M-au luat aşa, toate, pe dinainte şi dinapoi, că nu mai ştiu pe ce lume trăiesc, ce zi e azi şi de ce. Vineri m-am trezit la Bucureşti că ţineam cartea mea în mînă, că tremuram cu microfonul în mînă şi că o mulţime de oameni veniseră să mă vadă, asculte şi să ţină cartea în mînă. Încă îmi e indigest sentimentul ăsta, sistemul meu nu ştie cum să îl mistuiască. Cred că mă voi obişnui, că urmează imediat lansările de la Braşov, duminică şi luni, iar dacă nu mă voi obişnui mă vor prinde neobişnuită. Oricum sunt o muiere neobişnuită, cumva, nu?
Deja primesc primele feedbackuri de la oamenii care au citit-o. Bune, calde, emoţionante. Minunat a scris Ana despre ea. Despre mine. „O femeie goală este aceea care umblă cu inima la vedere. Şi tot goliciune trupească se cheamă şi asta. Numai că sunt două feluri de trup: ăla de din afară şi necunoscutul, lăuntricul, cu viscerele lui ştiute şi nevăzute.” Continuarea cronicii, aici, click.
A apărut şi ebookul, că am tot fost întrebată, iar cartea ajunge în librării săptămîna asta. Libris, Cărtureşti, Librarium, în toată ţara. Ebookul poate fi comandat de aici, cartea imprimată de aici.
Între timp, am publicat textul ăsta în catchy, deşi eu nu cred că trebuie să fim mai buni doar în posturi. Ci în fiecare zi. Eu asta fac sau încerc să fac. Să mă dezbar de tot ce e neghină, să cern cu sita cea mică, să rămînă doar grîu curat şi să fac din el pîine caldă şi bine mirositoare. Dar, cum spuneam şi acolo, nu mă simt în măsură să dau lecţii, încerc doar să le învăţ pe ale mele.
În post de Paşte, m-am apucat să recitesc Vechiul Testament. O experienţă vag destabilizatoare, poate o să îmi adun gîndurile în cap şi o să scriu despre asta. Nu îmi place Dumnezeul Vechiului Testament, prea îi seamănă lui Zeus, răzbunător, egoist şi capricios. Am terminat şi Cutia Neagră a lui Amos Oz şi nu cred că voi mai citi altă carte a lui. Mi-a plăcut şi nu mi-a plăcut, mai mult nu. Ideea de a scrie o carte din scrisori nu e nouă, Chris Simion are una la fel, din emailuri, Ce ne spunem cînd nu ne vorbim, însă scrisorile lui Oz încep să se confunde, ca stil, între ele, iar la final, acelaşi mod de a scrie, descriptiv, liric, al femeii, se ia la toţi semnatarii scrisorilor, şi la soţul rău, şi la avocatul ironic, şi la soţul bun, că nu mai ştii care e substanţa cui, iar personajele îşi pierd contururile, se diluează. În plus, cred că traducerea nu e tocmai reuşită, că mi-au zgîriat retina nişte stîngăcii cum sunt cele de folosire a timpilor verbului alandala, în aceeaşi bucată de text. Mie trebuie să îmi placă rău ceva să îmi placă, nu a fost cazul lui Oz. Senzaţia la final a fost că a irosit o poveste bună.
Altfel, pe braşoveni (dar nu numai), îi aştept duminică la 16 şi 16 în Rockstadt, la lectura publică/lansare şi luni, la 16.45 la Şt. O Iosif, în acelaşi scop. Gata.
Ne vedem luni! 🙂
abia aştept!
Petronela, acum vreo luna, poate doua, cautand ceva de citit care sa merite, te-am descoperit. Accidental. Sau nu. Si de atunci te citesc zilnic. Poate suna ciudat, but you make my day brighter. Esti o fiinta aparte! Felicitari pentru curaj! Te-am „dat” mai departe si prietenilor. Sunt la fel de incantati 🙂 De abia astept sa citesc cartea!!
Acestea fiind spuse, sper ca vei ajunge si in Timisoara! Am vazut ca e pe locul 3 in chestionar 🙂 It would be an honor and a pleasure!
absolut. Cluj primul, Bucureşti, apoi Iaşi şi Timişoara. deci ne vedem. şi mulţumesc!
A incercat si el o idee si tu-i aplici la temelie figuri de bo-tae.
Ce uameni 🙂
cui dragă, lui Oz? nu aplic nimic, asta e părerea mea, de cititor.
…sau de critic literar. D-ala cu gherutze.
Cind scrii cum faci de obicei, gherutzele produc cel mult mincarimi, nu zgirieturi. La aia normali, adeca 🙂
păi, în forul nostru, toţi suntem critici literari, atunci cînd ne place sau nu ceea ce citim. eu m-am şi suspectat că am citit cu ochiul scriitorului, nu cu cel al cititorului şi m-am supărat pe mine pentru asta, însă asta a fost senzaţia, că mai mult nu mi-a plăcut decît da.
In paralel cu Vechiul Testament am citit „Zelotul” de Reza Aslan, o experienta ca un dus rece… in miezul verii (credintei bineanteles). Pentru mine a fost o revelatie interpretarea faptelor conform lui Reza Aslan. (Ti-)o recomand sincer!
aşa am să fac!
Vreau sa se consemneze ca nu stiu din cap cit face radical din cinci da ma stradui.
Rezumat simplu
Vechiul Testament = omoara-i pe toti
Noul Testament = iubeste pe toata lumea
🙂
Sa zici te rog de Cluj, cand, unde …
sigur că spun, la timpul potrivit! după 1 mai va fi, dar anunţ eu cu surle şi trîmbiţe, de pe dealul Feleacului!
Te-am „gasit” In St. O. Iosif, repede, erai chiar la intrare, pe dreapta! Ai pile! 🙂 Chiar ma gandeam, oare cat de repede o sa o gasesc?
nu am pile, acolo pun ei noutăţile… eu nu m-am văzut, mi-au arătat fetele de acolo…
principesa, se da si de baut?
ma deranjeaza ca imi pare nickul cu majuscule. dintr-o falsa modestie vreau sa apara mereu „curly”. ma ajuti?
tu sa taci, nu ai venit nici data trecuta…cu nickul nu te pot ajuta, asa e tema asta…
Cred ca in Vechiul Testament nu este Dumnezeu asa, ci asa il fac oamenii (de atunci) sa para ca este. Acolo ni se arata adevarul despre plamadeala noastra, a naturii umane…in toti rarunchii ei. Si atunci imaginea lui Dumnezeu este mai mult proiectia unei constiinte corupte si razvratite.
In Noul Testament ni se ofera o cheie prin Iisus care vine si spune “nu am venit sa schimb legea, ci am venit sa o implinesc”…adica nu am venit sa va schimb, ci sa va ajut sa va impliniti asa cum sunteti plamaditi. Astfel, prin invatatura Lui perceptiile oamenilor se schimba si implicit si imaginea lui Dumnezeu se schimba …care este redat mai mult ca un tata si mai putin ca un judecator gelos si razbunator care ne pedepseste de ne sar capacele.
Pot gresi cu usurinta mare aici, dar asta a ajuns la mine din franturile citite si din alte franturi simtite si traite.