MENU
mama

de • 22 august 2016 • adevărurile meleComentarii (8)

mama-mare și feșănu’

Mama-mare nu mai vede tot așa cum nu auzea nici tata-mare. Numai ce vrea ea. Așa era și Bunu’. Fudul de urechi, dar te auzea cînd șopteai ceva.  Tată-mare, dar parcă ziceai că nu auzi, să țipăm mai tare. Ei, tu-vă grijania și anafura și cristelnița voastră de copchii, că acu’ vă lipchiesc una…!, zicea hîtru tata-mare și ne alunga ca pe muște. A murit și a îngropat misterul auzului lui selectiv.

Tot așa și mama-mare. Nu vede, nu vede, dar dacă ți-aprinzi o țigară la depărtare bunicică, numa’ sare: ce faci acolo, fumezi? Păi nu ziceai că nu vezi, cum ai detectat țigara? Eeei, uite c-am văzt!

Azi m-am dus să-l iau pe tata și să-l duc la spital. Fugită de-acasă pe grabă, că mă-ncurc în treabă zilele astea, am trîntit pe mine o rochie-salopetă denim, cam lălîie, așa, comodă și plăcută mie, ba chiar mult. Cum m-a zărit, m-a luat la hop, vorba ei.  Auzi, tu, băiată, ia să te îmbraci frumos cînd vii la noi! Mă uit la mine, decid că sunt destul de semisuperb îmbrăcată, rochia pînă la genunchi, cuminte, de femeie măritată, încheiată corespunzător. Adică, pardon, acum sunt îmbrăcată urît? Tu, băiată, (și rîde) asta zici că-i halat de femeie de servici! Așa umbla înainte femeile de servici, n-ai și tu o haină frumoasă, să nu umbli așa? Aoleo, ai zis de mine că sunt îmbrăcată urît!Și în plus, tu nici nu ai vederea bună, nu ai zis că nu mai vezi bine? Cum vezi tu că ăsta e halat? Păi asta e haină frumoasă, mamă-mare!

Tu, mamă, (și se uită și mai bine la mine, de sus în jos) e frumoasă, dar nu chiar!

 

8 răspunsuri la postarea mama-mare și feșănu’

  1. Edina spune:

    Simpatica foc mama-mare a voastra.😊 Multa sanatate ii doresc! Sa mai poata scoate perle si in viitor

    • Petronela spune:

      să deie Domnu’. deși, de cîte ori o văd, îmi zice că ea se roagă la Mniezo să o ia, că e tare greu și e a nimurui…

  2. Paula spune:

    Hahaha, da, și mie îmi spuneau bunicii de la țară să iau o haină ca lumea pe mine, nu blugi rupți. Când mergeam undeva cu ei mă îmbrăcam frumos, elegant cât de cât. :))

    • Petronela spune:

      asta cu ți s-au rupt blugii, băiată, dă-i încoa’ să-i cos – e veche și la noi. acum mi-am amintit că soacră-mea i-a cusut la propriu blugii proaspăt achiziționați și de care era tare mîndru lu’ cumnatu-meu, de era să moară de inimă omul.

  3. Alexandra D spune:

    Tigara n-o vede , o miroase 🙂

  4. Ella spune:

    Draga de ea.. <3

    • Alexandra D spune:

      Tare rau mama mare. Mie mi-e asa draga ca mereu astept sa mai scrii despre dansa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *