MENU
impreuna

de • 10 noiembrie 2014 • oamenarComentarii (14)

Împreună

A venit vremea să vă invit la teatru, aşa cum vă promiteam. ,,Împreună a intrat în ultima săptămînă de lucru. Cea mai grea, din cîte înţeleg de la cei care asudă să îl pună pe picioare şi să-l aducă în faţa voastră. Am inima mică, cît un purice, în aşteptarea premierei. Nu am văzut nicio repetiţie. Ieri, regizoarea m-a întrebat dacă am inima tare, că din experienţa ei, dramaturgii nu îşi revin din şoc trei zile după ce îşi văd personajele în viaţă.

Eu am încredere absolută în Mirela Bucur şi trupa ei. Ştiu că spectacolul va fi extraordinar şi că va scoate maximul posibil din personajele şi textul meu. Ei, lor, le datorez faptul că piesa mea va vedea luminile scenei. Munca cea mare e a ei, nu a mea. Piesa s-a scris împreună cu ea, am mai lucrat la personaje chiar şi după ce s-au apucat să monteze spectacolul. Tocmai de asta e o piesă vie. În caz că vă întrebaţi, e sută la sută ficţiune, nu are absolut nimic autobiografic.

Iată ce spune Mirela despre piesă, pe pagina de facebook a spectacolului, căreia vă invit să îi daţi like aici în cazul în care vă interesează itinerariul lui, unde şi cînd se va juca – probabil că în mai multe oraşe, inclusiv Bucureşti – dar şi feedback, cronici sau orice altceva ţine de el.

Acum un an citeam un text shareuit pe facebook. Se numea Crăciun de casieriţă. Un bun prieten, actor, mi-a facilitat întîlnirea cu autoarea Petronela Rotar. Aşa s-a născut piesa, de fapt. Împreună am construit IMPREUNĂ, text care şi pe parcursul lucrului la scena a continuat să fie scris. O piesă vie ce m-a provocat, împreună cu patru actori talentaţi, să aduc în faţa spectatorilor montarea de faţă.
,,Nu pot trăi fara tine” nu înseamnă neapărat ,, Te iubesc”. Alegem să ne traim propria existenţă ,, alături” de cei din jur, sau ,, depinzînd”, parazitîndu-le existenţa. E o chestiune de alegere a fiecăruia dintre noi. Iată tema generoasă de la care am pornit construcţia scenică. Am lucrat ,, împreună” cu trupa teatrului Andrei Mureşanu (din Sf. Gheorghe, Covasna, n.a) împartăşind mari emoţii, sentimente, legate de propriile existenţe. Aştept cu nerăbdare să simţim ,, împreună” trăirile personajelor, empatizînd cu destinele lor tragi-comice, asumîndu-ne cu sinceritate similitudinile.
Mirela Bucur- regizorul spectacolului

În teatru, mi se suflă, se spune căcat! înainte de premieră. Adică baftă. Felicitările vin după, dacă piesa va plăcea spectatorilor. Iar atunci cînd va plăcea, felicitările le vor merita regizorul şi actorii, nu eu. Le mulţumesc din suflet Mirelei şi celor patru actori pentru munca lor, pentru că mi-au dat şansa să îmi văd piesa urcată pe scenă.

Pe 18 noiembrie, la ora 19.00, va avea loc premiera, la teatrul Andrei Mureşanu, unde se joacă cu casa închisă, înţeleg. Pe 29 noiembrie se va juca la Braşov, la Reduta, vor fi două spectacole, voi anunţa cînd anume se pun biletele în vînzare.

afis impreuna

14 răspunsuri la postarea Împreună

  1. Rucsandra spune:

    In Bucuresti se va juca?

  2. Rucsandra spune:

    multumesc, abia astept!

  3. Cristian spune:

    Saptamana trecuta cautam sa merg la teatru. la ce teatru va fi?

    • Petronela spune:

      Dacă de Bucureşti întrebi, habar nu am acum. Nu eu decid, ci cei care pun spectacolul. Voi anunţa însă aici, deci stay tuned. 🙂

  4. Mihaela spune:

    Sigur piesa e un deliciu!!!!! Este prima scriitură pe care am citit-o din blogul tău. M-am râs de n-am mai putut , m-am tăvălit pe jos, pe sus și am început să văd cu alți ochi madamele (nu neapărat!) casierițe care-i țin în spate pe Mișii intelectuali cu mă-sele din dotare. Așteptăm piesa și la malul mării…indiferent de anotimp!

    • Petronela spune:

      Ala a fost doar un punct de plecare. Piesa e mult mai complexa, personajele nici macar nu se mai numesc asa, e o intreaga poveste acolo, despre iubire, sacrificiu, alienare si singuratate. Si alegeri de viata.

  5. Emi spune:

    Sa fie intr-un ceas bun! Si in Bucuresti, te asteptam la premiera! Sa te felicitam pe viu!

  6. paparuz spune:

    Petronela, ma bucur enorm pentru tot ceea ce faci…! Succes ! si mai ales o bucatica mica de fericire sa ai, daca nu una intreaga…! 🙂 🙁

  7. luminita paparuz spune:

    vom veni cu siguranta la spectacol!Mult SUCCES in continuare

  8. octavia spune:

    Dar la Cluj? Cand sa il asteptam?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *