Cele mai frumoase vacanţe ale mele au fost alea în care am fost singură. Singură. Am împachetat şi am plecat. Uneori aproape, alteori departe, pînă dincolo de ocean.
În urmă cu 8 ani m-am înamorat de Grecia. Bine, mint. Cu 9, cînd un bărbat de care eram nespus de îndrăgostită a fugit cu mine până acolo, mi-a relevat-o scurt şi m-a lăsat cu ochii în soarele mediteranean. Un an mai tîrziu, am decis să plec singură, la îndemnul terapeutei mele, să o regăsesc şi să mă regăsesc. Mi-au reuşit impecabil ambele intenţii, credeam, deşi acum cînd recitesc ce scriam atunci îmi vine să mă iau singură în braţe, într-atît de vulnerabilă îmi pare femeiuşca ce a scris cuvintele alea stîngace. Din vacanţa aia am o amintire hazlie şi duioasă, în acelaşi timp, o poveste despre cum am pus eu umărul la desăvîrşirea unui tînăr macedonean din Skopje care o să mă ţină minte toată viaţa lui. Povestea o găsiţi aici, click.
Nu am scris atunci despre asta, prea preocupată să mă sondez cum eram. Atît mi-a rămas negru pe alb, de acum 8 ani.
(jurnal, aprilie 2006)
Elada. Sithonia. Akti Elia.
Kalimera, mă salută în fiecare dimineaţă chelnerii, în restaurantul unde cobor sa îmi iau micul dejun şi câteodată cina. E unul mai ales, care m-a întrebat de unde sunt, dacă I’m here with bussines or holiday or my boyfriend left me. Aici, în hotel, personalul mă priveşte fie cu admiraţie, fie cu condescendenţă. Nu înţelege nimeni ce dracu’ caut, femeie singură, bântuind cu căştile infundate în urechi, si ochelarii de soare pe ochi, fără să mă uit în stânga sau dreapta, fără să caut companie, fugind parcă de tot. Poate asta fac, fug.
Mi-e bine cu mine. O senzaţie nouă. Am momente în care mă invadează fericirea. Fericire adevărată, genuină: un miros în aer, un apus de soare pe Akti Elia, în timp ce Dido îmi cântă în timpane: „where I can watch the sunset, and take my time, take all my time..”
Iau masa la taverna de lângă piscină. Apa curge pe lânga mine şi ameţesc de cateva ori, îmi pierd echilibrul. La mesele de pe langă piscină stau ciorchini băieţi tineri. Nu au mai mult de 22 de ani, nici unul. Aflu câteva zile mai tarziu că sunt de la colegiul european din Skopje şi că cred că sunt cea mai mişto femeie din hotel.
Eu citesc. Citesc Zorba grecul şi zâmbesc. Mi se face dor să ajung în insule. Apoi descopăr lagunele albastre şi tavernele din porturi şi înteleg că Grecia lui Kazantzakis e asta. Aici, sau pe insule. Iată-mă pe o terasă din port, înghiţind voiniceşte o caracatiţă ale cărei tentacule sunt încă intacte. Şi îmi place! Râd singură de mine. Apoi încerc calamari, midii, peşti, smântană de capră cu miere neagră, sithoniană. Mă îndrăgostesc iremediabil de mâncarea grecească, de ritualul unei mese, de vinurile dulci servite alături de felurile simple pe care chelnerii le aduc în doar cateva minute dupa ce le-ai comandat. De blândeţea şi bunătatea chipurilor lor.
Aici, aerul miroase a miere. Mă scald în soarele mediteranean şi apoi şi în mare. Mă plimb pe plajă. Muzica îmi picură dulce în cap şi eu privesc stâncile ce se scaldă în apele incredibil, neverosimil de limpezi. Aud un zgomot, sting mp3playerul şi lacrimile îmi ţâşnesc ca într-un desen animat. La câteva zeci de metri de mine, câţiva delfini se joacă şi cânta. Eu stau împietrită, dar sufletul meu li se alătură şi, minute de-a rândul, cât ţine spectacolul, se joacă lîngă ei, fericit, în timp ce retina siderată se chinuie să reţină imaginile neaşteptate. Îmi spun: sunt eu, aici, singură în paradis, iar delfinii ăştia sunt reali, apa infinit albăstruie e reală, apusul ăsta de soare ce colorează cerul e şi el real iar eu sunt fericită, cu adevărat fericită, deşi sunt singură şi nu am cui împărtaşi toate astea. Oau.
