canicula. Stau in curte si citesc Ilf si Petrov si sunt 27°. Si o adiere de vant.

  9. o tanti spune:

    Cand ai reperat stricaciunea stai si observ-o, indura si accepta amintirea si senzatiile si sentimentele, n-o abandona imediat, fii atenta ce se intampla cu ea in timp ce o observi, n-o lasa sa fuga, sa se ascunda iar! Data viitoare s-ar putea sa nu mai dai de ea!

  10. G3ordan spune:

    Nene Raj, pe unde esti bre? Hai de n-nvata cum sa bem, ca sa fim ‘vesnic indragostiti’.. 🙂 Numa’ la mata’, mai mi-e speranta! 😀

  11. Andreea spune:

    Buna, Petronela!
    De regula nu comentez la nicio postare, dar asta m-a izbit! Bum, poc, bum, zdrang! Sa afli atatea dsp tiparele mintale, toata terapia te ajuta sa intelegi, sa cunosti, sa fii la curent cu ce se intampla. E, prin urmare, imbucurator. Afli ce se intampla in culisele mintii tale, ale speciei umane, etc.
    DEODATA, bum, zbang, drang, te loveste si te descurajeaza sa prinzi firul fiecarui subterfugiu al mintii. N-am sa iti zic mare lucru, ma pasioneaza domeniul asta (psihologie), dar vara asta urma sa fie caniculara si trista pt. mine. Si singura (am dezvoltat aceeasi obsesie si eu). Atat de singura, incat simteam ca nici eu nu ma mai locuiesc pe mine. Nu fac uz de hiperbola. Nu.

    Am inceput sa citesc jurnalul fericirii, de Steinhardt, pe care, am o banuiala, ca deja l-ai citit. Si s-a schimbat tot, odata cu perspectiva mea. Am inceput sa ma indepartez tot mai mult de atitudinea de pix rosu, de analisto-corectoare si in mintea mea existau tot mai putine notite cu Nota Bene.

    Fara a fi vreo practicanta a ortodoxiei, fara a crede in institutii bisericesti & icoane, mi-a dat seama ca neglijam ceva vital: forta binelui. Bunatatea. Si ce macaz psihologic-terapeutico-contructiv sta in rugaciunea lui La Hire, cel care a luptat alaturi de Ioana d’Arc! E absolut amuzanta, catalizatoare, am descoperit-o in jurnalul lui S.: „Poarta-te cu mine, Doamne, cum m-as purta si eu cu tine daca as fi in locul tau si tu si tu intr-al meu”!
    Repet, fara a crede in Marele Anonim, asa cum idealizeaza tanti Ionita, cu barba alba si un Letopiset full de lucruri bune&rele pe care le comitem (desi nu e nici rau, nici rusinos sa iti imaginezi asa ceva), l-am inteles profund pe Steinhardt cand a redus toata orodoxia la „cred in tine Doamne, ajuta necredintei mele”. Exista un sfidator in noi, care uramareste subterfugiul. Si e de preferat sa coabitezi cu el in acceptare.

    Anyway, e prea lung comentariul. A fost o lectura vitala pt. mine, in care m-am obisnuit sa vad binele (asa de clar, incat sa il palpez).
    Imagineza-ti ca ne uitam la un film si, in aceelasi timp, la the making of filmului respectiv. Eu, personal, innebunisem sa privesc omul din fata si in acelasi timp culisele mintii sale. De acum, ma stradui sa le vad pe rand, sa nu mai analizez draconic, sa nu mai fiu psihologa-prooroc, sa vad binele. Oricat de perimat suna. 🙂
    E adevarat, it’s a challenge, cand nu mai esti din singuratatea lecturii si ai omul in fata, dar ma tot gandesc la Steinhard, pe care daca ar fi sa il trivializez (intr-o discutie imaginara), sigur mi-ar zice: „Lasa subterfugiile mintii, keep it simple, stupid!”

    De asta ti-am scris. (scuze pt mesaju’ kilometric)
    O zi faina.

  12. Dan Stefan spune:

    Te imbratisez cu inima mea! stai o secunda! mmm se pare ca a trecut 🙂

  13. Mihaela spune:

    Petronela, eu ofer cafea si vin pana pe 10.09:-):-):-). In fiecare an;-)

  14. cmp spune:

    Sensul e să îl iubim pe omul care reuşeşte să scoată la lumina partea cea mai bună din noi, după ce, în prealabil, am experimentat, prin alţii, suficiente defecte cât să ne facem plinul; mai trist e când viaţă unora o ia pe contrasens

  15. crocodile spune:

    Daca te-as cunoaste te-as imbratisa, cred; as bea un pahar de cidru cu tine, probabil; am rade, sunt sigura.
    Nu am fi mai putin singure decat pentru cateva clipe. Dar asa se masoara viata asta, in clipe.

  16. iti doresc o prelungire a verii, in speranta unei inaintari vizibile in adancimile romanului, caci stiu pe propria-mi piele cat de deprimant poate fi inceputul de toamna..

    Alex`andra

  17. Teodor C spune:

    Si romanul? Romanul? Un fragment ,un teaser ceva?

    John Martin (editorul lui Buk): de ce ai scris un roman in 3 saptamanii?
    Charles bukowski: De frica.

    Poate il veti termina, ca Hank.

    imi cer scuze, nu ne cunoastem, dar imi place mult sa-mi ingrop ochii in acest blog. si sunt foarte curios evident..de roman.

    • Petronela spune:

      nu am simțit deloc nevoia să pun un teaser sau fragment.
      nu îl voi termina așa de repede ca Bukowski. (aș vrea eu să pot fi ca Hank, măcar din punctul de vedere al relației cu Martin)
      sper sincer să nu te dezamăgesc cînd va fi gata.

  18. Doris spune:

    Hai la Timisoara, acum sunt abia vreo 20 de grade :))) azi dimineata erau chiar 10 😛

  19. dolores pradera spune:

    vei auzi din nou: fii inima mea
    simplu: deschizi doar niste canale
    care din obisnuinta nu mai duceau nicaieri
    apoi iti arzi hainele
    o piele febril descheiata
    inca om
    maine poimaine doar marturia lui poate amintirea
    cu haosul ei fratesc: si mai mic urias inima si
    asadar asadar devii a doua mea inima
    apropie-te
    la toate acestea ce vei raspunde? fara un cuvant
    vei parasi la noapte orasul
    si absenta ta: o cicatrice pe un perete de aer
    micsorandu-se din ce in ce
    din ce in ce

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *