MENU
poza ponta

de • 11 noiembrie 2014 • O să mă ştii de undevaComentarii (34)

homo homini lupus

Trec printr-o perioadă în care nu am chef să scriu. Sunt tulburată de ce se întîmplă în juru-mi şi aştept încordată să se termine campania electorală. Popii să se întoarcă la treaba lor de popi. Noi, fiecare, la ale noastre. Să se oprească tot circul ăsta. Să nu ne mai insultăm, jignim, certăm, între noi, pentru diferenţele de opinii. Pusesem un pariu cu mine. Au fost primele alegeri în epoca Facebook. Aş fi jurat că cei care stau şi combat online vor coborî şi în offline şi vor vota şi vor face o diferenţă. M-am înşelat. Mi-am cam pierdut speranţa.

Da, mi-aş dori să nu iasă Ponta. Să avem un preşedinte de stat care să nu mintă, să nu fie un plagiator dovedit, un tupeist extraordinar, un răzgîndac cronic, un fariseu, un practicant fervent al tuturor metehnelor cu care ne-au învăţat nomenclaturiştii care s-au perindat la conducerea ţării ăsteia. Sunt consternată că după 25 de ani de la Revoluţie suntem în aceeaşi criză în care am fost în fiecare an de alegeri, că votăm împotrivă şi nu pentru, că sunt posibile şi înfloresc toate anomaliile, toate cancerele şi tumorele antidemocratice pe care le vedem zilnic la televizor. Nu vreau decît să se termine. Nici nu îmi mai vine să deschid gura, atît de mîhnită sunt. Nici măcar pe mama nu sunt în stare să o conving că e împotriva democraţiei şi viitorului meu şi copiilor mei să voteze cu Ponta. Trăim într-o ţară bolnavă, scindată între ortodoxie şi catolicism/agnosticism/ateism/păgînism, unde popii îi trimit pe enoriaşi să voteze cu cine le spun ei, aducîndu-le în faţă ameninţarea pierderii religiei în care s-au născut. Sărman popor de oi, cum se folosesc toţi de tine! Cum te ţin în sărăcie şi ignoranţă, ca să te cumpere apoi cu o sticlă de untdelemn şi puţin praf în ochi.

Uneori îmi spun că meriţi 5 ani cu Ponta preşedinte, cu PSD cu puterea deplină în mîini. Ai uitat, văd, ai mintea şi memoria scurte. Poate e nevoie să îţi reaminteşti. Să bei paharul cu mătrăgună pînă la capăt. Să te scufunzi în gunoi pînă în dinţi ca să te poţi curăţa, apoi. E o formă de terapie şi asta.

 

poza ponta

foto: Dan Mazilu

34 răspunsuri la postarea homo homini lupus

  1. Octav spune:

    Foarte bine punctat.
    Eu am ramas fara cuvinte dar il las pe Andrei Mantog sa continue:
    ” Eu, cel puțin, aș mai lăsa PSD-ul la putere vreo 20 de ani fără încetare, să văd cât or mai rămâne roșii județele alea de idioți din sud și est. Cât să mai creadă, cât să mai vrea, cât să mai îndure? Eu cred că mult. Cele mai sărace zone ale României votează cu obstinație cu același partid comunist, într-un gest care, în lipsa unei explicații medicale care implică amnezia, pare unul de autoflagelare. Bună aia cu ”mândri că suntem români”, nu? Fix așa sunt românii care votează cu PSD: s-au născut și vor muri săraci, dar vor vota în continuare cu stânga bandiților (măcar de la ăia de dreapta te aștepți să vrea să fie bogați, la dracu, dar ăștiălalți te mai și păcălesc că-s ca noi!) cu mândria boului consecvent.”

  2. unul spune:

    Dar… crucea ortodoxa se face de la dreapta la stanga… Si se face cu mana dreapta ಠ_ಠ wtf?

  3. Octavian spune:

    Ce garanție puteți oferii că acea hârtie este scrisă de preoții trecuți în ea? Oare sunt reale acele nume?
    Mie îmi sună mai degrabă a bășcălie.
    În primul rând că nicio mânăstire nu are enoriași. Enoriași sunt ai unei parohii. Niciun călugăr nu va folosi termenul de enoriaș. Mânăstirile au viețuitori sau cel mult închinători.
    Este clar că hârtia este mai degrabă o ofensă bășcălioasă atât la adresa Bisericii cât și a slujitorilor ei.
    Pe de altă parte în nicio biserică sau mânăstire nu există secție de votare.
    Așa că dragă [email protected], părerea mea este că nu ai de ce ”să fii tulburată” din cauza acestei hârti.
    Da, cu toți suntem supărați de ce se întâmplă în jurul nostru. Dar m-aș feri să mai pun parte unuia sau altuia. De fiecare dată am vrut să schimbăm și am fost dezamăgiți. Și de această dată mizez pe schimbare, dar m-aș bucura dacă schimbarea nu m-ar mai dezamăgi.

    • Petronela spune:

      Eu nu sunt tulburată de poza asta, ai înţeles greşit. O fi făcătură. Dar filmul din link nu este, unde popa trimite oamenii la vot cu Ponta. Cît despre faptul că nu există la biserică secţie de votare, ce să mai zic, tac.

    • Alexandra D spune:

      Nu ne nicio facatura. Eu am vazut aseara un filmulet pe Facebook unde preotii instigau la votare pro Ponta. ‘
      https://www.facebook.com/video.php?v=10205049740753660

    • Alexandra D spune:

      Am vrut sa scriu: Nu , nu e nicio facatura.

    • Vio spune:

      Octavian, daca ai citit cu atentie ce scrie in afis, ai vazut ca in biserica respectiva doar se ‘exerseaza’ votul. Adica te duci acolo si te invata taica parinte cum sa pui stampila unde trebuie, nu unde vrei tu, over and over again, pana iti intra in cap si devine gest reflex. Nu stiu daca afisul este facatura dar sigur este inspirat din realitate 🙂

    • Mario spune:

      „Parinte”, daca hartia e un fals … uita-te la filmatul de pe youtube si comenteaza comportamentul si discursul popii. Nu o mai da la intoarsa.

  4. 3.14... spune:

    Din pacate nu se va schimba nimic daca modul de formare si finantarea a partidelor nu se va schimba. Aceste grupari mafiote promoveaza cele mai patate persoane pentru ca nu au nevoie de oameni curati, pe care nu-i pot controla. Marea propaganda din spatele ambelor tabere recurge la actiuni de diversiune si intoxicare. Nici unii n-au nici o treaba cu noi sau cu tara asta si nu vad de unde atata inversunare in a sustine un candidat sau altul… si de ce cei care voteaza ponta sunt prosti iar ceilalti extremisti sau mai stiu eu cum. ce vina au oamenii de rand care sunt victima unui mesaj sau altuia? de ce sa-i faci prosti? ca nu voteaza neamtul care tace si in spatele caruia se ascund acum toti nemernicii din guvernarea boc in frunte cu marinarul sef. sau, in cazul celorlalti, ca in spatele mincinosului si plagiatorului sunt turme de infractori potentiali si dovediti? n-am vazut aceeasi inversunare si iesire in strada cand basescu (+marii democrati din vest si de peste ocean) a facut ceva pe cele multe milioane de voturi care-l trimiteau la lada de gunoi a istoriei. de ce oare?
    cum au reusit sa ajunga candidati tot felul de necunoscuti si impostori, betivi si gangavi iar unul ca Ghise nu a reusit sa stranga semnaturi?
    nu mai catalogati oamenii simpli ca fiind prosti! daca aveti alta optiune nu inseamna ca sunteti neaparat inteligenti, ci doar aveti impresia ca e mai buna decat a lor, a prostilor… din pacate e doar o impresie.
    iar „profesionistii” din servicii care stiu exact ce se intampla, eventual mai pun umarul pe langa unul sau altul, ar face bine sa nu mai stea la caldura pe salarii grase si privilegii si sa iasa sau sa faca ceva pentru a stopa mascarada asta care de 25 ani ne-a adus pe mari culmi de democractie si mai ales civilizatie. daca au tacut cat s-a distrus si furat tot ce se putea vindea, poate isi dau totusi seama ca ar putea sa ramana fara obiect de activitate…

    • Ioana spune:

      Draga 3,14!
      Cine spune ca votantii psd, cei care inghit gogoasa vanduta de Victoras si-ai lui, sunt prosti, nu o face gratuit, din ura sau inversunare neargumentata. Intr-adevar, cuvantul „prosti” poate ca suna dur dar e un generic mai degraba pentru ‘prostime’, cum era numita pe vremuri. Oamenii manipulabili imediat, care nu stiu de argument. Gloata. Cei carora le sunt luati ochii cu un ajutor social amarat, cu o galeata cu de-ale gurii, cu un tricou, o caciula, o umbrela. (Tu stii ca exista oameni care isi cumpara tricouri cu fata lu’ Ana-Maria Prodan? Si cu fata lu’ Nuti? Am prins si eu informatia asta intr-o zi pe tv si mi s-a lipit de creier.) . Cei carora le sunt turnate in cap informatii via TV pe care ei le iau de bune. Cei care nu concep ca televizorul ar putea sa minta sau sa manipuleze. Iti atasez doua linkuri pe care chiar te-as ruga sa le accesezi ca sa vezi unde vreau sa ajung.
      https://www.youtube.com/watch?v=tgh7MV8CI-w
      https://www.youtube.com/watch?v=IPIqYbvR6yQ
      Din cauza oamenilor ca acestia si a celor smecheri care ii manipuleaza, noi stam acum si ne zbatem in evul mediu. Si e pacat.
      A zis Petronela intr-un articol ca ‘prostia nu stie de argument. Prea adevarat!

    • 3.14... spune:

      Toti suntem manipulabili, evident la TV si pe net mult mai fin si mai sofisticat decat cu o galeata sau mai stiu eu ce. Cu asta se ocupa baietii care se pricep si vor sa-si mentina privilegiile tinand tara asta in conflict permanent, coruptie si intuneric. Niste tradatori!
      Traim cu impresia ca favoritul nostru este SIGUR varianta buna… o iluzie totala, iar cealalta varianta este raul total, sustinut de „prostime” sau „extremisti”. Buna pentru ce/cine?
      In zilele astea isteria acopera logica, tonul ridicat tine loc de argument iar stirile „sigure” despre magariile facute de adversar sunt imprastiate cu o placere nebuna.
      Unde este vorba despre noi in tot acest meci ieftin??
      Link-urile respective sunt arhi-cunoscute si lipite de un candidat cu sintagma – prostimea voteaza stanga. Perfect. Cei inteligenti voteaza dreapta? Care dreapta? Cei deveniti peste noapte de „dreapta” si acum intineaza memoria liberalilor si taranistilor?
      Cei care se ascund acum din spatele candidatului de „dreapta” sunt cumva cei care si-au batut joc de noi cativa ani, toate organele ii ocolesc si acum vor sa revina la putere, eventual cu marinarul la carma? Asta da inteligenta! prostimea e chiar proasta…

    • Ilie spune:

      Esti un bugetar caruia i-a fost taiat salariu si sinecura ti-a devenit inconfortabila. Ti-ai improscat impresiile peste tot, pe internet ( luju.ro, blogul lui mantzog, etc. ). Retorica puhava, tipin iliesciana. Scrii mult si pe spui putin.,invariabil pe langa subiect. Te informez tovarase ca se discuta despre alegerea Presedintelui. Ce legatura au oamenii care ii sunt acum in spate, temporar? Citeste prerogativele presedintelui si ai sa vezi ca vorbesti pe langa subiect. Tu ai o suparare ca ti-a scazut salariul, esti orbit de furie si nu faci decat sa iti vezi propriul interes.
      Logica ta este una bolnavicioasa si plina de gauri. Esti votantul rosu tipic. Cultura aproximativa, impresii peste masura, gata oricand sa imprastii oricui asa-zisele tale cunostinte , indiferent de relevanta lor vis-a-vis de subiectul supus discutiei.

    • 3.14... spune:

      Banii de bugetar de-i am sa ai tu parte de ei…
      Nu, eu tin hoardele de bugetari care-s de-o viata la stat (degeaba) dar care cica sunt de „dreapta” cum pare ca esti si tu… habar n-ai pe ce lume esti; nu stiu ce blog-uri obscure citesti dar e clar ca tii sa te bagi in seama si in afara de jigniri n-ai avut cum sa inveti ceva. Nu merti un raspuns. Parca ai mai scrijelit ceva si in trecut, la fel de obraznic si suficient. Sa-ti fie rusine!

  5. paciu spune:

    Subiecte fierbinti la ordinea zilei… Cel mai intelept este sa nu te amesteci online. Sunt mirat si multumit ca am vazut doar doua comentarii la aceasta expunere (sau restul le-ai trecut prin filtrul bunul simt?), ma asteptam la adevarate implicari pro si contra, similare cu majoritatea blogurilor. Nu din alt motiv, insa in aceste zile, orice fel de apartenenta politica in spatiul public/ virtual atrage dupa sine o atentie nefiresc de incrancenata…
    Doar o intrebare am: legata si de postarea din octombrie 2013 intitulata”scrisoare catre tara mea”. Inspre ce directie iti vei sfatui fiicele sa apuce? Tu insati marturiseai ca nu vrei sa te prinda pensia pe meleagurile mioritice. Crezi ca ele merita mai mult? Eu am avut dilema asta pana la varsta de 26 de ani. Acum sufar de nostalgie: am lasat si lucruri bune in urma . Uneori am senzatia ca am lasat lucruri foarte importante acasa. De unde deduc, retoric, un singur lucru: o anumita categorie de oameni va fi nevoita sa plece pentru a trai normal, daca si numai daca, emigreaza bine…

    • Petronela spune:

      Fetele se gîndesc la studii afară. Sper să le pot şi susţine financiar, dacă ar fi să fie mîine, nu aş avea cum. Cît despre mine, mi-e destul de clar că şi eu mă voi retrage, din varii motive, unele mai grave, altele nu, într-un loc mai cald. Nu departe de acum.

      Cît despre polemici, eu nu le încurajez iar oamenii care mă citesc pe mine sunt mai deştepţi decît ăia de pe alte bloguri, haha. Serios vorbind acum, nu prea văd cum cei care intră aici regulat s-ar apuca de jignit şi aruncat cu noroi. Am scris fiindcă aşa am simţit iar asta e o regulă pe care mi-am impus-o mie, să fiu onestă pînă la capăt şi să nu ocolesc nimic din ce vreau să spun aici.

  6. tana spune:

    „Wow, ce mizerie!!! Dar ce mizerie!!! Și NU, oricât ar plăcea unora, în cazul ăsta mizeria nu e din partea Bisericii! Rar, dar rar mi-a dat să văd o așa făcătură de doi bani! :)))))) Pe bune, râd în hohote! Sper să fie la mișto, altfel e urâtă treaba! E la fel de urâtă (ca manevră), ca scrisorelele cuvioase ale lui Ponta către electorat, dar muuult mai prost executată.
    Nici nu știu de unde să încep… Să vedem, ”preoții” ăștia, Visarion, Agathon (o fi fostul ministru psd-ist? :p) sau Ilarion Ciobută (un fel de Ilarion Ciobanu cu trimitere ”subtilă” la numele PF-ului și anume Ciubotea?) unde au făcut, oare, seminar/facultate etc? Și, așa, de curiozitate, de la ce ”mânăstire” sunt?
    Pentru că văd că, amărâții de ei, n-au învățat să scrie ca niște preoți. Pare banal, dar nu știu câți preoți pe bune ar scrie ”Fecioara” altfel decât cu literă mare! Uite-așa, pare banal, dar fix așa e! E un automatism, dacă vreți. După ani și ani de studii, Fecioara și-a câștigat majuscula aia, credeți-mă. În plus, ”preoții” ăștia ce par picați fix din mintea unor copywriteri deloc educați în domeniu, îmbogățesc limbajul ”bisericesc”. Ce înseamnă, frate, ”maleahii”, la plural??? Ca de profetul Maleahi am auzit, are și o carte în Vechiul Testament. Și nu văd de ce ar fi așa de asociat cu ”necredincioșii”. Aaaa, o fi, de fapt, ”malahii” adicătelea niște ”onaniști”? Mda, nu e prea clar!
    Dar, daaaaar, cireașa de pe tort (sau bomboana de pe colivă, dacă vreți), e faza cu închinarea… acum, vă rog frumos, dar vă rog eu frumos, atei sau credincioși, măcar de dragul exercițiului, faceți semnul crucii. Închinați-vă măcar o dată, pentru probă. Hai, nu e greu… Deci: În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh… Ooops, ați dus mâna la umărul stâng cum scrie colea-n poză? Atunci sunteți catolici domnilor atei/credincioși etc! Dar în anunț nu ni se spune nimic de bieții catolici, dimpotrivă! Cum, sunteți ortodocși? Atunci, nu-i așa că aveți mâna pe umărul DREPT?
    Până o duceți la umărul stâng, pentru a termina cum se cuvine semnul crucii, aveți timp să vă prindeți că NU asta face biserica ortodoxă, ci niște unii nu doar pe deplin inculți în domeniu, dar care ne iau de idioți și, iată, contaminează campania lui Iohannis cu făcături de cea mai joasă speță.
    Acum, gata, puteți zice: AMIN!”

  7. Orjen spune:

    Ia uite, dom’le, inseamna ca m-am inchinat prost toata viata. Si totusi, e bine asa pe dreapta.

  8. Diana spune:

    Mi-e o scârbă de mi se întoarce stomacul pe dos când îi aud că votează cu Ponta.
    Babe comuniste care se lasă purtate de promisiuni și vorbe despre Dumnezeu, popi scârboși cărora li se promite o poziție dacă își folosesc influența pe țăranii care își pun speranțele într-o Biserică superficială.
    Cum să nu mă simt ca într-un SF în care li se spală creieirul oamenilor?

  9. Raj spune:

    Aia e draci, nu pochi…

  10. Raj spune:

    La noi in cartier , 1 poc ia pus mana la popou unei enoriase…

  11. Raj spune:

    Pochi prosti, dreapta e cu credinta, nu stanga…

  12. Mare Print spune:

    Poza e o FACATURA :)). Puteau sa aplice un displacement effect in Photoshop sa o faca mai credibila dar, de. E facuta pentru oameni grabiti. Am facut efecte similare gramezi-gramezi.
    E adevarat ce-a zis conu’ Orwell – „realitatea e sub țeastă”. Ar trebui sa fim vaccinati impotriva micilor imagini de pe laptopul-fereastra prin care ne uitam la lume. Ah, am uitat, deja jucam cu totii intr-un film ce ruleaza non-stop pe Facebook, Google+, Twitter, etc. Iar personajele din filme, de obicei, nu prea-si dau seama ca lumea lor are un titlu. Si un afis.

  13. Mare Print spune:

    Crucea se face de la dreapta la stanga. Dar daca baietii aia cu poza zic ca-i de la stanga la dreapta, e profetic! O sa facem duminica trecerea de la stanga la dreapta. Ca asa ni se spune ca e normal. Poza aia va zic ca e de bine!

  14. Raj spune:

    Laa mine pa strada toti mosii si babelele, voti cu Pontu…

  15. Raj spune:

    Mosnegi tampiti, betivi si babe nefutute…

    • Alexandra D spune:

      Si pe urma toti mosii si babele inclusiv nepotii care ” sufera” prin Romania o vor da cotita ca ce prost merge tara. Tara merge prost din cauza oamenilor care o populeaza. Ca vezi cu ochii tai cum vine raul , da al dreacu rau nu-l poti la o parte din cauza pungii cu faina si kilului de ulei. Ziceti ca nu va vindeti tara? Ba o vindeti impreuna cu voi si inca ieftin daca nu chiar pe de-a moaca. Sa mai aud pe unul ca-mi spune ce rau e in Romania ca-l scuip direct in ochi . Daca acum la ceas de schimbare nu vor sa inteleaga cum stau trebile , e clar ca nu vor pricepe niciodata cum nu se pricepe de la Revolutie incoa.

  16. Alexandru Constantin spune:

    Dragă Petronela, nu-ți stă bine a te cufunda in putregaiul politic.Asta doar te stoarce de puterile tale frumoase. 🙂 Folosește-le ințelept. Fă-ți tu viața frumoasă si a celor din jurul tău. Ăsta e impactul real care contează și contrează nemernicia lor. A aștepta ca politicienii să-ți faca viața mai bună e o deziluzie cruntă, ce te stoarce de energiile tale frumoase. Nu le cheltui pe niște ticaloși. Pe toți nu-i poți salva : https://m.youtube.com/watch?v=awwPcxmrxzU . Concentreaza-te pe frumosul tău. Este o viziune mai pragmatica…Do good. Karma works. Amiiiiin!

    • Petronela spune:

      Am mai auzit asta şi am probleme în a înţelege mesajul. Cum adică, ar trebui să mă prefac că nu văd? Ar trebui să tac? Nu am dreptul să îmi exprim nedumerirea şi mîhnirea? Nu ar trebui să iau poziţie? Că eu nu cred niciunul din cele de mai sus.

  17. dojo spune:

    Barbatu-miu ii explica maica-sii ca, daca il vonteaza pe Copy-Paste ii ‘asta’ viitorul copilului nostru, adica al nepoatei sale, de care se declara mega-extra-incantata si indragostita. Dupa cum poti banui, dragostea asta de bunica are si limitele ei, bine puse la punct de ‘seminariile’ Antena 1, 3 si ce numere or mai fi. Asa ca duminica, doamna in cauza, la fel ca multi altii, va vota ‘rosu’, pentru ca o doare fix in dos de cei care urmeaza si de viitorul lor. Ca doar a muncit 30 de ani si a stat 25 in pensie, iar Statu’ tre’ sa-i dea pensie in continuare, cat mai traieste. Ca fii-su va avea pensie poate pentru 2 ani, nu mai conteaza, ca oricum o doare la basca de nor’sa. Ca ea sunt inca multi …

    Sper ca astia care cica ne dam ‘destepti’ sa ne miscam dosurile si sa votam. Raul mai mic probabil, dar trebuie sa votam.

    Voi merge si duminica, orice vreme va fi, cu fata atarnata in marsupiu, sa votez pentru viitorul nostru. Desi e foarte posibil ca in urmatorii ani el sa nu mai aiba legatura cu acest meridian, asa sa ne ajute Presedintele ala din Ceruri 🙂

  18. Mihai spune:

    „Mai grav este că toate vocile clericilor protestanţi sau catolici care s-au pronunţat politic în această perioadă, din Miercurea Ciuc în Timişoara şi din Oradea în Bucureşti, au fost de asemenea trecute cu vederea de presă.Nici o indignare, nici o furie, nimic, nimic, nimic!”
    E un citat dintr-un articol cu adevarat obiectiv si realist dar si trist e drept.
    Desigur faptul ca si clericii catolici si protestanti au facut campanie politica , nu scuza pe cei ortodocsi , care au ignorat ordinul intern al Sf Sinod si au facut campanie in general pt Ponta. Pt ca vis a vis de clericii ortodocsi care au facut campanie lui Iohanis( cunosc personal cativa si care ar avea cu adevart de suferit de la superiori) nu s-a soptit nimic nimic prin mass-media.
    Concluzia mea e ca nu reusim sa fim obiectivi ,desi avem cele mai bune intentii.
    ” Să se oprească tot circul ăsta. Să nu ne mai insultăm, jignim, certăm, între noi, pentru diferenţele de opinii.” – Da , asta e solutia , sa fim cu adevarat toleranti cu ideile ,credinta si gandirea altora asta e solutia , dar pt asta ne trebuie educatie si uite-asa ne invartim in jurul cozii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *