Mi-am ţinut-o. Şi faţă de voi, cei care aţi sărit să întindeţi o mînă de ajutor.

Mai întîi i-am trimis mamei ei 2500 de lei, de cum i-am strîns. Venea frigul iar fetele aveau o sobă de tablă veche în casă, care se răcea foarte repede şi un burlan distrus de ploaie. Cu banii trimişi dinainte, mama Dianei, Andreea, a cumpărat o sobă de teracotă şi lemne pentru toată iarna. Între timp am mai reuşit să strîng 1750 de lei.  Cu totul, aproape 1000 de euro. Şi tot ce şi-a dorit Diana în scrisoarea către Moşul plus încă multe altele – chitară, telefon nou, în cutie şi cu garanţie, ghete şi cizme, mai multe perechi, unele noi-nouţe, palton nou, pijamale, parfumuri, produse de îngrijire, pulovere şi geacă, pantaloni, bijuterii, farduri, cărţi, caiete şi cîte mai cîte. Înainte să plec, am umplut patru şacose cu mîncare, dulciuri şi fructe de la supermarket.

Pe drum a nins şi a plouat, o vreme urîtă şi tristă ca mine. Am găsit greu casa Dianei,  pe o străduţă cam desfundată. Casa în care locuieşte copilul cu cele mai bune rezultate la învăţătură din orăşelul ei este puţin mai mare decît bucătăria mea. O cămăruţă minusculă, cu un pat, o oglindă şi soba cea nouă, o bucătărie liliputană şi încă o încăpere miniaturală, unde încape un fel de birou şi un dulap improvizat. Acolo învaţă Diana pentru premiul întîi. Era cald în casă, duduia soba cea nouă. Şi foarte curat şi aranjat, din toată sărăcia lor. Diana era aşa de emoţionată că nici nu a ştiut cum să reacţioneze. Îmi tot mulţumeau amîndouă, dar eu voiam să aud altceva. Mulţumirile vi se cuvin vouă, vă ştiţi fiecare în parte, nu aţi vrut să vă ştie nimeni altcineva.

Nu a vrut nici să se uite în multele pachete şi pungi pe care i le adusesem. A făcut-o abia după ce am plecat. Din decenţă şi bun-simţ. Am stat de vorbă cu fata asta frumoasă şi matură înainte de vreme. O fată care ştie exact ce vrea de la viaţă. M-a strîns tare şi mi-a spus că ar vrea să facă şi ea mai mult pentru alţii. Am întrebat-o pentru ea ce vrea şi mi-a mărturisit că are un vis mare pe care nu se lasă pînă nu şi-l îndeplineşte. E fascinată de Coreea de Sud, a învăţat singură coreeană, ştie o mulţime despre tradiţii, istorie, stil de viaţă şi visează să ajungă acolo, într-o zi. Eu sunt sigură că va ajunge.

Acum va avea Crăciunul pe care îl merită. Zilele trecute a primit o vizită de la nişte oameni buni din Ploieşti care au răspuns şi ei apelului meu şi i-au adus multe daruri. Cu banii de azi, mama va cumpăra şi uşă la garajul transformat în casă unde stau. Nu au nici măcar toaletă în casă, dar nu se plîng. Eu sunt bucuroasă că am putut să le aducem – voi mai ales, cei care aţi ales să vă gîndiţi şi la alţii – căldură în casă iarna asta şi bucurie în suflet, în apropierea Sărbătorilor. Aş vrea ca Diana să nu crească cu oroarea de Crăciun cu care am crescut eu, să nu ajungă să urască Crăciunul. Şi aş vrea să o ajut şi mai departe. Şi am obţinut promisiunea a trei oameni pînă acum, cu mine patru, să trimitem lunar o sumă de bani Dianei, pînă mama îşi va găsi ceva de lucru unde să fie şi plătită, căci la ultimul job de unde a fost dată afară de curînd, nu a primit salariu jumătate de an.

Mă înclin cu tot respectul şi admiraţia de care sunt în stare în faţa voastră, a celor care aţi răspuns apelului meu. Nu aţi fost mulţi, în comparaţie cu numărul mare de oameni care au citit şi distribuit rugămintea mea, dar aţi fost foarte inimoşi şi mărinimoşi. Mi-aţi redat speranţa în omenire şi omenie.

M-am întors acasă cu sufletul încălzit. Mîine plec iar la drum.