MENU

de • 19 ianuarie 2015 • bucăți de mineComentarii (37)

între

E dimineață, orașul dormitează dedesubt, sub o ceață lăptoasă, în timp ce eu urc cu autobuzul către Poiană. Am lăsat mașina jos, o să fie multă lume, locuri de parcare ioc. Îmi place să călătoresc cu autobuzul, să mă amestec printre oameni, să devin și mai nimeni, cumva.  Stau cu capul – încins cu casca de protecție- lipit de geam. Merg cu spatele și asta aproape mă amuză, că seamănă cu ce mă ocup în perioada asta.

Mă mai doare în coșul pieptului, vag. Durerea aia difuză, estompată, care aseară era așa de ascuțită și sfîșietoare că îmi străpungea sternul. Ești o mamă de căcat, îmi răsună în cap, fără oprire. Și plînsul de pe străzile înghețate, hohotit, cînd orașul îmi devenise rană. Ești o mamă de căcat. Și o femeie la fel, îmi spun șoptit, cu lacrimile înnodîndu-se în gît. O iubită deplorabilă și părăsibilă. Una care mai are mult de lucrat la ea. Și o scriitoare mediocră. Felicitări. Ai reușit să fii. O ratată cu sclipici. Poleită toată.

Vine vreo zi în care te ierți pe bune? Pentru tot ce nu ai știut să faci? Să fii? Să taci? Dar ei, ceilalți, o să te ierte vreodată, pe bune? Copiii, mai ales.

Mă gîndesc că în tot rahatul ăsta, treaba e că nu am reușit să trec peste faptul că eu sunt mereu singură. Vulnerabilitatea asta de doi bani, de filme și romane proaste. Că nu am reușit să mă împac cu faptul că atunci cînd aș avea nevoie să mă țină cineva în brațe, ca aseară, nu e nimeni acolo, niciodată. Iar asta nu e destin, ghinion sau fatalitate. E pură prostie și ratare existențială. Și totul e doar marketing, oricum. Ți se bagă de mică în cap că trebuie să te măriți și să trăiești fericită pînă la adînci bătrîneți, dar tot rahatul ăsta că poți fi fericit doar în doi e doar o iluzie sinistră, o abatere siropoasă de la un scop gregar, primar, ăla de a procrea. De fapt, tre să îl găsești pe Făt neterminat și coaieless cu care să torni minumim un plod ca să duci scîrba asta de specie mai departe. Halal romantism. Marketing, marketing. Să aibă ce plînge poeții și muzicienii. Iar ei plîng, ah, cum mai plîng. Și se scriu balade, ode, romane, scenarii, piese, coloane sonore. Iar tu citești, asculți, vezi, cu nesaț. Ai mintea înfundată cu ele, ca un closet. Și așa îți intră în cap că nu poți fi complet decît dacă găsești pe unul care să te întregească. A naibii să fiu dacă văd pe vreunul întregit în jurul meu. Toată lumea e alienată și în suferință. Ne ducem dracului. Și o facem sperînd că îl vom găsi pe ăla care o să ne completeze. Iar eu, eu nu sunt cu un dram mai deșteaptă decît atît. Deși am învățat să mă bucur de atîtea lucruri singură, tot mă zgîndărește mizeria asta de senzație. Tot proastă făcută grămadă am rămas.

În Poiana Mică zăpada sclipește orbitor sub primele raze. Miliarde de cristale înghețate, exhibîndu-și strălucirea sub soarele orb și înșelător. Zăpada asta are nevoie de soare să lucească. Așa suntem și noi. Miliarde de tîmpiți în căutarea soarelui care să ne facă să sclipim.

Ajungem și mă bucur că ajungem, fluxul ăsta de gînduri e oribil și fatigante. Cobor împleticit din autobuz. În stație, un ochelarist mă întreabă, retoric și tîmp fericit: dumneavoastră sunteți Petronela, nu-i așa? V-am recunoscut! Dau din cap și fug spre pîrtie. Da, eu sunt ratata aia. Nu mai e nimeni ca mine de imbecil. Sunt ușor de recunoscut.

***

Zăpada e perfectă. Vremea e perfectă. Pîrtiile sunt perfecte. Placa alunecă perfect. Doar munții, de jur împrejur, îmi par meschini, descinsă din înălțimile Giganților, din văile lor splendide și ample, și îi privesc cu ușoară condescendență. Pățesc deseori și cu oameni, asta. Îmi par semeți și îi admir. Apoi iau distanță și cînd revin, îi văd în plinătatea micimii lor. Și încep să îi privesc cu condescendență. Nu îi mai plac, nu îi mai admir. Așa începe sfîrșitul.

Alunec sub un soare orbitor. Îmi amintesc, în vîrtejul alunecării, că obișnuiam să spunem, atunci cînd învățam să ne dăm, eu și niște prietene din altă viață, că snowboardul e mai mișto ca sexul. Între timp m-am răzgîndit: e la fel de mișto. Și mă dau tare, mă cronometrez la fiecare cursă. Mă opresc la cabană, puzderie de lume, ca la protest. Beau ceai cu rom și mănînc ștrudel cu mere (săsesc, adevărat) în cur pe zăpadă și cu soarele pe față. Dedesubt, pe Lupului curg schiorii. Nu recunosc oricum pe nimeni. Femeile au cască și ochelari, iar bărbații și-au lăsat toți bărbi, naiba mai știe cine sunt. Fii atent, am învățat un cuvînt nou, care îi desemnează pe ăștia: lumbersexuali. În fiecare gondolă cu care urc, cineva folosește decît fără negație, pînă îmi țîșnește sînge din urechi. Mi-aduc aminte de asistentul ăla din facultate, căruia îi atrăgeam atenția la fiecare seminar că nu se zice așa și el îmi spunea, ofuscat, că el e din sud și acolo e corect, așa se spune, de mă prăbușeam pe podea de rîs. Și ăștia sunt din sud, la ei e corect, crecă. Au venit la munte decît să facă cîteva coborîri, apoi pleacă la ei acasă, luînd poluarea de toate felurile cu ei. Sunt zile în care sunt mai mizantropă decît Schopenhauer și aș igieniza puțin, foarte puțin, aproape insesizabil, planeta.

 

PS: și aș începe cu mine.

 

37 răspunsuri la postarea între

  1. Radu Leb spune:

    Singurătatea există în fiecare. Doamne, cât mă bucur când spun asta! 🙂

    Citește, dacă ai timp, „Thera” – Zeruya Shalev 🙂

    • adi stoicescu spune:

      Ai o scriere si un simt, frumos exprimi minunat fiecare sentiment,inca te tii legata de bietul trup si actiuni trupești.suferința e strigătul artei în gândirea noastră dar de ce nu poate fi arta din împlinire si fericire?.eu am renuntat la suferinte,si m am apropiat de Domnul,ochii sclipesc altfel (ca lumini ai sufletului ,nu ca umbre)

  2. eftimie spune:

    Era altfel dacă te întreba un bărbat bine: „Hei, salut, tu ești Petronela?”?

    • Petronela spune:

      rahat, parca despre asta e vorba in propozitie.

    • Alina spune:

      Fiecare e liber sa intealaga ce vrea el dintr-un text , tocmai asta e placerea de a fi cititor , insa autorii nu o sa fie niciodata de accord cu cei care comenteaza, ori critica…pana aici totul este cum ar trebui sa fie :)) Nu te cunosc prea bine, am citit asa pe sarite cam ce scrii si de multe ori am zis ca te cam umflii in pene , in sensul ca te dai un geniu neintles,alteori am zis ca asta esti tu ca si om , ca femeie, de multe ori am impresia ca exagerezi in scris si este destul de normala in realitate , de multe ori am zis ca nu mai citesc ce scrii , insa mai mereu am tot revenit sa vad ce ai mai indrugat, deci per total e de bine ca poti starni acea stare de a rascoli pe cineva, in bine, in rau , deci nu ramane nimeni idiferent la ce scrii, cu toate acestea nu as da bani sa iti cumpar cartea :))

    • Catalina spune:

      Alina, dupa ce ca nu stii sa scrii corect in limba română, mai ai si tupeul sa comentezi un text cu care nu te identifici, si pe care nici măcar nu îl intelegi. Data viitoare când iti da prin capul ala sec sa mai intri pe acest blog, te roog frumos sa ne faci o favoare si sa revii la lumea ta nesimtita.

    • Petronela spune:

      nu trebuie să răspundem cu urît, urîtului. sunt oameni care simt nevoia să împroaște cu rahat. e un proces de deversare, au prea mult înăuntru și atunci mai aruncă cîte o pungă și la alții în grădină. important e ce faci cu el. eu aleg să îmi fertilizez grădina. dar da, uneori miroase urît.

  3. Mihai spune:

    Fericirea nu tine nici de singuratate nici de cuplu, ea tine de ceva ce inca mai cautam  ; poate ca fericirea inseamna sa nu fii asa dur cu tine, sa te ierti mai mult. Un pic de toleranta fata de sine nu strica.
    Chestia aia platonica cu stransul in brate , seara , cateodata …am auzit asta recent de la o prietena care culmea , iti seamana in multe privinte. Poate suna cinic dar asta e soarta femeilor mai inteligente decat majoritatea barbatilor : e greu sa-l gasesti pe ala care sa te „domine” ,sa te faca sa te simti femeie.La barbati e mult mai simplu , ei cauta sa „ocroteasca” si nu-i deloc greu sa gasesti subiecte amatoare.
    of topic: ai auzit cuvintele astea ” cui i se iarta putin , putin iubeste” ?

    • Mara spune:

      Si ce te faci atunci cand esti constient ca sursa nefericirii tale esti chiar tu, dar ca nu iti poti controla impulsul de a fi dur cu tine?

  4. Anca spune:

    Inteleg atat de bine ce spui… de 11 ani sunt femeia-barbat (in sensul ca-mi spun (si chiar fac) ca si eu pot face ce ar fi facut un EL). Sunt stari ca de sinusoida… usor defecta in ultima vreme… curba sta mai mult sub linie.
    Imi esti tare draga.

  5. doru balut spune:

    Tare comentariul Alinei de mai sus. Eu cred că textele tale fac toți banii, dacă tot zice ea despre a cumpăra sau nu cărți și texte. Ăsta îmi place foarte mult. Și deși picioarele din capul meu sunt toate stângi și una gândesc, alta iese când încerc să mă dau interesant pe hârtie, nu mai încerc să creoșetez aici decât părerea mea cum că cred despre mintea ta că e foarte frumoasă. Decât.

    • Petronela spune:

      mesajul Alinei spune ceva despre ea, nu despre mine. cu toti i in plus cu tot. stii vorba aia pe care mi-o repet des, o zicea buna: de unde nu e, nici Mniezo nu cere.

  6. Bogdan spune:

    Cred ca singuratatea ta, ca si a multor altora, este pana la urma o problema de alegere. Stim altfel, simtim altfel, suntem altfel. Nu vrem altfel, nu vrem la modul simplist, „inconstient”. Suntem gambleri. Totul sau nimic. Nici nu are rost altfel. Am fost deja „acolo”, in simplitatea penibila a caracterelor normale. Dar, pentru Dumnezeu, am platit deja asta! Am suferit, ne-am indoit, ne-am caciulit, ne-am umilit. Meritam ce e mai bun, indiferent de pret. Cu cat stim mai mult, cu cat percepem si disecam mai in profunzime mediul in care ne scufundam, cu cat vedem cum se schimba oamenii, cu atat mai mult parca vrem sa ramanem singuri. Prefer sa mananc un strudel cu curul in zapada, dar cu fata spre munti, decat sa imi vina sa dau cu strudelul in cap unui maimutoi. Suntem ceea ce suntem. Mai e putin. Dar mai e inca frumos pe lume, pentru care inca mai merita sa riscam, sa asteptam. Gambleri nenorociti…

  7. Raminagrobis spune:

    Steaua sus rasare, ca o taina mare… Nu e stea… Sau stea e oare?
    Cam asa cred ca reactioneaza un tip cand te vede pe neasteptate in agora. Problema ta cred ca este faptul ca intimidezi barbatii care te cunosc de undeva. „Wow, ce tipa!! Ah, cred ca e Petronela. Oare da cu mine de Terra daca o abordez?” Si atunci apare cu acel zambet sfios sau tamp (depinde de starea in care te afli ca sa-l interpretezi) si-ti serveste acea banalitate… dar in mintea lui suna clopotelul „am vazut-o (a)live!!” Banuiesc ca e greu sa fii un star, slava Domnului ca nu am problema asta, totusi nu pot sa-mi inchipui cum este sa mergi in Poiana si sa fii o pata de „blue”pe intinderea aia alba si scanteietoare. Cred ca doar Luceafarul mai avea problema asta, doar ca nu stia sa se dea cu placa… Mai mult vin fiert altadata si mai putina atentie la cei din jur, asta e recomandarea mea. 😉
    Restul o sa se rezolve de la sine.

  8. Cand admiri de la distanta – totul pare misto. Cand traiesti cu persoana respectiva, vai! – descoperi ca si el/ea e om.

    Poate te-ai depolarizat, fata! A trebuit sa traiesti atat de mult fara barbat si ti-au crescut tie o pereche de coaie. Poate de aia ti se pare ca barbatii sunt coaieless – comparativ cu tine, chiar sunt. PLM – ai crescut doi copii singura – trebe ceva coaie pt asta…

    Esti privilegiata! Ai coaie… De aia esti remarcabila (doar pt ceea ce esti remarcabila = talentul de a articula idei; o fii si altele dar eu nu le stiu). Daca erai un om normal, aveai toate aliniate si bifate si nu exista „evolutionary pressure” sa ajungi ceea ce esti.