Singurătatea îmi prieşte. Mă simt frumoasă, bronzată, sigură pe mine. Orice temeri am avut în prima zi au dispărut ca ceata de delfini, în larg. Mă plimb pe aleile hotelului şi totul mă bucură. Verdele crud şi proaspăt al gazonului, tuns la milimetru, un foişor de lemn unde mă aşez să citesc, vilele acoperite de iederă, micuţa biserică de piatră pe lângă care trec de câte ori ies din cameră şi unde aprind câteva lumânări şi mă rog, într-una din seri. Camera şi terasa ei uriaşă, de unde îmi zâmbeşte livada de maslini. Faleza cu pinii şi treptele săpate în piatră unde mă plimb n fiecare seara. Piscina cu palmieri. Aerul. Cerul şi puzderia de stele. Vântuleţul cald care mă înfioară noaptea când mă plimb.
Nu meditez. Nu mă gândesc la nimic. Îmi sun copiii să îmi ostoiesc dorul şi grija şi atât.
Maşina rulează lin pe autostrada către Thessaloniki. O curbă, vârful unui deal şi iată-l. Colinele verzi, cu vile albe, strălucind sub soarele bland. Bătrânul oraş mediteranean îşi scaldă picioarele obosite în marea nemişcată. Nici un val nu pare să lingă ţărmurile. Aici, în urmă cu un an, eram nemijlocit fericită, cu el. Acum inspectez locurile cu ochi de turist, încercând să eludez amintirile. Nu prea îmi iese, ce să zic.
Fac shopping in mallul imens, frustrant. Cadouri pentru toată lumea, câte ceva pt mine. Ultima masa tipic grecească, pe o terasă din centrul Salonicului, înghiţită bucăţică cu bucăţică cu regretul că e ultima. O să îmi fie tare dor de mâncarea asta, îmi spun.
Amazing
Ce misto poti sa scrii!
O fi fost tu singura atunci, dar acum ne-ai luat pe toti cu tine acolo! Multumim!
Grecia ramane cea mai frumoasa destinatie pentru fiecare dintre noi! Frumos descris totul…. M-am reintors pe meleagurile grecesti. Multumesc!
am citit despre fapta ta buna – eram prea curioasa. te-am regasit, aceeasi, o fata frumoasa, tanara si infinit de matura, cu un suflet asa cum l-am intuit eu de la bun inceput. voi citi despre „restul” Greciei putin mai incolo. acum inca ma imbrac in povestea unui gest generos si imi simt sufletul cald. fata mea frumoasa.
mulţumesc!
mult curaj – sa speli lacrimile cu lacrimi. sa te intorci si sa imbratisezi, dar in singuratate. si sa iubesti singuratatea fara sa privesti in urma cu manie. sa accepti si sa te bucuri.
e prima oara cand aud de un oras batran care-si scalda picioarele obosite in mare. tu dai adictie si trimiti oamenii, in locuri din afara si dinlauntru. asa ca, la randu-mi, multumesc!
simpatica scriere… parca recitem Magicianul pe alocuri… si da, Grecia necomerciala trebuie experimentata fiind doar in doi… tu si cu tine…
multumesc pentru emotia creata
🙂 multumesc.
Povestiri frumoase intr-o atmosfera boema ! Nici frumusetea nu dureaza o vesnicie , viata nici atit! Pasii pe nisipul fierbinte grecesc spalati probabil tot asa de repede de apa marii cum stergi o lacrima ..Fugi, Petronela, Fugi…!! ‘Run Forest, run!! -Forest Gump’. ‘ :).
frumuseţea interioară, dacă o ai, durează toată viaţa şi se reflectă şi pe un chip mai puţin tînăr… 🙂
Reciproca in schimb, nu e valabila 🙂
Fato, ești mișto rău. 😀 (cu drag.)
[…] urmă cu zece ani, cînd terapeuta m-a trimis în vacanță singură, am plecat plină de spaime. M-am întors încărcată, cu o lecție importantă la care învăț de […]
… eu sunt fericită !? inca nu stiu …. ma bucur de lucruri mici … Nu am trait ce ai trait tu … sunt singură şi nu am cui împărtaşi toate astea. Singurătatea îmi prieşte ! As vrea sa ma simt frumoasă si la exterior … sigură sunt pe mine si pe singuratatea mea … .Cu drag !
te îmbrățișez.