jurnal, april 7, 2011
mă uit la ceas. e 3.45. a nuştiucîta noapte în care nu dorm de dureri. sunt ca un peşte-balon. am senzaţia că dacă mă înţep, o să încep să şuier şi să zbor prin casă, ca un balon adevărat. asta îmi aminteşte de o scenă, din far from the madding crowd, cred, cînd oile scapă la lucernă şi se umflă cumplit, iar singura soluţie ca să le salveze e să le dea cîte o gaură în zona burţii, cu o ustensilă, ca să se dezumfle. mi-aş da şi eu un cep aşa, poate scap de dureri.
mă învîrt în pat de pe o parte pe alta. iau telefonul în mînă. încep să scriu: nu e autocontrol, e altceva… dar apoi şterg. a cîta oara în ultimele doişpe ore?
pun telefonul la loc pe noptieră. îmi dau seama că gîndesc în engleză. fuck. asta mi se întîmplă pt că vorbesc în engleză prea multe ore pe zi. I switch back to romanian. mă foiesc în pat, mă duc la baie, mă întorc în pat. e 4. doare tot.
stomacul e aproape de inimă? îmi aud măruntaiele. vreau să dorm. vreau să uit.
iau iar telefonul. citesc ultimele mesaje. mă gîndesc că o durere mare o poate înlocui pe alta, apoi îmi dau seama că sunt în registre diferite. stau chircită, în poziţie fetală. trebuie să dorm. balonul care sunt refuză să coopereze.
sevraj oblige. sunt, cel mai adesea, ca o curcă beată. în rest, doar golită, o carcasă ameţită, umblînd de colo colo ca un corp fără cap.
ieri l-am văzut, după multă vreme, pe fratele răposatului. seamănă prea mult cu
el, în vremea cînd era student şi avea cam aceeaşi vîrstă cît are el acum. mi-a
trecut prin minte că era un copil mic cînd a murit fra-su. avea 10 ani.
vorbeşte sevrajul, nu eu.
nimic. nu mai doare nimic înăuntru, nu mai am aşteptări, nu mai proiectez nimic către nimeni.
în general mă doare mult capul şi simt nevoia să urlu. azi-noapte a fost lună-plină, aş fi putut să fac asta. să urlu prelung, pe terasă, între văi, să reverbereze pînă acolo unde totul se transformă în nimic.
cînd dragoste nu mai e, nimic nu e?!
Ce-am mai debitat:
călcîiul xenei Postarea următoare:
evening mood