    Daca nu erai ce esti si citeai blogul asta poate te-ai fi admirat tu pe tine. No! Acum vezi cum e sa fii tu. Iti place? Bine! Nu iti place? Fa ceva.

    Si poate faci. Scrii. E terapie. 🙂

    Ai grija ce-ti doresti pe partea de relatii. Io nu cred ca ne putem implini in varianta „single” decat daca vorbim de impliniri profesionale, sportive, etc. E adevarat ca ti se baga pe gat povesti cu fat frumos dar si fara sa fi existat mass media, fiind mic, puteam sa observ cupluri care se iubeau si simteam si io ceva, simteam ca as vrea si io asa ceva. Cred ca toti rezonam automat cand vedem o relatie frumoasa, iar apoi urmatorul pas e sa ne dorim si noi asa ceva. E important sa nu ne mintim. Sa stim ce vrem si sa nu ridiculizam prea tare propriile nevoi/dorinte.

    Respect pt sinceritate! De aia e citit blogu asta – esti brutal de sincera.

  9. aaaa! si, uitasem sa zic: „AcestBlogDeNervi”…. vezi ce frame ti-ai facut aici?! Poate la un moment dat o sa vrei sa se numeasca „PetronelaRotar”. Poate tre sa schimbi un pic lentila prin care te vezi…

  10. Cella spune:

    Am zambit … mamaaa, ce-am mai zambit! 🙂 Ma gandeam ca asa gandesc si io. As adauga, vorba lu’ frate-miu (ciufut declarat si single din proprie dorinta): „pai daca Dumnezeu (sau altcineva) ne-ar fi vrut fericiti in doi, ne-ar fi creat cu un trup si 2 capete – unul de barbat, altul de femeie. Si asa am fi mers peste tot. Dar asa… „. Mda… mamaaa da’ ce de marketing ni „se baga”, de pe cand copilarim. Bunica a fost prima pe tema asta. Mama, mai cerebrala, nu prea. Eu, deloc. Deh… N-am copii pe care sa-i tampesc cu povestea asta „scrisa oficial” pentru fetite. Si totusi in marketing lucrez. Printre ele. No deci, partii bune si oameni cu minti!

  11. Steaua_albastra spune:

    Eu nu îţi zic nici că eşti ratată sau dificilă sau prea mult. Suntem într-o continuă evoluţie şi explorare a propriei fiinţe şi vieţi. O minunată călătorie în care ne permitem să fim şi vulnerabili şi îndoielnici, defilând fără măşti cu sufletul la vedere. E un risc pe care ni-l asumăm, fără măşti, pentru că nu avem protecţia. Şi poate e un risc inteligent asumat dacă ne putem controla emoţiile. Mie îmi place foarte mult ce scrii iar cuvintele transpun nişte stări dar nu cred că arată cine eşti. Şi chiar dacă ar fi suma unor atribute de ale noastre tot nu desavarsesc imaginea de ansamblu. Eu nu cred că eşti vulnerabilă. Eu cred că eşti mai puternică decât foarte mulţi de pe aici.

  12. star spune:

    Si eu, ca si tine…Dar o să vină, ai să vezi, abia atunci când ai să te ierți. .. Și nici măcar n – ai să-l recunoști, dar o să fie cineva ca tine. Fix la fel!

  13. Catalina spune:

    Ti-ai expus gandurile atât de profund, încât chiar nu mai contează daca dragostea adevarata chiar exista sau nu, daca iti vei găsi pana la urma jumătatea sau nu, contează doar ce ai transmis din atâtea sentimente negative care din păcate tot iti reapar. Te admir pentru asta, esti un spirit evoluat, si doar asta conteaza

  14. Flori spune:

    Cu putin noroc, da, vine si ziua in care te ierti cu adevarat. Si cu inca putin, chiar si aceea in care copilul te iarta. A avea puterea sa admiti ca, da, bai, am gresit, e o caramida importanta pentru norocul asta din urma:)

  15. may spune:

    Pai si aia cu „mama era o femeie okey” cum ramane?

  16. Magda spune:

    …și punem căștile în urechi, luăm tableta sau laptopul în brațe și, chiar de-am fi și-n mama cuplului perfect, tot singuri vâjâim gândurile și trăirile prin lăuntrul nostru. Ieri, azi mâine la fel, asta este tendința peste tot în lume, acea de însingurare voită, de încapsulare. Păcat că-n educația noastră, pe lângă Oaș, Gutâi, Țibleș, Căliman, Gurghiu, Harghita nu ne-a fost prezentat și felul ăsta de-a trăi, de unii singuri adică. Fiindcă un lucru e clar: n-avem instrumentele de a ne face fericiți de unii singuri. În țară sau aiurea. Inspirăm tragedia lipsei instrucțiunilor de funcționare de unii singuri, cu fiecare pas. La naiba, nu regăsesc drama asta printre cei din neamul în mijlocul cărora trăiesc și mă gândesc că-i ceva defect cu mine… Ăsta e doar un gând de-al meu, nu neapărat corect. Cred în el, însă.

  17. Cris spune:

    Cea mai amuzanta si trista postare in acelas timp pe care am citit-o pe blogul tau pana acum.

    ” Miliarde de cristale înghețate, exhibîndu-și strălucirea sub soarele orb și înșelător. Zăpada asta are nevoie de soare să lucească. Așa suntem și noi. Miliarde de tîmpiți în căutarea soarelui care să ne facă să sclipim.” – geniala comparatie, am ras cu lacrimi.

  18. Ella spune:

    Te-as citi cu nesat, scriind despre orice.. fiindca reusesti atat de bine sa transpui sentimentele si trairile interioare, ca mereu imi zic dupa ce termin de citit cate ceva: „pe femeia asta, chiar o stiu de undeva.. din mine!”

    ma intrebam.. daca vreodata o sa te zaresc prin poiana, la schi, sau oriunde in brasov, m-ai lasa sa te imbratisez 5 secunde? sigur, sunt doar o necunoscuta, ce te stie doar dupa cum scrii si te opreste pe strada pt 5 secunde… dar… m-ai lasa..? ar insemna mult pt mine, fiindca rar intalnesc un Om cu care sa rezonez atat de bine. Te pliezi pe muchiile sufletului meu. Te admir! Te iubesc, femeie frumoasa si fascinanta, pentru tot ceea esti! >:D<

  19. […] ultima mănușă mioapă și udă, pierdută pe pârtie la finele unei zile topită-n adrenalină. http://acestblogdenervi.ro/intre/ Când, la un moment dat în viață, ai curajul propriei definiri, o rană se ițește, […]

  20. Adrian spune:

    textul tau e ca tigara. stii ca-ti face rau dar nu te lasi pana nu o fumezi pana la filtru cu fumuri trase pana in adancul borjocilor

  21. Vanina spune:

    Ce sa faci ? nu poti sa le ai pe toate! Si orgoliul neatins si o viatza fara compromisuri si un barbat langa tine si independenta totala !

  22. […] sub ceruri perfect albastre, cu zăpezi albastre și umbre viorii. Și apoi am scris. În 2014, în 2015, azi. Tot cu placa în picioare, tot alunecînd la vale pe zăpada înghețată, tot cu inima […]

  23. Raj spune:

    Dra Alina, as dori satz zic ceva. Io 1 am lucrat vio 30 de ani in armata. Unitatea era impartita intre seriosi si neseriosi, io 1 facand parte din categoria neseriosilor, se intelege. Cei din unitate care aveau armata in cur, afirmau mereu ca noi astia care nu futeam soldatii aiurea, care mai stiam totusi sa nu ne luam prea in serios, ca suntem in + in armata, desi noi neseriosii aveam calificative anuale de FB, iar unii dintre noi chiar eram trimisi in diferite misiuni, in alte unitati din tara, ca sa dam o mana de ajutor omologilor nostri din compartimentele respective. Am avut ocazia in cei peste 30 de ani sa lucrez sub diferiti comandanti de unitate. Cei slab pregatiti, care ajungeau sefi de U dupa nustiuce criterii, se tineau de sedinte mereu, de adunari cand nu era cazul si nu-i avea la inima pe subordonatii mai inteligenti ca el. Pe 1 chiar il ura de moarte penca scria poezii si facea glume pe care el nu le pricepea, asa ca noi neseriosii ne tavaleam pe jos de ras, iar ei se uitau ca curca in lemne, nu pricipeau nica. Acum sunt alte vremi in armata si numirile in functii sunt pe bune. Asta voiam sa mananc io cacat aiceasa, aicea voiam sa ajung: dna Petronela e pe bune, ca si-a dat toate datele peicea, pe cand dv., canci. Si io tot canci, is anonim ca dv., dra Alina. Oare de ce am impresia ca intr-o viata anterioara am fost colegi in armata, dv. facand categoric parte din categoria celor „”seriosi „?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *